PASTORALE VII DIN VREMEA INCEPUTULUI DRAMELOR “CRIZEI” IN ROMANIA: I.P.S.TEOFAN si P.S. SEBASTIAN despre marturisirea Invierii lui Hristos in noianul necazurilor si al deznadajduirii

4-04-2010 Sublinieri

SFINTELE PAŞTI – TRECEREA OMULUI DE LA ÎNTUNERIC LA LUMINĂ

Scrisoare pastorală la sărbătoarea Învierii Domnului

Iași, anul mântuirii 2010

† TEOFAN

PRIN HARUL LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOP AL IAȘILOR ȘI MITROPOLIT AL MOLDOVEI ȘI BUCOVINEI

Iubiților preoți din parohii, cuvioșilor viețuitori ai sfintelor mănăstiri și dreptcredinciosului popor al lui Dumnezeu din Arhiepiscopia Iașilor: har, bucurie, iertare și ajutor de la Dumnezeu Cel in Treime preaslăvit – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt!

Eu pe toate le socotesc că sunt pagubă față de înălțimea cunoașterii lui Hristos Iisus (…) pentru Care m-am lipsit de toate (…)ca pe Hristos să dobândesc (…) ca să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui și să fiu primit părtaș la patimile Lui, făcându-mă asemenea cu El în moartea Lui, ca doar să pot ajunge la învierea cea din morți. (Filipeni 3, 8-11)

Iubiți credincioși,

HRISTOS A ÎNVIAT!

Cu lumânarea de Paști în mână și cu lumina Învierii în suflet, mă adresez vouă, celor adunați în fața sfintelor biserici, cu salutarea pascală: HRISTOS A ÎNVIAT! Răspunsul dat acestei mărturisiri nu întârzie să apară: ADEVARAT A ÎNVIAT! Este glasul care răsună din pieptul a milioane de oameni, creștini ai Bisericii lui Hristos de pretutindeni.

De aproape două milenii nu există o altă bună vestire mai adânc rostită decât HRISTOS A ÎNVIAT! Nu există, de asemenea, un răspuns mai convingător decât ADEVARAT A ÎNVIAT!

De ce, oare, creștinul este chemat să cunoască, să trăiască și să mărturisească cu atâta intensitate adevărul Învierii lui Hristos? De ce sunt atâtea persoane în fața sfintelor biserici în această noapte de Paști? De ce, oare, atâta lumină, atâta bucurie, atâta pace?

Răspunsul, iubiți credincioși, este dat de dorul omului după Dumnezeu, de setea omului după lumină, de foamea omului după viața veșnică. Într-adevăr, dorul de Dumnezeu, setea de înviere, foamea de eternitate sunt stări lăuntrice pe care, în mod real, numai Învierea lui Hristos le poate împlini.

Dreptslăvitori creștini,

Vă adresez chemare stăruitoare ca în aceste zile de Paști, mai ales în această noapte de Înviere, să privim în noi înșine pentru a recunoaște starea inimii și a minții, starea sufletului în care ne aflăm. O privire onestă și curajoasă a lăuntrului nostru ne duce la constatarea că în noi există doruri multe neîmplinite, o sete adâncă neastâmpărată, o foame imensă care nu-și primește pâinea cea spre ființă.

De-a lungul timpului, frământările oamenilor au fost legate în special de lipsurile materiale, de lipsa libertății, de lipsa accesului la educație și sănătate. În vremurile noastre, neliniștea omului cuprinde mai degrabă drame lăuntrice cu impact puternic asupra vieții. Semnul distinctiv al generației secolului XXI este alcătuit dintr-un tablou în care de multe ori domină neliniștea sufletului, disperarea tot mai des întâlnită, orgoliile tot mai mari, dorința de a domina pe celălalt. Se constată o extindere a pustiului lăuntric, a golului sufletesc, a abisului înstrăinării omului de om și de Dumnezeu.

Omul de azi este supus unei presiuni uriașe din partea mândriei luciferice, prin care puterile întunericului și duhurile răutății pun stăpânire pe spații tot mai extinse ale ființei lui. Căderea lui Adam cuprinde tot mai multe suflete în tragedia propriei căderi. Aceasta se manifestă prin deznădejde și mulțimea chinurilor care o însoțesc, prin tristețea nesfârșită a singurătății, prin uscăciunea sufletului datorată pierderii sensului adevărat al vieții. Neputința de a se ruga, incapacitatea de a se cunoaște așa cum este în realitate, adică așa cum este cunoscut de Dumnezeu, vădita lipsă de preocupare pentru mântuire, absența oricărui reper de normalitate întregesc deruta omului zilelor noastre.

Scade nădejdea în adâncul inimii () și nu știi de unde vine chinul, constată înțeleptul Solomon, cel care în fața tragediei vieții exclamă: Deșertăciunea deșertăciunilor, totul este deșertăciune.

Acest chin care macină zi și noapte, în diferite forme, pe cei mai mulți dintre contemporanii noștri se datorează pierderii conștiinței că Dumnezeu este Creatorul, că El este totul în toate, că o lume fără Hristos este un nonsens. În această lume Hristos a fost respins…, spune un teolog din zilele noastre. Noi putem continua, zice el, să producem lucruri materiale noi și mai bune. Putem construi o societate mai umană, care ne-ar putea feri să ne nimicim unii pe alții. Dar atunci când Hristos, adevărata viață a lumii, a fost respins, acesta a fost începutul sfârșitului.

Iubiți fii și fiice duhovnicești,

Starea de derută și confuzie, neliniștea și agitația omului contemporan se datorează unui singur fapt: noi trăim ca și cum Dumnezeu n-ar fi coborât pe pământ pentru a ne arăta calea spre veșnicie. Trebuie să recunoaștem că viața noastră zilnică se desfășoară ca și cum Hristos n-ar fi murit pentru noi, n-ar fi înviat pentru noi, n-ar fi coborât la iad pentru noi. Trăim ca și cum Învierea lui Hristos nu ar avea nici o semnificație pentru noi, nici un impact asupra vieții noastre.

Rostind cu putere în această noapte că HRISTOS A ÎNVIAT!, că El cu ADEVĂRAT A ÎNVIAT, noi, creștinii, mărturisim de fapt că Învierea lui Hristos este răspunsul la toate problemele care ne frământă sufletul. Noaptea de Paști este o chemare la deșteptare, la înțelegerea adevărului că Învierea lui Hristos oferă putere omului să depășească starea de moarte, de întuneric, de deznădejde în care se află.

În fața omului chinuit și zdrobit sufletește, Hristos Dumnezeu nu încetează a rosti cuvânt de trezire, cuvânt de îmbărbătare, cuvânt de Paști:

“Pentru tine Eu, Dumnezeul tău, M-am făcut fiu al tău.

Pentru tine Eu, Stăpânul, am luat chipul tău, al robului.

Pentru tine Eu, Cel ce sunt mai presus de ceruri, am venit pe pământ și dedesubtul pământului.

Pentru tine, omul, M-am făcut ca un mort neajutorat între cei morți slobod.

Deci scoală, să mergem de aici! Vrăjmașul te-a scos pe tine din pământul raiului, Eu te voi așeza, nu tot în rai, ci pe scaunul ceresc. Te-am oprit pe tine de la lemnul ce închipuia viața, iată acum Eu însumi, Viața, M-am unit cu tine.

Pentru aceea scoală! Să mergem de aici, din moarte, la viață, din stricăciune la nestricăciune, de la întuneric la lumină veșnică, de la chinuire la veselie, de la robie la slobozenie, de la temniță la Ierusalimul cel de sus, de la legături la răsuflare și odihnă, de la opreală la desfătarea raiului, de la pământ la cer”.

