sfn2

more_n1

ŞTIU CĂ MĂ VA AJUTA

Aveam 11 ani când am primit Taina Sfântului Botez. Puţin timp după aceea, mama s-a îmbolnăvit. Medicii i-au pus diagnosticul şi au decis să fie operată. Ar fi fost a treia operaţie şi viaţa mamei era în pericol. Eu înţelegeam toate acestea, pentru că o vizitam la spital în fiecare zi. Nu se ştia dacă va supravieţui… îmi amintesc acea senzaţie de pustiu în casă. Auzisem despre Sfântul Nicolae Făcătorul de minuni şi înţelegeam că ne poate ajuta doar o minune.

În ziua în care tata a dus-o pe mama la spital, eu am rămas singură în casă. Mi-amintesc că am plâns toată ziua şi, în genunchi, mă rugam Sfântului Nicolae. Ştiam că ne va ajuta, pentru că nu mai aveam altă speranţă. Cred că de atunci nu m-am mai rugat atât de sincer. Probabil că aşa se roagă doar copiii.

Saint_Nicholas_largeCâteva ore s-au scurs pe neobservate. Şi minunea s-a întâmplat! Părinţii mei s-au întors acasă veseli. Se întâmplase ceva de necrezut: analizele noi au infirmat diagnosticul şi nu mai era nevoie de operaţie. Medicii nu încetau să se minuneze. De atunci, am credinţa fermă că Sfântul Nicolae Făcătorul de minuni nu mă va părăsi niciodată.

Şapte ani mai târziu, m-am îmbolnăvit eu. La început, boala semăna cu o bronşită, însă starea mi se înrăutăţea din ce în ce mai mult. Începusem să scuip sânge, un simptom destul de periculos. Rezultatele analizelor au indicat în mod clar că e vorba de tuber­culoză. Pentru confirmarea diagnosticului am fost însă internată în spital. Trebuie să vă spun că ai mei se aflau deja în spital cu acelaşi diagnostic. Nu venea nimeni să ne viziteze, însă ştiam că cineva se roagă pentru noi. Cu mine era icoana Sfântului Nicolae Făcătorul de minuni.

Într-o zi, medicul mi-a spus că a doua zi urma să mai fac o analiză, de rezultatul căreia depindea dacă voi mai rămâne în spital un an sau voi fi externată. Seara m-am rugat mult în faţa icoanei Sfântului Nicolae, deşi nu mai era aceeaşi rugăciune curată ca şi în copilărie. Însă eu continuam să cred într-o minune şi toată speranţa mea era doar în Dumnezeu. Îl rugam pe Sfântul Ierarh Nicolae să se milostivească spre mine, păcătoasa, şi să mă vindece. La un mo­ment dat, am simţit că el m-a auzit. În suflet mi se aşternuse liniştea şi uşurarea. Am adormit ţinând în mâini iconiţa – era singura nădejde de ajutor pe care o mai aveam.

Dimineaţa, rezultatul analizei a arătat că plămânii mei erau sănătoşi. Medicii se minunau şi voiau să scrie chiar şi un articol despre acest caz. Toţi au ajuns la concluzia că eu şi părinţii mei am avut o infecţie necunoscută, asemănătoare cu tuberculoza. Toată fa­milia a fost externată. Ştiu că m-a salvat o minune, pe care eu nu o meritam. În minte îmi răsunau cuvintele Mântuitorului:”De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău”. (Ioan 5,14) şi mi se făcea frică…

Nu de mult s-a îmbolnăvit din nou mama. Având în vedere că suportase câteva operaţii, eram conştienţi de faptul că viaţa ei atârna de un fir de aţă. Din nou eram stăpâniţi de frică şi de disperare. Am început să mă rog, de data aceasta împreună cu tata. Însă cât de mult se deosebea rugăciunea noastră de cea din copilărie! În loc de rugăciune, era un murmur continuu: „Pentru ce?” Dar se pare că aveam pentru ce. Lacrimi de disperare mă înăbuşeau. Dar înţelegeam că doar cu lacrimi şi durere nu o voi putea ajuta pe mama. Numai acest gând mă mai susţinea în rugăciune. Împreună cu tata, ne rugam Sfântului Nicolae şi Maicii Domnului, citeam canoane pentru cea bolnavă, îi rugam pe cei apropiaţi să se roage pentru ea. Iconiţa mea ajunsese deasupra patului de spital. Doar o minune ne mai putea salva şi ea nu a întârziat să vină.

