DUMNEZEUL CEL VIU DESCOPERIT LUI ILIE: “Nu in cutremur, ci in vant subtire”
„Nu in cutremur, ci in vant subtire ai vazut venirea lui Dumnezeu, Care te-a luminat pe tine de demult, Ilie, de Dumnezeu fericite, si in caruta cu patru cai fiind purtat, pe cer ai umblat cu straina vedere, minunat facandu-te, deDumnezeu insuflate”. (Stihira la Vecernia pentru praznicul Sf. proroc Ilie)
*
Din cartea a treia a Regilor, cap. 19:
9. Si a intrat acolo intr-o pestera si a ramas acolo. Si iata cuvantul Domnului a fost catre el si i-a zis: “Ce faci aici, Ilie?”
10. Iar Ilie a zis: “Cu ravna am ravnit pentru Domnul Dumnezeul Savaot, caci fiii lui Israel au parasit legamantul Tau, au daramat jertfelnicele Tale si pe proorocii Tai i-au ucis cu sabia, ramanand numai eu singur, dar cauta sa ia si sufletul meu!”
11. A zis Domnul: “Iesi si stai pe munte inaintea fetei Domnului! Ca iata Domnul va trece; si inaintea Lui va fi vijelie naprasnica ce va despica muntii si va sfarama stancile, dar Domnul nu va fi in vijelie. Dupa vijelie va fi cutremur, dar Domnul nu va fi in cutremur;
12. Dupa cutremur va fi foc, dar nici in foc nu va fi Domnul. Iar dupa foc va fi adiere de vant lin si acolo va fi Domnul”.
13. Auzind aceasta, Ilie si-a acoperit fata cu mantia lui si a iesit si a stat la gura pesterii. Si a fost catre el un glas care i-a zis: “Ce faci aici, Ilie?”
14. Iar el a zis: “Cu ravna am ravnit pentru Domnul Dumnezeul Savaot, ca au parasit fiii lui Israel legamantul Tau, au daramat jertfelnicele Tale si pe proorocii Tai i-au ucis cu sabia; numai eu singur am ramas, dar cauta sa ia si sufletul meu!”
15. Si a zis Domnul: “Mergi si intoarce-te pe calea ta prin pustiu la Damasc si, cand vei ajunge acolo, sa ungi rege peste Siria pe Hazael;
16. Pe Iehu, fiul lui Nimsi, sa-l ungi rege peste Israel; iar pe Elisei, fiul lui Safat din Abel-Mehola, sa-l ungi prooroc in locul tau!
17. Cine va fugi de sabia lui Hazael, pe acela sa-l omoare Iehu, iar cine va scapa de sabia lui Iehu, pe acela sa-l omoare Elisei.
18. Eu insa mi-am oprit dintre Israeliti sapte mii de barbati; genunchii tuturor acestora nu s-au plecat inaintea lui Baal si buzele tuturor acestora nu l-au sarutat!”
***
PARINTELE RAFAIL NOICA despre “subtirimea” si vulnerabilitatea iubirii lui Dumnezeu pentru noi:
“ (...) Deci dragostea, fie ea si atotputernica a lui Dumnezeu, este, putem zice, vulnerabila. Dragostea lui Dumnezeu este subtire. Nu ca Dumnezeu e vulnerabil, nu atotputerea Lui – departe de mine gandul asta! Dar calitatea dragostei este vulnerabilitatea. Dragostea este o subtirime a darii de sine celuilalt daruire totala. Ne-a aratat Hristos pana unde S-a dat pe Sine, nu numai pana la Cruce si pana la moarte, dar pana si la strafundurile iadului, pana si a impartasi soarta Lui cu nelegiuitii, si in ultima clipa a vietii a gasit un fel de a mantui pe un pacatos; ca a provocat, prin razvratul unui talhar, pocainta si spovedania dreapta a celuilalt talhar, pana unde sa poata sa-i spuna: “Amin, astazi vei fi cu Mine in Rai”. Astazi! Deci iubirea este de o subtirime, de o gingasie, de o duiosie a unei dari de sine pe care noi nu o inchipuim, ca suntem inca grosolani in biologia noastra si badarani in neduhovnicia noastra. Dar in sensul acesta vreau sa zic ca dragostea este o traire de o deosebita subtirime, a carei incalcare este o deosebita durere. Iata insa ca cel ranit, cel care iubeste si se raneste nu este cel care moare: cel care moare este cel ce incalca dragostea. Cel care iubeste se raneste nu atata ca este lepadat, dar se raneste vazand ca cel iubit al lui, pentru pacatul ce il face impotriva lui, va muri.
