“Cum sa admitem ca preotii sa semene asemenea indoieli?” RASPUNSURILE TRADITIEI LA SMINTEALA PARINTELUI LUCIAN GRIGORE IN CHESTIUNEA LINGURITEI DE IMPARTASANIE
UPDATE:
UPDATE:
ARTICOLUL “RETRAS” A APARUT DEJA IN EVENIMENTUL ZILEI: Împărtăşania cu aceeaşi linguriţă, între taină şi igienă
“RETRAGEREA” LUI DE CATRE PR. GRIGORE A FOST, PROBABIL, O MINCIUNA PRIN CARE A MIMAT BUNAVOINTA FATA DE CEI CARE L-AU CRITICAT. DACA NU VA URMA CAT DE CURAND O INTERVENTIE DE DEZMINTIRE SI RETRACTARE PUBLICA, ACEASTA E SINGURA CONCLUZIE LOGICA POSIBILA. ORICUM, RAUL A FOST FACUT SI NU MAI POATE FI REPARAT.
DEOCAMDATA PARINTELE, IN LOC DE SPASIRE, CONTRAATACA AGRESIV, SE VICTIMIZEAZA SI SE OCUPA DE NOI MANIPULARI SI DIVERSIUNI (amanunte in sectiunea de comentarii, incepand de aici). NICI URMA DE PARERE DE RAU PENTRU SMINTEALA IMENSA CREATA. DE ACUM INAINTE, VA FI DIRECT RESPONSABIL PENTRU CEI CARE VOR REFUZA SA SE MAI IMPARTASEASCA SAU SA-SI ADUCA LA IMPARTASANIE COPIII CA URMARE A ACESTUI ARTICOL!
Recomandam in mod special comentariul exceptional al lui Gigel Chiazna, chiar daca se refera numai la o parte a problemei.
“Cum sa admitem ca preotii sa semene asemenea indoieli? Este un atac la inima credintei noastre!”
Raspuns la ratacirea foarte mare difuzata prin postarea: Dilema linguritei de catre pr. Lucian Grigore (Pitesti), care ne indurereaza printr-o neinteleasa rasturnare la 180 de grade a atitudinilor sale: de la marturisirea curajoasa in linia Traditiei ortodoxe anul trecut, la asumarea acum a unei bizare pozitii de avangarda secularizanta, “reformista” in ceea ce priveste administrarea Tainei Tainelor, Sfanta Euharistie. Pentru Parinte nu ne ramane decat rugaciunea cu durere ca pentru orice frate cazut in mreajele vrajmasului, fara a uita cele bune ale sale si rugandu-L pe Hristos sa-L intoarca pentru a nu-si pierde plata marturisirii.
Inaintea sa, opinii similare au fost exprimate si de alti preoti din Grecia sau Franta in contextul psihozei “porcine” care i-a speriat pe cei mai ipohondri, combatuti de indata (se va vedea mai jos) de catre ierarhi si teologi. La noi in tara apologia eretica a “linguritei personale” a mai fost facuta inca de multi ani de pr. prof. Vasile Raduca, in al sau “Ghid al crestinului ortodox de azi”, dar si prin viu grai, studentilor. Sunt marturii ca nu sunt straini de conceptii sau practici apropiate nici unii ierarhi de vaza ai BOR, mai ales unii dintre cei din diaspora (adepti fanatici ai modei “desei impartasanii”, de import romano-catolic – in duhul si forma in care se practica – pe care au ajuns sa o impuna in mod aberant ca regula obligatorie prin unele locuri, cu consecinte devastatoare pentru viata duhovniceasca, in ciuda “reclamei” mincinoase facute) ajungandu-se, asa cum spun unele voci, pana la conceptii complet eretice referitoare la “valabilitatea” Sfintelor Taine. Cat despre ceea ce se intampla la Timisoara, sub “obladuirea” Mitropolitului apostat si ne-cait Corneanu… nu mai e de mult o surpriza. (Un comentariu mai larg din partea noastra veti gasi la sectiunea de comentarii din subsolul postarii).
Pasajele de mai jos sunt culese pentru a intari credinta celor mai slabi, zdruncinata de cuvintele lipsite de temei ortodox din interviul pr. Lucian si lansate fara responsabilitate pe calea internetului deocamdata, ele fiind destinate insa presei scrise, pentru ca sminteala sa fie mult mai mare (deocamdata interviul nu a aparut in Evenimentul Zilei, probabil din ratiuni de programare editoriala, asa ca parintele mai are inca timp sa ceara retragerea lui, facand macar in ultimul ceas un act de responsabilitate pastorala). In primele comentarii vom selecta si cele mai pertinente reactii aparute pe bloguri.
Sfantul Ioan Maximovici ia impartasania scuipata de o bolnava de turbare
“O cunoştinţă apropiată de-a vlădicăi, O. Skopicenko povesteşte că o femeie, Menşikova, a fost muşcată de un câine turbat şi, neglijând regulile elementare legate de tratamentul muşcăturilor, s-a îmbolnăvit de turbare.
Când vlădica a împărtăşit-o pe muribundă, ea fu cuprinsă de una din crizele specifice bolii şi, dând afară spumă pe gură, ea scuipă şi Sfânta împărtăşanie. Dar Sfintele Taine trebuie consumate, aşa că vlădica le-a ridicat de pe jos şi le-a înghiţit, însoţitorii care erau cu el n-au apucat decât să strige:
„Ce faceţi ? Turbarea este foarte molipsitoare !”.
Dar vlădica le-a răspuns liniştit:
„N-o să se întâmple nimic, doar sunt Sfintele Taine”.
Si, întradevăr, nu i se întâmplă nimic”.
(Sfantul Ioan Maximovici, “Predici si indrumari duhovnicesti”, Editura Sophia, Bucuresti, 2006)
***
Sfantul Nicolae Planas: Impartasirea leprosului
“Alta intamplare dovedeste credinta neindoielnica si evlavia ce-o avea in savarsirea sfintitelor sale datorii. Acolo, in parohia sa, pe o strada ingusta, se ascundea un lepros intr-o stare grava. I se mancasera buzele, din cauza infricosatoarei boli. Odata, Parintele a mers sa-l impartaseasca, dar gura lui distrusa n-a putut primi Sfantul Trup al Domnului, care a cazut alaturi. Fara nici o sovaiala, Parintele s-a aplecat si cu gura sa a luat margaritarul dumnezeiesc care cazuse si l-a “consumat”. Asta s-o auda si cei care sovaiesc sa se impartaseasca, pentru ca se tem de microbi! Intr-adevar, mare blasfemie! Dumnezeul viilor si al mortilor, Care a facut cerul si pamantul sa fie biruit de microbi! Aiureli ale necredintei celei intunecate.
Cat despre bolnavul acesta, l-a descoperit Politia si l-a trimis la azilul de leprosi impreuna cu fiica lui, care si ea se molipsise mancandu-i-se degetele. Cu toate acestea, Parintele n-a patit nimic”.
(Monahia Marta, Sfantul Nicolae Planas, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2002)
***
Minuni si descoperiri din timpul Sfintei Liturghii
“Un fapt asemanator s-a intamplat si in 1942, la Ioanina. Predicatorul preot Benedict Petrachis (+1961), dupa Sfanta Liturghie la bisericuta din Cadro, s-a dus la spitalul din acea localitate unde se gasea si sectia TBC, ca sa impartaseasca pe bolnavi.
Un bolnav care se gasea intr-o stare grava, imediat ce s-a impartasit a vomat pe cearceaf. Imediat parintele Benedict a luat cu lingurita, a mancat, si a dat porunca ca cearceaful sa fie ars.
Doctorii l-au vazut si s-au ingrozit:
Ce face, nebunul?, au strigat. Peste putin timp il veti vedea cu TBC.
Dar nici peste putin timp si nici peste mult timp nu l-au vazut cu tuberculoza. Harul Tainei nu a lasat sa se intample nimic”.
*
“Raposatul Dimitrie Panagopulos (1916-1982), predicator luminat, predica chiar si la spitalul Sotiria, unde altii nu se apropiau de frica tuberculozei. Acolo il insotea parintele Dimitrie Papantonis, care spovedea pe tuberculosi si savarsea Sfanta Liturghie.
