“CA TOTI SA FIE UNA…” – Mitropolitul Augustin de Florina despre dezbinarea generala si cea dinauntrul Bisericii, ca semn al sfarsitului
Cititi si:
UNITATE – DEZBINARE
„Părinte Sfinte, păzeşte-i întru numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una precum şi noi una suntem” (Ioan 17, 11)
Iubiţii mei, pământul nu este unica noastră locuinţă, ci a fost hotărât de Dumnezeu ca locuinţă temporară a noastră. Patria veşnică şi unica noastră locuinţă sunt cerurile. Pentru pământul acesta, care atât de mult ne ţine alipiţi cu plăcerile şi cu distracţiile lui, cu comorile şi cu desfătările lui, va veni o zi în care va fi distrus. Pentru că este materie şi materia este stricăcioasă. S-a făcut în timp şi orice lucru creat în timp are şi sfârşit. Aşadar, va suna şi pentru pământ ultimul ceas. Aceasta o confirmă şi ştiinţa. Dar mai mult decât ştiinţa o confirmă cuvântul lui Dumnezeu, Sfânta Scriptură, care numeşte sfârşitul lumii „sfârşitul veacului” (Matei 13, 39; 24, 3; 28, 20; Evrei 9, 26). Despre sfârşitul lumii vorbesc profeţii, şi mai ales Daniil şi Isaia, vorbesc foarte clar Domnul, Apostolii, Apocalipsa.
E o realitate faptul că pământul va fi distrus. Dar mai înainte de sfârşitul veacului se vor petrece aşa-numitele „semne ale vremurilor” (Matei 16, 3). Care sunt aceste semne? Le-a explicat Domnul: Vor fi „foamete”, „boli” (neputinţe din cauza cărora oamenii vor muri ca muştele), „cutremure pe alocuri”, „un necaz mare, cum nu a mai fost de la începutul lumii” şi, în sfârşit, soarele şi luna se vor întuneca, stelele vor cădea şi „puterile cerurilor se vor clătina” (Matei 24, 7, 21, 29; Luca 21, 11). Cine ar fi crezut acestea, dacă nu le-ar fi zis gura Domnului nostru Iisus Hristos?
Semnele vremurilor vor fi perturbaţia sau alarmarea lumii fizice. Şi în zilele noastre au apărut astfel de fenomene de tulburare în lumea fizică. În America de Sud, pe ţărmurile din Chile, în timp ce oamenii erau întinşi goi pe frumoasele ţărmuri nisipoase şi se distrau – cum se întâmplă şi pe plajele noastre – , deodată s-a cutremurat pământul, s-au deschis vulcanii, s-a vărsat lava, s-au pierdut insule întregi şi apăreau alte insule noi, marea s-a sălbăticit, valurile s-au ridicat cincisprezece metri şi au măturat suprafeţe întregi. Mii au fost morţii şi cei fără acoperiş. Aşa ceva nu s-a mai întâmplat.
***
Dar dacă mă veţi întreba, iubiţii mei, care este cel mai groaznic semn al vremurilor, vă voi spune că nu sunt aceste fenomene. Nu este taifunul, nu este cutremurul, nu este incendiul, nu sunt valurile mării. Cel mai groaznic semn al vremurilor este dezbinarea, care stăpâneşte acum între oameni. Niciodată lumea nu a fost atât de dezbinată. Unde să ne aruncăm privirea, ca să nu vedem dezbinare?
Dezbinare între popoare. Naţiuni Unite se numeşte cunoscutul organism internaţional, dar eufemistic. Trebuie să dăm jos placa „Naţiuni Unite” şi să scriem „Naţiuni Dezbinate”. Pe sub zâmbetele şi politeţurile diplomaţiei se ascunde o mare rivalitate. Nu atât între popoarele mici – acestea sunt victimele – cât între cele mari, care ca nişte fiare ale Apocalipsei sunt gata să cadă una asupra alteia. Dar dezbinată este şi fiecare naţiune în interior; există microbul dezbinării în partide, tabere, facţiuni, şefi, interese, societăţi comerciale şi nu numai. Şi înainte de toate la noi, elinii. Deschideţi istoria. Trei mii de ani de viaţă avem şi în această perioadă naţiunea noastră de multe ori a fost unită. Şi când a fost unită, atunci a fost slăvită şi nebiruită; luau piscurile Pindului şi îl înălţau până la stelele cerului. Cum a spus cineva: Dacă elinii ar fi fost uniţi, ar fi stăpânit lumea. Dezbinarea este cea mai mare nenorocire a naţiunii noastre. Dihonia a împărăţit adeseori şi atunci s-au întâmplat multe rele; cum a fost, de pildă, catastrofa din Asia Mică.
