crucifix_500.jpg

“De ce se cauta si se asteapta numai bomboane din mana lui Dumnezeu? Pentru ca oamenii nu simt cat de primejdioasa este boala pacatului lor si cred ca se pot vindeca numai cu bomboane” (Sf. Nicolae Velimirovici)

*

*

  • Ce facem cu Crucea lui Hristos?
  • Crucea cea usoara
  • Intre Crucea realitatii si bucuriile straine ale inchipuirii
  • Corina Negreanu: Sfînta Cruce

    ***

    Pasaje din “Jurnalul fericirii” de N. Steinhardt:

    “- Devoţiunea mea particulară e Crucea.

    Crucea este esenţa misiunii lui Hristos – a lui Mesia pe acest pămînt.

    La Cruce se referă Domnul ori de cîte ori face aluzie la menirea lui, la botezul cu care trebuie să se boteze, la paharul pe care trebuie să-l bea. Totul în cuvintele, tăcerile şi vestirile sale duce spre punctul final al Golgotei. Crucea pentru creştin (şi să nu pierd prilejul de a repeta, orice om e creştin): simbolul interferenţei cerului cu pămîntul, al spiritului cu materia.

    Crucea este tiparul care, singurul, ne îngăduie să înţelegem taina lumii şi a vieţii, e singura cheie de care dispunem.

    Ferindu-ssteinhardt2.jpge de semnul crucii, protestanţii pierd din vedere că el nu evocă numai un groaznic instrument de tortură (şi nu întâmplător chinul constă în ţintuirea verticalităţii făpturii, în pedepsirea Omului prin însăşi poziţia sa specifică – luată-n derîdere, vertical, dar lipsit de libertate, vertical, dar cu mădularele în ptoză, vertical, dar expus spre ocară), ci şi repetarea conştientă a integrării noastre în semnificaţiile ultime. Mai mult decît orice alt simbol, Crucea este desăvîrşită şi completa imago mundi. O imago mundi simplă, integrală, care spune totul. (…)

    Prieteni dragi, de vreţi să vă pregătiţi pentru viaţă şi să nu aveţi surprize, bune sunt studiile, bună e ingineria şi mai bună meseria – brăţară de aur -, bune-s tehnica dentară şi sudura, bune sunt limbile străine şi biblioteconomia, dar după cum cea mai rapidă cale pentru a înţelege ce se întîmplă astăzi este a studia sfîrşitul imperiului roman -Montesquieu, Gibbon, Mommsen, Ferrero, dar mai ales Rostovţev - tot aşa cea mai sigură metodă pentru a evita surprizele în viaţă şi a le putea face faţă cu oarecare calm, cea mai temeinică pregătire este studiul Calvarului şi al Golgotei. Asta e şcoala practică şi tehnică, asta e adevărata şcoală profesională a meseriei de om în lume“. (…)

    Orice teofanizat participă la cele două suferinţe ale Mântuitorului: batjocura şi răstignirea. Trebuie să se ştie că în ochii multora pare de un ridicol irezistibil şi mai trebuie să ştie că s-a înfrăţit cu durerea, trainic frate de cruce“. (…)

    - Noi vorbim de blîndeţea lui Iisus – arătînd că a mers la moarte ca mielul la junghiere, că a tăcut ca oaia cînd e tunsă – şi enumerăm smerenia, bunătatea, ascultarea. Dar de o altă însuşire a Sa – pe care trebuie să fi avut-o de vreme ce a primit să moară de moartea înfiorătoare de pe cruce – nu pomenim. Insuşirea aceea este curajul. (…) Singura cale de a învinge pămîntul e curajul fizic. Care nu-i numai secretul ultim al dreptului constituţional, e şi dovada asumării condiţiei de om.

    Chesterton e de părere că respectarea cuvantului dat îl specifică pe acesta, după cum pasărea e specificată de ciocul ei. Caracteristica aleasă de Chesterton e plină de farmec, dar nu mi se pare mai puţin hotărîtoare alta. Există alta, mai particulară, cu număr cuantic mai individualizat, cu spectru mai inimitabil, cu amprentă mai identificabilă. Hristos nu s-a urcat întâmplător pe cruce: curajul îndurării unor suferinţe cumplite a fost singura cale prin care a putut arăta că s-a făcut om cu adevărat, în întregime; prin care şi-a putut dovedi buna-credinţă.

