050

0106theophany29În Iordan botezându-te Tu Doamne,

Închinarea Treimii S-a arătat,

că glasul Părintelui a mărturisit Ţie,

Fiu iubit pe Tine numindu-Te,

şi Duhul în chip de porumbel a adeverit

întărirea Cuvântului,

Cel ce Te-ai arătat, Hristoase, Dumnezeule,

şi lumea ai luminat, mărire Ţie!

*

 Arătatu-Te-ai astăzi lumii

şi lumina Ta, Doamne, S-a însemnat peste noi,

Care cu cunoştinţă Te lăudăm.

Venit-ai şi Te-ai arătat,

Lumina cea neapropiată.

(Troparul şi Condacul Botezului Domnului)

*

Câţi în Hristos v-aţi botezat,

în Hristos v-aţi şi îmbrăcat. Aliluia.

(Trisaghionul Praznical)

***

1_Botezul_DomnuluiBotezul Domnului – Icoană rusească, sec. XXI, colecţie particulară

Introducere

Domnul Iisus Hristos Şi-a asumat firea umană în deplinătatea ei, dar şi cu toate neajunsurile ei, pentru a o curăţi şi a o pune iarăşi în legatură directă cu Izvorul vieţii şi al iubirii veşnice. Pentru a fi om adevărat, firea umană a lui Hristos cunoaşte creşterea firească şi treptată („Şi Iisus sporea cu înţelepciunea şi cu vârsta şi cu harul la Dumnezeu şi la oameni.” Luca 2, 52). Vieţuind smerit şi ascultător în Nazaret până la treizeci de ani (vârsta maturităţii, la evrei), Mântuitorul Hristos îşi începe misiunea Sa pământească, lucrarea de mântuire a omenirii robită păcatului, nu printr-un act extraordinar, miraculos, ci prin supunerea faţă de legile condiţiei umane, prin chenoza Sa. Astfel, vine la Ioan ca să fie botezat cu botezul pocăinţei, El care era fără de păcat şi Însuşi Dumnezeu- izvorul a toată curăţia şi sfinţenia. S-a smerit însă, ca prin ascultarea Sa deplină faţă de Dumnezeu-Tatăl, să plinească „toată dreptatea” Legii vechi, desăvârşindu-o prin Noul Său Legământ. Căci „Legea şi proorocii au fost până la Ioan; de atunci împărăţia lui Dumnezeu se binevesteşte şi fiecare se sileşte spre ea.” (Luca 16, 16). Astfel, evenimentul Botezului Domnului marchează punctul culminant al maturităţii lui Hristos,  deplinătatea umanităţii Sale.

Înaintemergător, botezător dar şi ucenic, Sfântul Ioan împlineşte cu supunere botezul asupra lui Hristos. Totodată, prin atingerea Fiului lui Dumnezeu, prin vederea Duhului Sfânt în chip de porumbel şi prin auzirea glasului lin al Tatălui, el devine martor nemincinos, descoperind lumii dumnezeirea lui Hristos, precum au vestit oarecând magii şi păstorii, la Naşterea Sa, ori dreptul Simeon şi proorociţa Ana, la Întâmpinarea Sa în templul din Ierusalim, şi alţi oameni, care, asemenea lor, L-au recunoscut călăuziţi şi insuflaţi fiind de Duhul Sfânt. Această arătare a Sfintei Treimi (epifanie, în limba greacă)  mărturiseşte, totodată, realitatea metaistorică a lui Dumnezeu: Tatăl iubitor naşte din veci pe Fiul Său şi purcede pe Duhul cel Sfânt care Se odihneşte în Fiul.

Fiul cel veşnic şi iubit al lui Dumnezeu, intrând în apele Iordanului, vine în interiorul zidirii  Sale, supusă şi ea stricăciunii prin căderea omului, pentru a o exorciza de toate puterile demonilor şi pentru a o sfinţi. Întreaga creaţie tresaltă, cutremurându-se  de taina de a-L avea în mijlocul ei pe Cel Necuprins, dar bucurându-se de prezenţa şi binecuvântarea Sa.

Sfinţirea lumii începe, aşadar, prin sfinţirea apei pe care o săvârşeşte Hristos la Botezul Său şi prin Botezul „cu Duh Sfânt şi cu foc” (Matei 3, 11), pregătindu-ne nouă, tuturor celor ce credem şi ne unim cu El în Biserica Sa, intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu.