Pretutindeni dezbinare: şi la sate şi la oraşe. Este dezbinată până şi cea mai mică împărăţie. Care este cea mai mică împărăţie, cu împărat, împărăteasă şi popor? Familia: tatăl este împăratul, mama este împărăteasa, iar poporul sunt copiii.Dezbinarea împărăţeşte în casă. Anarhia gândirii şi a făptuirii. Femeia nu se supune bărbatului, bărbatul nu respectă femeia, copiii nu bagă în seamă pe nimeni. Soţii nu se înţeleg unul cu altul, iar copiii cu părinţii. Casa, care odată era un rai, o biserică, o mănăstire, acum nu „atrage”, nu este un magnet. Mai demult, colibele mici de la sate erau palate ale cerurilor, îngeri locuiau acolo; acum în marile blocuri locuiesc demoni înaripaţi. Binecuvântată fie vremea în care oamenii nu erau dezvoltaţi intelectual, dar aveau inima educată. Acum, casa a ajuns hotel de somn şi de mâncare. Rare sunt cazurile în care găseşti soţi care se iubesc, copii cu respect. Arătaţi-mi o casă unde există bună înţelegere şi unitate în iubirea lui Hristos!
Dar exagerat le mai zici! – îmi veţi spune. Dacă le zic exagerat, atunci duceţi-vă la Arhiepiscopie şi întrebaţi, şi dacă sunteţi creştini, veţi plânge pentru halul în care am ajuns. Mai demult, cu preoţi neşcoliţi, într-o mie de familii nu aveam nici un divorţ. Acum, cu preoţi şi episcopi licenţiaţi, la trei familii una se destramă! Noi, clericii, avem o mare răspundere. Nu ne îndeplinim vocaţia. În fiecare zi se emit o mulţime de divorţuri. Am ajuns ca Elada să devină Hollywood.
Omul caută unitatea între popoare, naţiuni, familii şi nu o găseşte. Intră în sfârşit în biserică, cu speranţa că aici va găsi unitate, de vreme ce Biserica se roagă „pentru unirea tuturor” (Sfânta Liturghie) şi Hristosul nostru astăzi îşi înalţă mâinile în Evanghelie şi se roagă ca creştinii să fie uniţi (vezi Ioan 17, 11). Şi ce vede? […]
***
Astăzi este sărbătoarea celor 318 Părinţi, care s-au adunat la primul Sinod Ecumenic şi au alcătuit Crezul. Toţi sunt stele ale Bisericii noastre. Nu mă voi referi la vreunul din ei. Gândul îmi merge la un alt părinte, care nu aparţine acestora care au alcătuit Crezul, însă a alcătuit Dumnezeiasca Liturghie, care se săvârşeşte şi pe care o auzim continuu. Este marele Dascăl al Bisericii noastre, Sfântul Ioan Gură-de-Aur, pe care pururi îl pomenim. Aşadar, l-au întrebat când va fi sfârşitul veacurilor, iar Ioan Gură-de-Aur a răspuns din amvon:
Fraţii mei, sfârşitul va veni când veţi vedea că oamenii vor fi dezbinaţi: femeile nesupunându-se bărbaţilor lor, bărbaţii ne iubindu-şi femeile lor, copiii că-şi ridică mâna ca să-şi lovească părinţii, mirenii neascultând, conflicte civile. Dar sfârşitul va veni înainte de toate când dezbinarea va intra în Biserică, când va ajunge înăuntru la jertfelnic. Când veţi vedea că se vor încăiera călugări cu călugări, diaconi cu diaconi, preoţi cu preoţi şi episcopi cu episcopi.
Ce vedem, iubiţii mei? Trăim în astfel de zile şi numai Dumnezeu ne va mântui. Dacă ne va mântui, mântuirea nu ni se datorează nouă. Dacă ne va mântui, ne va mântui pentru micii şi nevinovaţii copilaşi care sunt în leagăne.
Să ne pocăim. Dacă vom continua tactica urii, vom fi pedepsiţi. Vom fi clătinaţi de un cutremur şi nu va rămâne piatră pe piatră. Să ne pocăim, să îngenunchem, să ne rugăm toţi, mici – mari, mireni şi clerici, preoţi şi episcopi, domni şi popor, ca Dumnezeu să ne fie milostiv. Să sufle între noi iubirea, buna înţelegere şi dreptatea, aşa încât cu o singură gură să slăvim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh în vecii vecilor. Amin.
