“Cineva m-a întrebat: “Ce uneşte mai mult pe bărbat cu femeia?”. “Recunoştinţa”, îi răspund. Unul iubeşte pe celălalt pentru ceea ce îi dăruieşte. Femeia îi dă bărbatului ei încrederea, devotamentul şi ascultarea sa. Iar bărbatul îi dă femeii siguranţa că o poate proteja. Femeia este doamna casei, dar şi o mare servitoare, iar bărbatul este stăpânul casei, dar şi hamalul ei”.

ib562

Troparul praznicului

Astazi legaturile nerodirii de fii se dezleaga, ca pe Ioachim si pe Ana auzindu-i Dumnezeu, mai presus de nadejde a naste pe Maica lui Dumnezeu, aratat s-a fagaduit lor. Din care Insusi S-a nascut Cel necuprins, om facandu-Se, Ingerului poruncind sa strige ei: “Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine!”

sf_ana1“Domnul şi Dumnezeul nostru, vrând să-Şi gătească Luişi biserică însufleţită şi casă sfântă pentru sălăşluirea Lui, a trimis pe îngerul Său la drepţii Ioachim şi Ana - căci din aceştia avea să se nască Maica Sa după trup – şi a arătat mai dinainte că va zămisli cea stearpă şi cea care nu avea copii, pentru ca să adeverească zămislirea Lui din Sfânta Fecioară. Astfel, Sfânta Fecioară Maria a fost zămislită din făgăduinţă, dar din unire şi din sămânţă bărbătească. Numai Domnul nostru Iisus Hristos a fost zămislit fără unire şi fără sămânţă bărbătească şi S-a născut din Sfânta Fecioară Maria mai presus de înţelegprayer_of_st_annaere, aşa cum numai El ştie; fiind Dumnezeu desăvârşit a luat trup desăvârşit, aşa precum şi la început a făcut şi a plăsmuit firea omenească.

Prăznuim dar această zi cu aducere aminte de cuvintele spuse drepţilor Ioachim şi Ana de îngerul care le-a binevestit sfânta zămislire a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. Dumnezeu, Cel ce a făcut lumea din nimic, a prefăcut în fapte aceste cuvinte; a trezit pântecele cel sterp spre rodire şi a făcut în chip minunat maică născătoare de copii pe aceea ce îmbătrânise fără să nască. Dumnezeu a dat acest rod vrednic de ruga drepţilor Ioachim şi Ana, din care avea să vină însuşi Dumnezeu în trup spre naşterea din nou a lumii. Dumnezeu a binevoit ca aceşti întelepţi părinţi să nască pe Fecioara, pe cea hotărâtă mai înainte de veac, pe cea aleasă din toate neamurile să fie Născătoare de Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor.

*

1209hannah0010Tot în această zi, pomenirea Sfintei proorociţe Ana, mama Proorocului Samuel.

Sfânta şi fericita Ana proorociţa era din cetatea Armatem, din muntele Efraim. Era căsătorita cu un bărbat din seminţia lui Levi, numit Elcana. Pentru că era stearpă şi nu făcea copii, bărbatul ei şi-a mai luat o femeie, pe Fenana, rivala ei, cu care a făcut copii şi s-a bucurat. Ana, ca şi cum nu i-ar fi fost îndeajuns durerea pricinuită de sterpiciunea ei, mai era şi defăimată de bărbat şi de rivală, de rude şi prieteni. Şi se ruga mult lui Dumnezeu să-i dea copii, dar n-a izbutit nimic, deşi împlinea fără trândăvie poruncile Legii. Că uneori chiar sfinţilor cu anevoie şi cu încetul şi târziu li se împlinesc cererile.

Suindu-se dar Ana cu bărbatul ei în Silom, în casa atotputernicului Dumnezeu, ca să aducă Jertfe prin mâna lui Eli preotul, ea, după săvârşirea jertfelor, a primit numai o parte din jertfe, pentru că nu avea fiu sau fiică, pe când celelalte femei cu copii au primit câte două părţi. Asta a întristat-o mult, dar n-a deznădăjduit-o, nici nu i-a întunecat faţa.

