FERICITUL CUVIOS SI MARTIR DANIIL (SANDU TUDOR) – biruinta slabiciunii si tragismul indumnezeirii

17-11-2009 Sublinieri

Parintele Daniil - icoana de Ioan Popa

Cititi si:

osuarul.si.icoana.martirilor.anticomunisti aiud

Marea drama a adevaratei si sfintei Ortodoxii este lipsa tipatoare a duhovnicilor si ierarhilor. Duhul Sfant tine locul tuturor…, ca nici un trup sa nu se mandreasca, sa nu se laude in fata lui Dumnezeu!

1. Crestinismul: biruinta prin slabiciune

(sursa: cuvant.credo.ro)

“Crestinismul este tragismul supremei bucurii, tragismul indumnezeirii. Omul nu mai e condus de Dumnezeu din afara. Acum, Dumnezeu e ca si cum n-ar fi, fiind suprema Smerenie. Este in noi cu toata plenitudinea Lui euharistica. Imparatia cerurilor e in noi cu toata tri-hipostatica prezenta. Asta inseamna sa bem tot amarul apocaliptic al supremei bucurii, din sapte potire. Asta inseamna, pana la sfarsitul veacurilor, sa biruim prin slabiciune si, iluminati, sa implinim pururea chinurile si patimile Hristosului. Asta inseamna ca, in biruinta asupra durerii pacatului, provizoriului si mortii, e necesar supremul, cutremuratorul pogoramant in toate.

Dumnezeu, El Insusi, lucreaza cu puterea slabiciunii, care este mai tare decat oamenii:asa si-a ales cele nebune ale lumii, ca sa faca de rusine pe cele intelepte; pe cel slabe ale lumii, ca sa faca de rusine pe cele tari; a ales pe cele de jos, pe cele dispretuite, ba incape cele ce nu sunt, ca sa dea jos pe cele ce sunt. Si insusi Dumnezeu, ce S-a pus in vileag mai mult ca oricine, e ca si cum nu ar fi, lucreaza printr-o prezenta gingasa, ca o lipsa, ca o absenta…

Infricosatoare e calea bucuriei crestine si a biruintei ei, caci ea va trebui mai intai sa vada uraciunea pustiirii stand la locul cel sfant. Sfintenia nu va fi scazuta prin aceasta, ci mai stralucita va fi…

De aceea, pana la seceris, Marsavia si Prapadul fara voie sunt uneltele Sfinteniei. Aceasta-i marea minune pe care a vazut-o proorocul Daniil, stapanirea aceasta in inima Sfinteniei a chipului abominatiei dezolarii…

Marea libertate creatoare a lui Dumnezeu isi ingaduie totdeauna paradoxul tuturor minunilor! De aceea, dupa intrupare mai ales, El voieste ca oamenii sa fie condusi de neoameni, pacatosii sa fie sfintiti de pacatosi, iar alesii Lui – Biserica si Sfintii – sa se supuna unor conducatori atat de indoielnici si uneori dincolo de toate ingaduintele cu putinta.

Marea drama a adevaratei si sfintei Ortodoxii este lipsa tipatoare a duhovnicilor si ierarhilor. Duhul Sfant tine locul tuturor…, ca nici un trup sa nu se mandreasca, sa nu se laude in fata lui Dumnezeu!…”.

(Din: “Taina rugului aprins: scrieri si documente inedite”, Editura Anastasia, Bucuresti, 1999, pagina 132

S-Tudor

2. Marturii

(din: Rugul Aprins. Staretul Daniil de la Rarau)

Marturiile Parintelui Arhimandrit Ioan Neagoe despre Parintele Daniil Tudor: “Rugaciune, rugaciune, rugaciune neîntrerupta…”

“Când l-am cunoscut eu – marturiseste Arhim. Ioan Larion Neagoe, staretul Manastirii Sihastria Raraului, ucenic al parintelui Daniil pe vremea când acesta era staret la Rarau, – parintele Daniil avea peste saizeci de ani si, chiar daca avea, asa, ca mine, barba alba, parul alb, era un barbat foarte frumos, puternic ca un flacau de douazeci de ani, roscovan la fata, cu fruntea mereu ridicata, ochii caprui si patrunzatori, parca de-o severitate nerostita. Când se uita la tine, te simteai mic si pacatos. Auzisem ca avea o cultura de savant în multe domenii – de la filosofie, pictura si teologie pâna la cele mai riguroase stiinte – ca jos, în lume, avea ca prieteni ministri, generali, scriitori, profesori universitari si, deseori, toti acestia se temeau sa deschida gura în fata lui, caci era un partener foarte incomod de discutii, care te eclipsa cu stiinta lui, un om aprig, necrutator cu diletantii, cu cei neinformati, dar si cu cei care nu-i împartaseau parerile. Aici însa, în mânastire, devenea cu totul alt om.