Îi mulţumeam din inimă Domnului, Preasfintei Sale Maici şi Sfântului Nicolae. Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Din cele trăite am înţeles un lucru: oricât de mult ne-am lupta noi pentru sănătate, pentru succes, pentru iubire, Dumnezeu ni le poate lua în orice clipă sau, dimpotrivă, ni le poate da. Nici un om nu are puterea de a-şi conduce viaţa după voia sa, însă, dacă va cere ceva de la Dumnezeu cu credinţă, El îl va auzi.

Daria, 18 ani, oraşul Sankt-Petersburg, Rusia

resize_of_bari-patron-sea-lg

O ÎNVĂŢĂTURĂ DE FOLOS

În anul 1993, terminam clasa a IX-a şi trebuia să susţin exa­men la biologie. Învăţam atât de mult, încât am făcut o criză de nervi: am strigat la mama şi am ieşit din casă. Ca unul care şi-a pierdut minţile, mă grăbeam să ies din oraş. În jurul meu era doar pădure, iar eu continuam să merg, fără să conştientizez ceea ce fac. Tot în acelaşi moment, mama se ruga cu lacrimi fierbinţi lui Dumnezeu şi Sfântului Nicolae Făcătorul de minuni – ajutătorul călătorilor şi ocrotitorul rătăciţilor şi al celor aflaţi în primejdie. În momentul când a rostit rugăciunea, o putere nevăzută m-a oprit. Ceaţa s-a risipit din faţa ochilor mei. M-am îngrozit de ceea ce am făcut şi îmi părea foarte rău. Pe drumul pustiu mi-a ieşit în cale un motociclist, care m-a dus până acasă. După aceea, mult timp i-am cerut iertare mamei pentru fapta mea.

Serghie, oraşul Mirnâi, Rusia

resize_of_bari-exvoto-lg

MIRUL TĂMĂDUITOR

Când fiul meu nu împlinise încă doi ani, a avut o puternică intoxicaţie alimentară. Soţia m-a sunat la serviciu şi mi-a spus de starea lui gravă. Avea febră mare, care continua să crească. Medicul trebuia să vină abia după-amiază şi, dacă starea copilului nu se ameliora, trebuia chemată urgent salvarea. Am venit repede acasă. Copilul era culcat în pat, cu ochii aţintiţi spre tavan. Nu recunoştea pe nimeni. Când i-am atins capul, inima mi-a îngheţat pe loc: fontanela era deschisă ca la un nou născut. Soţia mea era în stare de şoc. Rostea neîncetat „Născătoare de Dumnezeu” şi îşi punea toată speranţa doar în Unul Dumnezeu.

Eu m-am repezit spre icoane, am îngenuncheat în faţa lor şi am început să mă rog fierbinte. Apoi am venit lângă copil şi, cu mâna pe burta lui, rosteam Tatăl nostru. Am hotărât să nu chemăm deocamdată Salvarea. Când a venit medicul, copilul se simţea deja mult mai bine, febra îi scăzuse. Medicul a spus că nu era nevoie să îl ducem la spital, ci doar să îi dăm medicamentele prescrise de el. După ce a plecat, eu am uns fruntea şi burta copilului cu ulei sfinţit de la racla Sfântului Nicolae. Aceasta s-a întâmplat într-o joi – ziua pomenirii Sfântului. Băiatul a adormit, iar soţia a alergat la farmacie după medicamente. Peste o oră, copilul s-a trezit. Zâmbea. Nu mai avea febră, iar fontanela era închisă. S-a însănătoşit fără să mai ia nici un medicament. Când s-a trezit, l-am întrebat:

-  A venit cineva la tine în somn?

-  Da! mi-a răspuns el.