Dumnezeu nu este asa cum Il vede o teologie mincinoasa, “ofensat de transgresiunea lui Adam”. Dumnezeu moare de durere ca cel iubit al Lui, intaiul plasmuit, si toti care aveau sa se nasca din el, vor muri de acum incolo. “Pamant esti si in pamant te vei intoarce”.
Dumnezeu, in dragostea Lui, nu a putut sa lase pe cel iubit sa piara si a luat asupa-Si “canonul” de pocainta, canonul pacatos, adica crucea si rusinea. Uitati-va cum o intreaga munca a lui Hristos ca Dascal care a propovaduit dragostea s-a zadarnicit in cateva ceasuri! Deci rusinea zadarniciei unei vieti intregi de nevointa.Toate rusinile si toate neputintele si le-a insusit Cel Atotputernic, ca sa Se asemene intru totul neputintei omenesti, ca sa poarte asupra-Si neputinta mea, pacatul meu, uraciunea mea, rautatea mea, ca si cum El era pacatos, neputincios, urat, rau si supus mortii. De ce? Fiindca Dumnezeu, fiind atotputernic, nu este nimic in cer sau sub ceruri care poate sa-L biruiasca. Face El pe neputinciosul pana Se pogoara in iad – dar atunci, iadule, sa vezi ce te asteapta!
Zice Sfantul Ioan Gura de Aur in Propovaduirea de Pasti: “Iadul trup a primit, si de Dumnezeu s-a lovit”. Sau, cum zic alte tropare sau icoase pe care le avem in Triod: “De-abia a inceput sa se infiga Crucea lui Hristos in pamant, ca iadul a inceput sa se planga: Cine a pus un piron de lemn in inima mea?” Asta este puterea lui Dumnezeu. Si, cum spuneam candva la Manastire, tot asa, intr-o cuvantare, daca noi eram filosofi adevarati, daca noi aveam premisele gandirii noastre drept inchegate, numai din a privi toate filosofiile, religiile si idealurile acestei istorii am intelege ca singur Hristos este Dumnezeul cel adevarat, tocmai din neputinta in care Se infatiseaza. Cine isi poate permite atata neputinta? Cine isi poate permite o asa zadarnicire a toata lucrarea lui? Numai Cel ce stie ca este atotputernic si ca nimic nu Il poate birui. “Asteapta tu, moarte, asteapta tu, iadule! Nu ma impotrivesc Crucii, nu ma lupt acuma ca sa arat omului ca pot sa ma dau jos de pe Cruce, nu fac minune sa vina Ilie sa ma ia de pe Cruce, sau mai stiu eu ce… Asteapta tu, iadule, cel de pe urma!”
Toti intemeietorii de religii, de filosofii sau de idealuri au luptat, in tot felul. Si a trebuit ca si Moisi sa isi apere religia, ideologia, filosofia, cu tot felul de amenintari, ba chiar cu moartea. Atotputernicul nu are nevoie sa fie aparat. Zicea cineva la noi, acolo in Anglia, care voia sa marturiseasca adevarata credinta, si imi spunea: “Si o sa ma lupt ca sa apar adevarul!” Si mi-a venit cuvantul acesta: “De ce nu te lasi aparata tu de Adevar, de Adevarul insusi?” Si i-a “picat fisa”, si a stiut de atuncea ce sa faca.
Nu atat noi aparam adevarul, cat noi trebuie sa intram in adevar si sa lasam Adevarul sa ne apere pe noi. Adevarul ce este? intrebare eretica. Fiindca Adevarul este un “Cine”. Hristos, Cuvantul lui Dumnezeu, a zis: “Eu sunt Adevarul si Calea si Viata”. (…)”
***
SF. SILUAN ATHONITUL: “Domnul nu e ca noi… Ah, ce Dumnezeu avem!”