Înca de când l-am vazut prima data, parca o voce mi-a soptit asa, la ureche, ca am în fata un om ceresc. Va marturisesc ca adesea, privindu-l, îmi venea sa ma aplec sa sarut urma pe care piciorul lui o lasa pe pamânt. Parca plutea printre noi, tacut si interiorizat, nu era deloc vorbaret si taios, ca în cercurile lui de intelectuali. Traia retras, era un monah asa-zis “de chilie”, toata noaptea la fereastra odaitei sale vedeam lumina. Daca dormea o ora-doua pe noapte, dar nici asta nu putea fi numit somn. Avea mereu Rugaciunea lui Iisus în suflet si un om care are aceasta rugaciune în suflet dobândeste trezvia!

metanoiaAsadar, chiar si atunci când dormea, parintele era treaz, avea trezvie, era vazator cu duhul. Uneori, când ne încercau ispitele, veneam noaptea catre chilia lui, umblam desculti si calcam pe iarba, picioarele noastre nu puteau face nici un zgomot, el era dincolo de usa dubla, cu fereastra în partea cealalta, însa când ajungeam aproape, auzeam glasul lui dinauntru, care ne striga:

”Ce-i, frate Ioane? Ce-i, fiule?”.

Ne simtea în duh ca venim, iesea în prag si ne zâmbea. Chilia lui era saracacioasa, cu un pat tare, calugaresc, o masa de lucru si un scaun, iar de jur-împrejur numai carti, peste 7000 de volume, multe din ele carti rare, alese pe sprânceana din vasta sa biblioteca de la Bucuresti. Avea mare evlavie la Sfântul Ioan Bogoslovul, purta cu el mereu si o veche icoana a Rugului Aprins (…). Stia mai multe limbi straine la perfectie, toata noaptea se ruga, citea enorm si scria, scria permanent.

Iar când intra în biserica, pur si simplu se schimba atmosfera. Va spun, de multe ori îl vedeam pasind în pridvor si deodata simteam cum aerul dinauntru se încalzeste. Cântând în altar, glasul lui ne tinea de foame, de frig si de sete. Era un aprig postitor si rugator, un staret care tinea cu strasnicie adevaratele rânduieli ale unei chinovii ortodoxe. De pilda, noi, fratii, trebuia sa cerem binecuvântare ca sa putem mânca fragi de pe munte, iar în duminici, chiar daca mâncam fragi sau zmeura prin paduri, n-aveam voie sa aducem nici o bobita în mânastire, ca sa nu facem ispita. Stiam ca parintele Daniil a stat trei ani de zile sihastru la Râpa lui Coroi, în muntii Sihla, undeva pe lânga Mânastirea Sihastria Neamtului, pastrând juramântul tacerii, mâncând numai o data-n saptamâna ciuperci si cartofi. Aici, pe Rarau, mânca de doua ori în saptamâna, doar sâmbata si duminica. Atât! Cinci zile pe saptamâna nu mânca, se ruga neîncetat, tinea toate slujbele si predica dupa fiecare slujba. Ma mult, la ceasurile mesei venea de fiecare data în trapeza, ne privea pe noi cum mâncam, chiar daca el nu lua nici o farâmâtura. Înainte de fiecare masa, un frate citea din Sfânta Scriptura, din Vietile Sfintilor sau o anumita rugaciune, apoi cu totii mâncam în tacere, iar la sfârsit el ne explica, facea comentarii împreuna cu toata obstea pe marginea celor citite.