(Sf. Epifanie al Salaminei, „Cuvânt la Marea Sâmbătă”)

Aceasta este semnificația Învierii: conștientizarea omului că Sfintele Paști sunt mult mai mult decât aducerea aminte despre un eveniment trecut. Învierea lui Hristos nu este numai ceva petrecut în istorie; este ceva actual și esențial ce se petrece cu noi, în situația noastră concretă, Hristos este începătura învierii noastre din moartea tristeții, a singurătății, a confuziei lăuntrice. Cel pătruns de taina Învierii în fibra cea mai adâncă a sufletului nu poate fi nici trist, nici singur, nici cuprins de deznădejde. Acum toate s-au umplut de lumină, rostim în noaptea de Paști, și cerul, și pământul, și cele de dedesubt. În sufletul omului cuprins de lumina Învierii lui Hristos are loc omorârea morții, sfărâmarea iadului și începătura unei alte vieți, veșnice. Este viața cea nouă, care cu aproape două mii de ani în urmă a răsărit din mormânt, ne-a fost dăruită nouă, tuturor celor ce credem în Hristos.

Viața lui Hristos Cel mort și înviat curge prin venele creștinului altoit pe trupul Bisericii. Chiar dacă trăiește în lume, fiind adesea cuprins de neliniștea care definește lumea, creștinul nu se lasă doborât. El îl are pe Hristos în Care trăiește, se mișcă și există. Când văd că Hristos a biruit moartea, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, nu mă mai tem, nu-mi mai este frică de război, nu mai privesc către neputința mea, ci iau în minte nebiruita putere a Celui ce-mi va ajuta.

Iubiții mei,

Cuvântul „Paști”, tradus în limba română, înseamnă „trecere”; trecere de la întuneric la lumină, trecere de la moarte la viață, trecere de la singurătate la comuniune, trecere de la tristețe la bucurie, trecere de la deznădăjduire la nădejdea cea mântuitoare, trecere de la războiul și neliniștea lăuntrică la pacea și odihna sufletească. Paștile, adică trecerea noastră de la moartea prezentă în sufletele noastre sub diferite chipuri la viața în Hristos, este cel mai greu, cel mai necesar și cel mai frumos lucru sub soare. Da, este greu, dar, cum spune Sfântul Pavel, toate le pot întru Hristos, Cel care mă întărește.

Puterea Învierii lui Hristos este calea prin care omul dobândește răspuns la toate neliniștile sale. Cunoscându-L pe Hristos, dobândindu-L pe Hristos, făcându-se asemenea lui Hristos, omul devine, după cuvântul Sfântului Macarie Egipteanul, tot lumină, tot ochi, tot duh, tot odihnă, tot veselie, tot milostivire, tot bunătate, tot blândețe.

Toate acestea, adică descoperirea sensului vieții, odihna sufletească, bucuria lăuntrică, constituie adevărata comoară după care omul tânjește cu toată puterea ființei sale. Ea nu poate fi găsită decât în Biserică, unde omul află că adevărata realitate a lumii este în Hristos Cel Înviat. În Biserică, omul descoperă răbdarea și mângâierea care vin din Scripturi , iar prin Liturghie, își regăsește echilibrul lăuntric și liniștea necesară. Credința cea adevărată, pentru a cărei mărturisire și apărare creştinii vremurilor de pe urmă vor fi mai slăviţi decât cei ce învie morţii, este suportul oricărei vieți împlinite, profunde, adevărate. Rugăciunea pentru ca lumea să-L cunoască pe Hristos în Duhul Sfânt constituie izvor inepuizabil de bucurie, pace și bogăție nesfârșită de har. Smerenia, ca singura cale prin care omul devine cu adevărat puternic, și iubirea vrăjmașilor, ca dovadă a aflării în adevăr, deschid omului ușa către echilibrul sufletesc și liniștirea lăuntrică. Toate se împlinesc prin dragostea cea atotcuprinzătoare.

Căci dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată.

În ambianța celui mai frumos poem dedicat vreodată dragostei, vă îmbrățișez pe toți în Hristos Domnul, în această sfântă noapte de Paști.

Rog pe Hristos, Stăpânul vieții și al morții, să vă aibă pe fiecare în ocrotirea harului, iertării și iubirii Sale. Să aveți cu toții parte de lumina tămăduitoare a Învierii. Biruința lui Hristos asupra morții să fie biruința tuturor asupra întunericului din suflete, asupra neliniștilor lăuntrice, asupra greutăților care împovărează sărmana ființă umană.