Intr-o zi, un doctor, care urmarea predicile, s-a apropiat de predicator si i-a spus:
Domnule Panagopulos, este imposibil ca preotul sa consume continutul Sfantului Potir. Se impartasesc atatia bolnavi din acesta si dupa cum este cunoscut, microbul se transmite prin saliva. Ce face deci preotul cu Trupul si Sangele Domnului, care ramane? Il varsa in chiuveta? Acesta nu este insa un pacat mare?
Un astfel de lucru nu se intampla niciodata, a raspuns predicatorul. Hristos nu se infecteaza cu microbi. Si din nemuritoarele Taine nu exista niciun pericol de infectare.
Doctorul insa nu putea sa creada. Atunci acela l-a sfatuit sa urmareasca Liturgha si la sfarsit sa se aseze undeva, incat sa vada miscarile preotului in timpul consumarii continutului Sfantului Potir. Asa s-a si intamplat. Doctorul a vazut cu ochii lui cum preotul slujitor a consumat Sfintele Taine. L-a vazut chiar cum punea vin ca sa nu ramana nici urma din Trupul si Sangele Mantuitorului. De atunci doctorul nu numai ca a crezut, ci se impartasea si el cu bolnavii”.
*
“Exista crestini carora le este frica sa se impartaseasca ca nu cumva sa ia microbi! Daca ar fi fost asa, nu ar mai fi trait niciun preot, deoarece ei la sfarsit consuma continutul Sfantului Potir din care se impartasesc mereu sute de credinciosi cu boli diferite. Cu toate acestea, niciun preot nu a patit niciodata nimic. Trupul si Sangele Domnului sunt foc.
Una din multele intamplari care dovedesc incontestabil acest adevar este si urmatoarea: cand mitropolitul din Hio, Pantelimon Fostinis (+ 1962) era predicator in Attica, a mers candva la spitalul Sotiria. Acolo i-au adus asistentii o tava mare cu multe lingurite.
De ce ati adus toate acestea?
Ne-au spus doctorii sa impartasiti cu acestea pe bolnavi, incepand de la cei mai usor bolnavi si apoi pe cei grav bolnavi.
Nu este nevoie de aceasta, a raspuns cu credinta preotul.
Intr-adevar, la Sfanta Liturghie a impartasit normal pe bolnavi si apoi s-a apropiat de usile imparatesti ca sa consume Sfanta Euharistie. A facut aceasta ca sa il vada toti, ca sa inteleaga doctorii ca Sfanta Euharistie este foc care arde totul”.
(Minuni si descoperiri din timpul Sfintei Liturghii, Ed. Egumenita, Bucuresti, 2009)
***
Mitropolitul Nicolae din Messogia şi Lavreotiki: Este posibil ca Sîngele şi Trupul Domnului să ne infecteze?
“De secole se împărtăşesc creştinii, bolnavi sau sănătoşi, din acelaşi pahar, cu aceeaşi linguriţă, niciodată nu se spală, niciodată nu se curăţă şi niciodată nu s-a observat nimic, nici o îmbolnăvire. Preoţii spitalelor împărtăşesc credincioşii şi bolnavii, iar acestora nu li se întâmplă nimic. Sfânta Împărtăşanie este ceea ce este mai sfânt în Biserica noastră, cel mai bun medicament pentru trup şi suflet. Asta este cea mai mare învăţătură şi experienţă a Bisericii noastre. Câţi nu cred în miracolul Învierii Domnului, câţi ironizează naşterea Lui din Fecioară, câţi neagă frumosul miros ale sfintelor moaşte, câţi desconsideră sfintele moaşte, câţi uneltesc împotriva Bisericii noastre, câţi cer să dispară şi cea mai mică urmă de credinţă din sufletele noastre, este normal ca să încerce să se folosească şi de această nouă gripă ca să se ia de Sfânta noastră Împărtăşanie. […]”
Nota bene: Mitropolitul Nicolae a fost medic şi cercetător în biomedicină la Universitatea Harvard, precum şi fost preşedinte al comisiei de Bioetică a Bisericii din Grecia.
(Un mitropolit grec despre gripa porcina, Sfanta Impartasanie si… confesiunile fara Taine si Duh)
***
Teologul Jean-Claude Larchet: Cum sa admitem ca preotii sa semene asemenea indoieli?
“[…] Într-adevăr, mulţi credincioşi se pot tulbura de comentariile [protoiereului mitropoliei Sfinţiei Voastre], apropiindu-se de Sfânta Împărtăşanie cu îndoieli apărute în urma acestora, fapt care poate avea consecinţe grave pentru viaţa spirituală a credincioşilor dar şi pentru sănătatea lor. Într-adevăr, aşa cum citim în rugăciunile de înainte de împărtăşirea cu Sfintele Taine şi conform învăţăturii părinţilor noştri, dacă nu ne apropiem cu multă credinţă şi cu curăţenie sufletească, Împărtăşania ne va fi nu spre mântuire şi vindecare, ci „spre judecată, sau spre osândă” şi putem ‚ajunge neputincioşi cu sufletul şi cu trupul, împartăşindu-ne cu nevrednicie” (Rugăciunea întâi înainte de Împărtăşanie, a Sfântului Vasile cel Mare). Măsurile preconizate de [protoiereul mitropoliei] sunt departe de a proteja credincioşii de boli, ba chiar îi îmbolnăvesc din pricina lipsei de credinţă pe care o exprimă şi o inspiră!
Oare cum mai pot fi crezuţi preoţii care şterg Sfânta Linguriţa după fiecare împărtăşanie [asa cum fac, de pilda si unii arhierei romani chiar din Franta!, n.n.], atunci când spun rugăciunea de înainte: „Cred că acesta este însuşi preacurat Trupul Tău şi acesta este însuşi scump Sângele Tău”, sau: „dă să-mi fie şi mie acestea spre tămăduirea sufletului şi a trupului”?
Iar cei cu credinţa slabă şi care se îndoiesc pot să se lipsească de Sfânta Împărtăşanie. Dar cum să admitem că preoţii, al căror rol este de a întări credinţa credincioşilor şi de a ne fi exemplu, pot să semene asemenea îndoieli acolo unde altfel nu ar exista sau să întarească îndoielile acolo unde există deja?
Astfel de cuvinte şi atitudini atacă inima credinţei noastre, căci El, Cel care a învins moartea, Hristos Cel Atotputernic, Doctorul suprem al sufletelor şi trupurilor, care are puterea de a vindeca bolile sufletului, minţii şi trupului şi care face în fiecare zi o mulţime de minuni dăruind credincioşilor prea Sfântul Său Trup şi Sânge, este prezentat ca o posibilă sursă de boală şi este supus unor măsuri profilactice?
Din păcate, asemenea denigrări s-au răspândit deja în unele ţări. Ştim că preoţii din Patriarhia Antiohiei sunt învăţaţi să toarne de la distanţă Trupul lui Hristos în gura credincioşilor, astfel încât să nu rişte ca Sfânta Linguriţă să le atingă gura; mai ştim că în unele parohii din SUA, Sfânta Împărtăşanie se dă cu linguriţe de plastic de unică folosinţă (puteţi vedea chiar şi fotografii ale acestei practici pe internet). Oare o să ajungem într-o zi să punem vreun antiseptic sau antibiotic în Sfântul Potir?