BOTEZUL DOMNULUI

Epifania – Dumnezeiasca arătare

Sunt mărturii că până în veacul al IV-lea, Naşterea şi Botezul Domnului erau sărbătorite în aceeaşi zi – 6 ianuarie. Menţionată în Constituţiile Apostolice (5, 13), sărbătoarea Botezului Domnului – Epifania era iniţial prăznuită de creştinii din ţara sfântă. Este amintită de Sfinţii Ipolit al Romei şi Clement al Alexandriei în secolele II-III. Sfinţii Grigorie Teologul, Ioan Gură de Aur, Ambrozie de Milan au predicat cu ocazia sărbătorii Epifaniei, adeverindu-se astfel generalizarea ei în întreaga Biserică Ortodoxă.

Reprezentarea iconografică a Botezului Domnului

Temeiuri scripturistice

  • „În acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să Se boteze de către el. Ioan însă Îl oprea, zicând: „Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?” Şi răspunzând, Iisus a zis către el: „Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea.”. Atunci L-a lăsat. Iar botezându-se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu S-a văzut pogorându-Se ca un porumbel şi venind peste El. Şi iată glas din ceruri zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit.”.” (Matei 3, 13-17)
  • „Şi în zilele acelea, Iisus a venit din Nazaretul Galileii şi S-a botezat în Iordan, de către Ioan. Şi îndată, ieşind din apă a văzut cerurile deschise şi Duhul ca un porumbel coborându-Se peste El. Şi glas s-a făcut din ceruri: „Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru tine am binevoit.”.” (Marcu 1, 9-11)
  • „Şi după ce s-a botezat tot poporul, botezându-Se şi Iisus şi rugându-Se, s-a deschis cerul, Şi S-a coborât Duhul Sfânt peste El, în chip trupesc, ca un porumbel, şi s-a făcut glas din cer: „Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit.”.” (Luca 3, 21-22)
  • „A doua zi a văzut Ioan pe Iisus venind către el şi a zis:”Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii. Acesta este despre Care eu am zis: După mine vine un bărbat, Care a fost înainte de mine, fiindcă mai înainte de mine era, şi eu nu-L ştiam; dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu, botezând cu apă.”.  Şi a mărturisit Ioan zicând: „Am văzut Duhul coborându-Se, din cer ca un porumbel şi a rămas peste El. Şi eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt. Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu.”.”(Ioan, 29-34)

Compoziţia icoanei

Icoana Botezului Domnului, ca şi slujbele praznicului şi cea consacrată sfinţirii mari a apei, nu urmăreşte atât fixarea unui moment istoric, cât postulează o lectură duhovnicească, scoţând în relief trei aspecte esenţiale ale spiritualităţii creştine:

- Divino-umanitatea lui Hristos

- Teofania sau arătarea Sfintei Treimi

- Creaţia restaurată.

Stânga Centru Dreapta
Partea superioară - versant - bolta cerească
- raza
- porumbelul
- versant
Partea
centrală
Sfântul Ioan
Botezătorul
Mântuitorul Hristos
în mijlocul
râului Iordan
Îngerii slujitori
Partea inferioară - pomul cu toporişca
- mal
- făpturile marine - mal

Persoane, sensuri şi simboluri ziditoare în icoana Botezului Domnului

  • Bolta cerească, Raza, Porumbelul

În partea superioară a compoziţiei apare o emisferă formată în general din trei zone de culoare gri-albăstrui în degradé. Aceasta este reprezentarea iconografică a bolţii cereşti, echivalentă, la nivel simbolic, cu cerurile deschise.

Această emisferă semnifică totodată prezenţa lui Dumnezeu, a Sfintei Treimi, prezenţă evidenţiată uneori şi printr-o mână care binecuvântează. În ceea ce priveşte icoana Botezul Domnului, aceasta mână reprezintă iconografic glasul Tatălui care s-a auzit spunând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Care am binevoit.”.

Din cadrul acestei emisfere porneşte o rază de lumină îndreptată spre Hristos.

2_PorumbelAproape de extremitatea razei, deasupra creştetului Mântuitorului, este reprezentat într-un contur sferic un porumbel alb – chip al Duhului Sfânt care se arată în momentul Botezului Domnului „sub pogorământul unei înfăţişări trecătoare”. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Arătarea Duhului Sfânt la Botezul Domnului în chip de porumbel este explicată de Sfinţii Părinţi prin analogie cu potopul:

„Aşa cum atunci lumea a fost curăţită de păcat prin apele potopului, iar porumbelul a adus o ramură de măslin în Arca lui Noe, vestind sfârşitul potopului, şi pacea a revenit pe pământ, tot aşa, Sfântul Duh coboară în chip de porumbel ca să vestească iertarea păcatelor şi milostivirea lui Dumnezeu asupra lumii. Atunci o ramură de măslin, acum, milostivirea Dumnezeului nostru.” (Sfântul Ioan Damaschin)

În ceea ce priveşte reprezentarea Sfântului Duh ca porumbel în alte icoane decât cea a Botezului, cum ar fi icoana Pogorârii Duhului Sfânt asupra Apostolilor şi, în special, icoana Bunei Vestiri, care a dobândit popularitate în sec. al XVII-lea, Marele Sinod de la Moscova (1666 -1667) dă următoarea explicaţie:

„Sfântul Duh a apărut în chip de porumbel doar la Sfântul Botez al Domnului în Iordan, şi de aceea numai în acest context trebuie înfăţişat Sfântul Duh ca porumbel. Pentru că pe Muntele Tabor a apărut ca nor, şi alteori altfel.” (Documentele sinoadelor de la Moscova 1666 – 1667)

  • Mântuitorul Hristos este reprezentat stând în picioare, în mijlocul râului Iordan, ca într-un mormânt curgător care Îi cuprinde trupul din toate părţile, înţelegând prin aceasta că nu doar o parte, ci tot trupul Lui s-a scufundat ca semn al îngropării Lui, pentru că Botezul semnifică moartea Domnului. (conform Coloseni 2, 12)

Însă afundarea nu poate fi despărţită de ieşire care simbolizează Învierea Sa din morţi. „Cufundarea şi ieşirea sunt chipul Coborârii la iad şi al Învierii.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Chipul  Domnului are o expresie blândă şi smerită, arătând, în acelaşi timp sobrietate şi concentrare.

Mântuitorul Hristos este reprezentat fie cu totul dezbrăcat, fie doar cu o pânză albă în dreptul şoldurilor. Icoanele vechi îl înfăţişează pe Hristos gol, conform textelor liturgice, subliniind prin aceasta chenoza dumnezeirii Sale: „Se 3_Botezul_Domnului_detaliudezbracă Cel care a îmbrăcat cerul cu nori.” (Canonul praznicului, cântarea a 8-a, Utrenia din ajunul praznicului Botezului).

Se arată în acelaşi timp şi scopul acestei chenoze pentru că, dezbrăcându-şi trupul, îmbracă astfel goliciunea lui Adam, şi împreună cu ea pe cea a întregii omeniri, în veşmântul slavei şi al nestricăciunii.

Cu toate că iconografia iniţială îl înfăţişează pe Hristos gol, astăzi este mai potrivit să fie înfăţişat cu o învelitoare în jurul coapselor (variantă adoptată dealtfel şi în icoana răstignirii Domnului) pentru a sublinia curăţia Celui Care este „singur fără de păcat”.

Mântuitorul Hristos este înfăţişat făcând un pas înainte către Sfântul Ioan Botezătorul şi plecându-Şi capul sub mâna acestuia. Se arată prin acest gest suprema iniţiativă a Domnului Care vine de bunăvoie şi cu smerenie, pentru a împlini o rânduială de care El nu avea nevoie, fiind întru totul fără de păcat, dar arătând prin aceasta că a venit nu pentru a fi slujit, ci pentru a sluji. El binecuvântează apele Iordanului, fie cu ambele mâini, fie doar cu mâna dreaptă, sfinţindu-le în acelaşi timp prin cufundarea Lui.

  • Iordanul (din limba ebraică Jarden – care coboară)

Între cei doi versanţi înalţi, semn al prezenţei Duhului Sfânt, curge râul Iordan cu revărsare mare.

În unele icoane, apa în care a intrat Hristos Îi acoperă tot trupul până la umeri, în altele, apa curgătoare a râului apare de o parte şi de alta a înălţimii trupului Său şi sub picioare, fără a-L acoperi. Acest din urmă mod de reprezentare pare să fie utilizat pentru a nu strica linia clară a trupului, claritatea fiind unul din principiile folosite de iconarii bizantini.

Însă, primul mod, mai vechi de reprezentare a apei, în faţă şi pe ambele laturi ale trupului, este mai potrivit pentru că are în vedere o claritate superioară a formei trupului. Arată că Botezul s-a făcut prin scufundare totală în apele Iordanului după cum spun şi Evangheliile. (Matei 3, 16; Marcu 1, 10)

Râul Iordan este reprezentat aici sub forma unei peşteri  întunecoase (imagine iconografică a iadului), sau a unui mormânt lichid, curgător, care cuprinde trupul Domnului (chip al înmormântării reprodus în Taina Botezului prin cufundarea totală).

Regăsim aici motivul peşterii care apare în icoana Naşterii Domnului, ca loc ce adăposteşte ieslea în care se află Pruncul Hristos, în icoana Răstignirii, sub Crucea în care se află în chip simbolic ţeasta primului Adam, apoi în icoana Cincizecimii, sub forma unei închisori întunecate din care se zăreşte silueta unui bătrân împărat, şi nu în ultimul rând, în icoana Pogorârii la iad, unde peştera întunecată reprezintă în mod propriu-zis, iadul.

Astfel, prin acest element de legătură – peştera, se crează contrastul permanent între întunericul în care se afla omenirea până la venirea Mântuitorului şi lumina dumnezeiască ce pătrunde în lume odată cu Întruparea Sa.

Tema apei ocupă un loc privilegiat în Sfintele Evanghelii. Odinioară imagine a morţii (potopul), ea este acum „izvor de apă vie” (Apocalipsă 21, 6; Ioan 4, 14). Odată cu intrarea lui Hristos în râul Iordan, firea umană împreună cu întreaga creaţie îşi schimbă starea căzută şi se sfinţesc prin harul Duhului Sfânt.

  • Făpturile marine

În partea inferioară a icoanei, la picioarele Mântuitorului, sunt înfăţişate adesea, în dimensiuni discrete, siluetele a două personaje – un bărbat şi o femeie. Amândoi stau cu spatele la Hristos, iar chipurile lor au o expresie de mare uimire. Cele două siluete ilustrează texte ale vechiului testament care sunt prefigurări ale Botezului: „Marea a văzut şi a fugit: Iordanul s-a întors înapoi.” (Psalmul 113, 3).

Figura bărbătească - un personaj întins în albia râului, ţinând în mâini un vas din care se varsă apă – este 04_Iordanreprezentarea alegorică a râului Iordan. Personajul este întors cu faţa de la Hristos, cuprins fiind de o mare uimire, spaimă chiar, motivul desprins din textele liturgice fiind acela de „a-L fi văzut fără veşmânt pe cel Nevăzut”.

Troparul explică această prezenţă:

„Întorsu-s-a oarecând râul Iordanului prin cojocul lui Elisei, înâlţându-se Ilie. Şi s-au despărţit apele într-o parte şi într-alta şi i s-au făcut lui calea uscată ceea ce era udă, spre chipul Botezului cu adevărat. Prin carele noi curgerea vieţii cea trecătoare o trecem.” (Troparul duminicii dinaintea praznicului)

Figura feminină – o femeie pe jumătate goală, purtând coroană pe cap şi sceptru în mână, luându-o la fugă călare pe unul sau doi peşti – este o alegorie a mării şi face trimitere la una din prefigurările Botezului – trecerea poporului iudeu prin Marea Roşie.

În unele reprezentări Hristos este înfăţişat stând în picioare pe două dale de piatră formând o cruce (asemănătoare cu porţile iadului din icoana Pogorârii la iad) sub care se află şerpi cu capetele ridicate, alteori, apare chiar un balaur sub picioarele Lui. Icoana ilustrează în acest fel, biruinţa lui Hristos asupra puterilor întunericului (a diavolului şi a îngerilor lui) simbolizate prin aceşti monştri marini – balauri, şerpi -, puşi pe fugă sau zdrobiţi, detaliu inspirat din Psalmul 13, 14: „Tu ai zdrobit capetele balaurilor din apă.”.