Bucuria Învierii să vă cuprindă sufletele și cu această bucurie, intens trăită, să vestiți tuturor că

HRISTOS A ÎNVIAT!

Al vostru părinte și frate în Hristos Cel Înviat,

† Teofan

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

(sursa: Mitropolia Moldovei si Bucovinei)

(la adresa indicata gasiti si trimiterle si inotele bibliografice pe care noi le-am eliminat pentru facilitarea lecturii)


***

HRISTOS A ÎNVIAT − „BOGĂŢIA” NOASTRĂ ÎNTR-O LUME DIN CE ÎN CE MAI „SĂRACĂ”

PASTORALĂ LA ÎNVIEREA DOMNULUI

† S E B A S T I A N,

cu darul lui Dumnezeu Episcop al Slatinei şi Romanaţilor,

Iubitului nostru cler şi popor har, pace şi milă de la Dumnezeu,

Tatăl nostru,

iar de la Noi arhiereşti binecuvântări!

Preacucernici şi Preacuvioşi Părinţi,

Preacuvioase Maici,

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Într-o lume care ştia prea puţine despre El pentru a-L putea cunoaşte, acum aproape două mii de ani Hristos Dumnezeu a înviat! Într-un imperiu, ca cel Roman, preocupat mai mult de cucerirea pământului decât de Împărăţia Cerurilor, Hristos Împăratul lumii a Înviat! Într-o societate, ca cea iudaică, ce buchisea prea mult litera, pentru a putea înţelege „duhul” lui Mesia, Hristos Învăţătorul Legii celei noi a înviat! El pe cei mai mulţi dintre oameni i-a surprins, pe unii i-a „deranjat” cu învăţătura Sa şi, din păcate, prea puţini au fost aceia care s-au lăsat convinşi de dumnezeirea Lui în vremea în care a trăit pe pământ.

Moartea pe care i-au hotărât-o iudeii şi i-au proclamat-o romanii se dorea a pune capăt pentru totdeauna unui Adevăr ce părea a fi indiferent celor mai mulţi, periculos unora (adică romanilor) şi incomod altora (respectiv iudeilor). Numai că Dumnezeu S-a „încăpăţânat” să învieze şi să rămână viu, trecând cu vederea nesăbuinţa celor ce L-au nesocotit, iertând pe cei ce L-au condamnat la moarte şi chemând la pocăinţă pe cei ce s-au grăbit să „scape” prea repede de El.

Aşadar, Hristos a înviat, reuşind să atragă atenţia celor nepăsători, a înviat şi a cucerit pe cuceritori, a înviat şi a preschimbat sufletele întunecate de ură ale călăilor Lui. Aceasta a făcut Domnul într-o lume cu mult mai înapoiată, mai simplă şi mai săracă decât cea de astăzi.

Dreptmăritori creştini,

Hristos a înviat acum aproape două mii de ani într-o lume în care scrisul şi cititul − atât de comune şi de banale astăzi − erau socotite un mare lux, rezervat doar câtorva „aleşi”; a înviat într-o societate constituită în bună parte din sclavi şi stăpâni de sclavi; a înviat într-o lume în care deplasarea dintr-un loc în altul se făcea cu multă greutate şi cu mijloace de transport rudimentare, care astăzi aproape că au şi dispărut; a înviat într-o lume în care foametea decima masiv populaţiile, iar oamenii erau seceraţi adeseori de ciumă din cauza deselor războaie şi lupte dintre ei.

Era o lume care petrecea în cea mai mare parte în simplitate şi în crudă sărăcie, şi căreia Hristos i-a adus speranţă şi mângâiere, fericind tocmai ceea ce era suferinţă şi nefericire: „Fericiţi voi cei săraci… Fericiţi voi care flămânziţi… Fericiţi cei ce plângeţi acum… Fericiţi veţi fi când oamenii vă vor urâ pe voi şi vă vor izgoni dintre ei şi vă vor batjocori…” (Lc. 6, 20-22).