    Nici inteligenţa, nici înţelepciunea, nici tămăduirile, nici învăţătura, nici chiar bunătatea ori mila nu ar fi fost probe serioase: singur curajul în faţa durerii şi morţii îi sta la îndemînă. Bătaia, sîngele, moartea, astea sunt dovezile care nu înşeală, care nu pot fi măsluite. Urîte? Grosolane? Mitocăneşti? Simpliste? Poate, dar categorice. Şi avînd ceva din brutala vulgaritate şi măreaţa sfruntare a faptului împlinit care-i rupe gura pînă şi Satanei”.

    Extras din Predica la Duminica a III-a din Post – a Sfintei Cruci a Sf. Nicolae Velimirovici

    “Mare este puterea adevarului si nimic in lume nu poate sa-i ia puterea.

    Mare este puterea tamaduitoare a adevarului si nu exista nici o suferinta ori slabiciune in lume pe care adevarul sa nu o poata vindeca.

    (…)

    De ce refuza oamenii leacul cel amar, numai atunci cand il ofera mana lui Dumnezeu? De ce se cauta si se asteapta numai bomboane din mana lui Dumnezeu? Pentru ca oamenii nu simt cat de primejdioasa este boala pacatului lor si cred ca se pot vindeca numai cu bomboane.

    O, daca oamenii s-ar intreba de ce toate doctoriile pentru bolile trupesti sunt atat de amare! Duhul Sfant le-ar raspunde: pentru a se gandi la amaraciunea leacurilor duhovnicesti. Caci, asa cum boala trupeasca da o inchipuire asupra bolii duhovnicesti, tot la fel leacurile pentru bolile trupesti au aceeasi lucrare, prin asemanare cu boala duhovniceasca.

    Nu sunt bolile sufletului, aceste boli principale si pricinuitoare de urmari, cu mult mai grele decat bolile trupului? Atunci, cum sa nu fie leacurile duhovnicesti cu mult mai amare decat acelea pentru trup?

    Oamenii au mare grija de trupurile lor; si atunci cand trupurile lor se imbolnavesc, nu se dau in laturi de la nici un fel de osteneala, timp sau bani pentru a-si restabili sanatatea. In acest caz, nici un doctor nu este prea scump, nici o statiune balneo-climaterica nu este prea departe, nici o doctorie nu este prea amara, mai ales cand ei sunt constienti ca se apropie moartea trupeasca. O, de-ar fi oamenii la fel de preocupati pentru sufletele lor! O, de-ar fi ei la fel de staruitori, cautand vindecarea si un vindecator pentru sufletele lor!

    Este greu de mers cu picioarele goale printre spini, dar daca omul care este descult moare de sete si exista un izvor de apa dincolo de spini, nu se va hotari mai degraba sa mearga prin spini si sa-si raneasca picioarele in drum spre apa, decat sa ramana pe iarba moale, de partea aceasta a spinilor, si sa moara de sete?

    “Nu putem lua o doctorie atat de amara“, spun multi dintre cei slabanogiti de pacat. Tot la fel si Doctorul, care iubeste oamenii, a luat El mai intai doctoria, cea mai amara doctorie, chiar daca El era sanatos, doar pentru a arata celor bolnavi ca nu este cu neputinta. O, este cu mult mai greu pentru cel sanatos sa ia si sa inghita doctoria omului bolnav decat este pentru cel bolnav! Dar El a luat-o, astfel incat si oamenii cei muritori sa fie incurajati si ei sa o ia.

    “Nu putem trece prin campul cu spini cu picioarele goale, oricat de sete ne-ar fi si oricat de multa si de proaspata ar fi apa de dincolo de spini“, spun cei vlaguiti de pacat. Si asa Domnul, care iubeste oamenii, El Insusi a trecut campul cu spini cu picioarele goale si acum, din partea cealalta, cheama insetatii la izvorul cu apa vie. “Se poate” – ne striga El - “Eu am trecut prin spinii cei mai ascutiti si, calcand peste ei, i-am batatorit. Atunci, haideti!”

    “Daca Crucea este leacul, noi nu-l putem lua; si daca Crucea este Calea, noi nu putem porni pe aceasta cale”, spun cei pe care pacatul i-a imbolnavit. Si asa Domnul, care iubeste oamenii, a luat Crucea cea mai grea asupra Sa, ca sa arate ca se poate.

    In pericopa Evanghelica de astazi, Domnul da Crucea, acest mijloc amar de vindecare, tuturor celor care doresc sa fie mantuiti de la moarte.