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Cât de adevărate sunt predicile acestui Fericit Mitropolit, venerabil pentru vârsta lui, venerat pentru pertinenţa predicilor!Mulţumesc Domnului pentru că prin Părintele duhovnic,acestea au devenit adevărate lecţii, la cateheză.În afară de dezbinare se poate vorbi şi de DISTORSIUNE.O distorsiune a tuturor lucrurilor ,a timpului,a faptelor, a cuvântului.Se cauta cu orice preţ,stârnirea urii,a revoltei ,a neiubirii.Apără si păzeşte Doamne omenirea greu încercată în zilele acestea.Amin.
Când un păstor rosteşte-n public
Plin de credinţă Adevărul,
Despre biserică şi sine,
Cum l-a rostit Mântuitorul,
Când glasul său pune-n lumină
Ceia ce este greu de spus
Deschis şi-n scopul mântuirii
Acel păstor i’a lui Iisus.
Că’nalţă-n suflete altarul
Credinţei fără compromis,
Cum o făceau sfinţii apostoli
Când Domnul nostru i-a trimis.
Şi-i şi păstor dar şi părinte,
Ce creşte suflete-n Iisus
Cu Adevărul care astăzi,
În acest fel nu mai e spus.
Nu îl închide în cuvinte
Ce-l face blînd şi-l potoleşte,
Spre a fi frumos şi-a suna …dulce
Dar care nu ne mai trezeşte.
Când astfel îl rosteşte-n lume
Prin viaţa şi prin glasul său,
Prin vocea sa cea tunătoare,
Vorbeşte lumii Dumnezeu.
Şi-orice auz îl recunoaşte,
Şi ştie că-i adevărat,
Că nu ascunde interese,
Subtilitate sau păcat.
Şi’ajunge prin forţa-i divină
Şi’acolo unde nu-i primit,
Şi arde, mişcă şi decide
Şi’arată totul lămurit.
Că-i Adevărul ce arată
Că nimeni nu-i fără păcat,
Şi că de răul din credinţă
Clerul se face vinovat.
Dar Adevărul când smereşte
Ne readuce la Iisus
Şi ne coboară să ne’nalţe
Atunci când e trăit şi spus.
Păstorul care îl rosteşte
Se reântoarce în popor
Şi pogorându-se se’nalţă
Prin El, în faţa tuturor.
Iar Adevărul vorbei sale,
Care-i arată neputinţa,
Nereuşitele şi vina,
Renaşte-n suflete credinţa
Şi arată cum chiar însăşi clerul
Prin nesmerenie’n lucrare,
Provoacă schisme,stinge duhul
Târând poporu-n înşelare.
Rostind sub vină Adevărul,
Păstorul prin cuvântul său
Pune-n lucrare Adevărul
Şi tainele lui Dumnezeu
Şi-aşa se cade să vorbească
Fiece om într-u credinţă,
Spre a ne smulge din minciună
Şi rătăciri, spre pocăinţă.
Mitropolitul de Florina
Prin cele ce aici le-a spus,
Ne-a arătat ce-i Adevărul
Şi cum se spune în Iisus.
Stiu ca nu are legatura directa cu subiectul decat in ghilimele, din punct de vedere ecumenist sa zicem asa:
http://news.bbc.co.uk/2/hi/americas/8684194.stm
“Stareţul spunea despre sfârşitul lumii că va dura cât ţin cei şase psalmi (de la utrenie), câteva minute. În clipa în care vom fi judecaţi, în cer, îngerii vor cânta cei şase psalmi. Toţi oamenii care vor trăi în clipa aceea vor trece prin moarte instantaneu şi imediat după aceea vor învia, vom fi toţi cu trupurile noastre imateriale, nu vom ocupa spaţiu, unul va vedea trupul celuilalt şi toţi vor fi la vârsta de 33 de ani.
Domnul va ţine Cartea Vieţii, Evanghelia, şi imediat, vom merge singuri fie la dreapta, fie la stânga, deoarece vom şti dacă suntem pentru rai sau nu. De aceea, şi în tronul în care stă arhiereul, în icoana lui Hristos este deschisă cartea şi nu este candelă deasupra – arătând că nu există milă la A doua Venire. Dar în catapeteasmă, cartea pe care o ţine Hristos este închisă şi există candelă, pentru că încă avem milă “(p. 183).