Vorba îi era blânda dar hotarâta, în fata noastra nu rostea o vorba mai mult decat se cuvenea. Impulsiv era doar cu ateii, cu cei care voiau sa-i tulbure viata închinata lui Hristos. Îmi amintesc, de pilda, dimineata când am pasit întâia oara pe poarta mânastirii, nestiutor în cele bisericesti, tinând în mâna o valijoara ostaseasca din lemn, si dupa câtiva pasi am ramas asa încremenit, naucit de cele pe care le vedeam. În curtea mânastirii se simtea un neînchipuit duh de pace! Un duh de pace, da, o rânduiala sfânta, statornicita de cârmuitorul obstii. Vedeam calugari tineri, cu metaniile în mâna, tacuti si senini precum sfintii; când se întâlneau doi frati prin curtea mânastirii, puneau metanie unul în fata celuilalt de fiecare data, îsi ziceau „binecuvântati”, cu asa o evlavie si respect, încât ma gândeam ca numai în Rai oamenii se pot întelege atât de bine unii cu altii. În rastimpuri, fratii se opreau din muncit, se puneau în genunchi si se rugau chiar acolo, sub cerul liber.13626.jpg Aveam sa aflu ca asta e una din ascultarile date de staret: în mânastirea de la Rarau nu se muncea niciodata o ora neîntrerupta. O jumatate de ora munceai, o jumatate de ora trebuia sa citesti sau sa te rogi. Fiecare calugar avea mataniile la brâu si o traistuta din lâna, pusa pe dupa cap, piezis, în care obligatoriu purta o carte de rugaciuni. Îi vedeai chiar si pe monahii ciobani în vârf de munte, îngenunchiati între oi, cu palmele înclestate de ruga. Asa umbla si staretul, îmbracat modest, ca un simplu monah. Rugaciune, rugaciune, rugaciune neîntrerupta, asta era singurul lui îndemn.

Despre sine, staretul vorbea foarte putin, si asta numai atunci când experientele sale de viata ne-ar fi putut fi de folos noua, calugarilor. De pilda, atunci când ne învata cum trebuie sa ne rugam si ce înseamna Rugaciunea inimii, amintea adesea despre puternica lui experienta mistica pe care a trait-o la muntele Athos, acolo unde viata i se schimbase pe de-a-ntregul; si ne întrebam cu uimire cum se poate ca el sa fie sfântul din fata noastra, daca e omeneste posibil ca un muritor sa-si schimbe atât de radical destinul.

Când s-a întors din Sfântul Munte Athos cu plete si cu barba multi dintre prietenii lui râdeau de el. Ne-a povestit ca în timpul pelerinajului din Sfântul Munte, pe când se afla la Sfânta Ana si participa la slujba de toata noaptea a venit la el un parinte în vârsta de peste 80 de ani si l-a întrebat:

– De ce arunci tu chipul lui Dumnezeu (barba) la gunoi? Ai semanat-o d-ta, ai facut-o d-ta sa creasca? Dumnezeu asa l-a facut pe om cu barba si plete iar d-ta slutesti chipul lui Dumnezeu în om!

În aceea noapte dupa multe framântari a hotarât sa poarte barba si sa intre în monahism. Ieroschimonahul Daniil era un om cu totul deosebit, cu o activitate culturala nemaîntâlnita la vremea lui si care a renuntat total la viata aceasta si s-a dedicat credintei.Un colos religios pentru Biserica noastra si pentru natiunea noastra româneasca. Nu avea în mintea lui decât numai pe Dumnezeu. Nu se gândea nici la politica, nici la viata sociala. Permanent se ocupa cu rugaciunea, permanent scria, permanent citea. De câte ori te duceai la el noaptea, si la ora unu si la ora doua si la ora patru, era treaz, avea trezvia duhovniceasca. Stia tot ce se întâmpla în manastire.

art_151650_1A scris Imnul Acatist la Rugul Aprins al Maicii Domnului, care este o bogatie moral-religioasa si în comparatie cu alte Acatiste, e de o spiritualitate suprema si de o frumusete deosebita. Este un Acatist cu adevarat duhovnicesc care e închinat Maicii Domnului si aduce mult folos celor care îl citesc.

Parintele Daniil Tudor era în manastire ca un tata, iar lumea îl cinstea în chip deosebit. Era un duhovnic care asemenea Sfântului Ioan Botezatorul, nu cruta cu cuvântul pe nimeni, îl îndrepta si propovaduia adevarul. Mergea la Bucuresti unde avea mai multi studenti pe care îi învata credinta ortodoxa si „Rugaciunea lui Iisus”.

