Război întru Cuvânt

Si reluarea unei meditatii mereu actuale: DE CE NOI NU (MAI) CREDEM CU ADEVARAT?

Cititi si:

• VINDECAREA SLUGII SUTASULUI – Omilia Sf. Ioan Gura de Aur
• VINDECAREA SLUGII SUTASULUI – Omilia Sf. Nicolae Velimirovici
• “SA-TI FIE DUPA CUM AI CREZUT!” –

- Meditatie la Evanghelia Duminicii de astazi, din care redam aici un mic fragment, pentru cei mai grabiti sau mai ocupati:

“(…) Noi, astazi, cu greu mai stim ce este credinta, pentru ca… cu greu mai stim ce este smerenia autentica si rostirea sincera a cuvintelor “umilicioase”, de prihanire a noastra insine. Ne-am obisnuit cu “manierisme”, ne-am invatat sa ne smerim “automat” din cuvinte sau gesturi “standard”, sa ne ghemuim imaginar in ipostaze  ale unei “smerenii”  teatral-emotionale, in care ne centram tot pe… starea noastra de bine sau pe imaginea de sine. Sau… ce sa mai spunem de amarnica, de cumplit de dureroasa ratacire a celor care – parca tot mai multi – au ajuns pur si simplu sa dispretuiasca smerenia insasi, sa nici nu se mai osteneasca sa o caute, invocand fie teama de a nu cadea in imitatiile ei pietiste sau fatarnice, fie grija (legitima, altminteri) de a nu-si pierde demnitatea.

Smerenia adevarata a ajuns astazi, mai mult ca oricand, floarea cea mai rara de pamant si din biserici. Si cu cat se vorbeste mai mult despre ea, cu atat este mai putin de gasit. Si nu ne referim aici la culmile acestei virtuti, la “smerenia lui Hristos” pe care o traiau Sfintii, ci  numai la inceputul acestei cai, la prima treapta, obligatorie pentru mantuire: a sinceritatii interioare, a iesirii din minciuna fata de sine, a realismului duhovnicesc. Fara a lupta mereu sa primim si sa cultivam acest fel minimal si esential de smerenie, ne amagim total cu numele de crestin. Iar sinceritatea in fata constiintei noastre nu mai exista pentru ca nu mai exista in realitate pocainta, pentru ca nu mai avem deprinderea cercetarii permanente de sine, pentru ca… nu mai avem (daca am avut vreodata!) viata launtrica, pentru ca nu mai acordam timp – uneori nici macar cand ne pregatim de Sfintele Taine – convorbirii fara menajamente cu noi insine.

(…) Si pentru ca astazi nu mai are cine sa ne indrepte, pentru ca noi nu mai ascultam decat de  gandul nostru, pentru ca nu mai primim invatatura si mustrarea Duhului, pentru ca  ne-am terfelit toate reperele autentice de autoritate si nimeni nu ne mai poate convinge de nimic, atunci Dumnezeu ne lasa in voile noastre, ramanem “condamnati” sa ne purtam singuri povara propriilor alegeri, dar raspunzand la Judecata si pentru cei pe care i-am smintit, cand i-am indreptatit in minciuna sau in inselare. Nu ne mai sunt dati Parinti adevarati, pentru ca pe cei pe care i-am avut i-am dispretuit si nu am umblat in sfaturile lor, chiar si daca, poate, ne-am folosit de numele lor,  cand i-am luat drept scut si drapel. Nu mai are cine sa ne formeze in duhul cel bun, sa ne daruiasca “gustul” si “mireasma” veritabile ale Adevarului, pentru ca… noi nu mai vrem adevarul, ci doar confortul nostru psihologic si satisfacerea orgoliului. Duhul sufla langa noi ca o “adiere de vant lin (subtire)“, dar nu-L mai auzim, pentru ca ne-am facut plini de cerbicie si vartosi la inima. Am viclenit amarnic in cugetele noastre si ni se va da noua dupa viclenia noastra, adica, asa cum stim din Vechiul Testament, pana si proorocii (duhovnicii) vor fi orbiti si vor spune minciuni sau lucruri omenesti, intrucat noi asta vrem sa auzim.