Gheronda Ambrozie
http://vatopaidi.wordpress)
Ai mila Doamne de poporul tau Parca n-a fost niciodata atata ura , dezbinare ,goana dupa avere cat mai multa , minciuna , boli si neputinta Fapta Gandul si Cuvantul care impreuna sunt LOGOSUL , neidentifica pe fiecare ,caci cuaceste 3 gresim . Doamne lumineaza-ne si indreapta-ne caci prea suntem in strambatate . Iarta-ne Dumnezeule si ajuta-ne sa redevenim ca niste prunci pentru a intra in Imparatia Ta . Slava Tatalui,si Fiului si Sfantului Duh , Slava Sfintei Treimi Amin
Se spune in predica ca cel mai mare rau il constituie dezbinarea din Biserica,mai rea decat toate catastrofele naturale care au fost si vor sa mai fie.Dar Biserica suntem si noi mirenii,si observ ca ,in loc sa fie o unitate pentru a creste spiritual nivelul duhovnicesc,retezat in timpul comunismului,intre noi isi face loc dezbinarea.Nu stiu cum e in randul preotilor,nu am informatii ce se intampla in lumea lor,dar probabil sunt lupte crancene si acolo.Eu am fericirea de a avea un duhovnic linistit,cinstit si care isi face bine treaba in parohie,insa multi sunt plini de invidie si ura.
Si acest site,pe care eu il citesc zilnic,si care face o treaba buna cu aceste articole care sunt postate zilnic din Sfintii Parinti–acest site s-a dovedit intolerant intr-un anumit subiect delicat.In acest caz intoleranta a fost de ambele parti,in numele adevarului.
Pe cat sunt de multumit de articolele postate,pe atat sunt de nemultumit de punctul de vedere personal,afisat ieri.
De aici apare dezbinarea,pentru ca nu stim sa gestionam un conflict,se aduc acuzatii nefondate,si nu se vrea sa se cerceteze cu atentie si partea adversa.Reteta dezbinarii: Se ia un articol defaimator de la un parinte cu autoritate,se posteaza pe toate blogurile cunoscute,si dupa ce atacul este complet,se inabusa toate comentariile care apar impotriva acelui articol.Mai pot indica un punct de vedere opus,daca se vrea aceasta :
la adresa https://www.blogger.com/comment.g?blogID=1273844315540409316&postID=3494906287574931082&pli=1
Doamne ajuta!
@Daniel:
Frate, noua nu ne plac dialogurile surzilor. Si nici nu vrem sa fim placuti pentru toata lumea, nici nu facem din toleranta umanismului contemporan o virtute crestina, pe care sa o preferam inaintea dragostei care “nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar”.
Aveti un talent al rastalmacirii absolut admirabil…. Dezbinarea o fac mai ales cei care isi astupa urechile si care vad barna intolerantei in ochiul celuilalt, dand inainte orbeste cu “acuzatiile nefondate” (ce anume nefondat din tot ce am scris?) si cu “se ia un articol defaimator de la un parinte cu autoritate”, ca si cum singurul argument ar fi fost autoritatea cuiva… si ca si cum n-am fi raspuns deja de n ori si la asta! Si probabil ca si Sfantul Apostol Pavel, si Sfintii de la Sinodul I Ecumenic tocmai praznuiti au dovedit o crasa “intoleranta” si, mai ales, au savarsit dezbinare pentru ca nu i-au lasat pe cei care “graiau invataturi sucite sa traga pe ucenici dupa ei”…
Nu noi avem o mare problema cu idolul Klaus si nu noi ne dam de ceasul mortii sa demonstram ceva in privinta asta. Altii se agita. Chiar foarte tare si din ce in ce mai suspect. Noi ne-am spus parerea, dupa cum ne-a indemnat constiinta. In rest, iti dorim multa sanatate si ca Domnul sa te ajute sa descoperi si credinta sanatoasa. Dar nu mai insista, cel putin nu aici, pentru ca o faci doar spre paguba ta si spre mahnirea noastra. Nu are sens, iti repetam ca nu ne plac certurile. Am scris spre lamurirea cui a vrut sa vada si sa auda. Esti liber sa nu fii orintre ei.
PS: In linkul de mai sus este descris urmatorul episod din cartea lui Klaus:
Eu nu cred ca e adevarat episodul. De ce? Intr-o carte scrisa chiar de p. Sofronie, acesta se mahneste si refuza un gest de acceptare a statuii lui Budha pe care persoana pe care o vizita (grav bolnava!) o incercase, din nestiinta. Sa ni se spuna acum ca p. Sofronie prefera sa plece staretul manastirii sale decat sa dea la o parte statuia lui Budha, avand in vedere episodul descris, ni se pare o minciuna sfruntata si vicleana. Asta asa, peste toate celelalte.