Frumos e omul prin credinţă,
Curat ca roua de april
Purtând lumina învierii,
În zimbetul ca de copil.

E’ un înger pământean vizibil,
Cu învierea în privire
Şi rugăciune nencetată
Ce curge lin spre mântuire.

Cu viers profund şi glas din ceruri,
Mustind de sens şi de divin,
Curat ca lacrima de rouă
Şi ca adâncul cer senin.

Purtând şi viaţa şi lumina
Înmiresmate-n Duhul Sfânt,
Şi frumuseţile divine,
Ce curg prin har peste pământ.

Privirea sa iradiază,
Respect,iubire, bunătătate,
Iertare şi milostivire
Şi sete vie de dreptate.

Întregul om e o comoară
Ce-n toate se mărturiseşte,
Sfinţenie fără trufie
Smerenie care vorbeşte.

Tăcere care strigă lumii,
Prin faptele strălucitoare,
Care vorbesc fără de vorbe
Prin roadele mântuitoare.

Iubire mai presus de fire
Culeasă din ce e mai greu,
Din bucuriile Golgotei
Prin dragostea de Dumnezeu.

Cât de curat e omul astfel.
Cât e de viu, de îngeresc,
Curat ca neaua de pe piscuri,
Prin mila Tatălui ceresc.

E chip divin în trup ce poartă
Un suflet nobil şi ceresc
Crescut cu hrana din potirul
Altarului dumnezeiesc .

Aşa au fost şi-aşa sunt sfinţii
Înveşmântaţi în Duhul Sfânt,
Care-n Iisus prin har şi taine
Şi-au sfinţit viaţa pe pământ .