Dorim minciuni frumoase, “linistitoare” si atragatoare, dorim gandire trupeasca ambalata estetic in pachetele virtuale cu referinte duhovnicesti legate in fundite roz, dorim sa ne prefacem ca nu exista nici un conflict intre crestinism si lume, nici intre traditionalisti si ecumenisti, ca totul ar fi minunat daca am recurge la magicul “dialog” (al negocierii, al compromisului?), ca se poate trai vesnic sub zodia lui “nici, nici” sau “si, si”, ca sa nu se supere nimeni si sa nu ne prigoneasca nimeni, ca nu trebuie niciodata sa facem alegeri cruciale si rastignitoare, ca putem visa in voie ca se poate Inviere si fara Cruce, ca se poate pocainta si fara…. pocainta, ca Raiul, la o adica, poate fi si pe pamant, in timp ce sfarsitul lumii, bineinteles, nu va mai veni niciodata (a, da si dorim, daca s-ar putea, sa inchidem gura “apocalipticilor” astora nesuferiti, care mereu ne strica cheful cu vestile lor proaste). Iar daca am inseta sincer dupa adevar si numai dupa adevar, atunci pana si un magar ne-ar dezvalui voia lui Dumnezeu! Cu alte cuvinte… “Du-te, sa-ti fie dupa cum ai crezut!” (…) Nu mai avem criterii sa deosebim adevarul de fals, sarea cea curata de surogatele “identic naturale”? Daca am avea sinceritate, am avea si criterii. (…)

Niciodata pana in vremea noastra omul n-a fost mai mandru, mai autosuficient, mai indaratnic, mai inchinator la idolul mintii proprii. Desteptaciunea si cultura l-au dus pe omul contemporan pana la culmi nebanuite de rafinament si subtilitate in gasirea unor modalitati de a se pacali pe el insusi, de a inventa justificari sofistice (dar teologice, duhovnicesti!) verosimile pentru toate, de a se refugia in victimizari si de a face in asa fel incat “sa cada mereu in picioare” si sa nu se lase “(in)frant” niciodata. De a se strecura mereu profitabil si oportun(ist), de a se descurca in toate, de a aluneca mereu pe langa adevar.

Nu e de ajuns sa stim multe, sa avem o minte buna sau sa credem ca intuitia  sau trairile noastre nu ne insala niciodata (ceea ce deja este o mare inselare!). Dimpotriva, cu cat suntem mai bogati in toate acestea, cu atat suntem mai in primejdie si cu atat trebuie sa ne smerim mai mult, ca sa nu cadem prada cumplitelor boli ale ego-ului umflat. Insa astazi sunt in voga alte principii decat cele evanghelice ale ascunderii virtutilor, astazi diavolul deghizat in inger de lumina ne sopteste: daca ai niste daruri, niste “talanti” (cat de mult s-a pierdut si intelesul duhovnicesc al “talantilor”, redusi la simplele daruri naturale…), foloseste-i din plin si arata-le si celorlalti; vezi ca esti valoros, esti inzestrat, poti mai mult, meriti mai mult!

Cata parere de sine avem, atata minciuna zace in noi fara sa stim, atata iad al necredintei ne stapaneste pe nesimtite. Cu cat ne cultivam mai mult duhul demonic de ambitie, “desteptaciunea” si patima dreptatii proprii, cu atat ne vom cunoaste pe noi insine mai putin si vom pierde orice sansa la discernamantul duhovnicesc (care vine numai prin smerenie si ascultare in adevar)…”.

Predica Mitropolitului de Florina, părintele Augustin Kandiotis

la Duminica a IV–a după Rusalii

(Matei 8, 5-13)

CREZI?

