Ce poate sa insemne “PORUNCA” la Dumnezeul-Iubire? Vrem sa fim oamenii cei mai… ce din cimitir?

“Noi intelegem porunca de pe linia armatei si institutiilor lumii noastre.  E o intelegere cam cazona.

M-am straduit, m-am nevoit multa vreme in viata sa inteleg ce inseamna porunca din partea unui Dumnezeu care este iubitor de oameni, un Dumnezeu care pentru dragostea Lui de om pe Sine se jertfeste pentru ca Adam sa traiasca, Adam fiind noi toti si fiecare in parte, personal. Si atuncea cum un Dumnezeu asa poate porunci? Eu n-am crezut ca un asa Dumnezeu poate porunci – ceea ce eu intelegeam prin porunca.

Si am inteles doua lucruri din partea culturii filocalice. Numesc Parintii porunca cuvantul Lui Dumnezeu fiindca este un cuvant de ultima autoritate. Nu un dumnezeu pagan ne vorbeste; zice psalmul [95,5, in traducerea originala] ca “toti dumnezeii neamurilor draci sunt”, ci Dumnezeul Cel Singur care a facut cerul si pamantul. Si autoritate dincolo de ce ni s-a spus de [catre] Dumnezeul nostru nu exista. Pentru noi asta inseamna porunca.

Un alt lucru prin care am descoperit ceva din ceea ce intelegem noi prin porunca, iata, este o zicala englezeasca. Am auzit-o de mai multe ori prin Anglia si, desi [este] din mentalitatea englezilor, si nu de la Parintii pustiei, este o zicala vrednica de Filocalie si, in sensul asta, filocalica.

Erau doi prieteni care trebuiau sa faca nu stiu ce treaba. Si unul ii zice celuilalat: „Poti sa ma ajuti cu ceva?”. Raspunsul celuilalt, pe care l-am auzit de mai multe ori, a fost asta: “Cea mai mica dorire a ta pentru mine este porunca!”. Din partea noastra, a oamenilor, asta e atitudinea adamica prin care intampinam cuvantul Lui Dumnezeu. Da-ne, Doamne sa intelegem lucrul asta, ca cea mai mica dorire a Dumnezeului nostru – in dragostea cu care o da si in dragostea cu care suntem datori sa primim aceasta iubire  – pentru noi este porunca.

Daca poruncile in Vechiul Testament se dau prin „sa faci” si „sa nu faci”, iata ca Hristos ne vorbeste altfel; zice: „Fericiti cei care…”. Si ne da cele noua Fericiri. Asta porunca? Da! De la Dumnezeu asta-i porunca fiindca este cuvantul de ultima autoritate. Sau zice: „Ati auzit de la cei din vechime ca s-a zis… asa si pe dincolo, insa Eu zic voua…”. Si arata o noua dimensiune a ceva ce putea sa para o porunca doar moralizanta. Si acest „dar Eu zic voua…” nu suna a porunca. Nu asa ne porunceste sergentul in armata. Dar pentru noi este porunca daca  Il iubim pe Dumnezeu. Daca nu, o lepadam. Si Dumnezeu se lasa lepadat…”.

“(…) Tot restul [in afara culturii Duhului, a Bisericii, adica tot ceea ce ramane in vesnicie] se termina cu mormantul.

Iata, am pomenit si alteori de un zidar cu care am lucrat mai multi ani in Anglia, la manastire. Om foarte simplu, dar un suflet deosebit. Care intr-o zi ne povestea ca un ucenic de-al lui, un lucrator, un tanar care face ce-i zicea el. Dar era un tanar, un baiat care, ca tinerii din generatia lui cauta sa ajunga mai sus, sa catige mai multi bani. [Si ii zice] zidarului asta smerit, vazandu-l  un om foarte istet, foarte… “neadormit”, si zice: „Mai, Bob, tu ai putea sa faci mult mai mult bani, [altfel] decat fiind zidar!”. Si reactia zidarului: „Si ca ce chilipir? Eu nu vreau sa fiu omul cel mai bogat din cimitir!” .

Si zic ca orice alta cultura se termina cu cimitirul. Vrei sa fii omul cel mai cult din cimitir, cel mai faimos din cimitir, cel mai bogat, cel mai…. ce din cimitir? Sa ai statuia cea mai impresionanta din cimitir?”

(extrase din: Conferinta parintelui Rafail Noica de la Bucuresti, 19 nov. 2002: “Pentru ce ne pregateste Filocalia?“ (AUDIO); si integral video aici)

Din aceeasi conferinta: