Domnul Dumnezeul nostru sa-i ajute pe cei care au suferit, pe cei care sufera si vor mai suferii…fiindca, ceea ce-au suferit oamenii astia in temnita sau – in zilele noastre – pe pat de spital ori acasa, singuri (in aparenta!) dar cu Dumnezeu (daca L-au cautat si L-au ‘gustat’ sa vada cat e de Bun…)este incomparabil mai dureros decat pentru unii dintre noi care, abia dam cu capul de zid dobandind un mic cucui de care ne plangem ca de o adevarata plaga! Ar trebui sa facem comparatie in sens invers: ‘bun! mi-e greu, rau (uneori) dar…fata de altii care nu vad, nu aud, nu are cine sa-i mangaie, sunt plini de bube, neputinte, fara casa, masa…eu stau bine, chiar foarte bine!’ Asa ca…jos vaicareala, sus speranta, increderea si, pana la urma…ce-o fi, o fi!

Ajunge rautatea zilei de azi – si maine e o zi!Altfel te rusineaza ceva care-ti spune – unde ti-e credinta?! La Cine ti-e nadejdea?! Hristos a fost rastignit, batut, umilit, i s-a dat fiere, a fost incununat cu spini si n-a cartit; iar noi – nu suntem nici crucificati, nici batuti, n-avem cununi de spini pe cap dar comentam, deznadajduim fiindu-ne teama pentru trup, ne ingrijoram pentru serviciu, pentru painea cea de toate zilele pe care o dobandim muncind…ne este teama pentru ziua de maine fiindca ne-am dezradacinat, nu mai suntem apropiati de natura, ne-am inconjurat de fieratanii si beton facandu-ne inima asemenea lor, ne-am obisnuit in confortul asta dat de bloc, nu mai avem mila nici de pasarile cerului, nici de cainii si pisicutele care tanjesc din ochi o bucata din multele bucate indestulatoare ale noastre (mai ales acum…de la Craciun incoace)de care nu ne lipsim de buna-voie ci, le aruncam la gunoi cand nu mai pot hranii un om sau un caine…copiii nu mai vrem fiindca ba e prea tarziu, ba sunt vremuri grele/vitrege, ne strica planurile de a colinda lumea in lung si-n lat, ne strica trupul zvelt care, oricum imbatraneste, se urateste…intr-un cuvant: ne incredem fie numai in sine fie doar in ceilalti pe Dumnezeu lasandu-L deoparte…ne aplecam intr-o rugaciune facuta cu obida (atunci cand dam de greu)fiindca ne zdruncina idolii carora le inchinam tineretea, maturitatea chiar si batranetea! Si-atunci unde mai lasam loc si pentru Dumnezeu care, asemeni unui cersetor bate la usa inimii noastre?! “Cand noi stam pe tron, Dumnezeu sta pe Cruce si invers” spune (cu aproximatie) Pr.Arsenie Boca si vrem sa asculte EL de noi, nu noi de EL…raporturile sunt rasturnate, inversate…anormale, de-aici si comportamentul nostru doar lumesc, dobitocesc!

Cand suntem pusi sa alegem, daca nu am fost/suntem duhovnicesti si nu facem eforturi in continuare pe aceasta cale, ne vom poticni de pietre mici crezand ca a dat un bolovan peste noi dand inapoi speriati ca niste neadaptati nici pentru viata asta dar repetenti si nevrednici pentru cea viitoare; Dumnezeu iubeste pe cei curajosi, barbatosi; cu lasii si fricosii n-are treaba…daca se va lepada chiar si de cei caldicei ce-o sa avem a spune?! Suntem cei de pe urma, suntem in prag de sfarsit de lume, alergatul pe ultima suta de metrii sa ne fie spre folos iar nu spre osanda fiindca va trebui sa devenim atleti la o suta metrii garduri! Ele (gardurile) vor fi din ce in ce mai dese si mai inalte…