„Şi a zis Iisus sutaşului: Mergi şi după credinţa ta fie ţie”

(Matei 8, 13)

Iubiţii mei, în vremurile de demult, înainte de venirea lui Hristos, existau sclavi. Ce erau sclavii? Din punct de vedere fizic şi aceştia erau oameni, dar nu erau consideraţi oameni. Nu aveau drepturi de om. Nu-i ocrotea nicio lege. Stăpânii lor făceau cu ei ce voiau. Îi puneau la cele mai grele munci. Săpau ogoarele, cărau pietre şi noroi ca să construiască palatele stăpânilor lor, lucrau cu lanţuri la picioare în mine, în ocne, trăgeau de vâsle la corăbii, se luptau cu fiarele sălbatice ca să privească şi să se distreze stăpânii lor. Nicio plată nu luau pentru slujbele pe care le făceau. Hrana lor era săracă. Case proprii nu aveau. Era vai dacă stăpânul lor nu era mulţumit de ei. Îi pedepsea cu severitate. Îi lovea fără milă. Putea chiar să-i şi omoare fără să răspundă în faţa nimănui. Oricând dorea stăpânul, îl lua pe sclav şi-l ducea în piaţa de sclavi, adică acolo unde se vindeau şi se cumpărau sclavii, cum astăzi se vând şi se cumpără animale. Continuare »

13 Comentarii »

“Astăzi li se dă frâu liber copiilor în toate. Libertate! „Nu vă atingeţi de copii!“... Urmăresc să-i facă anarhişti, să nu-i vrea pe părinţi, să nu vrea dascăli, să nu vrea nimic, să nu asculte de nimeni. Iar aceasta îi ajută în scopul lor. Dacă nu-i vor face anarhişti, cum vor putea copiii să le facă pe toate bucăţi? Şi priveşte, sărmanii sunt aproape demonizaţi. (…) Şi, vezi, în timp ce ascultarea este libertate, diavolul din răutate o prezintă ca pe o sclavie şi copiii s-au otrăvit cu duhul răzvrătirii“.

Lipseşte duhul de jertfă

“Astăzi cei mai multi oameni nu au gustat bucuria jertfirii şi nu iubesc osteneala.. Au intrat în ei trândăvia, interesul personal şi multul confort. Lipseşte mărimea de suflet, jertfirea de sine. Consideră izbândă atunci când reuşesc ceva fără osteneală, când se aranjează materialiceşte, şi nu se bucură atunci când nu pot face aceasta. In timp ce, de ar fi înfruntat lucrurile duhovniceşte, ar fi trebuit atunci să se bucure, pentru că li se dă prilej de nevoinţă.

Acum toţi, mici şi mari, caută lucrul uşor. Oamenii duhovniceşti caută să se sfinţească cu mai putină osteneală. Mirenii cum să scoată cât mai multi bani fără să lucreze. Iar tinerii cum să treacă examenele fără să înveţe; cum să-şi ia diploma fără să plece de la cafenea. Şi dacă este cu putinţă, să telefoneze de la cafenea ca să afle rezultatele. Da, până acolo au ajuns. Multi tineri vin la Colibă şi îmi spun: “Fă rugăciune să trec examenele”. Nu invată şi spun: “Dumnezeu mă poate ajuta”. “Invaţă, ii spun, si fa si rugaciune”. „De ce să învăţ, îmi spune, Dumnezeu nu ma poate ajuta si aşa?”. Adică Dumnezeu sa-i binecuvanteze lenea? Nu se poate aceasta. Daca copilul invata, dar nu prinde, atunci îl va ajuta Dumnezeu. Exista copii care nu tin minte sau nu înţeleg, dar se straduiesc. Pe acestia ii va ajuta Dumnezeu să devina foarte inteligenti. Continuare »

13 Comentarii »

“Previziunile maicii Macaria erau fie raspunsuri la intrebarile oamenilor, fie avertismente pentru pazirea celor apropiati ei de nenorociri sau incercari iminente. Vorbind despre viitor, ea se limita adesea la scurte reprosuri, explicatii si caracteristici sumare. Infatisam mai jos cateva dintre acestea, grupate in functie de teme; datele la care au fost ele spuse de catre schimonahie sunt date in paranteze.