– “Sufletul păcătos care nu cunoaşte pe Domnul se teme de moarte, gândind că Domnul nu-i va ierta păcatele sale. Dar aceasta e pentru că sufletul nu cunoaşte pe Domnul şi cât de mult ne iubeşte. Dacă oamenii ar şti aceasta, nici un singur om n-ar mai deznădăjdui, pentru că Domnul nu numai că iartă, dar se şi bucură de întoarcerea păcătosului. Chiar şi atunci când moartea îţi bate la uşă, crede cu tărie că, de îndată ce vei cere iertare, o vei şi dobândi.
Domnul nu e ca noi. El este blând şi milostiv şi bun, şi atunci când sufletul îl cunoaşte, el se minunează fără sfârşit şi zice: „Ah, ce Dumnezeu avem!“
Duhul Sfânt a dat Bisericii noastre să cunoască cât de mare este milostivirea lui Dumnezeu.
Domnul ne iubeşte şi ne primeşte cu blândeţe, fără reproşuri, aşa cum în Evanghelie tatăl fiului risipitor nu i-a făcut acestuia reproşuri, ci a dat poruncă slujitorilor să-i dea o haină nouă, să-i pună în deget un inel scump şi încălţăminte în picioare, să junghie viţelul cel gras şi să se veselească şi nu l-a învinuit [Lc. 15].
Cu câtă blândeţe şi răbdare trebuie să îndreptăm şi noi pe fratele nostru, ca să fie praznic în suflet pentru întoarcerea lui!
Duhul Sfânt învaţă sufletul în chip negrăit să iubească pe oameni”.
***
PREOT SEVER NEGRESCU: Biciul lui Dumnezeu si raspunsul nostru (fragment)
In fiecare dintre noi exista cate un Sfant Ilie. Nu inseamna ca sunt mai multi sfinti Ilie. Este unul, cel praznuit in miez de vara, la 20 iulie. Aplicam eronat, de cele mai multe ori, mentalitatea aceasta de Sfant Ilie, in relatia cu noi insine si cu cei din jur; judecam [pe altii] fara a ne judeca [pe noi insine], certam [pe altii] fara a ne certa [ pe noi], uram minciuna – fara a spune adevarul, nu suportam nedreptatea – fara a fi noi insine drepti. Sfantul Ilie Tesviteanul a fost iute, aspru si taios, atat cu sine, cat si cu ceilalti; nu a avut pentru interior o unitate de masura si pentru exterior o alta unitate de masura (…).
De ce nu trebuie sa ne temem de Sfantul Ilie?! Pentru ca el, om aspru si dintr-o bucata, urand minciuna si ipocrizia, plecaciunile si linguselile, il intalneste pe Dumnezeu, paradoxal, nu ca o manifestare violenta, ci ca o Putere calda, blanda, iertatoare si senina. (…)”
(Preot Sever Negrescu, Prolog din Proloage. Lecturi patristice dintr-un calendar uitat, Editura Mitropolia Olteniei, 2008)
Legaturi:
- SFANTUL PROROC ILIE SI SINGURA VADUVA – sensuri pentru noi
- DESPRE EPOCA LUI ANTIHRIST, DESPRE ILIE SI ENOH – sinteza invataturii Bisericii
- SFANTUL PROOROC ILIE – BICIUITORUL FATARNICIEI
- SFANTUL IOAN GURA DE AUR – CUVANT LA PETRU APOSTOLUL SI ILIE PROOROCUL
- Parintele Cleopa: DA, NOI SUNTEM CEI DE PE URMA!
- Un mare “antiecumenist”: Sfantul Prooroc Ilie Tezviteanul – de pr. Dan Badulescu
*
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Doamne ajuta,
Sfantul Maritul Prooroc Ilie sa ne apere cu rugaciunile sale!
…va multumim ca ne-ati apropiat de a canta si noi ” cu frica si bucurie: Aliluia!”…
pentru ca “Dumnezeu Se daruieste oamenilor in functie de setea lor. Unora, care nu pot bea mai mult, le da numai o picatura… Dar I-ar placea sa dea valuri intregi, pentru ca si crestinii sa poata adapa, la randul lor, lumea”.