Iată cât de grabnic Sfântul Nicolae a răspuns cererii noastre şi ne-a vindecat copilul.

Serghei, oraşul Samara, Rusia

*

Te lăudăm pe tine, Sfinte Nicolae, căci familiilor care cu nădejde aleargă la minunatul tău ajutor, prin mijlocirile tale către Mântuitorul Hristos le rânduieşti viaţă paşnică, binecuvântare şi izbăvire din ispitele şi împrejurările cele grele ale vieţii.

2218198109_b2ae84c11b

FOTOGRAFIA

Serghie şi Olga s-au cununat în Samara, în biserica Sfintelor Elpis, Pistis, Agapi şi mama lor, Sofia, unde era paroh părintele Vitali Kalaşnikov. A doua zi după cununie, tânărul căsătorit a venit la bi­serică şi i-a arătat preotului o fotografie făcută în timpul cununiei, cu un aparat Polaroid. În partea stângă a fotografiei se vedeau clar contururile unei fiinţe omeneşti. După cum mărturiseşte părintele Vitali, cel din fotografie avea înfăţişarea Sfântului Nicolae. Când au mers cu fotografia şi au comparat-o cu chipul Sfântului Nicolae zugrăvit în biserică, au constatat că chipurile sunt identice, numai că în fotografie Sfântul Nicolae ţinea în mâna stângă Evanghelia, iar în cea dreaptă Sfântul Potir.

În fotografie, chipul Sfântului Nicolae părea că plutea în văzduh, vizavi de peretele unde încă înainte de revoluţie era o sobă. Când, după zece ani, s-a reconstruit biserica, zidarii au tencuit peretele care nu avea nici o pictură. Curioşi, slujitorii bisericii, au hotărât să verifice dacă nu cumva a fost vreo coincidenţă. Ei au fotografiat acelaşi loc unde se arătase chipul Sfântului. Spre minunarea lor, pe fotografiile lor au văzut aceeaşi imagine: Sfântul Nicolae ţinând în mâini Evanghelia şi Sfântul Potir.

Părintele Vitali a căutat în arhiva bisericii şi a aflat că această biserică a fost sfinţită în anul 1898 şi că, pe lângă hramul Sfintelor Elpis, Pistis, Agapi şi mama lor, Sofia, avea şi hramul Sfântului Nicolae.

După această minunată întâmplare, enoriaşii s-au adresat conducerii eparhiale, ca biserica să redobândească şi vechiul hram, lucru care s-a aprobat.

Părintele Vitali a mai mărturisit:

- A mai fost o minune. Când s-a înălţat turla bisericii, chiar deasupra ei, pe cer, a apărut o urmă ca a unui avion cu reacţie, în chipul unei cruci cu opt colţuri, îndreptată spre răsărit.

Andrei Polânski, oraşul Samara, Rusia

sf-nicolae-03

CASA NEÎNCUIATĂ

O femeie s-a dus în pelerinaj la o mănăstire şi abia la sfârşitul zilei şi-a amintit că lăsase uşa casei descuiată. Casa era la capătul oraşului Kirov şi, în afară de ea, nu mai locuia nimeni acolo. Ce să facă? Toţi o sfătuiau să se întoarcă. Însă ea le-a spus:

- Nu, nu mă voi întoarce, facă-se voia Domnului.

Şi, rugându-se Sfântului Nicolae, şi-a continuat drumul. Peste o săptămână, s-a întors acasă. Uşa era larg deschisă. A înţeles că înăuntru era cineva. S-a oprit speriată în prag. Intrând în casă, a venit înaintea ei un bărbat tânăr, care s-a aruncat la picioarele ei.

-  Lasă-mă să plec, striga el, în numele lui Dumnezeu, lasă-mă să plec! Îţi întorc tot ce-am luat, numai lasă-mă să plec!

-  Uşa este deschisă, pleacă!

-  Nu pot! Bătrânul nu mă lasă.

-  Care bătrân?

-  Unul… aşa mic de statură. Eu am intrat în casa ta, am golit frigiderul, am mai luat câte ceva, uite, nici nu le-am atins şi am dat să ies, dar în uşă stătea el. Nu scotea un cuvânt. Mi s-a făcut frică! Am încercat să ies noaptea – el tot acolo stătea. Dacă vrei, poţi să mă duci la miliţie!