Vin vremuri grele

(…) - Intrebare: Matuska, anul asta ne simtim asa de rau – oare fiindca imbatranim?

- Raspuns: Nu, asa sunt vremurile; puterea noastra este sapata de catre vrajitori. Va fi chiar mai rau – de-ar da Dumnezeu sa nu apucam acele vremuri (5 octombrie 1988). Curand omul nu va mai fi bun; aceasta se va intampla curand. Sfarsitul lumii este nimic; dar atunci va fi daramare si cladire [?!, n.n.], iar oamenii – totul va fi amestecat cu uraciune, si veti fi pana la genunchi in sange (25 martie 1989).

- Curand o sa se intample ceva…

- Ce anume, Matuska? Continuare »

29 Comentarii »

SCHIMONAHIA MACARIA, MANGAIETOAREA CELOR SUFERINZI (1926-1993)

“Povestea unei sfinte patimitoare, dintr-o tara ce patimeste, vine ca o adiere inmiresmata si invioratoare. Paralizata de la varsta de trei ani si cu totul neajutorata in ultimii sai ani, schimonahia Macaria a fost unealta tamaduirii prin puterea lui Hristos pentru mii de suflete bolnave si chinuite. Desi slaba trupeste, era plina de putere duhovniceasca, nascuta din smerenie si jertfire de sine, si a purtat cu rabdare si dragoste necazurile tuturor celor ce au venit sa-i ceara ajutorul. Nevazuta si neinsemnata pentru lume, ea este mare in Imparatia Cerurilor, preaiubita patimitoare a Maicii Domnului si impreuna-vorbitoare cu cei aflati in lacasurile ceresti…” .

Sfaturi duhovnicesti

Matuska dadea mare atentie starii sufletesti a celor ce veneau la ea. Celui ce venea la ea cu mintea imprastiata obisnuia sa-i spuna: „Inainte de toate trebuie sa vorbesti despre sufletul tau, despre inima… vorbeste despre tine”. Pe cel trandav duhovniceste il mustra astfel: „Nu ai credinta, nu postesti; iti place sa dormi ceasuri multe si nu te rogi lui Dumnezeu – nu ai rugaciune…” Si adauga cu parere de rau: „Oamenii de azi sunt impietriti, nu mai vor sa se roage”. Altuia ii explica: „E o nenorocire ca ma rog [numai, n.n.] eu pentru tine. Caci fiecare ar trebui sa se roage pentru sine”.

„Fii credincioasa! Roaga-te Domnului si cere-i: «Doamne, trimite-mi harul tau!» o povatuia ea odata pe o femeie intr-o pufoaica, care era coplesita de aspra truda taraneasca, neavand deci nici macar un minut liber: “Spre a dobandi orice lucru de la Domnul prin rugaciune trebuie sa te rogi patruzeci de zile si patruzeci de nopti”. Ea mai dadea si urmatorul sfat: Continuare »

26 Comentarii »

• Continuare de la: Sfantul Ierarh Luca al Crimeei – intruchiparea păstorului jertfelnic si exigent: „CE RASPUNS VOI DA IN FATA LUI DUMNEZEU PENTRU VOI TOTI?”

“In anul 1954, după decretul din iulie al CC al PCUS „cu privire la îmbunătăţirea propagandei ateiste” a început un nou val de prigoane împotriva Bisericii lui Hristos. Sicanarea si arestarea credinciosilor, jignirile aduse în public preoţilor, închiderea bisericilor, împiedicarea desfăşurării praznicelor bisericeşti de către „oamenii de bine” le aminteau celor din generaţia veche de evenimentele anilor ’20-’30. Există mărturii despre faptul că erau urmăriţi oa­menii care întreţineau corespondenţă cu Vlădica Luca.