Este important ca episcopii din Europa de Vest să ia măsurile necesare ca astfel de practici nelegiuite să nu pătrundă şi în continentul nostru. […]”
(Psihoza gripei noi si atacul la inima credintei noastre)
***
Sfintele Taine – izvorul cel fără de moarte
“Din motive practice, pentru a nu se prelungi excesiv timpul împărtăşirii, dar şi pentru a fi evitate eventualele profanări, a fost introdusă linguriţa. Ea se confecţionează dintr-un metal preţios, se sfinţeşte şi se foloseşte numai pentru împărtăşire. Tâlcuitorii cultului au văzut în ea un simbol al cleştelui cu care îngerul din vedenia proorocului Isaia a luat un cărbune aprins şi i-a atins buzele (Isaia VI). Desigur că, în cazul lui Isaia, cărbunele aprins era chip al insuflării sale de a propovădui cuvântul lui Dumnezeu. Pentru noi, însă, cărbunele este chip al Sfintei Împărtăşanii, numită în rugăciuni „cărbune şi foc arzător“. Sub chipul unui cleşte apare linguriţa şi în iconografia Bisericii (de exemplu, în mâna stareţului Zosima, care o împărtăşeşte pe Cuvioasa Maria Egipteanca, după mulţi ani de pocăinţă). Rămâne de neînţeles teama unora, atât preoţi, cât şi credincioşi, de a se împărtăşi cu aceeaşi linguriţă. Unii fac chiar tot posibilul ca ea să nu se atingă de buzele celui care se împărtăşeşte. Până una alta, cei care se tem ar trebui să se gândească la „izvorul cel fără de moarte“ şi să nu se mai îndreptăţească folosind argumente anterioare secolului al IX-lea când, aşa cum am văzut, practica Bisericii era alta. Dacă Biserica şi-a însuşit împărtăşirea cu linguriţa, înseamnă că nesocotirea ei este un semn al lipsei de ascultare şi, în fond, al necredinţei”.
***
Crestinortodox.ro: De la lingurita ca obiect liturgic, la lingurita de unica folosinta
Adrian Cocosila
“(…) Au existat cazuri in unele biserici ortodoxe cand s-a intrebuintat la impartasirea credinciosilor lingurite de unica folosinta sau lingurite sterilizate. Cauza? Refuzul unora de a se impartasi cu lingurita comuna. A ramane la credinta ca aceasta lingurita e mai degraba purtatoare de microbi decat de cele dumnezeiesti, inseamna a nesocoti cele sfinte. Oare in indemnul de la Heruvic “toata grija cea lumeasca sa o lepadam” nu e cuprinsa si lepadarea unei astfel de griji? A ajuns microbul mai puternic decat Dumnezeu? Sigur nu. Insa, alt lucru e cert: in astfel de situatii credem mai mult in puterea microbului decat in puterea lui Dumnezeu. Ma intreb cum mai percepe o astfel de persoana chemarea la impartasire: “cu frica, cu credinta, cu dragoste sa va apropiati”?
Probabil se inarmeaza cu o lingurita de unica folosinta si asa scapa de frica, are credinta ca ramane sanatoasa si da dovada ca are dragoste fata de trup. O mai mare ratacire nu vad. Ignoranta in aceasta directie constituie o reala problema, care ar trebui sa ne preocupe serios. Nu aceasta este Ortodoxia. Ea nu ofera paine si vin, ci Trupul si Sangele Domnului”.
http://laurentiudumitru.ro/blog/2010/03/09/dilema-linguritei/#comments
#
(Tit,1:15-16)
#
Pr Timotei :
Date: March 11, 2010 @ 1:10 am
http://luciangrigore.wordpress.com/2010/03/09/dilema-linguritei/#comments
(…)
5.
6.
comentator
Apara-ne Dumnezeule!Eu consider pe toti care ne-am imartasit cu aceiasi lingurita , din acelasi potir, fratii mei, si nici o data nu as putea sa zic nimic despre ei si-i iubesc mai mult! Vedeti cat de adinc merge erezia ? Pana si de Sfanta Taina… Doamne ce vremuri traim.
Un crestin care merge la Sfanta Impartasanie, nu se gandeste la cine si cum s-a impartasit inaintea lui. Tremura sufletul in mine de bucurie sfanta si de “frica” atunci cand ma apropii de Domnul Hristos…si ma rog sa nu plang, sa nu-mi vada nimeni lacrimile de pocainta,si de bucurie…
Doamne, miluieste si ajuta pe toti sa inteleaga Cine este in Sfantul Potir!
Nimeni nu e scutit de ispita. Nici parintele Lucian.
Sunt sau nu sunt vremurile din urma. Daca sunt, nu ma mai mir de nimic. Chiar de nimic.
Cred ca parintelui Lucian trebuie sa i se faca o recatehizare, cu oprire de la slujire (sminteste pe altii) si trimiterea lui pentru un an la Petru Voda.
Daca toti sunt impotriva dumneavoastra parinte, nu inseamna ca va situati in afara sobornicitatii Bisericii?
Sunt profund mihnit de cele citite… Sunt din Pitesti si auzisem ca la Biserica din Centru se practica aceasta Euharistie facuta dupa standardele de acreditare a cabinetelor stomatologice …
NU ma mira insa acest fapt , uitindu-ma in jurul meu si vazind peste tot un duh de moliciune, de falsa impacare, de capitulare definitiva in fata secularismului contemporan.
Ceea ce intregeste gravitatea cazului de fata este mindria abil disimulata in fraze intortocheate a parintelui … efectiv nu admite ca s-ar putea insela, nu are pic de smerenie in aceste declaratii. Mie asa mi se pare , nu vrea sa judec si daca gresesc sa ma ierte Bunul Dumnezeu.
Daca se va indrepta parintele va fi o victorie impotriva vrajmasului si o binecuvintare a noastra a tuturor!
Doamne Ajuta!
Va rog sa-mi permiteti sa afisez acelasi comentariu pe care l-am postat si la saccsiv :
Fratilor ,
Va invit pe toti , dar mai ales pe administratorii de bloguri , opriti difuzarea acestei informatii , a articolului , a comentariului postarticol al parintelui , opriti orice pomenire legata de acestea . Nu facem altceva decat sa dezvoltam un subiect care pentru noi este cat se poate de clar ( Sfintele sunt Sfinte si cu atat mai mult ma voi smeri , eu ca mirean , daca ma voi impartasi dupa un asemenea om ) dar pentru cei care inca nu s-au impartasit sau pentru parintii copiilor care se impartasesc va fi sminteala . Ce a zis preotul , a zis , articolul s-a publicat , diavolul si-a facut lucrarea , dar haideti sa punem punct , haideti sa gandim cu responsabilitate . Mi-e teama ca daca informatia se propaga mai mult decat trebuie ne vom trezi ca se va da chiar vreo lege care sa “reglementeze” , chipurile , o Taina lasat mostenire de Iisus , Blandul Mantuitor .
Amintiti-va ca s-a spus ca dezvoltarea celor doua focare de gripa porcina de la Iasi si Bucuresti s-a datorat in mare masura , crestinilor care au mers sa se inchine la icoane si moaste . Amintiti-va ca multi deschisesera deja gura legat de lingurita de impartasanie . Stirea nici macar nu mai trebuia preluata din ziarul respectiv . Lasati-o cum a picat altfel ne vom crea probleme singuri .
Domnul Dumenezul nostru sa trimita Duhul Sau cel Sfant si sa ne lumineze pe toti , pentru a ne feri de pacat . Faca-se voia Ta , Doamne , precum in cer , asa si pe pamant !
Completare : -observati , va rog cu atentie faptul ca orice exemplu negativ , orice stire rea , ce sunt mediatizate puternic , au o putere de propagare fantastica pentru ca sunt ajutate de diavol . Este jocul lui si este expert in domeniu .
Nu vi se pare suspect ca furtuna aceasta s-a declansat acum , in Marele Post , inainte de impartasirea de Sfintele Pasti ?
Fac inca o data apel la dvs. , iubitii mei frati : stergeti tot ca si cum nu s-ar fi intamplat , uitati toata discutia , rugati-va pentru parintele Lucian Grigore , rugati-va pentru toti cei care ar avea aceeasi parere cu dansul dar opriti manifestul . NOUA , crestinilor , nu ne este de ajutor . LOR , elitelor , insa , da , le este de mare folos . Pacea Domunului sa coboare in sufletele noastre . Doamne , ajuta-ne !