„Plecatu-Ţi-ai creştetul Înaintemergătorului, sfărâmat-ai capetele balaurilor, venit-ai la repejuni, luminat-ai toate, spre a Te slăvi pe Tine, Mântuitorule, Luminătorul sufletelor noastre.” (Stihiră la Doamne strigat-am … şi acum, Vecernia Mare, glas 2)

„Pe Adam cel stricat iarăşi îl zideşte în repejunile Iordanului şi capetele balaurilor celor ascunşi le sfarmă Împăratul veacurilor.” (Utrenia praznicului, cântarea 1, glas 2)

Uneori, în jurul lui Hristos înoată peşti mici şi chiar copii, însă este de evitat introducerea în scenă a amănuntelor irelevante.

Toate aceste elemente acvatice trebuie reprezentate cu discreţie, în proporţii echilibrate, astfel încât să rămână în plan secund, pentru a nu produce o distragere inutilă a atenţiei de la componentele principale ale icoanei care conduc la adevărata înţelegere a însemnătăţii praznicului.

  • Sfântul Ioan Botezătorul este înfăţişat în icoană purtând tunică şi himation sau o haină de păr care îi 5_Botezul_Domnului_detaliu2acoperă trupul, stând în picioare, pe malul râului, la dreapta lui Hristos şi păşind ferm spre Acesta. El se află în acelaşi timp aplecat în semn de supunere şi sfială faţă de Cel căruia nu este vrednic să-I dezlege curelele încălţămintei.

Această ezitare a Boteză-torului în momentul întâlnirii cu Hristos, este sugestiv redată în slujba Praznicului:

„La repejunile Iordanului venind astăzi Domnul a strigat către Ioan: nu te teme a mă boteza, că am venit să mântuiesc pe Adam cel întâi zidit.” (Utrenia, condacul Înainteprăznuirii, glas 4)

Ioan îl identifică pe Hristos de îndată ce Îl vede: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii.” (Ioan 1, 29)

Cu mâna dreaptă deasupra capului Mântuitorului, face gestul sacramental specific ritualului Botezului, exprimând în acelaşi timp şi cutremurul ce l-a cuprins:

„Nu îndrăznesc să ating preacuratul Tău cap, sfinţeşte-mă Tu, Doamne, cu arătarea Ta dumnezeiască.” (Stihiră la Litie)

În mâna stângă ţine uneori un sul, simbolul propovăduirii sale, sau face un gest de rugăciune. Privirea sa se îndreaptă în acelaşi timp spre înălţime, dovadă a faptului că el însuşi L-a atins pe Hristos, a văzut pe Duhul Sfânt pogorându-se asupra Lui în chip de porumbel (Ioan 1, 29-34), a auzit glasul Părintelui Ceresc „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit” (Matei 3, 17), şi a mărturisit apoi despre acestea lumii.

  • 6_SecureaSecurea

În partea inferioară a icoanei, la picioarele Sfântului Ioan Botezătorul este reprezentat un arbust la baza căruia stă o secure, rezumat cutremurător al învăţă-turii date de acesta fiecărui nou botezat:

„Iată securea stă la rădăcina pomilor şi tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc. Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine, vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc.” (Matei 3, 10-11)

  • Îngerii

În faţa Sfântului Ioan Botezătorul, de cealaltă parte a râului, se află doi, trei sau chiar mai mulţi îngeri, aplecaţi, cu aripile lăsate într-o atitudine de slăvire, de rugăciune şi de slujire.

Ideea includerii îngerilor în icoana Botezului apare cel puţin din sec. al VI-lea, cu toate că prezenţa lor nu este indicată nici în Evanghelii şi nici în troparul care rezumă principalele momente ale evenimentului. Textele slujbelor, pomenindu-le prezenţa, vorbesc despre starea lor („Cetele îngereşti s-au umplut de mirare, de frică şi de bucurie.” – Tropar, glas 7, Ceasul al 9-lea), însă nu precizează rolul pe care aceştia l-au avut, astfel încât acest rol este adesea diferit înţeles şi reprezentat.

7_IngeriÎngerii sunt înfăţişaţi, fie având mâinile acoperite de propriile mantii, în semn de evlavie şi supunere în faţa Celui ce se botează, fie purtând ştergare. Obiceiul acoperirii mâinilor este de origine răsăriteană şi a fost adoptat la curtea din Bizanţ, unde obiectele înmânate împăratului sau primite de la acesta erau ţinute cu mâinile  acoperite ca semn al unui deosebit respect. Acoperirea mâinilor în iconografie exprimă evlavia şi supunerea faţă de o persoană sfântă.