Inginerul I. Ia. Borisov a fost convocat la KGB-ul din Tambov din pricina corespondenţei întreţinute de soţia lui cu arhiepiscopul Luca al Crimeei. Corespondenţa atingea probleme atât religioase, cât şi personale, dar inginerului i s-a spus că dacă soţia lui, Sofia Ivanovna, nu va înceta să corespondeze cu omul bisericii, el va fi dat afară din uzina de cazane şi nu va mai găsi nicăieri de lucru în Tambov, iar copiii lui, studenţi, vor fi de asemenea daţi afară din facultate. Ilia Iakovlevici a văzut pe masa anchetatorului un volum gros: „Dosarul Voino-Iaseneţki”, în care se aflau copii după scrisorile trimise de Vlădica în Tambov şi cele trimise de Sofia Ivanovna în Simferopol.

Iar în Simferopol, unde erau de asemenea deschise scrisorile arhiereului şi îi erau ascultate convorbirile telefonice, după decretul din iulie al CC-ului a apărut un nou post: fotograful de biserică. Acesta făcea zilnic turul bisericilor şi îi fotografia din faţă pe cei aflaţi acolo. Cei slabi cu duhul, temându-se de persecuţii, au încetat să se mai arate la biserică, iar celor mai tari li se făceau dosare la „organele competente” în vederea unor noi persecuţii. In decembrie 1954 la Simferopol a avut loc un congres al preoţilor din eparhia Crimeei. Arhiepiscopul Luca a prezentat o comunicare în care arăta că din cincizeci şi opt de biserici mai rămăseseră în Crimeea patruzeci şi nouă (celelalte fiind închise de împuternicitul cu problemele Bisericii) şi că erau în primejdie încă două biserici. Vlădica Luca a vorbit pe faţă despre faptul că propaganda, formele disimulate şi făţişe de presiune asupra credincioşilor îşi fac efec­tul: bisericile rămân pustii. Punctul al nouălea de pe lista cu problemele de discutat era formulat chiar ast­fel: „Felul în care s-a reflectat propaganda antibisericească asupra numărului rugătorilor din biserici”.

De­spre decretul CC al PCUS şi declaraţiile lui Hruşciov din ziare arhiepiscopul a spus scurt:

„Nu am socotit necesar să combat aceste declaraţii. M-am mărginit doar la o predică pe tema: «Nu te teme, turmă mica»!

După două decenii credincioşii din Simferopol încă îşi aminteau acea predică rostită în ziua prăznuirii Acoperământului Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu în anul 1954: Continuare »

4 Comentarii »

Păstorirea Sfântului Luca în Crimeea¹

In această ultimă perioadă a vieţii sale sănătatea arhiepiscopului Luca se resimţea din ce în ce mai mult în urma încercărilor pe care le suferise în viaţa sa şi a muncii excepţional de încordate. Işi pierde vederea, inima refuză din ce în ce mai des să lucreze cum tre­buie: aritmii, decompensare. El scrie:

„Amărăciunea şi lacrimile turmei (din Tambov), care mă iubeşte fier­binte, m-au tulburat şi iarăşi îmi e mai rău cu inima. Ieri şi astăzi, în duminica Tomei, nu am slujit”.

în mai 1946 Vlădica a fost mutat în Crimeea.

„Ori­cât a plâns turma mea din Tambov, oricât l-a rugat pe Patriarh să mă lase acolo, am fost nevoit să plec la Simferopol. Aceasta s-a întâmplat, fără îndoială, din voia lui Dumnezeu, fiindcă şi aici este mare nevoie de mine. Trebuie să pun pe picioare o eparhie pustiită”.