Spălarea picioarelor celor 12 Apostoli de către Mîntuitorul Hristos, picioare spălate în aceeași apă, cu aceleași sfinte mîini și șterse cu același ștergar de la brîul Mîntuitorului, îmi par fapte și lucrări sfinte și sfințitoare, total opuse gîndului și înțelegerii Părintelui Lucian. Mîntuitorul nu s-a scîrbit să se atingă de picioarele lor și să le spele, nici Apostolii nu s-au scîrbit de aceeași apă în care s-au spălat frații lor, sau să folosească același ștergar. Această nescîrbire este una din minimele condiții de a te apropia și a te împărtăși cu Sfintele Taine. Mai putem aminti că la împărtășirea cu Sfîntul Sînge la Cina cea de Taină, toți 12 Apostoli s-au împărtășit din același potir, unul după altul.Nici măcar nu ni-L putem închipui pe Mîntuitorul Hristos accentuînd sau atenționîndu-l pe vreo unul din ei că întinează Sîngele Sfînt conținut în potir. Durerea mea cea mare pentru Sfintele Taine, ca preot misionar în diferite parohii, cu diverși preoți, nu sunt aceste cazuri descrise de Părintele Lucian, pentru că preoții, în general, știu cum să apere și să protejeze curăția Sfintelor Taine(fie prin linguriță), ci ele sunt legate de: apa care se foloseste în compoziția Sf. Euharistii(în orașe în majoritatea cazurilor e apă de robinet cu clor și alți compuși; vinuri de proastă calitate-oțetite, acoolizate, cu conținut de zahăr etc; pîinea din făină cu albitori, afînători și alți compuși. Preoții după ce se ating de Sf. Taine se spală în chiuvete în care apa se scurge mai apoi direct în canalizare.Sau se aruncă în locuri murdare.Iar procovețele atinse de Sînge se spală cu detergent și apa se aruncă tot la canalizare.Și multe alte neglijențe legate de potrivirea Sf. Taine.Acestea sunt păcate de moarte.
Sunt de acord ca Traditia Trebuie pastrata. Si Sfanta Lingurita e de ajuns pentru toti cei ce doresc sa se impartaseasca.
Dar nu inteleg ce cauta la inceputul articolului poza arhiepiscopului Andrei.
Poate explicati si celor care citim articolele de pe acest blog
@ Pr Daniel:
Nu intelegem cu ce va deranjeaza ca e IPS Andrei. Nu ne intereseaza persoana. Este cea mai reusita fotografie pentru ilustrarea impartasaniei cu lingurita din cate am gasit pe internet.
@ Fane
Domnule Fane, parerea mea este ca aveti cumva dreptate in ceea ce spuneti dar sa nu uitam ca traim in vremurile de pe urma. Smintelile trebuie sa vina caci de asta se ocupa necuratul. Consider ca este datoria noastra a celor care inca nu ne-am smintit (deocamdata) sa dezbatem si sa lamurim sminteliele pricinuite de cei inselati (ca in cazul de fata). Sa ne gandim bine si sa ne bucuram cumva ca inca se mai poate vorbi cat de cat deschis impotriva blasfemiilor de genul a celei de mai sus,oamneii inca se mai pot informa,inca se mai pot lamuri. Deci, sa profitam inca cat mai avem timp pentru intarirea celor mai slabi, avand grija sa nu cadem si noi mai rau decat ei. Cred ca va avea Domnul grija ca cei cu inima simpla si curata sa nu se sminteasca asa usor iar pe cei nestiutori dar sinceri nu-i va lasa Domnul nelamuriti. Doamne ajuta!
Parinte, crestinul ortodox oricat simplu si necitit ar fi in ale teologiei,nu a avut si nu are dileme. De ce? Pentru ca fundamentul credintei sale ortodoxe este zidit pe STANCA. Iar stanca aceasta este Hristos! Noi nu avem intrebari, noi avem paterice si revelatii ale Sfintilor Parinti. Organul cu care credem nu este ratiunea, ci intreg sufletul.
Bat-o vina de strainatate, ca ne ia la doctorate preotii ortodocsi si ni-i trimite inapoi acasa protestanti!
@ Fane:
Din pacate e prea tarziu. Si noi am gandit asa initial si nu am vrut sa tratam direct subiectul, dand linkul doar la cativa prieteni. Dar situatia e foarte grava si singura modalitate de a apara si intari cugetele slabe (dar de buna credinta) este de a nu ocoli subiectul, ci de a oferi raspunsurile ortodoxe la el, odata ce deja s-a dezvoltat si de vreme ce parintele Lucian nu a inteles sa-l discute intr-un cadru restrans macar la spatiul Bisericii. Subiectul se va propaga mai mult daca interviul va fi publicat, asa cum a fost si gandit (si aranjat special) in Evenimentul zilei, cotidian renumit pentru campaniile sale anti-Biserica. Din acel moment sa vedem daca mai poti ignora subiectul. Nu din cauza blogurilor se va face tam-tamul periculos de care zici, ci numai daca interviul apare in ziar, si asta am incercat sa preintampinam, pe cat posibil. Nu noi am aruncat, din pacate, piatra in balta sau bomba, dar avem macar datoria ca, odata aruncata, sa nu pregetam s-o dezamorsam, pe cat se poate. Asta nu se poate face prin tacere asupra subiectului, ci prin intarirea cugetelor in dreapta gandire si practica ortodoxa. Iar multimea raspunsurilor sanatoasa arata ca inca madularele Bisericii reactioneaza asa cum trebuie, multumim lui Dumnezeu!
Multumim fratilor de la Razboi intru Cuvant pentru minunatul si demnul de urmat gest de luminare si intarire(aparare) a credintei(dogmelor) impotriva blasfemiilor celor rataciti si doar ortodocsi cu numele.
Prezentăm în continuare o mărturie a Părintelui Arsenie, consemnată de o uceniţă de-a Părintelui de pe vremea când era la Mănăstirea Sâmbăta de Sus:
“Sta rezemat într-o uşă de gară, cu ochii pieriţi în zare, dar părea că vede toate trenurile, toţi oamenii din ele şi toată lumea. Tremura de frig, aşa mi se părea, însă am înţeles că e o durere fără seamăn pentru ceea ce vedea, aceea îl făcea să-i tremure gura. Cu adevărat “omul durerii”. Peste tot avea înfăţişare de cerşetor, cu îmbrăcămintea, că n-am prea luat seamă la îmbrăcăminte că peste măsură m-a cuprins durerea lui, cum n-am mai întâlnit niciodată nicăieri, dar şi o frumuseţe pe care n-am mai întâlnit-o am văzut pe chipul lui. O frumuseţe pe care n-o mai pot uita. N-a privit la mine dar m-a văzut şi m-a aprins de-o dragoste de a suferi cu el. Neştiind ce să ajut, cu cea mai mare grabă am dat fuga să-i dau din pâinea noastră. Şi când m-am întors cu pâinea, nu l-am mai găsit şi nu trecuseră decât câteva secunde… Atunci am înţeles că m-am întâlnit cu cel gol şi însetat şi flămând şi fără sălaş în lumea aceasta. Atunci am înţeles în câteva clipe mai mult decât tot ce-am învăţat în atâţia ani de zile. Dar în inimă mi s-a aprins un dor ce mă arde ca un foc, de-a suferi cu El, de-a mă stinge pe mine de dragul Lui şi de nemăsurata-I Cruce. Dau mărturisire eu nevrednicul pentru cuvântul “Iată cu voi sunt în toate zilele până la sfârşitul veacurilor” de vreme ce L-am văzut pe Domnul”.
~Parintele Arsenie Boca
———————————————-
Argumentul nr. II:
Extrase din rugaciunile ce se citesc inainte de Sfanta Impartasanie. Iata ce cerem noi(fiind spurcati si cu trupul) de la Domnul inainte de a ne Impartasi( va rog sa cititi cu atentie cand se face referire la trup):
[…] Având suflet întinat şi buze necurate, nu cutez să mă apropii de Tine, Hristoase, şi să primesc Trupul Tău; ci fă-mă vrednic de aceasta.
[…] Ceea ce ai născut pe Mântuitorul Hristos mai presus de minte, de Dumnezeu dăruită, ţie celei curate mă rog acum eu, robul Tău cel necurat: Pe mine cel ce voiesc să mă apropii acum de Tainele cele preacurate, curăţeşte-mă întru totul de întinăciunea trupului şi a sufletului.
Rugăciunea a şaptea, a Sfântului Simeon Noul Teolog
Din buze întinate, din inimă pângărită, din limbă necurată, din suflet spurcat, primeşte-mi rugăciunea, Hristoase al meu……..