-  Ia uite ce-ţi mai trece prin cap! Pleacă! Nu ai dat foc casei şi îţi mulţumesc pentru asta!

-  Mi-e frică de bătrân.

Femeia s-a rugat Sfântului Nicolae şi apoi l-a slobozit pe hoţ. Dacă femeia l-a iertat, l-a iertat şi Sfântul Nicolae.

O credincioasă din oraşul Suzdal, Rusia

00015d_nicolae1

ISTORIA UNUI HIPPY

Am calatorit mult cu autostopul, iar bani bineinteles ca nu aveam. Mi se intampla sa fiu pe drum si iarna, seara, tarziu. Uneori se intampla ca ore in sir sa nu treaca nicio masina sau nu voia niciuna sa opreasca. Atunci cand inghetam prea tare si imi dadeam seama ca s-ar putea sa petrec o seara sub cerul liber, intr-un loc pustiu sau chiar in zapada, incepeam sa ma rog Sfantului Nicolae Facatorul de minuni. Nu treceau nici douazeci de minute si aparea o masina, care intotdeauna se oprea. Desi ma aflam doar pe calea care duce la Dumnezeu, intelegeam totusi ca nu este bine sa abuzez de ajutorul Lui si ma rugam cu frica doar atunci cand era strict necesar.Si Sfantul ma ajuta de fiecare data, iar aceasta m-a intarit si mai mult in credinta si m-a apropiat de Biserica.

icoana Sf. Nicolae cu Hristos si Maica sa

O LECŢIE LA ÎNCEPUT DE DRUM

Când în oraşul Kaliningrad s-a târnosit o biserică nouă în cinstea Mântuitorului Hristos, eu m-am dus la prima slujbă. La pangar, atenţia mi-a fost atrasă de o icoană a Sfântului Nicolae. Tot drumul spre casă, mă încălzea sentimentul de evlavie pentru noua icoană. Când însă am intrat cu ea în casă, fiica mea a luat icoana în mâini şi imediat a dat-o la o parte cu dispreţ, spunând:

- De ce ai mai cumpărat-o? Şi aşa ai prea multe icoane şi mai spui că nu ai bani nici măcar pentru pâine!

Cu durere în suflet, i-am răspuns:

- Eu nu-ţi impun să crezi. Dar despre Dumnezeu şi icoane te rog să nu vorbeşti niciodată urât. Nu judeca ceea ce nu ştii.

Câteva ore mai târziu, maşina în care se afla ea a avut un acci­dent. Dintre pasagerii celor două maşini care s-au ciocnit, doar ea a avut de suferit. Ceilalţi s-au ales numai cu o sperietură, pe când fiica mea avea o fractură de bazin, o puternică comoţie cerebrală, răni la cap, la faţă, la mâini şi la picioare. I-am spus că toate acestea i-au fost date ca o lecţie pentru atitudinea ei neserioasă faţă de icoa­ne şi credinţă. M-am rugat Sfântului Nicolae pentru iertarea şi însă­nătoşirea ei. În prezent, fiica mea este sănătoasă şi a început să creadă în Dumnezeu.

Liuba Nikitina, oraşul Kaliningrad, Rusia

from Decani Icon Studio

DOUA SCRISORI

Mă numesc Tatiana Ilina şi sunt din oraşul Sankt-Petersburg. Întâmplarea pe care am să v-o povestesc în continuare s-a petrecut pe când soţul meu lucra la un magazin particular de pâine. Eu rămăsesem fără serviciu şi o duceam foarte greu. Fiica mea, împreună cu familia ei, se mutase în Vorkuta. Din ultimii bani, m-a sunat ca să-mi spună că viaţa lor se afla în pragul unor mari hotărâri şi că despre toate acestea îmi scrisese mai mult în două scrisori. Atât a apucat să-mi spună şi convorbirea s-a întrerupt. Vă puteţi da seama câte griji îmi făceam pentru ea şi cu câtă nerăbdare aşteptam aceste scrisori! Şi iată că a sosit şi ziua când le-am primit.