Războiul făcuse Crimeei răni înfricoşătoare. Oraşe­le erau în ruine, satele prefăcute în cenuşă. Pe locul multor biserici din Crimeea rămăseseră numai dărâmăturile. In Chersones, vechiul Korsun, unde a primit botezul sfântul cneaz Vladimir, fusese distrusă măreaţa catedrală a creştinătorului Rusiei. Multă osteneală şi-a dat arhiepiscopul Luca pentru refacerea bisericilor şi reînceperea slujbelor în ele.

Situaţia economică era extrem de dificilă. Un sfert de pâine costa la piaţă cincizeci de ruble. Gospodinele cumpărau cereale de la ţărani cu păhăruţul de cinci­zeci de grame şi îl duceau în săculeţe ca pe un bun de mare preţ. Reşedinţa arhierească de pe strada Gospitalnaia se afla la etajul întâi al unei case vechi, demult nerenovate. In afară de arhiereu şi de secretarul lui eparhial, pe etaj mai stăteau câteva familii străine. In casă erau ploşniţe. La singurul robinet existent se fă­cea dimineaţa coadă. Continuare »

7 Comentarii »

Cititi si:

• OMILIA SFANTULUI IOAN GURA DE AUR LA EVANGHELIA GRIJILOR VIETII: “Hristos ne spune: „Cautati pe cele ceresti!”, dar noi nu le cautam nicio clipa…”
• Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu! - CUV. PAISIE DESPRE PURTAREA DE GRIJA A LUI DUMNEZEU FATA DE OM

Predica Mitropolitului Augustin de Florina la Duminica a III-a dupa Rusalii

“Dumnezeul meu, Tu care hrăneşti păsările şi corbii, nu ne lăsa!”

Aţi ascultat, iubiţii mei, Sfânta şi Sfinţita Evanghelie. Ce ne spune? Ne spune că nu trebuie să devenim sclavi, sclavi ai “mamonei” (Matei 6, 24). Dar cine este acest ”mamona”?

***

Oamenii de astăzi se împart după credinţă în două categorii. O categorie sunt necredincioşii, cei care zic că nu există Dumnezeu. Să nu credeţi că oamenii de ştiinţă sunt cine ştie ce. Adevăraţii oameni de ştiinţă care au făcut descoperiri, cred în Dumnezeu. Cei de aici, care sug minciuna că nu există Dumnezeu, sunt nişte tineri studenţi care prin mii de chinuri au luat o hârtie şi de atunci au închis cărţile, stau la cafenele picior peste picior, joacă cărţi, fumează, vorbesc în deşert, ruşinos şi porcos. Aceştia zic că nu există Dumnezeu şi încearcă să dezrădăcineze şi din inima altora cea mai nobilă floare, credinţa în Hristosul nostru. Într-un sat, o bătrână de 80 de ani se primejduia să moară. De asta a aflat preotul – păstor bun – şi s-a dus să o grijească. Continuare »

7 Comentarii »

• Sfantul Ioan Carpatiul – cuvinte de intarire in lupta nevazuta (4): “TOATA GRIJA ARUNCATI-O DOMNULUI, EL ARE GRIJA DE VOI”
• Sf. Nicolae Velimirovici despre biciul intreit al necunoasterii, al grijii si al deznadejdii

***

• Iubirea de avutii si multa grija ne pregatesc sa-l primim pe antihrist
• Sfantul Serafim de Viriţa: “Banii si inselaciunile lumii vor pierde mai multe suflete decat prigoana ateista!”
• Cuv. Paisie Aghioritul: SIMPLIFICATI-VA VIATA!
• GRIJA SI MUNCA PREA MULTA DEPARTEAZA DE HRISTOS!
• “RASUCITI BUTONUL LA HRISTOS!”
• NU VA DATI INIMA CELOR MATERIALE!
• Cuviosul Paisie Aghioritul despre sensul cel mai adanc al vietii
• Cuviosul Paisie Aghioritul: ACOLO UNDE NU POATE OMUL, AJUTA DUMNEZEU!
• Cuviosul Paisie despre purtarea de grija a lui Dumnezeu fata de om
• “DUMNEZEU ARE GRIJA DE MINE” – Povestea minunata a Gabrielei si a pruncului ei
• Duhul grijii de multe (al descurajarii)… nu mi-l da mie! – de Arhim. Serafim Alexiev