Rugăciunea a doua, a Sfântului Ioan Gură de Aur
Doamne, Dumnezeul meu, ştiu că nu sunt vrednic, nici în stare să Te primesc sub acoperământul casei sufletului meu, pentru că este cu totul pustiu şi surpat şi nu afli în mine loc potrivit ca să-Ţi pleci capul. Ci, precum din înălţime Te-ai plecat pentru noi, pleacă-Te şi acum spre smerenia mea. Şi precum ai binevoit a Te culca în peşteră şi în ieslea necuvântătoarelor, aşa binevoieşte a intra şi în ieslea necuvântătorului meu suflet şi în întinatul meu trup. Şi precum n-ai socotit lucru nevrednic a intra şi a cina împreună cu păcătoşii în casa lui Simon cel lepros, aşa binevoieşte a intra şi în casa smeritului, leprosului şi păcătosului meu suflet. Şi precum n-ai îndepărtat pe desfrânata cea păcătoasă, cea asemenea mie, care a venit şi s-a atins de Tine, aşa Te milostiveşte şi de mine, păcătosul, care vin şi mă ating de Tine. Şi precum nu Te-ai scârbit de întinata şi necurata ei gură ce Te-a sărutat, aşa nu Te scârbi nici de întinata şi mai necurata mea gură, nici de buzele mele cele necurate şi pângărite, şi de limba mea cea cu totul necurată….[…]
Lista poate continua. Numai cine nu s-a intalnit in mod real in viata sa cu Domnul Iisus Hristos (fie macar si pentru cateva clipe), poate face asemenea aberatii ca cele din articolul de mai sus. As recomanda parintelui respectiv sa citeasca cartea Sfantului Ignatie Briancianinov- “Despre inselare”. Doamne ajuta!
@fane
Gresesti enorm de mult daca vrei sa se “ingroape” subiectul. Dimpotriva, fratilor, trebuie lamurita problema, noi, preotii trebuie sa o dezbatem urgent in biserici, in fata credinciosilor, sa le atragem atentia, sa-i “scolim” din timp, ca pericolul e foarte mare. Poate nu stii, dar acest obicei se raspandeste ca o molima si in cele din urma ajungem sa constatam o stare de fapt, asa cum se intampla cu toate nenorocirile ce se “cer” legalizate.
Preotii sunt datori sa-i informeze pe credinciosi despre “mersul” acestei lumi sa-i tina la curent, sa-i previna. Cei ce se smintesc sunt tocmai cei necunoscatori si slabi in credinta.
Exista biserici in care se folosesc lingurite de unica folosinta, din plastic, utilizate de preoti cu functii inalte, nici nu va imaginati cat de grava e situatia. Daca nu se va starni un adevarat cutremur pe aceasta tema, se va duce totul de rapa.
Arde casa, fratilor, desteptati-i pe toti!
http://laurentiudumitru.ro/blog/2010/03/09/dilema-linguritei/#comment-19324
Parinti si frati
Ziarul Evenimentul Zilei , apartine unui trust evreiesc . Comunismul a cazut , dar bolsevismul nu a primit lovitura de moarte . Aceea o va da Hristos la A Doua Venire . Bolsevicii s-au repliat si cauta tot felul de mijloace de a lovi in continuare in Biserica lui Hristos .
Deci nu e de mirare ca acest articol-interviu a aparut in EVZ. Tot EVZ s-a ocupat foarte asiduu, in urma cu o luna , sa denigreze Grecia si poporul grec drept credincios. Atunci timp de o saptamana au fost scrise cate doua articole pe zi in care erau atacati grecii, la modul cel mai marsav (bolsevic) posibil.
Daca dintre ierarhi s-a gasit unul care sa se impartaseasca la catolici, ce este ca si dintre preoti s-a gasit unul , care sa faca pe plac vrejmasilor Bisericii ?
Nu ati observat ca intrebarile reporterului erau in acelasi ton cu raspunsurile, si ca tot materialul a fost studiat si gandit dinainte ?
Daca parintele e sincer ( si nu e vandut acelor vrajmasi ) , si traieste intr-adevar , in propria fiinta, scarboseniile pe care a incercat sa le induca cititorilor , atunci este pocainta si marturisire ( bineinteles publica), apoi iertare si indreptare de la Dumnezeu . Daca cumva e vandut vrajmasilor ( ca Iuda) , este si pentru aceasta pocainta , dar cava mai multa .
@ Marian:
1. Intre timp EVZ a fost vandut de Ringier romanilor care detin si B1TV (familia Paunescu), dar asta nu credem ca schimba prea mult situatia. Pentru ca cei care au facut reportajele anti-Biserica Ortodoxa sunt tot acolo, in mare parte.
2. Articolul inca nu a aparut, dar interviul (“tematic” si, intr-adevar, “studiat” si aranjat dinainte pe aceasta tema, poate chiar facut in scris, oricum nu spontan) este destinat sa apara acolo. Probabil cand vor avea spatiu sau cand vor decide sefii ca e oportun, cine stie, poate il leaga si cu altele. Andeea Dogar chiar lucreaza la EVZ.
Poate se creeaza o dezbatere mai larga pe acest subiect cu ocazia asta pentru ca sunt multi preoti care au obiceiul asta. Unii l-au luat temporar si apoi l-au parasit, dar altii inca il practica.
Toata aceasta problema cu multele ei amanunte dovedeste cat de usor este sa cadem in aceste vremuri : intro secunda, sau chiar si mai putin, intro fractiune de secunda ! Doamne miluieste-l si fa-l sfant mare pe parintele Lucian, care chiar a fost foarte vrednic, si stim cu totii asta, si iaca ce s-a intamplat ! Sa ne rugam cu totii pentru el, si pentru cei care se pot rataci citind articolul respectiv din “Evenimentul zilei”, sa se intoarca la Sfanta Traditie, si sa fuga de orice idee inovatoare sau de schimbare a acesteia, care vine cu siguranta de la diavol, duca-se pe pustie !
http://laurentiudumitru.ro/blog/2010/03/09/dilema-linguritei/#comment-19317
http://laurentiudumitru.ro/blog/2010/03/09/dilema-linguritei/#comment-19322
http://laurentiudumitru.ro/blog/2010/03/09/dilema-linguritei/#comment-19329
http://laurentiudumitru.ro/blog/2010/03/09/dilema-linguritei/#comment-19330
http://laurentiudumitru.ro/blog/2010/03/09/dilema-linguritei/#comment-19331
Rugăciunea celui ferecat în temniţa neputinţelor vieţii
13 aprilie, 2009 de pr. Lucian Grigore
Îndurate Doamne, Cel mult milostiv şi plin de bunătate, Domnul puterilor şi Împăratul veacurilor, cu frică şi cu ruşine, întru cutremurare şi cu pocăinţă Te chem să vii în casa cea surpată a inimii mele şi iarăşi cu osârdie Te rog: vino Doamne. în adăpostul sufletului meu cel asuprit de tot răul şi de greşelile cele de multe feluri pe care necontenit le săvârşesc ca un vrăjmaş – potrivnic al chemărilor şi îndreptărilor Tale – şi cu pierzătoare râvnă le plinesc spre a mea osândire. Izbăveşte-mă Tu, Sfinte, de toată rătăcirea şi căderea şi întru iertare şi cu bunătate, de toată ispitirea cea de peste zi şi cea de peste noapte mă scapă. Miluieşte-mă, Doamne, cu darul Tău cel preabogat şi cu îndurare mă adaugă iarăşi la turma moştenirii Tale şi iarăşi de chipul cel dintâi ca al unui prunc ascultător şi nepăcătos mă învredniceşte, de tot binele cu împlinirea voii Tale împodobindu-mă.
Stăpâne a toată îndurarea, cel ce eşti slăvit de cetele puterilor de Sus, în faţa căruia stihiile cerurilor se cutremură aşteptând răscumpărarea, vino şi cu mulţimea bunătăţii Tale mă miluieşte! Aşa Doamne, nu te scârbi de mine robul Tău cel păcătos, că în toată ziua neştiind a urma cum se cuvine poruncilor Tale nici de poveţele maicii mele n-am ascult, şi nici sfatul părintelui meu nu l-am băgat în seamă. Şi văd acum, Bunule, scăpând către acoperământul Tău cel înalt, că mai presus de părinteasca-mi îndrumare am căpătat o mai vrednică şi mai cuviincioasă îndreptare. Primeşte-mă, dar, şi nu mă părăsi; căci ştiu şi înţeleg că ochii Tăi nu se vor scârbi până-n sfârşit de mine! Iar eu întunecatul, nerăbdând a mai primi chipul greşelilor, cu îndrăznire, întru nădejde de mântuire îţi cer: mila Ta nu o lua de la mine ca să nu se tulbure sufletul meu şi să nu rămân până în sfârşit gârbovit în păcate!
Aşază Doamne, bucuria făgăduinţei Tale în inima mea şi mă păzeşte şi poruncile dreptăţii Tale să mă străjuiască. Nu Te depărta de mine şi voi păzi cele plăcute Ţie. Că fără Tine se risipesc zilele mele şi durerile morţii mă cuprind. Adu-Ţi aminte de robul Tău şi nu mă lepăda; ca să laud numele Tău şi să cinstesc toată ziua marea cuviinţă a Ta. Cuvântare de slavă voi aduce Ţie şi Duhul Tău cel Sfânt mă va povăţui. Închinăciune voi aduce Ţie pentru că Tu cu mine eşti şi de-a pururi eşti dorirea cea mai presus de orice dorire. Sărac sunt eu întru plinirea faptelor celor de folos; nebăgător de seamă sunt cu privire la cele ce-mi stau înainte şi-n toată vremea, cu rea ştiinţă, mă lipsesc de toată bunătatea. Vrăşmaşul binelui sunt şi mă înduplec a fi şi iarăşi mă arăt pururea nelecuit de patimi; rănit de toată fărădelegea şi orb şi mut şi slăbănogit sunt întru adâncul fără de sfârşit al nedreptăţilor.
Ieşi în căutarea mea, Doamne, şi nu mă da pe mine să pier pentru păcatele mele. Că rătăcesc pururea şi paşi mei întru fărădelegi s-au ostenit. Aşa Stăpâne, Îndurate şi mult Milostive Doamne, m-am sfârşit întru răutăţi şi n-am voit a mă deprinde spre a-mi spori răbdarea spre cele de folos. Nici cele făgăduite n-am râvnit şi nici bucuria luminii celei neapuse n-am primit. Te-am părăsit, Tu nu mă părăsi ! Află-mă şi mă miluieşte!
Rănit şi gol, întunecat şi fără de suflare zac în greşelile mele cele fără de număr. Iar Tu, suflarea de viaţă cea dintâi dăruieşte-mi ! Că de la Tine voi lua izbăvire şi întru nădejdea spre Tine mă voi ridica să aduc slavă numelui Tău, Doamne. Făgăduinţele mele voi păzi şi lauda mea întru pocăinţă o voi aduce Ţie. Nu mă nesocoti, Doamne, şi ochii Tăi nu-i întoarce de la mine. Căutându-Te am ostenit şi zilele mele sau stins departe de Tine. Ajutorul meu eşti Tu ! Spre Tine am nădăjduit să nu mă lepezi şi bucuria vederii Tale să nu o treci de la mine.
Îndurătorule, Doamne, nu mă lăsa în fărădelegi, şi întru mila bunătăţii Tale tămăduieşte neputinţele mele. Ziditorul meu, nu mă lăsa pe mine! Ajutorul meu, acoperă-mă pe mine! Tămăduitorul sufletului meu, curăţeşte fărădelegile mele; Ia aminte spre strigarea mea şi tânguirea mea nu o lăsa fără răspuns.
Venit-ai Doamne, precum ai zis, tămăduindu-mi neputinţele şi rănile mi le-ai legat. Trupul cel sfărâmat de mine mi-ai ridicat şi sângele meu Ţi l-ai luat asupră-Ţi ! Ochii mei cei legaţi cu nevederea au zărit cele bune, iar sfatul cel rău al inimii mele a primit izbăvirea povăţuirilor Tale! Eu cel zidit de Tine Te-am părăsit şi întru răutăţi m-am ascuns ! În întristări m-am sfârşit toată ziua, pentru aceea, acum cu nestăpânită durere Te caut. Revarsă mila Ta peste sufletul meu şi roua Duhului Tău cel Sfânt pogoar-o peste mine.
Sunt singur, fără de tărie şi fără de ajutor! Sunt stins întru neputinţe şi asuprit cumplit de patimile mele! Mă iartă Doamne şi mă tămăduieşte ! Mă luminează Doamne şi mă întăreşte ! Mă îndreptează Doamne şi dragostea Ta nu o răpi din inima mea cea mult chinuită de rele. Înviază-mă, Doamne, ca să slăvesc în veci bunătatea Ta şi pacea Ta cea nemărginită şi mila Ta ce plină de îndurare. Păzeşte-mă cu braţul Tău cel puternic şi cu tăria făgăduinţelor Tale ! Ajută-mă în necazuri şi de toată nevoia scapă-mă, ca să laud pururea minunile Tale şi povăţuirea Ta cu mulţumire să o primesc spre binecuvântare. Căci fără de minte sunt căile mele şi cugetele mele sfaturi păcătoşite sunt; Şi iată până în sfârşit voia Ta o am lepădat şi de rele nicidecum nu m-am despărţit.
Căutându-Te Te-am aflat şi am văzut cum întru milostivire Te-ai aplecat să-mi legi sfâşiatele răni şi milostiv fiind Tu, de Tine nu m-ai lipsit! Dar pururi voia mea împotrivă mi-a stat, ca să nu pricep doririle Tale şi bunătatea Ta spre mine să nu o dezleg şi de tot felul de lucruri deşarte să-mi poticnesc piciorul.
Auzit-am Doamne cuvintele gurii Tale şi de povaţa Ta mi-am adus aminte. Cei temători de Dumnezeu au vestit bunătăţile ce au să fie şi părintele meu cel după trup întru frică strigând m-a întors pre Tine. Ajuns-au, dar, cercetările dreptăţii Tale la mine şi până la iadul învârtoşării mele mila Ta s-a plecat. Cercetatu-m-ai şi ai ajuns cu mila Ta până în cele mai de plâns ale mele. Cu Duhul Tău m-ai atins şi întru pribegia mea m-ai căutat. Oasele mele ai uns cu mirul tămăduirii şi teama pentru greşeli în rărunchi mi-ai zidit-o.
Am priceput, Doamne, slava Ta, şi ştiu acum cum vei veni Tu să judeci vii şi morţii! Am văzut minunile Tale când ne-ai chemat la Tine pe noi cei şchiopi şi orbi şi mult slăbănogiţi! Oare ce vei voi să adaugi beteşugurilor ca să le schimbi în măriri; şi bolilor noastre ce vei face; şi cum pe toate vei voi a le duce ?! Că ne vom stinge precum stelele cerului la mijirea zorilor şi ca nisipul ne vom scurge în mare. Aşezământul vechi, a tot trupul, ca un vas al olarului se va zdrobi şi templul acesta de lut, lucrat de mâinile Tale, sub pajişti tăcute se va ascunde. Ca să pricepem temerea de Tine şi să vedem temeiul zidirii Tale de-acolo de dincolo de moarte.
Oare până în sfârşit aşteptându-Te mă vei uita, sau iarăşi mă vei chema din moarte la viaţă ?! Să văd ce fel va fi până în sfârşit veşnicia şi cum ai să mai ridici din ţărână această inimă a mea pe care din pântecele maicii mele ai rânduit-o să bată pentru Tine. Şi cum mai chema-vei paşii mei să trec întru cele de bucurie ale Tale ?!
Aşteptând slava Ta cu buzele mele cele sfărâmate de dor te voi slăvi şi viaţa mea risipită pe mii de ani, rătăcitoare se va întoarce în veşnicii. Ţărâna – care sunt – va rodi şi întru lipsa durerii mă voi asemăna penei de vultur; în văzduh am să vestesc bucuria luminii şi tainele Tale cu uşurare am să-nţeleg. Că ne-ai zidit pentru Tine Doamne şi pururea mila Ta va răsări peste veacuri.