A lăsat însă pe bărbatul ei să plece acasă, iar ea a rămas singură în casa Domnului. S-a aruncat cu faţa la pământ şi s-a rugat aşa: “Doamne Dumnezeul părinţilor mei, căută spre roaba Ta şi spre smerenia mea! Dă-mi rod pântecelui meu şi Ţi-l voi da Ţie să-Ţi slujească toate zilele vieţii lui!”. Dumnezeu văzând că Ana nu se dezlipeşte de casa Lui, că se roagă şi că stăruie în rugăciunea ei, nu i-a făgăduit numai că va da rod pântecelui el, ci i-a spus mai dinainte şi ce nume va purta fiul ce i se va naşte.

După ce a luat aceasta încredinţare, ea a plecat de acolo săltând de bucurie. A zămislit şi a născut pe Proorocul Samuel. După ce l-a înţărcat, s-a suit cu el în Silom, a căzut înaintea Domnului Dumnezeu şi I-a mulţumit. Preotul Eli a binecuvântat-o, zicând: “Să-ţi dea ţie Dumnezeu un alt rod pântecelui în locul lui Samuel, fiul tău”. Ana şi-a luat copilul şi s-a coborât acasă, pentru că era încă mic de tot pruncul. Când a ajuns mai măricel, l-a luat de mână, l-a suit în casa Domnului Dumnezeului cel atotputernic, ca să împlinească făgăduinţa ce-o făcuse Domnului şi l-a dat în mâna lui Eli preotul. Şi i-a făcut maică-sa haine preoţeşti mici, pe măsura lui, şi copilul slujea cu ele Domnului Dumnezeu înaintea lui Eli preotul. Ana se uita la el şi se bucura. Şi a mai născut Ana trei feciori şi trei fete; şi s-a suit în casa Domnului, a căzut cu faţa la pământ şi-L lăuda pe Domnul. Pentru aceea şi zicea: “Cea stearpă a născut şapte, iar cea cu mulţi fii a slăbit”. Că ea sălta de bucurie pentru cei şapte copii ai ei, iar Fenana, rivala ei, după ce a născut cinci copii, a ajuns stearpă şi n-a mai născut. Ana a trăit vreme îndelungată, a lăudat pe Domnul şi a proorocit, iar mai pe urmă s-a mutat în locaşurile cele veşnice.

***

Joachim_Anna_Virgin_small

Cuviosul Paisie Aghioritul: PENTRU O FAMILIE ARMONIOASA

Începutul cel bun al vieţii familiale

- Părinte, un oarecare tânăr, ce s-a hotărât pentru viaţa de familie, m-a întrebat cum o poate începe corect.

- Mai întâi să se îngrijească să afle o fată bună, care să-l odihnească sufleteşte, pentru că pe fiecare îl odih­neşte alt caracter de om. Să nu caute să fie bogată şi frumoasă, ci mai ales simplă şi smerită. Adică trebuie să dea mai multă atenţie frumuseţii lăuntrice şi nu celei exterioare. Atunci când tânăra este un om de nădejde şi este înzestrată cu bărbăţie, fără să aibă mai mult din cele de care are trebuinţă caracterul feme­iesc, aceasta îl ajută foarte mult pe bărbat să afle îndată înţelegere şi să nu-l doară capul. Dacă are şi frică de Dumnezeu şi smerenie, atunci se pot lua de mână ca să treacă râul cel primejdios al lumii.

Dacă tânărul se gândeşte serios să ia de soţie pe o fată, cred că este bine ca mai întâi să facă aceasta cunoscut părinţilor ei printr-o oarecare rudă, şi după aceea să discute şi el personal cu ei şi cu fata. În continuare, dacă îşi dau cuvântul şi se logodesc – este bine ca logodna să nu tină mult – să încerce ca în perioada care va dura până la nuntă, să o vadă pe tânără ca pe sora sa şi să o respecte. Dacă amândoi se vor nevoi cu mărime de suflet să-şi păstreze fecioria lor, la Taina Căsătoriei, atunci când preotul îi încu­nunează, vor primi har îmbelşugat de la Dumnezeu. Pentru că, aşa cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, cununiile sunt simbolul biruinţei asupra plăcerii. (“De aceea pun cununi pe cap, ca simbol al biruinţei, căci rămânând nebiruiţi, astfel s-au apropiat la cununie” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Epistola întâi către Timotei, Omilia 9, P.Q. 62, 546).