• SFANTUL SERAFIM ROSE SI PRIVIREA ATINTITA SPRE PATRIA CEREASCA

• “O ORTODOXIE LAICA, DAR CARE NU E LUMEASCA…” sau: Cum putem aduce mireasma pustiei in lume?
• Iara si iara… PERFUZII VITALE PENTRU INCERCARILE VREMURILOR
• OMUL INTRE INMULTIREA PAINILOR SI A PESTILOR SI IMPUTINAREA CREDINTEI

***

Sf. Ioan Gura de Aur: Sa nu ne chinuim in zadar cu grijile lumesti!

(…) Dar, cu toate că cele spuse de Domnul sînt atît de multe şi atît de puternice, totuşi noi ne îngrijim de cele de pe pămînt, iar de cele din ceruri deloc. Am răsturnat rînduiala. Luptăm pe două căi împotriva poruncilor lui Hristos. Şi iată cum! Hristos ne spune: „Nu căutaţi deloc cele de aici!”, dar noi pe acestea le căutăm neîncetat. Hristos ne spune: „Căutaţi pe cele cereşti!”, dar noi nu le căutăm nici o clipă, ci pe cît de mare ne e grija pentru cele lumeşti, tot pe atît de mare ne e nepăsarea pentru cele duhovniceşti, dar, mai bine spus, chiar cu mult mai mare. Lucrul acesta, însă, nu poate merge la nesfîrşit şi nici nu poate rămîne pentru totdeauna aşa. Dispreţuim poruncile lui Hristos zece zile, douăzeci de zile, o sută de zile, dar odată şi odată tot trebuie să plecăm de pe lumea aceasta şi să cădem în mîinile Judecătorului!

(….) Nu este, nu este nici un păcat care să nu fie biruit de puterea pocăinţei, dar, mai bine spus, de harul lui Hristos. Să ne schimbăm numai şi Il avem pe Hristos alături de noi! De vrei să fii bun, nimeni nu te împiedica! Dar, mai bine spus, este cine să te împiedice: diavolul! Nu poate, însă, dacă ai ales calea faptelor bune şi atragi prin ele ajutorul lui Dumnezeu. Dar dacă nu vrei, ci sari, cum va fi Dumnezeu alături de tine? Dumnezeu vrea să te mîntuie, nu cu sila, nici cu forţa, ci cu buna ta voie. Continuare »

6 Comentarii »

“Sa nu ne topim de grijile celor trebuincioase trupului, ci sa credem din tot sufletul lui Dumnezeu, cum a zis un oarecare barbat minunat: ”Incredeti-va in Domnul si va va intari’‘, si cum scrie fericitul Apostol Petru: ”Fiti cumpatati si fiti treji in rugaciuni si toata grija voastra aruncati-o asupra Domnului, caci El are grija de voi’‘.

Iar daca te mai indoiesti si nu crezi ca are grija de tine ca sa te hraneasca, priveste la paianjen si gandeste-te cat de mult se deosebeste omul de paianjen. Continuare »

7 Comentarii »

Cititi si:

• Sfantul Ierarh Luca al Crimeei: minunea constiintei marturisitoare
• Sfantul Luca al Crimeei (1877- 1961) – VIDEO
  
• SCRISORI INEDITE SI PROOROCESTI ALE SFANTULUI IERARH LUCA AL CRIMEEI: “CURAJ, CURAJ, IUBITUL MEU COPIL!”

… acesta nu este decat inceputul sfarsitului. Va fi o vreme buna pentru Biserica, toate acestea vor trece, dar setea dupa povatuitori si dupa impreuna vietuitori care nu urmaresc cele ale lor, ci cele ale Domnului, va fi mai mare.