Să Te slăvim vor cere inimile noastre, iar Tu ca şi odinioară smerindu-Te, spăla-ne-vei picioarele şi iarăşi la masa Ta ne vei pune. Fă Doamne precum ai gândit şi din adânc de primejdii ne scoate. Ajută-ne Sfinte întru puterea Ta şi din robia uitării ne cheamă. Păzeşte-ne Puternice întru dragostea Ta. Cu darul Tău cel bun pururea ne hrăneşte.
Miluieşte-ne pre noi Doamne de-a pururi, auzi-ne şi întru milostivire ne mântuieşte!
Amin.
Un lucru foarte bun s-a facut remarcat din treaba asta.In mod neasteptat comentatorii/cititorii au facut front comun si s-au delimitat clar de pozitia parintelui L.Grigore.E chiar neasteptata,cel putin pt mine,aceasta “asezare in teren a echipelor”.Sa fie chiar atit de evident si pt atit de multa lume?!Zic asta pt ca se vede de la o posta ca parintele Grigore nu este oricine,din contra…E limpede care darul de a lega cuvintele si intr-un mod cit se poate de expresiv.Se vede din acel interviu atit de “bine” modelat si atit de smintitor.Cred ca inselarea parintelui vine dintr-o neputinta personala,netratata,pe care incearca sa o rezolve rational “ajutat” putin si de mindrie.Eu sper si imi doresc ca parintele sa isi revina.Nu va fi un invins,din contra!Depinde doar de parintele Grigore daca trece testul smereniei.
Doamne ajuta!
fratilor, as vrea sa discutam un picut si despre ceea ce numiti voi impartasanie deasa. si va spun de ce. am observat ca in romania exista aceasta “traiditie” a impartasirii de 4 ori pe an, in cele 4 posturi de peste an. in rest, zambim cu totii in biserica la mom impartasaniei, luam copiii si ii ducem pe ei. argumentati de ce nu e buna impartasania deasa, daca se face cu pregatire corespunzatoare.
@ Tudor:
Ba e buna foarte, exact asa cum spui, impartasirea deasa, “DACA se face cu pregatire corespunzatoare”. E foarte buna si ar trebui continua, nu deasa! Problema e ca partea asta se lasa deoparte si ramane doar criteriul frecventei. Problema (grava) e cand se face din ea MODA si NORMA UNIVERSALA, OBLIGATIE si UNIFORMITATE! Iar pregatirea se considera “subinteleasa” si e redusa la ceva minimalist, care nici macar nu mai include spovedania, iar uneori nici postirea. Cat despre viata duhovniceasca si morala dincolo de spatiul bisericii… nu o mai cerceteaza nimeni. Mai ales cand toate pacatele se relativizeaza…
“Traditia” sau moda (veche) a impartasirii de 4 (sau 2!) ori pe an e cel putin la fel de gresita si de paguboasa si ea. E o extrema la care s-a raspuns cu o alta extrema… influentata nu de modelul Bisericii primare (cum se pretinde), ci de cel papistas
@ Ovidiu:
Si noi ne dorim la fel! AMIN!
Doamne ajuta. Nu trebuie sa cedam acestei ispite. Am vazut intr-o parohie din zona o astfel de impartasanie cu o multime de lingurite. Cine face asa ceva pune zidirea mai presus de ziditor. De atata timp se face impartasania atator bolnavi si nu s-a intamplat nimic. Acestia sunt dusmanii lui Hristos si oamenii celui rau care vor sa ne ia Sf. Euharistie. Sa nu-i ascultam.
Părinte Timotei,
am trimis e-mail la Evenimentul Zilei să retragă interviul. Nu-mi puteam imagina că unii se vor sminti astfel, pentru că nu vedeam pentru ce s-ar putea sminti într-atât. Poate acesta să fie păcatul pentru care sunt osândit ! Şi apoi văd că toţi înţeleg acelaşi lucru: anume că eu nu cred în puterea Sfintelor. Dacă asta i-a smintit nu este lucru de neglijat. Dar eu cred în puterea Sfintelor! Şi nu sunt nici silos cu privire la nimic. Va rog să observaţi că că am băut Potirul acela şi am mai băut şi potirul pe care mi l-aţi dat toţi împresurându-mă cu îngrijorare. Dovadă că nu m-am ascuns este şi faptul că am lăsat pe toată lumea să spună în blogul meu fiecare ce doreşte, i-ar eu am băut acest pahar întreg, până la capăt.
Mă bucură mult îngrijorarea aceasta a voastră, că văd cum se unesc oamenii pentru evlavia celor de folos. Şi mai mult decât ar trebui să mă copleşească mâhnirea pentru osândirile ce nu-mi sunt proprii, mă mângâie nădejdea că Dumnezeu ştie cele despre mine. Am greşit doar într-un singur sens: anume arătând lumii chipul unei întinări pe care aş fi voit să o vindec. Am arătat exact aşa cum s-au petrecut lucrurile bine-ştiind că o astfel de pricină poate fi doar excepţia şi nu regula însăşi. Toate cazurile arătate pe blogul http://www.cuvantul-ortodox.ro arată doar felul în care sfinţii au vindecat ei înşişi, în felul lor sfânt, astfel de excepţii. Deci excepţiile există ! Cine se poate sminti de asta ?! A fost puterea lor, a sfinţilor aceştia, de a face asta şi cu întreagă cuviinţă îi fericesc. Că un om ar fi scuipat Cele Sfinte, sau le-ar fi vomat, este iarăşi arătarea unui chip neplăcut al unei întâmplări nesocotite. O astfel de întâmplare am petrecut şi eu, dar nu sunt sfânt, sunt un păcătos – a fost felul meu de a gândi în păcătoşenia mea o soluţie preventivă la cele ce s-ar mai putea întîmpla pe viitor. Iar despre cele ce mi s-au întâmplat v-am încredinţat că le-am vindecat după rânduială prin mistuirea cu foc a celor atinse de necurăţii după cum se arată in Liturghier. Şi Sfinţii aceia aveau la îndemână acest pogorământ – adică puteau să ardă în foc cele scuipate şi vărsate, pentru că ar fi fost după rânduială. Dar au ales să ne dea nouă un chip mai pătrunzător al evlaviei lor pentru Cele Sfinte.
Sunt oameni tari, ca aceia, şi oameni slabi, ca mine şi ca cei ce se smintesc de poveştile mele despre necurăţii. Dar despre aceleaşi necurăţii povestiţi şi voi cei ce aduceţi înaintea noastră pilda sfinţilor.
Am greşit acreditând ideea că mai toţi oamenii pot lăsa pe linguriţă problemele lor, şi asta nu este adevărat – în general cei care se împărtăşesc regulat vin într-un mod îngrijit şi cuviincios la împărtăşire;
Am greşit prin aceea că nu am calculat bine în ce fel vor primi aceasta povestire a mea cei necredincioşi sau cei slabi; Am greşit că am dat eu soluţii şi nu le-am aşteptat pe cele ale soborului; Am greşit în tot şi în toate cele ce vă nedumereşte, dacă nu am ajuns la măsura unei mai bune exprimări a celor ce am voit să spun.
Adevărul este că practica folosirii mai multor linguriţe nu am infiinţat-o eu, ci am găsit-o la biserica unde slujesc, practicată acolo de mai multă vreme; Mi s-a “părut” in regulă, pentru că nicăieri nu se pot găsi prevederi nici pentru şi nici împotrivă – şi am păstrat-o!
Pe de altă parte, ştiţi bine, a fost o vreme când nimeni nu cunoştea ce anume poate fi cu folosirea linguriţei în cult. Atunci când s-a introdus linguriţa, cei ce au introdus-o puteau foarte bine a fi catalogaţi drept rătăciţi, aşa cum am fost eu catalogat acum. Nu linguriţa e problema noastră, aceasta este partea din afară a blidului. Să nu cumva să cădem în osânda fariseilor care dădeau zeciuală din izmă şi din mărar, dar nesocoteau mila şi dreptatea.
Nu vi se pare că prea mult ne înverşunăm pentru probleme pe care ni le imaginăm, dar care nu sunt într-adevăr ?! Adevărata problemă, precum spuneţi, e viaţa în Hristos !