Tocmai îi duceam soţului de mâncare la serviciu şi, fără să le deschid, le-am pus în buzunarul paltonului. Când m-am întors, am constatat că scrisorile lipseau. Probabil că le-am pierdut pe drum, m-am gândit. Am alergat înapoi, controlând fiecare centimetru, dar scrisorile nu erau de găsit. Am venit acasă, am căzut în genunchi şi, cu lacrimi în ochi, l-am rugat pe Sfântul Nicolae să mă ajute. Îi spuneam, printre lacrimi, că ele erau de la nefericitul meu copil şi că îmi sunt mai de preţ decât banii.

Deodată, sufletul mi-a fost cuprins de linişte, de parcă aş fi şi primit răspuns la cererea mea. A doua zi, am găsit în cutia poştală două scrisori. Nu ştiu cine a fost cel ce a adus scrisorile, dar ştiu că aceasta s-a făcut prin purtarea de grijă a Sfântului Nicolae. Dar milostivirea sa faţă de noi nu s-a oprit aici.

Seara, soţul meu s-a întors de la serviciu. Era palid. Primise o bancnotă de 50000 de ruble, şi dăduse pâinea şi restul. S-a dovedit apoi că bancnota era falsă. Pe atunci această sumă era aproape cât salariul lui de vânzător în magazin. Bietul de el, în drum spre casă se tot frământa cum să-mi dea această veste, căci urma să flămânzim mult timp, iar eu mă luptam din toate puterile să economisesc fiecare bănuţ. Dar eram atât de fericită de ajutorul pe care mi l-a dat Sfântul Nicolae în aflarea scrisorilor, încât restul aproape că nu mai avea importanţă. Nu m-am supărat deloc pe soţul meu, ci, dimpotrivă, ne-am rugat împreună Sfântului Nicolae, i-am mulţumit pentru redobândirea scrisorilor şi l-am rugat să ne ajute să ne izbăvim de necazul şi paguba ce ni le va pricinui acea bancnotă falsă.

Ajutorul nu s-a lăsat aşteptat, pentru că a doua zi patronul l-a iertat pe soţul meu şi nu i-a reţinut nici un ban din salariu. Şi cu adevărat acest lucru a fost o minune, pentru că acel patron era un om foarte zgârcit şi nu ierta nimănui nici o greşeală.

Acestea au fost două încercări ale credinţei noastre şi slavă Domnului, El ne-a dat putere să mergem mai departe. Fie binecu­vântat Sfântul Nicolae cel grabnic ajutător!

Tatiana Ilina, oraşul Sankt-Petersburg, Rusia

*

a-190

Pierzând curăţia cea de la Botez, ne arătăm asemenea unor făpturi slăbănogite şi întunecate, dar tu, Părinte Nicolae, ridică-ne pe noi, cei lipsiţi de vlagă, şi curăţindu-ne, ne luminează mintea ca să putem pricepe căile pocăinţei şi să ne facem lucrători întru Adevăr ai dumnezeieştilor porunci.

SFÂNTUL NICOLAE ÎL AJUTĂ PE MICUŢUL NICOLAE

Fiul meu a avut mari probleme de sănătate încă de la naştere, pentru că s-a născut mai înainte de vreme. În mod normal, un copil născut înainte de vreme nu poate respira singur, ci trebuie să i se facă respiraţie artificială. Fiul meu s-a născut într-o zi de pomenire a Sfântului Nicolae. El a început să respire singur. Medicii susţineau că s-a întâmplat o minune. A respirat singur 24 de ore, până când s-a eliberat primul aparat de respiraţie artificială din spital.Atunci me­dicii mi-au spus să fiu pregătită pentru orice. Eu continuam să mă rog. Au urmat zece zile de reanimare în spitalul pentru copii, apoi copilul a avut o hemoragie cerebrală, plămânii lui erau slabi, avea greutate mică… Am înţeles că toate acestea sunt încercări de la Dumnezeu. Credinţa mea s-a întărit. Soţul meu a început să creadă şi el în Dumnezeu şi s-a botezat. În spital, am reuşit să botezăm co­pilul cu numele Nicolae. Iar peste puţin timp, copilul s-a însănătoşit şi noi am fost externaţi.