Nici în veacurile următoare lumea nu a dus-o mai bine şi, în pofida progresului şi descoperirilor ştiinţifice de tot felul, oamenii nu au scăpat de suferinţă şi de sărăcie. Şi iată că nici astăzi, cu toate că societatea a evoluat atât de mult şi a devenit mai bogată materialiceşte, foarte mulţi semeni de-ai noştri se consideră în continuare săraci, punându-şi serioase probleme existenţiale şi plângându-se de lipsuri de tot felul.

Iubiţi fii sufleteşti,

Trebuie să înţelegem un lucru: Fără a proclama obligatorie sărăcia materială, Domnul a preferat-o, totuşi, în detrimentul bogăţiei pe care a considerat-o totdeauna cel puţin periculoasă: „bogăţia de ar curge, nu vă lipiţi inima de ea” (Ps. 61, 10). Aproape toţi bogaţii din Sfânta Scriptură sunt personaje nefaste, bogăţia apărând mai în toate cazurile ca piedică în calea mântuirii, iar nu ca mijloc de a-şi agonisi cineva Împărăţia Cerurilor. Ea generează mai degrabă sărăcie spirituală, însingurare şi îndepărtare de cele sfinte, decât pace sufletească, omenie şi apropiere de Dumnezeu. Câţi bogaţi nu sunt nefericiţi, pentru că nu s-au îmbogăţit şi spiritual? Câţi nu au sfârşit în crudă singurătate, tocmai pentru că bogăţiile nu pot înlocui dragostea şi prietenia celor dragi? Câţi nu se simt săraci şi abandonaţi, în pofida faptului că s-au înconjurat de nenumărate bogăţii? Adevărata „bogăţie” a noastră este Hristos, Cel care a fericit pe cei săraci, dar credincioşi, cinstiţi şi buni, ca fiind mai lucizi, mai „liberi” şi mai dispuşi să-I slujească. El ne-a învăţat să ne mulţumim cu puţin, arătându-ne că pentru cel lacom nicio bogăţie nu este de ajuns, iar pentru cel care nu s-a îmbogăţit în Dumnezeu de prisos sunt toate celelalte bogăţii (Lc. 12, 21).

De aceea, la o zi ca aceasta, când Domnul ne-a umplut sufletele de bucuria Învierii Sale, iar sărăciei noastre pământeşti i-a suprapus „îmbogăţirea” cu viaţa de veci ce izvorăşte din Sfântă Învierea Sa, nu trebuie să ne considerăm mai „săraci” decât înaintaşii noştri care, deşi au petrecut în mult mai multe lipsuri decât noi, au ştiut să ducă, totuşi, o viaţă mult mai liniştită şi mai împăcată cu ei înşişi şi cu Dumnezeu.

Să ne bucurăm de ceea ce avem şi să acceptăm vremurile aşa cum sunt, „pentru că de Dumnezeu sunt rânduite” (Rom. 13, 1). Să căutăm mai mult „Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga nouă” (Mt. 6, 33). Să căutăm a ne îmbogăţi mai mult sufleteşte şi atunci sărăcia noastră se va preface în nespusă „bogăţie”. Nu suntem noi mai săraci decât părinţii ori bunicii noştri, ci doar mai pretenţioşi şi mai doritori de a trăi mai bine. Şi, fără a susţine că nu avem dreptul la a spera mai mult, trebuie să învăţăm că adevărata „bogăţie” rămâne totuşi Hristos Dumnezeu Cel înviat, Care poate da vieţii noastre adevăratul ei sens, poate preface oricând lacrimile noastre în bucurie, iar cele de lipsă ale noastre să le plinească.

Să petrecem Paştele cu bucurie, bucurându-ne de „bogăţia” noastră − Hristos, Care „bogat fiind, pentru noi a sărăcit, ca noi cu sărăcia Lui să ne îmbogăţim!” (2 Cor. 8, 9).

Să petrecem Paştele cu Hristos, Care ne poate scăpa astfel de „sărăcie” şi poate preface moartea noastră în viaţă şi în nespusă bogăţie spirituală!

Hristos a înviat!

Al vostru către Domnul rugător,

† SEBASTIAN

EPISCOPUL SLATINEI ŞI ROMANAŢILOR

Sursa: episcopiaslatinei.ro

Cititi si pastoralele exceptionale ale celor doi ierarhi din 2009:

  • Merita citite si:

Pastorala de Pasti a IPS Bartolomeu Anania: “SPRE O NECURMATA INVIERE LAUNTRICA”

Pastorala de Paşti 2010 a IPS Andrei al Alba Iuliei – Focul cel ceresc încălzeşte inima şi luminează mintea


Categorii

Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Cuvantul ierarhilor, Duminici si Sarbatori - Noime vii pentru viata noastra, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Invierea Domnului (Sfintele Pasti), IPS Teofan, PS Sebastian

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

20 Commentarii la “PASTORALE VII DIN VREMEA INCEPUTULUI DRAMELOR “CRIZEI” IN ROMANIA: I.P.S.TEOFAN si P.S. SEBASTIAN despre marturisirea Invierii lui Hristos in noianul necazurilor si al deznadajduirii

  1. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Pastorala de Pasti a IPS Bartolomeu Anania: “SPRE O NECURMATA INVIERE LAUNTRICA”
  2. HRISTOS A INVIAT dragi frati intru HRISTOS DOMNUL.

  3. Bucuria sfintei învieri sporeşte nădejdea mântuirii citind aceste pastorale. Mult mă bucur de frumuseţea, adevărul şi adâncimea cuvintelor IPS Toefan, care a încheiat cu ceia ce sf. ap. Pavel a spus atât de dumnezeieşte despre dragoste, ca şi de ceia ce spune IPS Sebastian , că ,,nu suntem noi mai săraci decât părinţii şi bunicii noştri…’’ mai cu seamă în privinţa cuvântului lui Dumnezeu.Eu cred că acum avem cuvântul lui Dumnezeu mai mult ca oricând. Mult m-am bucurat deci citind aceste pastorale, curate, ortodoxe,care ne duc direct la ţintă , la Hristos, şi care nu au nici cea mai mică urmă a scopului şi a ţintei globale, politice etc… ca altele, care au adus ca argument la înviere unitatea bisericilor… paştele sărbătorit de toate confesiunile la aceiaşi dată….etc…etc…, pe care le auzim repetate la tribuna oficială, ca mesaje pastorale în Hristos. Arătând cu degetul spre noi, – că pentru păcatele noastre trăim acestea, – cum ne cere părintele Iustin – să osternim în rugăciune şi nevoinţe, pentru ,, una sfântă, sobornicească şi apostolească biserică ‘’ şi să ne bucurăm de Dmnul şi de adevărul acestor pastorale. Vă rog iertaţi-mă.

  4. E săptămâna luminată

    E săptămâna luminată
    Şi bucuria în Hristos
    Şi-arată’n pace şi-n iubire,
    Ce e mai sfânt şi mai frumos.

    E săptămâna bucuriei
    Slăvite şi prealuminate,
    A cântecului învierii
    În mii de suflete curate.

    Şi’o cântă vesel şi câmpia
    În ciripit şi în culoare
    Şi codrul înverzit slăveşte,
    În ramuri verzi şi în cântare.

    O cântă cucu-n armonia
    Beţiei sfinte de lumină,
    Parfumul florilor livezii
    În simfonia lor divină.

    O cântă cerul în albastru
    Care se pierde-n infinit,
    Şi păsăretul ce dă viaţă
    La-ntreg cuprinsul înverzit.

    E feerie din iubire
    Din dragoste şi din frumos,
    În curăţie şi-n lumina
    Din învierea lui Hristos.

    Cât este de frumos pământul,
    Prin Duhul Sfânt înveşmântat
    Prin bogăţia de lumină,
    Prin ceea ce e-n noi curat.

    E săptămâna luminată.
    E pace sfântă pe pământ.
    Botezul harului luminii
    Adusă-n dar prin Duhul Sânt.

    Hristos în noi e bucurie,
    E adevăr, este credinţă,
    E bucuria fără seamăn
    Ce-a izvorât din suferinţă.

