În sfînta sfintelor pătrunde
Cel mai curat trup pământesc,
Cea mai curată’ntre copile
Ce s-a născut în chip firesc.

Dar, câştigat prin mare rugă,
-Târziu- şi-n aspră nevoinţă,
Părinţii o aduc la templu,
Ca dar şi ca recunoştinţă.

Că-n marea dragoste de ceruri
I-aduc ca jertfă fecioria,
În sfânta sfintelor să crească,
Pentru-ai sfinţi copilăria.

Ca sufletu-i curat şi sincer,
Să crească fără de păcate
Şi fără răutatea lumii,
Numită, personalitate.

Şi-ambiţiile feminine
Şi năzuinţele fireşti
Nu s-au atins de trupu-i fraged,
Ars de trăiri duhovniceşti.

Trupul femeii poftitoare,
Smerenia i la sfinţit
Iar duhul ei, fără prihană
Spre cer tins necontenit.

Trăirea sa- profundă rugă.
Iubirea sa un imn ceresc
Şi inima altar de jertfă
În trup total duhovnicesc.

Umnul său străin de lume,
Duhovnicesc şi plin de har,
Era chivot al neprihanei
Şi al iubirii sfinte, dar.

Chip al coplelor din lume
Şi –al curăţiei feminine,
Dorinţa ei era totalul
Desăvârşirilor divine.

Şi Dumnezeu a fericit-o
Cu har imens trimis de sus
Să poarte-n braţe mintuirea
Şi dragostea, care-i Iisus.

Ea este cea care pe lume,
A ascultat de Dumnezeu
Desăvârşit şi-n neprihană,
Îl naşte Fiu pe Domnul Său.

Ea ţine –n braţe-n faţa lumii,
Iubirea şi desăvârşirea,
Ea prin Iisus a adus lumii,
Pe Dumnezeu şi mântuirea.

Vas al luminii şi-al iubirii
Ce n-a gustat întinăciunea,
Prin neprihana ei smerită
A împlinit în trup minunea.

Ea a legat lumea de ceruri
Şi-a unit cerul cu pământul
Când s-a smerit total şi sincer
Născând pe Dumnezeu CUVÂNTUL.

Arhanghelul ceresc se pleacă
Smeritei feţe fecioreşti
Plină de har, plină de daruri
Şi de comori Dumnezeieşti.

În faţa ei se pleacă lumea
Cu dragoste şi i-se’nchină
Şi-o fericeşte’ntreg pământul
Care trăieşte în lumină.

Biserica azi o primeşte,
Pe cea mai sfântă din fecioare,
Şi într-u ea se’podobeşte,
Cu dragostea mântuitoare.