Am avut acces la un congres de liturgică la informaţia că folosirea linguriţei în cult nu a avut o generalizare decât foarte târzie (chiar până în sec al XIII-lea). Până atunci în foarte multe locuri împărtăşirea se făcea astfel: părţile din Sfântul Agneţ cu care urmau a fi împărtăşiţi credincioşii se înmuiau în Sfântul Sânge şi se puneau în mâinile primitorului, în acelaşi fel în care îL ţinem noi preoţii pe Hristos la Liturghia Darurilor mai înainte Sfinţite. Apăruseră multe neorânduieli între creştini. Unii veneau cu vase de aur argint sau ceramică ferecată în pietre scumpe şi aruncau prin aceasta îngâmfare în derizoriu pe cei săraci. Linguriţa aparea ea însăşi ca o inovaţie interpusă între potir şi buzele credincioşilor pentru a rezolva o stare din biserică la un anumit timp. Viaţa Bisericii curge în timp şi odată cu timpul se redescoperă esenţele ei. Aici este problema mea: de ce unii consideră problema linguriţei o dogmă?! Dacă e vorba că dedicăm o singură linguriţă sau, prin rugăciunea sfinţirii, mai multe, asta pare a fi (pentru mine şi se pare că doar pentru mine) neesenţial. Aici e sminteala ?! Sau în acele ce am spus despre bătrân ?! Sau în cele ce zic cu privire la dorirea de a păstra curate Sfintele?!
Toţi însă “s-au smintit întru mine” crezând că eu pun această problemă pentru că nu am credinţa să mă împărtăşesc cu aceeaşi dragoste şi negrijă după vreun frate care îşi lasă acolo neputinţele; ceea ce este absolut fals ! Nu am probleme cu sila. Îi spuneam şi fratelui Laurenţiu: în tinereşea mea dintâi am băut apă din urma copitei calului, pe când eram la munca câmpului; în armată, pe când se terminaseră tacâmurile, la o tregere, am mâncat din căuşul de aluminiu folosit înaintea mea de un necunoscut, fără să-mi pese că poate avea hepatită sau sifilis; am fost otrăvit – cineva, la ţară, în timpul când miruiam mi-a pus în Sfântul Potir zeamă de bozii, iar eu l-am băut împreună cu tatăl meu – preot la o parohie vecină… De ce mă siliţi să mă spovedesc public ?! De ce nu ne vom lăsa unii pe alţii să ne lăudăm cu neputinţele şi nu cu harul cel dat nouă ?!
Au fost mulţi luptători ai dreptăţii pe aici şi mulţi martori ai osândelor.
Se cuvine să credeţi că astfel de ispitiri ca cea întâmplată nouă acum în zilele Postului celui Mare sunt necesare pentru a ne vedea pe noi înşine în oglinda aceleiaşi osândiri, cu mâinile pline de sângele fratelui şi cu grămezile de pietre pregătite să-i spargem capul.
Vă cer, înainte de orice alte vorbe ce îmi veţi mai aduce pe aici, să vă întrebaţi duhovnicul despre cum şi în ce fel se poate face o astfel de osândire, despre legitimitatea şi despre puterea cuvântului pe care o aveţi sau nu o aveţi. Au scris aici mulţi teologi, dar şi mulţi care şi-au imaginat despre ei înşişi că sunt. Nu vă nesocotesc pe niciunul, ci vă iubesc şi vă pomenesc şi mă rog să vă izbăviţi de înverşunare. Cel mai mult mi-a folosit inimii cuvântul unei credincioase, Oana parcă… Se vedea în scrisul ei şi durere şi dragoste, şi îngăduinţă, dar şi pricepere în cuvânt.
Vă încredinţez şi eu de aceeaşi durere şi dragoste şi de aceeaşi râvnă pentru Cuvântul Vieţii!
S-a spus că sunt sclifosit. Nu sunt ! Că sunt necredincios. Nu sunt ! Că nesocotesc credinţa în Sfântul Trup şi Sânge. Nicidecum !
De ce mergeţi pe drumul chinuit al bănuielilor ?! Nu ştiu nimic din toate astea.
Vă iubesc şi vă doresc spor bun ! Iar celor “mici” pe care i-aş fi dezamăgit le spun: întăriţi-va şi nu vă clătinaţi ! Staţi în rânduiala duhovnicilor voştri şi precum vă vor primi şi vă vor povăţui aceia aşa să fie !
Lăsaţi “dilemele” cele ieftine în seama dezlegărilor, sau a opririlor pe care le vor da aceia.
Vă iubesc cu dor mult întru Hristos!
Amin
preotul nevrednic de dragostea voastră,
Lucian
” MariuS :
Date: March 11, 2010 @ 10:21 am
eu sunt preot de spital
am o singura lingurita pt mine, pt pediatrie, pt contagioase, pt orice sectie
ceea ce este pe lingurita vindeca
indoiala imbolnaveste ”
Imi place ce a spus parintele.Intr-adevar, indoiala imbolnaveste.Si lipsa dragostei de aproapele te face sa vezi numai microbi.Este trist.Nu ma asteptam ca un preot, ca par. Lucian, sa gandeasca asa.
La manastirea Sihastria se impartaseste cam cum spun unii ca se face in Rusia:fara lumanare(un calugar sta in fata sfantului Potir cu o lumanare aprinsa), un calugar sta cu procovetele(parca asa se cheama) si sterge pe toti la gura dupa ce s-au impartasit.Mi-i drag cum se face.Mi-i draga si ordinea si respectul care se tine aici.
De ce parintele Lucian nu face catehizare?Mai multa sminteala face publicand ceea ce a spus(unul slab in credinta poate sa se scarbeasca de Sfanta Impartasanie sau sa se indoiasca de puterea tamaduitoare si vindecatoare a acesteia).
Creștinul între Sf. Potir și lingurița necredinței
Slujirea ca preot sau episcop a Sf. Liturghii fără credința puternică a prezenței reale a lui Iisus Hristos sub forma pâinei și a vinului nu este altceva decât o ceremonie de ruinare a sufletului personal și comunitar, ba chiar a universului, dacă ne gândim la aspectul cosmic al Sf. Liturghii.
Acolo unde este Hristos real euharistic, nici un microb sau boală molipsitoare nu-și are locul, întrucât Sf. Împărtășanie este foc mistuitor, deci „sterilizator dumnezeiesc”.
Cel care gândește altfel este clar că a eșuat în necredință și reduce ființa teologică a omului doar la conținutul său fizic, material devalorizându-l astfel din ontologia sa iconică, liturgic-eclesială și-l transformă într-un subiect de biologie, de epidemiologie, deci, într-o problemă medicală.
În acest context creștinul în fața Sf. Potir este văzut exclusiv ca un rezultat al reacţiilor psihico-fizico-chimice ale creierului și ale pântecelui. Privit din această perspectivă, orice activitate spirituală a omului devine la fel de inteligibilă și pervizibilă precum mecanismul digestiei. Conform acestei gândiri, înseamnă că creierul produce inteligența, rațiunea și mintea, la fel cum ficatul secretă bila. Dispare complect taina Persoanei și prezența proniatoare a harului lui Hristos și chiar dragostea lui Dumnezeu Tatăl, iar de împărtășirea Sf. Duh prin Sf. Taine nici nu mai poate fi vorba…
Eșecul unui astfel de slujitor corespunde eșecului unei educații teologice, a unei grave secularizări a conștiinței preoțești, egală cu pierderea credinței și cu transformarea Bisericii într-o instituție de prevenție epidemiologică…
Clericul care renunță la tradiția sfântă liturgică de veacuri și inventează lingurița necredinței, în locul sfintei lingurițe, pune o gravă barieră psihologică și îl așează pe creștin sub lupa microbiologiei, unde-l uită în laboratorul vegetativ, în loc să-l ducă pe drumul îndumnezeirii.
Nu mai este o chestiune de meditație filosofică sau teologică constatarea că Biserica Ortodoxă și lumea în general trece printr-o criză a răsturnărilor de valori și din păcate continuă să elimine și să nesocotească valori ale Sf. Scripturi și ale Sf. Tradiții, valori morale și spirituale, introducând nonvalori, sau cel mult valori raportate la lumea seculară.
Aceasta produce o dezorientare completă și induce panica incertitudinii, a îndoielii, a necredinței și o gravă criză a lipsei de sens.
Pr. Prof. Dr. Mihai Valică