Din mic şi fără de valoare
Ajung să cred că-s important
Şi că voi face vre-o ispravă
Prin cele ce-mi aduc păcat.

Prin nesmeritele-mi cuvinte
Crezând că sunt pe placul Tău,
N-aduc la semeni bucurie,
Spre fericirea celui rău.

Nu-mi plâng în faţa Ta durerea
Şi ne’mplinirea mea pe lume
Şi nici nu-ţi cer cu lacrimi grele
Toate acestea’n rugăciune.

Puţina mea trudă formală,
Mi-i argument întru credinţă
Şi cursa care mă înşeală
Că fac şi eu o nevoinţă.

Şi m’amăgesc – pe mine însumi-
Că pot fi astfel de folos,
-Cu ce cutez să spun în public-
La cei ce luptă în Hristos.

Dar grea e calea către ceruri.
Abruptă şi anevoioasă,
Plină de spini şi de capcane
Şi strâmtă şi primejdioasă.

Uşor e să rosteşti cuvinte
Fără să simţi ce consecinţă
Şi ce efecte vor produce,
În om şi-n timp, întru credinţă.

Orice cuvânt trimis în public,
Mi-i şi povară şi durere,
Mi-i şi mustrare, mi-i şi vină,
Şi risc să cad din înviere.

Risc să-mi pierd şansa mântuirii
Şi-mi fac cumplită judecată,
Prin cele ce trimit în public
Iisus de fiecare dată.

Această cale foarte’abruptă
E pentru marii trăitori
Care-n smerene adâncă
Au glas de mărturisitori.

Tu ştii prea bine ce durere
Se află-n slabele-mi cuvinte,
Şi că nu vreau decât iubire
Şi dragoste iubit Părinte.

Te rog ajută-ne cu milă
Şi dă cuvânt spre înviere,
La cei ce Tu le-ai dat Iisuse
Şi cin şi har mult şi putere.

Dupa cum pe Vames,Doamne,
L-ai facut”luminator”,
Fa-ma si pe mine astazi,
Decat ieri mai ravnitor.

Pasii mei slabit-au foarte
Si ma poticnesc sa cad,
Iar viata mea cea stearpa
S-a apropiat de iad.

Nu se afla vindecare
In netrebnicul meu trup
Si”naravul din nascare”
Nici acum nu pot sa-l rup.

Invechitu-m-am in rele
Si de ele nu mai scap
Caci s-au inmultit mai tare
Decat perii mei din cap.

Parasit sunt de prieteni
Si de unii dintre frati,
Care s-au smintit de mine
Si se afla departati.

Lumineaza-mi,Doamne calea,
Innoindu-mi sfantul dar
Si dulceata Ta cereasca
Sa ma veseleasca iar.

Pomenirea Ta cea sfanta
Da s-o am neancetat
Si din inima infranta
Fa “locas”prea luminat.

(“Scantei din inima”-Sfantul Ioan Iacob de la Neamt-Hozevitul)