    Domnul spune:

    “Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie”.

    Domnul nu-i impinge pe oameni spre Cruce, inaintea Lui, ci ii cheama sa-L urmeze pe El – fiindca El a purtat Crucea. Inainte de a da glas acestei chemari, El a proorocit suferintele Sale:

    “Fiul Omului trebuie sa patimeasca multe … si sa fie omorat, iar dupa trei zile sa invieze” (Marcu 8:31).

    De aceea El este Calea. El a fost Cel dintai intru suferinta si Cel dintai intru slava; El a venit sa arate ca tot ceea ce oamenii cred ca este cu neputinta, este cu putinta, si pentru ca sa faca acest lucru cu putinta.

    El nu-i sileste pe oameni, nici nu aduce stramtorare asupra lor, ci propune si ofera.

    “Oricine voieste…”!

    Oamenii au cazut in boala pacatului prin propria lor vointa, si numai prin vointa lor libera, oamenii trebuie sa se vindece de pacat. El nu ascunde faptul ca leacul este amar, foarte amar, dar El l-a facut pentru oameni mai usor de luat, luandu-l El Insusi mai intai, chiar daca El era sanatos, si ne-a aratat lucrarea lui minunata. (….)”

    ***

    • De la Sf. Ioan Iacob Hozevitul:

    SEMNUL SFINTEI CRUCI - Se cuvine să facem cum trebuie semnul Sfintei Cruci, fără grabă sau ruşine

    Crucea vieţii omeneşti – Dumnezeu ne dă doar Crucea pe care putem s-o purtăm (o altă variantă aici: CRUCEA VIEŢI OMENEŞTI)

    CURAJUL CREDINŢEI – În Rusia bolşevică, pe vremea când purtarea crucii era pedepsită cu moartea, o femeie care călătoreşte cu trenul şi căreia i se fură crucea de aur pe care o purta la gât, opreşte trenul pentru a se găsi hoţul.

    DESPRE SFÂNTA CRUCE – Puterea semnului Sfintei Cruci. Iulian Apostatul nu s-a putut lepăda de Hristos – din obişnuinţă îşi făcea semnul Crucii la vederea demonilor – până ce nu a ucis un prunc botezat şi i-a scos inima.

    DIN VIAŢA SFÂNTULUI CONSTANTIN, CARE A FOST DIN NEAMUL EVREIESC – Puterea semnului Sfintei Cruci 

    FULGERE DIN CER - Pe când Iulian Apostatul a încercat să reconstruiască templul lui Solomon, s-a pornit cutremur şi au coborât fulgere din cer, iar cei care lucrau au fost însemnaţi cu semnul Sfintei Cruci pe haine şi pe trupuri. “Pecetea crucii de pe ei era la început luminoasă, iar la urmă a rămas neagră. Dar era întipărită aşa de tare încât nu se mai putea şterge cu nici un chip.”

    SFÂNTA CRUCE ÎN PERSIA - Când perşii au cucerit Palestina, au distrus biserici şi mânăstiri, au luat robi mulţime de creştini, precum şi obiecte de cult şi Sfânta Cruce. În Persia Sfânta Cruce a făcut nenumărate minuni, mulţi perşi trecând la creştinism datorită acestui lucru.

    ALTĂ MINUNE CU SEMNUL SFINTEI CRUCI - Altă minune a Sfintei Cruci săvârşită de Sfântul Patriarh Ioachim al Alexandriei în faţa sultanului Melec Mina.

    <li><strong><a href=”http://www.razbointrucuvant.ro/2008/01/28/sfantul-isaac-sirul-calea-lui-dumnezeu-e-crucea-de-fiecare-zi-caci-ni%c2%admenea-nu-s-a-suit-la-cer-cu-rasfatul/” rel=”external nofollow”>Sfantul Isaac Sirul: <em>“Calea lui Dumnezeu e Crucea de fiecare zi, căci ni­menea nu s-a suit la cer cu răsfăţul”</em></a><em>                            </em></strong></li>
    <li><strong><a href=”http://www.razbointrucuvant.ro/2009/08/03/crestinul-neaparat-trebuie-sa-fie-un-nevoitor-de-pe-cruce-nu-te-pogori-altii-te-iau/” rel=”external nofollow”>Crestinul neaparat trebuie sa fie un nevoitor.<em> “De pe Cruce nu te pogori, altii te iau”</em></a></strong></li>

7 Comentarii »