La ieşirea din spital, medicii ne spuneau că el poate rămâne invalid şi că poate să sufere mai târziu de multe boli cronice. Peste o lună, în orăşelul nostru a fost adusă icoana Sfântului Nicolae Făcătorul de minuni, copie de pe cea care se află la moaştele Sfântului de la Catedrala Hristos Mântuitorul. Ne-am dus să ne închinăm la ea împreună cu copilul.

El primeşte Sfintele Taine cu o evlavie neobişnuită pentru un copil, iar în faţa icoanelor devine foarte serios. Iată, au trecut câţiva ani, iar el continuă să fie sănătos şi cuminte. Îi mulţumim Sfântului pentru toate cele pe care ni le-a dăruit, îi mulţumim şi pentru ocrotirea sa pe care o simţim din plin până astăzi.

Sfinte Părinte Nicolae, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, cei care avem trebuinţă de ajutorul tău!

Iulia, oraşul Ekaterinburg, Rusia

Saint Nicholas Saves Enfant Demetrius from Saint Nicholas Saves Enfant Demetrius from Drowning

CEL MAI BUN ANGAJATOR

Am rămas fără serviciu. Producţia unei uzine la care am lucrat aproape 16 ani s-a oprit. Câştigam bani prin diverse locuri, cum şi unde puteam, iar ca să mă angajez în specializarea mea nu era nici o nădejde. Situaţia în familie era critică. Părintele de la biserică, aflând de situaţia mea, m-a sfătuit să mă rog Sfântului Nicolae şi să citesc zilnic acatistul său. I-am urmat sfatul şi am început să citesc în fiecare dimineaţă şi seară acatistul Sfântului.

Peste câteva zile, am fost anunţat că eram aşteptat să fiu angajat conform specializării mele. Interesant este faptul că la întreprinderea la care am început să lucrez era ordinul să nu fie angajaţi oameni „de pe stradă”. După ce şeful meu mi-a semnat cererea de angajare, mă tot întreba:

- Cine este cel care ţi-a mijlocit angajarea?

Iată, de această minune m-am învrednicit eu, nevrednicul, din partea Sfântului Nicolae.

Alexei Popov, oraşul Volgograd, Rusia

04fb5fa0

O DURERE DE MĂSEA

La mine acasă se păstrează câteva picături de ulei sfinţit, pe care l-am primit de la biserică după Sfântul Maslu săvârşit în ziua pomenirii Sfântului Nicolae. S-a întâmplat ca odată mama să se afle în vizită la mine. O durea cumplit o măsea. Eu am dus-o la policlinică, unde i-au scos-o. Însă peste puţin timp, mama a făcut febră mare, obrazul i s-a înroşit şi i s-a umflat. Suferea mult, iar eu nu o puteam ajuta cu nimic. La acea oră târzie, policlinica era deja închisă.

Mi-am îndreptat instinctiv privirea spre icoane. În minte mi-au răsunat cuvintele din Evanghelie: „După credinţa voastră fie vouă(Matei 9,29). Am privit sticluţa cu ulei sfinţit şi am început să mă rog Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni. Am luat sticluta in mana si am uns cu ulei obrajii mamei, facand semnul crucii pe ei si rostind:

- In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh.

In vazul intregii familii, mama a inceput sa se simta din ce in ce mai bine: roseata si umflatura au disparut, iar febra a scazut. Cu totii ne-am bucurat. I-am propus mamei, de cateva ori, sa citeasca, drept multumire pentru vindecarea minunata, Acatistul Sfantului Nicolae. Ea insa a refuzat, sustinand ca nu fusese decat o simpla intamplare. Tot in aceeasi seara durerea i-a revenit.

Irina, din orasul Samara, Rusia

(extrase din: Viata si minunile Sfantului Nicolae. carte pentru copii, parinti si bunici”, Editura Sophia, Bucuresti, 2006)

sf-nicolae-04

Alte linkuri folositoare:

2