În continuare, să cultive virtutea dragostei cât pot mai mult, pentru a rămâne uniţi amândoi pentru tot­deauna, ca astfel să fie împreună cu ei şi al Treilea, Preadulcele nostru Iisus. Fireşte, la început, până se vor aranja şi se vor cunoaşte bine, se poate să aibă unele greutăţi. Aşa se întâmplă la fiecare început. Iată, zilele trecute am văzut un pui de vrabie, care abia ieşise din cuib să-şi caute hrană şi zbura cam la o palmă de pământ. Sărmanul nu ştia bine să prindă insectele şi i-a trebuit un ceas să prindă o gânganie să o mănânce. Şi aşa cum îl priveam, mă gândeam cât de greu este fiecare început. Studentul după ce îşi ia diploma şi începe să lucreze, începe să întâmpine greutăţi. La fel se întâmplă şi cu începătorul atunci când intră în mănăstire. De asemenea, şi tânărul când se căsătoreşte se înfruntă şi el cu multe greutăţi.

- Părinte, este rău atunci când fata este mai mare decât băiatul?

- Nu există un canon al Bisericii care să spună că nu trebuie să se căsătorească doi tineri atunci când fata este mai mare cu doi-trei sau cinci ani decât băiatul.

Ioachim si Ana2

În deosebirea caracterelor se ascunde armonia lui Dumnezeu

Într-o zi a venit la Colibă cineva şi mi-a spus că este foarte mâhnit, pentru că nu se înţelege cu femeia lui. Cu toate acestea am văzut că nu există ceva serios între ei. El are o “umflătură”, femeia lui alta şi de aceea nu se pot apropia unul de altul. Au nevoie de puţină “rindeluire”. Ia două scânduri nerindeluite, una care are un nod într-un loc, iar cealaltă în alt loc, încearcă să le uneşti, şi vei vedea că rămâne un gol între ele. Dacă însă rindeluieşti puţin una dintr-o parte, iar cealaltă din partea opusă, dar cu aceeaşi rindea, îndată se vor uni. (Stareţul se referă aici la faptul că lucrarea aceasta se face de către duhovnic şi este eficientă, dacă soţii au acelaşi duhovnic, astfel încât rindeluirea să se facă “cu aceeaşi rindea”).

Unii bărbaţi îmi spun: “Nu mă înţeleg cu femeia mea. Avem caractere deosebite. Cum poate face Dum­nezeu astfel de lucruri ciudate? Nu putea, oare, rândui nişte situaţii astfel încât să se potrivească soţii, ca să poată trăi duhovniceşte?”. Nu înţelegeţi că în deose­birea caracterelor se ascunde armonia lui Dumnezeu? Caracterele deosebite creează armonia. Vai vouă, dacă aţi avea acelaşi caracter! Gândiţi-vă ce s-ar fi întâmplat dacă, de pildă, amândoi v-aţi mânia repede. Aţi fi dărâmat casa. Sau, dacă amândoi aţi fi cu carac­tere blânde. Aţi fi dormit în picioare. Dacă aţi fi fost zgârciţi, v-aţi fi potrivit, dar aţi fi mers amândoi în iad. Iar dacă aţi fi fost amândoi cu dare de mână, aţi fi putut ţine casa? Aţi fi distrus-o şi copiii voştri ar fi umblat pe drumuri. Dacă un lemn strâmb ia tot un lemn strâmb, nu-i aşa că nu se vor potrivi între ele? Ci se vor omorî într-o zi. Dar ia ascultaţi ce se întâmplă. Dumnezeu rânduieşte ca unul bun să ia un lemn strâmb, ca să-l ajute, pentru că se poate ca acela să aibă intenţie bună, dar să nu fi fost ajutat de mic.