În unele icoane, ei au rol de slujitori şi ţin în mâini ştergare, gata să înveşmânteze Trupul Domnului când iese din apă, indicându-se prin aceasta, încă o dată, faptul că botezul s-a făcut prin scufundare, ceea ce necesită ştergerea trupului celui botezat la ieşirea din apă.

Deşi rolul de slujitori ai Domnului nu este clar definit în ceea ce priveşte momentul Botezului, acest rol se dezvăluie într-un fragment următor relatării Botezului, în care aflăm  că „Iisus a fost dus de Duhul în pustie ca să fie ispitit de diavol”, iar atunci când diavolul L-a lăsat, „iată îngerii, venind la El Îi slujeau”. (Matei 4, 1; 4, 11)

În orice caz, prezenţa îngerilor în icoana Botezului, cât şi în alte icoane precum Naşterea Domnului, Bunavestire, Învierea sau Înălţarea, atestă faptul că cetele îngereşti au fost martore nevăzute ale petrecerii în trup a Domnului  încercând şi ele să pătrundă treptat înţelesurile tainei celei din veac ascunse a Lui Dumnezeu.

Inovaţii apusene ale reprezentării Botezului Domnului

- Scena este populată de numeroase personaje, îngeri şi oameni, care nu mai stau în registre separate ca in iconografia răsăriteană, exprimând cele două trepte existenţiale – lumea angelică şi umanitatea (reprezentată doar prin persoana Sfântului Ioan Botezătorul) -, ci se află deopotrivă într-o convieţuire paşnică, prilejuită de evenimentul Botezului.

- În unele compoziţii, personajele sunt antrenate în diverse activităţi colaterale, străine de evenimentul central, unele chiar independente de el, fapt care face ca importanţa Botezului Domnului să fie mult diminuată, ba chiar anulată prin banalizare.

- În acelaşi timp, toate personajele par a fi martore ale Teofaniei, în timp ce Sfânta Scriptură vorbeşte doar de Sfântul Ioan Botezătorul ca fiind cel ce s-a facut vrednic de această descoperire, el dând mărturie apoi şi celorlalţi.

8_Inovatii

- Teofania în sine, este interpretată într-o manieră extrem de naturalistă prin atmosfera teatrală a cerurilor deschise, din mijlocul cărora putem zări alături de mulţimile de îngeri – prunci figura unui bătrân ce se vrea a fi expresia văzută a celui cu neputinţă de reprezentat – Dumnezeu – Tatăl .

- Raza şi porumbelul au, şi ele, o consistenţa materială având ca scop impresionarea simţurilor şi rămânând prin aceasta doar la nivelul unei experienţe sensibile, straină totuşi de Revelaţia Dumnezeiască.

- Hristos este reprezentat stând cu capul plecat, într-o atitudine de umilinţă mult prea umană, străină de smerenia dumnezeiască a Celui care S-a făcut om „chip de rob luând”, dar a rămas în acelaşi timp Dumnezeu, Stăpânul cerului şi al pământului.

- El nu mai binecuvântează apele, ci stă cu mâinile adunate spre piept, închis în sine, într-o rugăciune care nu mai cuprinde întreaga lume ci doar propria persoană. În unele cazuri, însuşi gestul rugăcinii se transformă într-o contemplare ruptă de comuniunea cu Dumnezeu, privirea nemaifiind îndreptată către cer ci către pământ, devenind expresie, fie a adorării de sine, fie a deznădejdii. Din acest motiv,  în icoana ortodoxă, Hristos – Dumnezeu şi Sfinţii Săi nu vor avea niciodată privirile plecate, nici chiar în clipele pătimirilor sau ale martiriului.

- Râul Iordan are mai degrabă înfăţişarea unui pârâiaş ce îl acoperă pe Iisus doar până la glezne, cel mult până la genunchi.

- Ioan Botezătorul este reprezentat pe jumătate dezbrăcat, având o statură atletică (la fel ca toate personajele ce populează compoziţia), trupul său nemaiavând  nimic din expresia unei vieţuiri ascetice.

- El îl stropeşte pe Hristos cu apă dintr-o scoică sau dintr-un vas, ceea ce contravine adevărului istoric potrivit căruia botezul s-a făcut prin scufundare totală, nu doar prin stropire. Odată cu deformarea adevărului istoric, se diluează şi mesajul simbolic al botezului, acesta fiind o prefigurare a morţii, a Îngropării de trei zile şi a Învierii Domnului.