Este foarte “la moda” astazi, prin Biserica, la un capat, sa fii “ravnitor” si “marturisitor” nu atat PENTRU Hristos, cat neaparat IMPOTRIVA unora sau altora dintre dusmanii Lui si nu conteaza in ce duh, cu ce limbaj, cu ce atitudine… Cand eram mic, era un disc de vinil cu un foarte instructiv teatru radiofonic pentru copii (mai maricei), numit “VIJELIOSII”. Tare mi-a maiplacut… Numele mi se pare ca se potriveste oricaruia dintre fratii de astazi care, desi inca n-au iesit din pruncia duhovniceasca si tot cu lapte se hranesc, au iesit deja cu sabia la drumul mare sa omoare balaurii si sa-i puna la punct pe oameni, sa le arate cat de rataciti sunt, sa-i bage cu de la sine putere in rai sau in iad (mai ales)…
E iarasi la moda, la celalalt capat, sa mestesugesti o poleiala de vorbe mari care sa nu spuna nimic, dar care sa ascunda totul, sa eludeze mai ales tot ceea ce DOARE in aceste vremuri sufletul crestinilor, sa ineci aceste dureri intr-o balta de ipocrizie si de cuvinte sforaitoare si de clisee din cel mai sec lemn…
Primii il iau, chipurile, ca “model” pe Sfantul Proroc Ilie, ca sa-si justifice tranta lor cu Baalii contemporani, “uitand” sa-L mai intrebe si pe Dumnezeu, si pe duhovnicii lasati de El, daca si in ce masura sau in ce forma le este LOR cuvenit sa “lupte”, ce si cum anume sa “marturiseasca” si cum se face ca au atata energie si zel sa inceapa lupta cu idolii ALTORA, cand Baalii din sufletul lor misuna nestingheriti si nederanjati de nimeni, iar daca isi ingaduie vreun frate sa-i atinga usor numai cu degetul unei dojeni, atunci scot foc pe nari si te invata ei minte… Drama este ca multi nu asteptam sa fim CHEMATI, sa ne vina momentul COACERII launtrice, ci ne investim SINGURI cu “harisma” cea mai grea, a invatarii altora, cand inca nu ne-am invatat ca lumea nici pe noi, cand inca n-am prins nici noi Ortodoxia mai mult decat “in coaja”, cand inca nu ne-am convertit decat la nivel rational si, poate, nici acolo pana la capat! Dar ne place sa ne inchipuim deja ca niste mici Ilie care facem sa se pogoare foc din cer si, neaparat, Il asteptam pe Dumnezeu sa Se arate in vijelie, in cutremur, in foc nimicitor… Adierea de vant lin si glasul subtire al Duhului ne sunt STRAINE. Asadar pe Care Dumnezeu Il marturisim si Caruia ravnim, de fapt?
De cealalta parte… exista duplicitatea si minciuna devenite lege (inclusiv printre “vijeliosi”, uneori, fiindca “extremele se ating”, nu-i asa?) si devenite a doua natura, care falsifica totul si ascunde tot ce este esential in aburi sau clabuci de vorbe gaunoase, in care uciderea sufletelor este comisa la adapostul marilor pretexte numite mincinos “principii”, “reguli”, “disciplina”, etc. sau este girata prin lasitatea tacerii celei mai… asurzitoare! Dar despre asta am scris indeajuns aici: http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/07/19/sfantul-prooroc-ilie-biciuitorul-fatarniciei/ si, poate… vom mai scrie…
@ admin
Foarte bine surprins acest portret al unui asa-zis Ilie, contemporan, a aceluia care are numai bici pentru ceilalti, si nu are aceiasi masura, si ravna, pentru interior.
Pe de alta parte, trecand prin greutatile si durerile vietii, multi s-au gandit ca i-a atins biciul lui Dumnezeu, si dupa vijelie, cutremur si foc, s-au lipsit sa mai vada si adierea de vant lina in care era Dumnezeu.
Iar toti aceia care ridica biciul pentru aproapele, in numele lui Dumnezeu, au mai multe sanse ca sa ii indeparteze pe acestia de dragostea Lui, si sa nu mai le dea posibilitatea de a-L simti in adierea de vant lina, tinandui-i numai in foc, cutremur si vijelie.
De luat aminte, Sfanta Scriptura ne aduce mereu raspunsuri vii pentru astazi.
Sf. Prooroc si Inainte mergator al celei de a doua veniri a Mintuitorului Nostru Iisus Hristos, trebuie sa fie un model pentru noi si pentru cei ce au in raspundere Biserica lui Dumnezeu in zilele noastre.
Sf. Ilie, roaga-te pentru noi pacatosii.