Micile deosebiri ale caracterelor soţilor ajută la crearea unei familii armonioase, pentru că unul îl com­pletează pe celălalt. La maşină este absolut necesară acceleraţia, ca ea să meargă, dar şi frâna, ca să se oprească. Dacă maşina ar avea numai frână, nu s-ar mişca din loc, iar dacă ar avea numai acceleraţie, nu s-ar mai putea opri. Ştiţi ce le-am spus unor soţi? “Fiindcă vă potriviţi, de aceea nu vă potriviţi”. Amândoi sunt sensibili. Dacă se va întâmpla ceva în casă, amân­doi se vor pierde cu firea şi vor începe: “Vai, ce-am păţit!” va spune unul, “Vai, ce-am păţit!” va spune celălalt. Adică unul îl ajută pe celălalt să deznădăjduiască şi mai mult. Nu-l poate întări cât de puţin pe celălalt, spunându-i: “Ia stai, nu este un lucru chiar aşa de grav ceea ce se întâmplă!”. Am văzut aceasta la multe perechi de soţi.

Atunci când soţii au caractere diferite pot ajuta mai mult şi în educaţia copiilor lor. Unul frânează puţin, iar celălalt spune: “Lasă-i pe copii puţin mai liberi”. Dacă amândoi îi vor constrânge pe copii, îi vor pierde. Iar dacă îi vor lăsa liberi amândoi, iarăşi îi vor pierde. În timp ce, în felul acesta, află şi copiii un echilibru.

Vreau să spun că toate sunt de trebuinţă. Dar, fireşte, nu trebuie să întreacă măsura, ci fiecare să-l ajute pe celălalt în felul său. Dacă, de pildă, mănânci ceva foarte dulce, simţi nevoia apoi să mănânci ceva care este puţin sărat. Să presupunem că mănânci mulţi struguri, dar vrei şi puţină brânză, ca să-ţi taie dulceaţa. Sau verdeţurile, dacă sunt foarte amare, nu se pot mânca. Puţin amar, însă, ajută, precum şi puţin acru. Dar dacă cel care este acru va spune: “Să vă faceţi toţi acri ca mine”, cel care este amar: “Să vă faceţi toţi amari“, iar cel care este sărat, va spune: “Să vă faceţi toţi săraţi”, atunci nu se va putea face sat.

Joachim_Anna_

Respectul între soţi

Dumnezeu pe toate le-a rânduit cu înţelepciune. Pe bărbat l-a înzestrat cu un fel de harisme, iar pe femeie cu un alt fel. I-a dat bărbatului bărbăţie, pentru ca să se descurce în situaţiile grele şi pentru ca femeia să se supună lui. Căci, dacă ar fi dat şi femeii aceeaşi bărbăţie, nu s-ar fi putut menţine familia.

Când eram în Epir, se vorbea despre o femeie cum că era înfricoşătoare. Purta o cămaşă albă până jos şi avea totdeauna un iatagan la ea. Tâlharii o luau în tovărăşia lor. Gândiţi-vă, să aibă o femeie în ceata lor. Odată a mers mai multe ceasuri pe jos într-un sat îndepărtat, ca să ia de ginere un fiu de vlah pentru fiica ei. Şi fiindcă acela se împotrivea, l-a răpit, l-a pus în spate şi l-a adus în satul ei. Desigur, acestea sunt excepţii. Astăzi însă, dacă ai mobiliza femei şi ai face cu ele o companie, atunci când ar vedea cercetaşi venind înspre ele, ar lua-o la fugă toate, crezând că este duşmanul.

Scriptura spune că: “Bărbatul este capul femeii”. Adică Dumnezeu a rânduit ca bărbatul să stăpânească peste femeie. Iar a stăpâni femeia peste bărbat este o ocară adusă lui Dumnezeu. Căci Dumnezeu a plăsmuit mai întâi pe Adam şi el a spus despre femeia sa: “Iată acesta-i os din oasele mele şl carne din carnea mea”. Evanghelia spune că femeia trebuie să se teamă de bărbatul ei, adică să-l respecte, iar bărbatul să-şi iubească femeia. În dragoste există respect şi respec­tul se află în dragoste. Căci cel pe care îl iubesc, îl şi respect. Şi cel pe care îl respect, îl şi iubesc. Adică nu este altceva una şi altceva cealaltă, ci amândouă sunt acelaşi lucru.