- Întreaga compoziţie se desfăşoară într-un registru orizontal, accentul căzând pe elementul terestru, semn al unei abordări (înţelegeri) de factură sensibilă, supusă simţurilor şi, prin aceasta, marcată de subiectivism şi coruptibilitate, spre deosebire de reprezentarea ortodoxă în care domină axa verticală, expresie a înălţării spirituale şi a cunoaşterii inteligibile, care dă mărturie, totodată, de măreţia şi importanţa universală a Botezului Domnului.

*

Prin Botezul Său, Domnul Hristos a surpat puterea diavolului care l-a otrăvit pe om sugerându-i să nu-L asculte pe Dumnezeu. Dacă prin păcatul neascultării şi fuga protopărinţilor de Dumnezeu a intrat în lume blestemul îndepărtării întregii firi de Dumnezeu, adică suferinţa şi moartea, prin ascultarea lui Hristos, „Care S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om, [şi] S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce” (Filipeni 2, 7-8), a venit în lume binecuvântarea şi viaţa veşnică. Hristos a venit la botezul pocăinţei, săvârşit de Sfântul Ioan, în numele nostru, spre a ne împăca pe noi şi cu Dumnezeu, dar şi cu întreaga fire, pe care noi o separasem de Izvorul vieţii şi o ridicasem împotriva noastră prin păcat.

După învăţătura Bisericii Ortodoxe, aşadar, Botezul Domnului nu este numai o teofanie, o arătare desăvârşită a lui Dumnezeu – Sfânta Treime şi o descoperire desăvârşită în faţa întregii creaţii a Mântuitorului Iisus Hristos ca Dumnezeu adevărat şi om adevărat, ci este şi o epifanie a firii întregi, a omului şi a lumii înconjurătoare, într-o nouă stare de existenţă. Botezul Dom­nului inaugurează o viaţă nouă, luminoasă şi plină de sens pentru cosmosul întreg, unde are să vieţuiască de acum înainte omul înnoit şi îndumnezeit de Hristos.

Dacă la început „Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor” (Facerea 1, 2) activând energiile Lui necreate în convergenţă cu energiile create continuu şi progresiv, la Botezul Domnului Duhul Sfânt Se uneşte iarăşi cu apa şi cu toată creaţia, pregătind sânul Bisericii în care se vor naşte din nou, „din apă şi din Duh” (Ioan 3, 5), toţi oamenii care cred în Hristos. Apa sfinţită de Duhul Sfânt este în chip tainic materia veacului viitor, purtând în ea pe Hristos şi pe Duhul cu puterile Lui dătătoare de viaţă şi îndumnezeitoare. Prin Taina Sfântului Botez, şi noi, creştinii ortodocşi, murim tainic cu Hristos faţă de păcat, dar şi înviem împreună cu El întru Împărăţia Sa veşnică şi binecuvântată. Cu alte cuvinte, prin Botezul nostru, Dumnezeu ne iartă păcatele, ne înfiază în Biserica Sa şi ne dă puterea de a ne asemăna tot mai mult cu Fiul Său cel iubit pe măsura însuşirii de către noi prin iubire a Jertfei şi a Învierii Lui.

Arhim. Mihail Stanciu

Bibliografie selectivă

Preot Prof. Dr. Acad. Dumitru Stăniloae, O teologie a icoanei, Editura Anastasia, Bucureşti, 2005

Constantine Cavarnos, Ghid de iconografie bizantină, Editura Sophia, 2004

Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Editura Sophia, 2000

Paul Evdokimov, Arta icoanei. O teologie a frumuseţii, Editura Meridiane, Bucureşti, 1993

Michel Quenot, Învierea şi Icoana, Editura Christiana, Bucureşti, 1999

Michel Quenot, Sfidările icoanei, Editura Sophia, 2004

Michel Quenot, Nevoia de icoană, Editura Sophia, Bucureşti, 2006

Michel Quenot, De la icoană la ospăţul nupţial, Editura Sophia, 2007

Egon Sendler, Icoana, chipul nevăzutului, Editura Sophia, Bucureşti, 2005

Leonid Uspensky, Vladimir Lossky, Călăuziri în lumea icoanei, Editura Sophia, 2003

STAVRO7