Război întru Cuvânt

Cum s-au aflat Sfinţii pe malul celălalt

“In scrierile Sfinţilor Părinţi întâlnim deseori acest îndemn: să pui început, sau pun început, sau am pus început, sau voi pune început. Intâlnim acest îndemn la Sfinţii Părinţi, dar îl întâlnim şi în zilele noastre. Mi-e teamă, însă, că nu ştim exact ce înseamnă acest îndemn şi ce vrea să spună cineva atunci când îl foloseşte. Nu inseamnă nimic dacă doar rosteşte cineva un îndemn al Părinţilor sau al unor oameni sfinţi din zilele noastre. Problemele trebuie cunoscute de om, pe cât este cu putinţă, în profunzime şi abia apoi să se familiarizeze cu ele, să le asimileze, să le trăiască. Fără aceasta, cunoaşterea nu foloseşte la nimic.

Ce înseamnă aşadar pun început?

Din câte vedem în scrierile Părinţilor, se poate ca cineva să spună, sau chiar să şi simtă, în fiecare clipă, nevoia de a spune pun început, voi pune început. Şi aceasta nu doar la începutul anului, nu doar când ne aflăm în vreun popas al vieţii noastre, nu doar la începutul săptămânii, ci la începutul fiecărei clipe. Pun început. Omul nu numai gândeşte că este bine să facă aşa, dar simte nevoia să şi spună pun început. Şi cu cât se hotărăşte cineva mai degrabă să pună început, cu atât este mai bine. Dacă nu cunoaşte, însă, semnificaţia acestui îndemn şi nu face ceea ce trebuie, totul va părea un joc sau o bătaie de joc. Continuare »

13 Comentarii »

Astăzi este începutul mântuirii noastre

şi arătarea tainei celei din veac;

Fiul lui Dumnezeu, Fiul Fecioarei se face

şi Gavriil harul îl binevesteşte;

pentru aceasta şi noi, împreună cu dânsul,

Născătoarei de Dumnezeu să-i strigăm:

Bucură-te cea plină de har,

Domnul este cu tine !

Pe cel de o fiinţă cu Tatăl

şi cu dumnezeiescul Duh,

pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu,

l-ai zămislit Curată,

cu venirea Prea Sfântului Duh,

spre înnoirea neamului omenesc

cea fără prihană!

(Troparul şi Condacul Bunei Vestiri)

Introducere

„Pentru Hristos sau pentru taina lui Hristos au primit toate veacurile şi cele aflătoare în lăuntrul veacurilor începutul existenţei. Căci încă dinainte de veacuri a fost cugetată şi rânduită unirea mărginitului şi a nemărginitului, a măsuratului şi a nemăsuratului, a Creatorului şi a creaturii, a stabilităţii şi a mişcării. Iar această taină s-a arătat în Hristos, Care S-a arătat în zilele mai de pe urmă, aducând prin ea împlinirea hotărârii de mai înainte a lui Dumnezeu.” (Sfântul Maxim Mărturisitorul, Răspunsul 60 către Talasie)

Venirea lui Dumnezeu în lume şi între oameni prin Întruparea Fiului Său este chipul cel mai înalt al iubirii Preasfintei Treimi faţă de neamul omenesc. Dar şi omenirea a înaintat spre această unire cu Dumnezeu printr-o îndelungată pregătire sfinţitoare.

Multe veacuri au trecut în această progresivă purificare de toate căderile în păcat pentru ca umanitatea să rodească o făptură, a cărei voinţă să se unească în chip desăvârşit cu voia dumnezeiască în vederea realizării mântuirii, o fiinţă vrednică de a fi sălaş al Celui Preaînalt. Lanţul generaţiilor prezentat în Evanghelia după Luca (3, 23-38) reprezintă şi continuitatea nădejdii mântuirii şi a apropierii succesive de Dumnezeu a omenirii prin strămoşii după trup ai lui Hristos.

Maria, prunca de trei ani, rodul rugăciunii şi răbdării părinţilor ei înaintaţi în vârstă şi în sfinţenie – Drepţii Ioachim şi Ana, a fost oferită lui Dumnezeu cu toată inima şi mulţumirea pentru a sluji la templul Lui din Ierusalim. Prin vieţuirea ei sfântă, prin frumuseţea virtuţilor care îi împodobeau sufletul şi trupul, Curata Fecioară a agonisit în chip deplin harul lui Dumnezeu. Iar după 12 ani, „la plinirea vremii” Sfântul Arhanghel Gavriil a fost trimis de la Dumnezeu să-i aducă închinăciunea şi cea mai binecuvântată, îmbucurătoare şi dorită vestire din câte a primit vreodată neamul omenesc – Întruparea Fiului lui Dumnezeu: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine.” (Luca 1, 28).

Arhanghelul Gavriil îi vesteşte „taina cea din veac ascunsă”, şi necuprinsă de vreo cugetare omenească sau îngerească. Iar răspunsul Preasfintei Fecioarei Maria „Fie mie după cuvântul tău.” (Luca 1, 38) face roditoare Buna Vestire a îngerului „Şi Cuvântul S-a făcut trup” (Ioan 1, 14). Preacurata Fecioară se oferă pe ea însăşi nu doar cu trupul ci şi cu mintea, voinţa şi toate cele care dau măsura omului întreg, deplin, astfel încât rolul ei în iconomia Întrupării este unul activ şi lucrător.

Aşadar, minunea Întrupării Fiului lui Dumnezeu este lucrarea comună a tuturor Persoanelor Preasfintei Treimi şi a Fecioarei Maria, astfel că Tatăl o umbreşte cu puterea Sa, Duhul pogoară peste ea, iar Fiul vine în trup omenesc prin voinţa şi credinţa Preacuratei Fecioare. Continuare »

2 Comentarii »