Oamenii însă se depărtează de această armonie a lui Dumnezeu, neîntelegând ceea ce spune Evanghe­lia. Şi astfel bărbatul, interpretând greşit cele pe care le spune Evanghelia, îi spune femeii sale: “Trebuie să te temi de mine”. Dar dacă s-ar fi temut de tine, nu te-ar fi luat în căsătorie. Sunt şi unele femei care spun: “De ce să se teamă femeia de bărbat? Cu asta nu sunt de acord. Ce fel de religie este aceasta? Nu există egalitate?”. Dar, vezi ce spune Sfânta Scriptură? “Începutul înţelepciunii este frica de Domnul. Frica de Dum­nezeu înseamnă respectul faţă de Dumnezeu, evlavia, sfiala duhovnicească. Frica aceasta te face să simţi teamă. Ea este ceva sfânt.

Egalitatea cu bărbaţii pe care o cer astăzi femeile poate fi valabilă numai până la un punct. Astăzi femeilor, deoarece lucrează şi votează, le-a intrat în cap un duh bolnăvicios şi cred că sunt egale cu bărbaţii. Fireşte sufletele sunt la fel. Dar dacă bărbatul nu-şi iubeşte femeia, iar femeia nu-l respectă pe bărbat, atunci se creează scene neplăcute în familie. Mai demult era considerat un lucru foarte grav faptul de a vorbi împotriva bărbatului. Astăzi a intrat în lume un duh de răzvrătire. Ce frumos era mai demult! Am cunoscut odată o pereche de soţi. Bărbatul era foarte mic, iar femeia lui era voinică şi înaltă până colo sus. O sută optzeci de ocale de grâu le descărca singură din căruţă. Odată un lucrător – înalt şi acela – a făcut o glumă cu ea. Atunci aceea îl înhaţă şi-l aruncă cât colo ca pe un băţ de chibrit. Dar să fi văzut ce ascultare făcea de bărbatul ei, cum îl respecta! Astfel se ţine familia, altfel nu se poate.

sf.Ioachim si Ana

Dragostea dintre soţi

- Maică Stareţă, i-ai scris urări lui Dimitrie, care acum se căsătoreşte?

- I-am scris. Părinte.

- Adu-mi felicitarea să completez şi eu ceva: “Hristos şi Maica Domnului să fie cu voi. Dimitrie, îţi dau binecuvântare să te cerţi cu toată lumea, în afară de Maria. La fel şi Mariei”. Ia să văd dacă vor înţelege la ce mă refer? Cineva m-a întrebat: “Ce uneşte mai mult pe bărbat cu femeia?”. “Recunoştinţa”, îi răspund. Unul iubeşte pe celălalt pentru ceea ce îi dăruieşte. Femeia îi   dă  bărbatului ei  încrederea, devotamentul  şi ascultarea sa. Iar bărbatul îi dă femeii siguranţa că o poate proteja. Femeia este doamna casei, dar şi o mare servitoare, iar bărbatul este stăpânul casei, dar şi hamalul ei.

Soţii trebuie să aibă dragoste curată între ei, pen­tru ca existând un climat paşnic în familie, să-şi poată îndeplini datoriile lor duhovniceşti. Pentru a trăi în chip armonios soţii trebuie din început să pună ca temelie a vieţii lor dragostea, dragostea cea scumpă, care se află în nobleţea duhovnicească, în jertfirea de sine şi nu în dragostea cea mincinoasă, lumească şi tru­pească. Atunci când există dragoste şi jertfire de sine, totdeauna se pune unul în situaţia celuilalt, îl înţelege şi-l doare. Şi atunci când cineva îl primeşte pe aproapele său în inima sa îndurerată, îl primeşte pe însuşi Hristos, Care îl umple cu şi mai multă veselie duhovnicească.