@ Corina:
Da, pentru unii ca acestia s-a spus, vesnic valabil:
Am mai scris pe aceeasi tema si AICI. Poate unora le va da de gandit, daca au timpul, rabdarea si dragostea sa citeasca.
Cred ca prin pocainta si prin lacrimi, ajungem sa primim si adierea lina a Duhului. Nici nu se prea poate sa fi ramas cu adevarat in Biserica fara aceasta experienta esentiala, cruciala, fara cunoasterea lui Dumnezeu prin Duhul Sau. Si in masura in care innoim in noi botezul pocaintei, in masura in care ne strapungem inima si ne vedem asa cum suntem, dar CU CREDINTA SI NADEJDE, in aceeasi masura innoim in noi si simtirea harului Duhului Sfant si ne bucuram, macar din cand in cand, de adierea Lui binefacatoare, care sterge toata lacrima intristarii si vindeca toata rana cea greu de purtat.
Uneori se intampla sa simtim asta, poate, fiindca nu am gasit inca “cheia potrivita”, “nevointa corecta” pentru a ne asuma starea data/ingaduita de Dumnezeu, nu am inteles inca ce vrea de la noi (si e drept ca oamenii, de cele mai multe ori, ne “ajuta” sa ne incurcam mai tare, sa orbecaim, sa mergem pe piste false, calauzindu-ne dupa orbirea lor) sau chiar ne-a fost teama sa-L primim si sa vedem CINE ESTE DUMNEZEUL NOSTRU. Ma gandesc la ce spunea parintele Rafail Noica, care ar trebui mereu “revizitat”:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/02/21/parintele-rafail-pocainta-intre-intelegerea-eretica-si-intelegerea-dreapta/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/06/08/parintele-rafail-noica-despre-purtarea-nevointei-duhovnicesti-in-vremea-noastra/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/01/02/sf-serafim-de-sarov-si-cautarea-adevaratului-scop-sunt-intru-duhul-domnului-ori-nu/
Poate ca nu am reusit sa deblocam in noi ceva, sa ne smerim suficient mintea si inima (dar si corect, nu bolnavicios), sa ne lasam moale in mainile Sale de mama, sa ne modeleze cum stie El mai bine si sa ne duca chiar acolo unde nu ne gandim.
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/11/23/cum-sa-ne-convertim-trairile-psihologice-in-simtiri-duhovnicesti/
Daca ne-ar fi faptele si lucrarea dupa cum ne este predica, iar nu diametral opus… ce bine ar fi. Unii consilieri se vede ca sunt chiar buni 🙂 “Deci toate câte vă vor zice vouă, faceţi-le şi păziţi-le; dar după faptele lor nu faceţi, că ei zic, dar nu fac”.
http://www.basilica.ro/ro/stiri/preafericitul_parinte_patriarh_daniel_sfantul_prooroc_ilie_este_aparatorul_celor_care_pastreaza_dreapta_credinta_in_vreme_de_incercare.html
Sf. Prooroc Ilie, singurul prooroc din Vechiul Testament care este sarbatorit cu „cruce rosie” in calendarul crestin ortodox, si care va fi de mare folos oamenilor inainte de cea de-a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos.
http://www.youtube.com/watch?v=opzpQDAtdA8
http://www.ortodoxmedia.com/inregistrare/60/Sf-Prooroc-Ilie
Doamne ajuta!
Pentru aceia dintre noi, care atunci cand ne este greu, si nu primim ajutor din nici o parte, de la nimeni dintre cei pe care ii credeam umar langa umarul nostru, sa nu uitam cuvintele lui Dumnezeu catre Sf. Prooroc Ilie: mi-am oprit sapte mii de barbati dintre Israeliti, care nu si-au plecat genunchiul lui baal…
admin,
sa va rasplateasca Dumnezeu pentru efortul depus.
Nu pot sa citesc acum tot materialul, am sa revin. Trebuie neaparat sa iau aminte la ce spune basilica si trinitas 🙂 Ca spune bine. Nu conteaza ca nu si fac…
De cuvintele Parintelui rafail Noica, chiar imi erat dor.
Multumim!
Scuze pt multele greseli. Oboseala si graba…:(
Da, si despre asta am fi vrut sa scriem, apropo de cei care se cred “singurii alesi”, “unicii marturisitori” sau despre manastirea cutare ca “a ramas unica ce tine stindardul marturisirii”… Daca pana si marele Ilie, profet ales de Dumnezeu (nu auto-proclamat!) a fost astfel rusinat, cum oare nu ne vom teme noi de asa o semetie si superbie… Si noi avem mai multa incredere in cei tainuiti si smeriti, nevazuti, decat in cei care se trambiteaza si care bat toba in conferinte, in carti, reviste si pe internet… Uneori si proorocii gresesc si sunt smeriti de Dumnezeu. Cu atat mai mult falsii prooroci care le stau in umbra sau in coaste si faca parada de eroism pe spezele altora…
@ admin
Pe langa faptul ca se poate sa nu fie gasita “cheia potrivita” sau “nevointa corecta”, omul poate avea tendinta sa carteasca, si atata timp cat omul carteste harul nu are cum sa vina. Abia atunci cand, nu mai considera ca a fost pedepsit de Dumnezeu, si ca, in ce i s-a dat sa indure se afla mai intai dreptatea lui Dumnezeu, abia atunci, deci, omul poate sa se nevoiasca in adevaratul sens. Dumnezeul nostru nu este un Dumnezeu Atotpedepsitor ci un Dumnezeu Atotdrept. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al iubirii care nu doreste moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu.
Pe toti ne smereste Dumnezeu cand ne credem mari proroci, ca ne iubeste si ne vrea indreptati si constienti de limitele proprii si de nelimitarea Lui. Si astfel sa ravnim de la El ca de la Izvorul a toata bunatatea, virtutea si puterea, in loc sa ne prefacem ca noi le avem pe toate.
@admin:
Adevar grait-ai! Exista foarte multi crestini ortodocsi recent intorsi la credinta, care dupa ani si ani de zile de necredinta si de rataciri mai mari sau mai mici, se considera dintr-o data foarte indreptatiti de a da lectii si de a critica in fel si chip greselile altora, greseli in care pana mai ieri erau afundati si ei pana la gat. Acesti zeloti de ocazie, isi arata „grija” de aproapele judecandu-l aspru, si punandu-l fara mila la zidul „infamiei”, totul bineinteles fiind facut din multa „iubire”. Se intampla asta mai ales fata de acel aproape care e mai slab si mai vulnerabil, si in care poti lovi las, mai cu sete. Daca si altii ar fi procedat cu ei la fel, probabil ca nu s-ar fi intors in viata lor la credinta cea adevarata. Asta poarta un singur nume: mandrie, din care pot decurge cu timpul tot felul de surprize neplacute, in asa fel incat zelotul in cauza poate ajunge sa se intrebe: oare cu ce am gresit? Am facut aici vorbire doar de acei bine intentionati, care in avantul lor de a face cunoscut cuvantul Domnului si altora care sunt inca netreziti la realitate, dau cu parul in loc de a vorbi cu dreapta socotinta. „Eficienta” metoda! 🙂 Foarte gav este insa cazul zelotilor care cu cuvinte mestesugite, imbracate in aparenta in haina adevarului, ascund inlauntrul lor numai venin si inselare. Pe acestia numai niste oameni cu mult discernamant si dreapta socotinta ii pot „deconspira”, pentru ca apoi sa poata lupra impotriva inselarilor lor periculoase, in asa fel incat sa fie dusi cat mai putini oameni in ratacire. Grea misiune!
Iisuse criticând în juru-mi
Eu mi-am uitat nevrednicia
Şi nepăzindu-mă pe mine,
Cred că păzesc ortodoxia.
Din mic şi fără de valoare
Ajung să cred că-s important
Şi că voi face vre-o ispravă
Prin cele ce-mi aduc păcat.
Prin nesmeritele-mi cuvinte
Crezând că sunt pe placul Tău,
Ca un ,,Ilie’’ impun legea
Fără să simt, cât sunt de rău.
Fără să-mi plâng nevrednicia
Mă văd ,, puternic’’ în credinţă
Şi ’ndreptăţit să chem pe alţii
La o severă pocăinţă.
Socot că multa-mi cunoştinţă
Mi-i argument justificat
Şi misiunea ce-o fac astfel
Mă izbăveşte de păcat.
Dar mă înşel de crezând că astfel
Voi dobândi acel folos
Pe care mărturisitorii
Îl au din faptele’n Hristos.
Numai trăind ortodoxia
În duhul sfinţilor părinţi
Pot dobândi puterea faptei
Şi darul celor mai smeriţi.
Calea trăirii ortodoxe
I’abruptă şi anevoioasă,
Pe zi ce trece mai îngustă
Mai aspră, mai primejdioasă.
Şi’uşor, e să rosteşti cuvinte
Fără să simţi ce consecinţă
Şi ce efecte vor produce,
În om, în timp şi’ntru credinţă.
Orice cuvânt ce’acuză public
Şi la’am rostit şi-s vinovat,
M’arată-n faţa Ta făţarnic,
Neiertător şi îngâmfat.
Te rog ajută-ne cu milă
Şi dă cuvânt spre înviere,
Celor ce Tu le-ai dat Iisuse
Şi cin şi har şi-a Ta putere.
Iisuse în semenul meu,
Ai pus să îmi cunosc credinţa,
Răbdarea, mila şi iubirea,
Succesul meu şi neputinţa.
În râvna lui văd începutul
Şi primii paşi făcuţi spre Tine.
Văd marile’ntrebări şi grija,
Şi Harul ce-a lucrat şi-n mine.
Căderea lui, plină de spaime
Ce la’ îngrozit, acum î-mi spune,
De câte mii de ori asemeni,
Cad iar şi iar în drum spre Tine.
Şi-mi dă curajul să îl mângâi
Să-l sprijin şi să-l întăresc,
Când ştiu cât mi-ai iertat Tu mie,
Şi cât mă sprijini când greşesc.
Iubirea lui cea către Tine,
Spontană vie şi aprinsă,
Mă ruşinează că sunt rece,
Şi nu am inima deschisa.
Că mult acoperă iubirea,
Când e curată în credinţă,
Mult suplineşte, mult înalţă,
Chiar şi aşa în neştiinţă.
Sinceritatea rugăciunii,
Atât de scurte ,dar curate,
O văd în el cum izgoneşte,
Puhoiul negru de păcate.
Cum stinge focul lăcomiei,
Şi’nchide căile lumeşti,
Şi’aduce frica în curvie,
Şi ‘n desfătările trupeşti.
Ce minunat e începutul
Cînd harul vine cu putere
Şi dă voinţă, dă iubire,
Şi setea pentru înviere.
O, Doamne cînd privesc la semeni,
Îmi văd căderea , neputinţa,
Şi egoismul meu lăuntric
Care mi-a erodat credinţa.
Văd răutatea mea,- prin lege-,
Care mă’piedică să fiu,
Plin de iubire pentru semeni,
Şi-un orthodox curat şi viu.
Înloc s’aduc iubire sfântă
Eu ţin doar legea în credinţă,
Şi-mi pun blândeţea doar în vorbe,
Şi nelucrarea’n pocăinţă.
Şi îmbrăcat în legi şi dogme,
Prin zel î-mi nimecesc iubirea.
Lovind cu litera de lege,
Cerzând că mi’împlinesc menirea.
Dar din iubirea pentru semeni
S’adună mila şi’ndurarea
Marea dobândă a răbdării
Înţelepciunea şi iertarea.
Tu mă zideşti ,zidind eu însumi
Şi-n fraţii mei cu’adevărat.
Mă’nveţi iubirea prin iubire,
Ca’n ea să văd ce-am câştigat.
“Ne-a aratat Hristos pana unde S-a dat pe Sine, nu numai pana la Cruce si pana la moarte, dar pana si la strafundurile iadului, pana si a impartasi soarta Lui cu nelegiuitii…”
Minunate cuvinte! 🙂
Aşadar, Mântuitorul nostru S-a întrupat şi S-a jertfit pentru mântuirea noastră, dar ne-a arătat iubirea Sa “cea mai presus de cunoştinţă” şi prin faptul că a coborât cu sufletul în iad, pentru a-i elibera pe toţi aceia, care păcătuiseră înainte de venirea Sa pe pământ. 🙂 Nu m-am gândit niciodată la acest adevăr. Este emoţionant să realizezi că Dumnezeul tău, Care a murit pentru a-ţi dărui viaţă veşnică, a mers şi în iad pentru tine!
Doamne, ajută!
Bucurie!
@Laura
completare:
si inca mai sta in iad cu fiecare din noi…langa noi, in iadul nostru personal.
CristinaP, aşa este. 🙂
Doamne ajută!