Cand Biserica nu va mai fi prigonita se vor pregati toate pentru imparatia Antihristului. Tu, Serghei, vei prinde acele vremuri. Atunci oamenii se vor afunda in pacate din ce in ce mai mari, care acum nici nu s-au pomenit, facute cu zambetul pe buze, ca expresie a unei libertati pe care noi acum, ne plangem ca n-o avem…

• “Jugul Meu este bun si sarcina Mea este usoara”
• Unde să căutăm mângâiere in necazuri?
• “Întoarceţi-vă la Mine cu toată inima voastră“
• Litera omoară, iar duhul dă viaţă
• Acatistul Sfantului Luca al Crimeei, facatorul de minuni

„Nou sfânt al Mângâietorului te-a arătat pe tine, Luca, harul, în vremuri de necazuri şi prigoană, că bolile ca un doctor le-ai tămăduit şi sufletele ca un păstor le-ai călăuzit, Părinte cinstite, pildă a călugărilor şi a mirenilor, roagă-te să se mântuiască sufletele noastre”. (Troparul Sfantului)

“Inainte sa incepem sa povestim despre minunile Sfantului Luca Doctorul Arhiepiscopul Simferopolului ar fi potrivit sa precizam un amanunt foarte important despre acest “fenomen”-  minunile in Biserica Ortodoxa. Consideram minune orice interventie miraculoasa si in acelasi timp folositoare a lui Dumnezeu in viata noastra care are drept rezultat izbavirea de o anumita problema sau ispita ce ne apasa. Insa minunea nu se opreste la aceasta caracteristica minimalista. O minune este intreaga noastra viata, creatia ce ne inconjoara, intregul univers.

(…) Noi, oamenii simpli, simtind ca nu-i facem pe plac lui Dumnezeu prin viata si faptele noastre, nu indraznim sa ne adresam direct Lui, ci ii folosim ca pe niste intermediari intre noi si El pe sfinti, pe cei care, prin viata lor, au bineplacut Domnului prin nevointe si prin respectarea poruncilor, dovedindu-se crestini adevarati, demni de numele de sfant si prieten al lui Hristos, dupa cum S-a exprimat Insusi Domnul. Astfel, putem intelege ca sfantul nu este un dumnezeu mai mic sau un semizeu facator de minuni, ci un mijlocitor care se roaga lui Dumnezeu pentru noi, sa ne daruiasca noua ajutorul Sau. Deci, in ultima instanta, cel care savarseste minunea nu este sfantul, ci Insusi Domnul, prin mijlocirea sfantului. Trebuie sa accentuam acest lucru deoarece exista eretici, necredinciosi, atei sau chiar asa-zisi crestini pe care ii scandalizeaza faptul ca ii cinstim pe sfinti si ne acuza pe noi, ortodocsii, de politeism. Insa invatatura Bisericii noastre este foarte clara si orice om de buna credina poate intelege ceea ce spunem noi, si anume ca minunea se savarseste prin intermediul sfantului, insa cu harul atotputernic al lui Dumnezeu.

Un astfel de sfant, cu o indraznire deosebita la Dumnezeu, pe masura dragostei pe care I-a purtat-o, este si Sfantul Luca facatorul de minuni. Cunoastem foarte bine multele minuni pe care le face cu ajutorul lui Dumnezeu si in Rusia, si in Grecia, si oriunde este cinstit si invocat drept ajutor si sprijin. Martori ai unor asemenea minuni suntem noi, vietuitorii Sfintei Manastiri Panaghia Dovra, in care sunt adapostite, ca un tezaur pretios, fragmente din sfintele sale moaste. Consideram insa ca suntem datori in fata Preasfintei Treimi si a Sfantului Luca sa nu tinem ascuns acest tezaur, de aceea am hotarat sa publicam o parte din aceste minuni, pentru folosul duhovnicesc al nostru, al tuturor, si in mod special al credinciosilor care vin la manastirea noastra. Continuare »

21 Comentarii »