Trupul decide şi conduce.
Duhul pretinde instruire
Şi afirmarea peste semeni
Chiar când vorbim de mântuire.

Un duh înalt al concurenţei
Neîmpinge nevăzut în sus,
Nu spre smerenia divină
Ci-n traiul lumii din apus.

O libertate libertină
Pretinde altfel de dreptate,
Justificând viaţa lumească,
Şi împlinirea prin păcate.

Subtilităţi de mare clasă
-Bazate şi pe smecherie-
Şi pe manipularea fină,
Au devenit inginerie.

Ortodoxia nu mai este,
Decât mantaua de onoare,
Ca o dovadă pentru cinstea
Ce o pretinde fiecare.

Totul e vorbă, cânt şi sunet,
Totul e public la vedere,
Şi milostenie şi fapte
Ce-ascund dorinţa de putere.

Tot pare ortodox în toate,
Foarte atent organizat,
Şi tinde să preia culoarea
Politicii duse de stat.

O concurenţă pământeană
Şi-un duh avid de afirmare,
Aprind şi întreţin lăuntric,
Conflict deschis şi dezbinare.

Nimeni n’ascultă azi de .. nimeni
Şi toţi, în tot… avem dreptate,
Când nu trăirea ortodoxă
Ne este autoritate.

Când duhul nu-i în pocăinţă,
Printr-o ascetică trăire,
Trăim prin logica mentală
Un adevăr din instruire.

Un adevăr adânc şi logic,
Ce sună bine în Iisus,
Dar care nu din pocâinţă
Ne dăruieşte’acest răspuns.

Nu trăitorii produc shisme,
Şi dezbinare în credinţă,
Când sunt conduşi de ascultare
De dragoste şi pocăinţă.

Şi nici smeriţii nu duc neamul
În rătăciri şi erezie,
Ci toţi acei ce-şi au credinţa,
Bazată doar pe instruire.

Când adevărul scripturistic,
Ne dă patristicul răspuns,
Iubirea cere şi’adevărul
Şi unitatea în Iisus.

Când postul ne-a sfinţit lăuntru,
Şi am cules tot ce’n cuvânt
Au pus sfinţii părinţi dovadă
Şi-o şi simţim prin duhul sfânt,

Când milostenia –secretă-
Am faptuit-o din iubire,
Ortodoxia ne zideşte
Prin simţăminte şi-n trăire.

Crdinţa scoate la vedere,
Doar dragostea şi modestia,
Viaţa curată şi cinstită
Ce definesc ortodoxia.

Ea nu-i nicicând spectacol public
-Oricât ar fi el de curat-
Că-n public şi-a primit răsplata.
Ea nu e pomul lăudat.

Schisma-i produsă de mândrie,
Şi se arată’a fi cinstită,
Vădind şi defăimând geşeala,
Din viaţa noastră nesmerită.

Nici Arie nici cei ca dânsul
N-au fost asceţi desăvârşiţi,
Dar s-au bazat numai pe minte
Că au fost oameni instruiţi.

Nu s-au smerit nicicum să-ncerce,
Trăirea sfinţilor părinţi,
Fondând credinţele perzării
Şi socotind că-s mântuiţi.