A fost arestat pentru ca era un luptator neînvins împotriva ateismului. Comitetul Central al Partidului Comunist Român trimitea la Manastirea Rarau fel de fel de oameni scolarizati special în ateism ca sa-l combata. Iar Sfintia Sa nu numai ca îi contrazicea, dar îi si convertea. Mai întâi discuta cu ei din punct de vedere stiintific, social, moral si religios, iar apoi spiritual. Dupa o perioada de timp de discutii, ateii se converteau la credinta. Mergeau în Biserica si îsi faceau cruce în fata Icoanei facatoare de minuni, sarutau Icoana si se rugau. Când vroiau sa plece din manastire si ajungeau la poarta, mai faceau câteva cruci, se închinau si dupa aceea plecau. Când au vazut comunistii ca nu au nici un activist care sa-l poata combate, au decis ca sa-l aresteze, sa-l scoata din activitatea moral-religioasa a Bisericii.

(…)

Va închipuiti deci cum era la Mânastirea Rarau, ce fel de Manastire era, care avea între zidurile ei aceste doua nepretuite comori: Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului si omul ceresc numit Daniil Tudor. Fiecare din fratii manastirii am fost partasi la minunile savârsite de Dumnezeu prin Parintele Staret Daniil Tudor, prin rugaciunile facute în fata Icoanei Sfinte. Se petreceau minuni mari, dar cu care aproap134981maree ne obisnuisem, fiindca nu exista rugaciune adevarata care sa nu se împlineasca.

Tin minte, de plida, ca odata nu aveam la manastire ce sa mâncam. Nimic, nici macar faina. Dupa doua saptamâni, Staretul ne spune: – „Nu va îngrijorati, fratilor! Haideti s-o rugam pe Maica Domnului…”

Si am facut slujba si Parintele Daniil a mers în genunchi înaintea Icoanei si, cum s-au terminat cântarile, am vazut cu totii la poarta o caruta venita din satul Chiril, încarcata cu faina, cartofi, fasole, ulei, zahar, cu de toate. Minuni de acest fel au fost multe. Staretul Daniil Tudor nu facea niciodata aprovizionarea cu alimente pentru hram. Se ruga Maicii Domnului iar credinciosii, care venau la mânastire sub povatuirea Maicii Domnului, aduceau alimentele necesare pregatirii mâncarii. Ne simteam mereu ocrotiti de acest bun Parinte al nostru, de Icoana facatoare de minuni din Biserica.

Staretul Daniil ne salva de la rataciri, ne salva de la moarte. Odata, m-a trimis sa-l aduc înapoi pe un frate bolnav de la Vaslui, fratele Spiridon Roiu. Suferea de o boala mortala, de inima. Din spital doctorii l-au trimis acasa, sa moara. L-am gasit întins în pat, cu mâinile pe piept, rasufla cumplit de greu, spunea ca abia daca poate face câtiva pasi prin odaie. L-am adus în brate, am urcat muntele purtându-l în spinare, în plina iarna. Când l-a vazut asa slab si galbejit, staretul n-a fost deloc înduiosat. L-a pus la posturi si la munci, la carat lemne cu bratul, l-a pus sa se bucure de natura si de viata, iar dupa numai câteva luni, fratele Spiridon n-a mai fost bolnav. La fel, fratele Niculcea Craciun. A stat doi ani pe Rarau, s-a îmbolnavit foarte grav de plamâni si a plecat fara binecuvântare la un spital bucurestean. Staretul l-a adus el însusi înapoi de la Bucuresti, era numai pielea si osul, cu trupul zbârcit, abia statea pe picioare. Se ruga fratele:

„Prea Cuvioase, fa-mi o gaina, doctorii mi-o zis sa beau supa de carne, ca altfel ma prapadesc!…”.

Dar parintele Daniil i-o taia mereu:

„Când traiesti la mânastire, n-ai nevoie de gaini fripte!”.

manastirea-rarau-6La noi se tinea post desavârsit tot anul, ca în asezarile isihaste din Sfântul Munte. Si va spun pe Dumnezeul meu, muncind, postind, respirând aerul tare al muntelui, rugându-se Maicii Domnului, fratele se îngrasa. Dupa un an si ceva, când s-a dus la un spital de boli pulmonare din Craiova, unde fusese internat prima data, doctorul nu l-a mai recunoscut. De boala, nici urma.