Atunci când există dragoste chiar şi departe de s-ar afla unul de celălalt, atunci când o cer împrejurările, se află aproape, pentru că dragostea lui Hristos nu poate fi limitată prin distanţe. Însă atunci când, Doamne fereşte, soţii nu au dragoste între ei, deşi s-ar afla aproape, în realitate însă se află departe unul de altul. De aceea trebuie să se străduiască să păstreze dragostea în toată viaţa lor şi să se jertfească unul pen­tru celălalt.

Dragostea trupească îi uneşte la exterior pe oame­nii lumeşti, dar numai atâta vreme cât există factori lumeşti (bani, frumuseţe, poziţie socială, etc. – n. tr.), şi îi desparte atunci când ele dispar, ducându-i astfel la pierzare. În timp ce, atunci când există dragostea duhovnicească, cea scumpă, chiar dacă unul dintre soţi îşi pierde aceşti factori, aceasta nu numai că nu-i desparte, ci îi uneşte şi mai mult. Atunci când există numai dragoste trupească, şi dacă, de pildă, femeia află că soţul ei a privit la alta, atunci îi aruncă vitriol în ochi şi îl orbeşte. În timp ce, atunci când există dragoste curată, o doare mai mult şi caută cu orice chip să-l aducă iarăşi pe drumul cel bun. Astfel vine harul lui Dumnezeu.

Odată a venit la Colibă un oarecare medic grec din America. Am văzut că avea un chip luminos şi de aceea l-am întrebat cu discreţie despre viaţa lui.

“Părinte, mi-a spus, sunt ortodox, dar până în ultima vreme nici posturi nu am ţinut, nici la biserică nu am mers. Într-o noapte am îngenunchiat în camera mea, ca să-L rog pe Dumnezeu pentru o problemă ce mă preocupa, când deodată camera s-a umplut de o lumină plăcută. Pentru destulă vreme nu vedeam nimic fără numai lumină şi simţeam o pace negrăită înlăuntrul meu”.

M-am minunat, deoarece am înţeles că omul acesta se învrednicise să vadă lumina necre­ată, şi de aceea i-am cerut să-mi spună ce se întâmplase.

“Părinte, mi-a spus, sunt căsătorit şi am trei copii. La început o duceam bine în familie. După o vreme însă femeia mea nu a mai avut răbdare să se preocupe de casă şi de copii, şi de aceea cerea mereu să ieşim la plimbări cu prietenele ei. I-am făcut hatârul. După puţin timp mi-a spus că vrea să meargă singură cu prietenele ei. Am primit şi aceasta, iar eu mă îngri­jeam de copii. După aceea nu a vrut să mergem în con­cediu împreună, ci a cerut bani să meargă singură. Şi apoi mi-a cerut un apartament, ca să trăiască singură. Am făcut-o şi pe aceasta. Dar ea îşi aduna acolo pe pri­etenii ei. În acest răstimp încercam s-o ajut în felurite chipuri, cu sfaturi, etc, ca să o conving să-i fie milă de copiii noştri, dar ea nici nu voia să audă. În cele din urmă mi-a luat o mare sumă de bani şi a dispărut. Căutam şi întrebam de ea peste tot, însă nici un rezul­tat, îi pierdusem urma cu desăvârşire. Într-o zi am aflat că venise aici în Grecia şi locuia la o casă de desfrânare. Mâhnirea mea pentru halul în care ajunsese nu se putea descrie. Cuprins de mâhnire, am îngenunchiat să mă rog. «Dumnezeul meu, am spus, ajută-mă s-o găsesc şi să fac tot ce îmi va sta în putinţă ca să nu-şi piardă sufletul. Nu pot suferi s-o las în halul în care a ajuns». Şi atunci m-a învăluit acea lumină şi inima mea a fost inundată de pace”.

Atunci eu i-am spus: “Frate, Dumnezeu a văzut răbdarea, nerăutatea şi dragostea ta şi te-a mângâiat în acest chip”.

De aceea spun că ne vor judeca mirenii. Vedeţi, acesta care era medic în America, care avea o astfel de soţie, şi care trăia în condiţiile şi mediul de acolo, de ce lucruri minunate s-a învrednicit!”

(in: Cuviosul Paisie Aghioritul, Viata de familie, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003)

JoacimAnna

Legaturi:

61 Comentarii »