  5. Hristos a Inviat !

  6. Mi-a placut mai mult predica IPS Teofan – mi se pare mai ancorat in realitate: in chemarea sa staruitoare vrea sa ne faca sa ne abatem un pic in sine, nu numai in ‘afara’ vazandu-i/remarcandu-i musai pe ceilalti ci, mai mult pe sine ca reflectie a ceea ce este in interior urmand ca apoi, cat mai adanc in sine; din/in fata, apoi fata catre fata (noi, in fata lui Dumnezeu)….fara farduri, cosmeticale care sa ascunda uratenia ‘fetei/chipului’ intinat, alteori schimonosit…; adesea fata Crucii (proprii) o vedem si ne doare dar reversul – fata cealalta a crucii este strajuita de Dumnezeu alaturi de Darul Sf.Duh care vrea, poate sa ajute pentru ca sufletul omenesc isi pastreaza atributele iar Dumnezeu nu-si ridica Darul, nici harismele specifice fiecaruia, pentru a sa mantuire – de obicei, cat este de mare pacatul si aplecarea spre pacat pe-atat de mare este Darul si puterea lui Dumnezeu in a-l depasii, a sta impotriva pacatului; foamea de ‘painea cea spre fiinta’ este ‘potolita’ numai de ‘painea cea de toate zilele’ si de-aici, tragedia: ne simtim infometati, lesinati, goi, nelinistiti…razvratiti, impotrivitori; ce e de facut?!

    Raspunsul l-am gasit in sinceritatea raspunsului, in duiosia mesajului Pr.Savatie Bastavoi pentru un ‘tanar’ nelinistit din pricina unui pacat care-l stapanea; mi-a placut indeosebi recomandarea discutiei, plansului, neputintei de a te ridica, dimensiunea ‘luptei’ dintre tine si EL, realizarea jertfei Dumnezeului nostru pentru fiecare dintre noi pana la sfarsitul veacurilor; ravna iubitoare de a ne mantui smerindu-se pana la moarte impiedicandu-se doar de vointa noastra care este deseori alta, datorita liberului arbitru:

    “Sa spui asa, tot ce ai pe suflet, in cuvinte si mai putine si mai simple, poate chiar fara nici un fel de cuvinte. Sa te pui numai jos la podea in camera intunecoasa si sa te gandesti ca Dumnezeu este pretutindeni, deci si la tine in camera. El nu poate sa nu fie si la tine in camera, nu are voie. Bate-te cu Dumnezeu ca si Iacob si lasa-te ranit de El. Si zi-i, si cere-i socoteala, si intreaba-L de cele pe care nu le intelegi si cele pe care ai vrea sa i le reprosezi. Zi-i si asculta tacerea cu care te asculta, rabdarea cu care te rabda si dragostea cu care te iubeste. Dar mai ales sa asculti neputinta cu care vrea sa te ajute si nu poate, din cauza vointei tale. Da, nu te mira si sa nu te sminteasca aceste cuvinte, noi L-am facut pe Dumnezeu sa fie neputincios pentru noi. Gandeste-te numai, ca El umbla pururea pe langa noi, ca un caine batut, cersind ajutorul nostru, ca sa ne mantuiasca. Daca te vei ruga asa, n-ai cum sa nu vina Duhul Sfant peste tine, n-ai cum sa nu cunosti umilinta cea veselitoare, n-are cum sa nu te umpli de nadejdea cea buna.”

  7. ma bucur ca mai ziceti de bine si de IPS Teofan. in pofida a ceea ce ereticii stilisti zic de Sfintia sa, pare a fi un ierarh vrednic

  8. Multumim prea sfintitului episcop Sebastian pentru pastorala de la inviere.Daca ar alcatui si pentru Inaltarea Domnului cred ca ar fi la fel de minunata si adevarata.Il cunosc pe acest vrednic arhiereu de 20 de ani .Nu cred ca a existat vreodata o fiinta creata de DUMNEZEU care sa fie inzestrata cu atatea daruri:glas dumnezeiesc,om de rugaciune si de simtire aleasa ,persoana care reuseste sa-l faca pe DUMNEZEU atat de prezent in cadrul liturgic si asemenea noua!Privindu-l si ascultandu-l in aceste vremuri grele si tulburi,in care omul parca,nu mai stie ce cale sa urmeze,ne rasare o lumina de gand care ne duce la HRISTOS CEL RASTIGNIT SI INVIAT care glasuieste in fiecare dintre noi,spunandu-ne:eEU SUNT CALEA,ADEVARUL SI VIATA!Sa-L urmam deci,pe Hristos!Sa calatorim cu EL pe calea vietii!Sa zdrobim portile iadului din suflete si sa ne inaltam cu HRISTOS spre HRISTOS,caci tot EL a zis:Imparatia Mea nu-i din lumea aceasta!Sa ne straduim sa ne curatim simtirile spre a-L vedea pe Hristos,sa aprindem candela credintei si a faptelor bune si adevarate si doar atunci sa nadajduim ca ne va da si noua HRISTOS haina de nunta,cu care sa putem intra si sta cu EL la masa in imparatia SA!Pentru rugaciunile acestui mare ierarh Doamne miluieste-ne pe noi!

  9. Pingback: Război întru Cuvânt » MESAJ DE IMBARBATARE DUHOVNICEASCA LA INCEPUTUL LUI 2011 DE LA IPS TEOFAN PENTRU “O ROMANIE CARE PARE CA SE SCUFUNDA”
  10. Pingback: Război întru Cuvânt » DE CE ERA TRIST IISUS? DE CE AR FI TRIST SI ASTAZI? CUM A FOST INTELES MESAJUL LUI? – Predica puternica a IPS Teofan in Duminica Floriilor (2011)
  11. Pingback: Război întru Cuvânt » Predica PS SEBASTIAN, Episcopul Slatinei, la DUMINICA MIRONOSITELOR. Cine ne va pravali si noua piatra impatimirii de cele desarte ale lumii?
  12. Pingback: Război întru Cuvânt » Pastorala-avertisment de Pasti a PS SEBASTIAN, Episcopul Slatinei: “IISUS SAU BARABA? MULTI DINTRE NOI IL ALEG SI ASTAZI PE BARABA!”
  13. Pingback: PS SEBASTIAN AL SLATINEI - pastorala a durerii si realismului profetic. CUVINTE TARI, CU VALOAREA UNUI "DUS RECE" ARHIERESC
  14. Pingback: HRISTOS SI MARELE INCHIZITOR. Pastorala de referinta a PS Sebastian la Nasterea Domnului. DUMNEZEU, PROFITABIL SAU INCOMOD?
  15. Pingback: Pastorala de Inviere (2012) a PS Sebastian, Episcopul Slatinei: INVIERE SI APOSTAZIE -
  16. Pingback: PASTORALA IPS TEOFAN, MITROPOLITUL MOLDOVEI, LA INVIERE (2012): Dezbinare sau fratietate? Iubire sau trufie? Intelepciunea lumii sau puterea smereniei? -
  17. Pingback: HRISTOS SI PILAT – Pastorala incendiara a PS Sebastian al Slatinei biciuind OPORTUNISMUL CAMELEONIC AL “DREGATORILOR” DE ASTAZI si slugarnicia fata de “indicatiile straine” si “corectitudinea politica” -
  18. Pingback: Pastorala de Inviere (2014) a IPS Teofan despre OFENSIVA CULTURII MORTII din zilele noastre prin RAZBOAIELE FRATRICIDE, PERSECUTIILE IMPOTRIVA CRESTINILOR si “REVARSAREA DE PAGANATATE ASUPRA LUMII” -
  19. Pingback: “Ce neam de hiene nemernice suntem, popor omorâtor de Dumnezeu care a răstignit pe Domnul slavei?” LUPTA NEBUNĂ SI TRAGICĂ A OMULUI PENTRU A-ȘI OMORÎ IZVORUL VIEȚII. Pastorala PS Sebastian la Înviere: “DUMNEZEU DERANJEAZĂ pentru
  20. Pingback: INVIEREA LUI HRISTOS CA POGORARE IN MIJLOCUL IADULUI DIN LUMEA NOASTRA… Pastorala IPS Teofan: “Există multă moarte în noi şi în lume, dar există şi oameni ai învierii care nu şi-au plecat genunchii în faţa mulţimii de idoli aşeza
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate