IOANNIS PRODROMOS+BAPTISTIS TOU XRISTOU

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Iisus a început să vorbească mulţimilor despre Ioan:

Ce aţi ieşit să priviţi în pustie? Oare trestie clătinată de vânt? (Luca 7, 24)

Multe pasaje din Sfânta Scriptură sunt foarte dificil de tâlcuit, însă Sfântul Ioan Gură de Aur ne lămureşte pe deplin în toate. Şi aici ca şi în multe alte locuri Hristos se adresează iudeilor ştiind gândurile lor. La nivelul de gândire de atunci al iudeilor, bărbăţia însemna să fii tare cu trupul şi considerau că mântuirea este ceea ce vedeau cu ochii, adică aşteptau un Mântuitor plin de putere şi de slavă omenească, nicicum nu se aşteptau la un Mântuitor smerit. Astfel, cei smeriţi şi slabi cu trupul, gândeau ei a fi nişte oameni slabi de caracter, molateci, schimbători şi plângăreţi. De aceea îi întreabă Iisus, ştiind felul iudeilor de a gândi, de ce au mai bătut atâta drum, ce să vadă aici în pustie: „Trestie clătinată de vânt”? Adică un om uşuratic, molatic, schimbător şi plângăreţ? Şi vrând apoi să le corecteze modul eronat de gândire îi întreabă:

„Dar ce aţi ieşit să vedeţi? Oare om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei ce poartă haine scumpe şi petrec în desfătare sunt în casele regilor”.

Adică cei molatici sunt cei ce petrec în desfătări şi dezmierdări şi nicidecum Ioan care petrecea în pustie cu animalele sălbatice şi dormea cu capul pe bolovani. Şi cu aceasta îi loveşte în gândire pe iudei: da, iată că bărbăţia nu înseamnă să fii mare cu trupul şi tare la războiul lumesc, ci se arată o formă nouă de bărbăţie şi un nou război: bărbăţia sufletească, care este o virtute, şi războiul cu patimile.

Apare la orizont o nouă redută: sfinţenia; şi apar noi luptători care duc o luptă crâncenă cu duşmanul cel mai de temut al omului: omul însuşi. Cine nu ştie atâtea exemple în jurul nostru cu ditamai oamenii care nu se pot înfrâna în post de la o bucată de cârnaţ, sau de la împreunarea cu femeia? Sunt ei cu adevăraţi bărbaţi, oameni în toată firea târâţi de nişte patimi care nu le găseşti nici la copiii cei mici? Nu! Şi aici trebuie să ne deschidem ochii şi să înţelegem: bărbăţie nu înseamnă tăria muşchilor, ci o tărie de caracter într-o gândire matură, o gândire conştientă de lupta sufletului pentru mântuire.

Astfel, îi găsim pe adevăraţii luptători în cei ce se luptă cu viaţa păcătoasă, cu păcatul, cu nedreptatea, cu minciuna. Prin Ioan avea să se deschidă această formă de luptă, de dăruire totală, de dedicaţie a vieţii doar lui Dumnezeu. Ioan Botezătorul era modelul bărbatului desăvârşit, acea dăruire totală care s-a lepădat de viaţa din lumea aceasta, lumea care se găseşte în noi înşine cu pofta trupului şi a ochilor, cu trufia vieţii.

Astăzi se vede cu ochiul liber că adevărata moleşire este alta; adevărata moleşire este astăzi atunci când oamenii se lenevesc în a face ceva bun, când le plac desfătările şi dezmierdările, când se lenevesc chiar şi în a gândi sau se lenevesc în a fi atenţi la ceea ce li se spune; este o suprasaturaţie de lene, de moleşeală.

Oamenii devin tot mai nestatornici. Nestatornicia este o mare slăbiciune; dacă este slăbiciune, nu mai este bărbăţie. Oamenii nu mai au statornicie în ceea ce fac – în căsnicie, în serviciu. Călugării nu mai au statornicie în mănăstire. Nestatornicia este o stare de nemulţumire, de cârteală cauzată de dorinţele proprii, care, fiind trupeşti, nu se vor împlini niciodată. Dorinţă proprie este atunci când este o gândire lumească, adică atunci când gândirea nu este trecută prin prisma Sfintei Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi; ea se mai numeşte trufia minţii sau pofta trupului şi a ochilor.

Starea aceasta avansată de degradare a lumii, moleşeala aceasta generală ce îi cuprinde pe oameni are mai multe cauze. Cea mai importantă cauză pare a fi desfrânarea, care astăzi a întrecut orice măsură; organismul şi mintea omului se slăbănogeşte până la epuizare din cauza unei vieţi intime în exces, o viaţă intimă, care – atenţie! – nu înseamnă numai actul săvârşit, ci desfrânarea se află în mintea omului, tulburându-l pe om cu fel de fel de gânduri care duc până la nebunie. În acest război pe care îl are omul înlăuntrul său se epuizează cele mai importante elemente din organism, pentru că actul intim nu înseamnă altceva decât un act de reproducere şi numai când omul gândeşte la acest act din instinct se adună toate elementele esenţiale din organism necesare în alcătuirea unui nou om, care – culmea nebuniei! – sunt aruncate pe jos, noaptea, în pijamale, în masturbări, în perversiuni sexuale, sau în fel de fel de metode prin care se feresc de copii. Se pierd astfel din organism în cantităţi mari elemente esenţiale care aduc omul într-o stare jalnică de moleşeală. Omul merge la doctor şi nu-i găseşte nimic. Desfrânarea este încă de la nivelul gândurilor, astfel că foarte mulţi care nu au contacte cu femei sau care chiar s-ar putea crede că au o viaţă curată sunt stăpâniţi de desfrânare.

O altă cauză care duce la moleşeală este excesul de mâncare sau alimentaţia necorespunzătoare. Organismul, atunci când prelucrează ceea ce mâncăm noi, face uz de o serie de organe şi de elemente care, folosite în exces, duc la o epuizare a trupului; astfel, atunci când mâncăm bine, ne simţim foarte obosiţi şi simţim nevoia de odihnă. Nebunia este că noi mâncăm mult mai mult decât ar avea nevoie organismul, dându-i de lucru permanent, fără nici un rost, iar extrema cealaltă este o înfrânare peste măsură, care tot la moleşeală duce. O alimentaţie necorespunzătoare, care poate să însemne un exces de carne, dulciuri, grăsimi, alimente cu tot felul de chimicale în ele sau un consum de alimente ce nu dau organismului minimul necesar de elemente necesare vieţii, duce la stări de moleşeală. Postul cu dreaptă socoteală se dovedeşte a fi cel mai bun mijloc de prevenire a bolilor, înfrânarea de la mâncăruri grele şi de la femei fiind un mijloc de regenerare a organismului.

O altă cauză a moleşelii este televizorul. Cine nu ştie că după ce stai două ore în faţa televizorului nu-ţi mai vine să te scoli din fotoliu şi nu mai ai chef de nimic? Lipsa unei gândiri curate, conştientă de scopul vieţii, adică mântuirea sufletului, se simte tot mai mult astăzi; astăzi oamenii sunt stresaţi de o gândire haotică, plină de agitaţie şi stres. Acest război inutil şi plin de pofte al omului îl duc într-o stare de moleşeală, astfel încât, în loc ca omul să ajungă după asemănarea lui Dumnezeu, se ajunge ca omul să întreacă animalele în răutate, şi, deşi oamenii sunt vii, sunt ca nişte cadavre umblătoare.

Astfel, postul care îl arăta la prima vedere pe Ioan Botezătorul ca fiind un bărbat slab avea să dovedească că, dimpotrivă, el era un bărbat de o tărie deosebită, care făcea un lucru ce nu stă la îndemâna oricui. El lucra virtutea, iar postul pe care îl practica nu ducea nicidecum la moleşeală, ci la bărbăţie duhovnicească, lucrătoare şi plină de râvnă. El nu era nicidecum schimbător şi uşuratic, ci era ca o stâncă în mijlocul Iordanului, botezând neîncetat mulţimile ce veneau la el. Ioan Botezătorul – ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur – era ca un înger în trup, cel mai mare dintre prooroci care nu a mâncat pâine, nu a băut lapte, nici n-a mers la piaţă, ci a trăit într-o lepădare totală de lume. Un model care deşi pare cam înalt pentru noi este totuşi o ţintă către care trebuie să privim, să fim bărbaţi adevăraţi, aşa cum au fost toţi sfinţii, şi să trecem peste modul de viaţă uşuratic în care trăim astăzi.

4505.d

Cititi si:

16 Comentarii »