Dar daca veni vorba de vindecari, cel mai puternic mi-a ramas în amintire un monah de bastina din Timisoara, unul Silvestru Sustrean. El era seful stranei, el ne tinea isonul, el era singurul cântaret al întregii obsti. Avea un glas de înger si multa evlavie la Maica Domnului. Ei bine, într-o zi a ramas surd si mut. Deodata! Mergeam spre biserica, era usa închisa si el ne-a scris pe o bucata de hârtie: „Nu mai pot vorbi. Nu aud. Deschideti.” Nici medicii, nici preotii exorcisti, nici zdravenele Sfinte Masluri savârsite la Suceava n-au putut sa-l tamaduiasca. A ramas surdo-mut sapte luni. Într-o dimineata, staretul i-a zis: ”Vei vorbi!”. Seara, la pavecernita, monahul negraitor statea îngenunchiat în fata Icoanei facatoare de minuni, fratii cântau la strana si exact când slujba a ajuns la rugaciunea Maicii Domnului, ”Nepatata, neîntinata, fara prihana Preacurata Fecioara, a lui Dumnezeu Mireasa, Stapâna…”, parintele Silvestru a facut trei cruci în fata Icoanei, i-a smuls Ceaslovul din mâna fratelui si le-a facut tuturor semn cu mâna ca el citeste. A tusit de câteva ori si a început sa citeasca si sa cânte, c-un glas subtire, mult mai frumos decât îl avea înainte. Toate acestea le-am vazut cu ochii.

Asemenea miracole s-au petrecut cu toti vietuitorii obstii, chiar si cu mine însumi. Eu eram tânar, râvnitor si prost: voiam pe atunci sa ma împartasesc mai des, macar o data în saptamâna. Rânduiala Raraului prevedea o data-n luna, împartasanie cu toata obstea, însa mie mi se parea prea rar. Din pricina asta, am vrut sa parasesc mânastirea. Odata, pe când staretul era plecat la Bucuresti, la întâlnirile lui cu studentii, unul dintre parinti mi-a spus sa fac patruzeci de Paraclise cu post la Maica Domnului si Ea va hotarî daca e bine sa plec sau nu. Am coborât în Câmpulung, la casa parinteasca. Era iarna, era Anul Nou, eu am urcat la etaj, în ultima camera, ca sa nu ma tulbure nimeni în rugaciune. A doua zi am ramas tot în aceeasi odaie, ajunsesem cu cititul la al treizecilea Paraclis. Staretul, vazator cu duhul, a ajuns cu trenul dimineata în Câmpulung si, chiar daca n-avea de unde sa-mi stie adresa, a venit direct acasa la mine, mi-a salutat parintii, care munceau în curte, a urcat pe scari si a intrat în camera unde tocmai terminam de citit ultimele file de Paraclis, spunându-mi:

”Hai, fiule, înapoi la mânastire!”.

Ce-ti poti dori mai mult de la viata? Ce poti dori mai mult decât s-auzi acest îndemn profetic de la un atât de mare pastor de suflete? manastirea-rarau-14

Mânastirea avea 7 miei si un vitel. În seara zilei de 1 octombrie nu s-a facut priveghere în cinstea Sfântului Acoperamânt al Maicii Domnului. În timp ce eram la masa si mâncam, un frate ne-a spus ca au disparut mieii si vitelul. Alertati, am fost trimisi sa-i cautam pe tot Muntele Rarau. Dimineata un taran din Chiril ne-a spus ca lupii au omorât un taur si l-au mâncat. Dezolati am considerat ca vitelul si mieii au fost mâncati de lupi. În aceea vreme erau foarte multi lupi si ursi pe Muntele Rarau. Staretul Daniil a mers la Icoana Facatoare de Minuni si a citit Acatistul Sfântului Acoperamânt al Maicii Domnului, fagaduind ca din aceea clipa, Stapâna Noastra de Dumnezeu Nascatoarea va fi cinstita în mod deosebit si întotdeauna se va face priveghere la sarbatorile ei. La ora 14 în timpul mesei de prânz, pe când mâncam am vazut intrând pe poarta mânastirii mieii si vitelul unul dupa altul ca la armata.

Parintele Daniil Tudor a fost un aparator neînfricat al credintei ortodoxe combatând ateismul si pe activistii comunisti si ne-a învatat si pe noi sa marturisim ortodoxia prin cuvânt si fapta. Rugam pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, pe Maica Domnului si pe toti Sfintii din ceruri, ca ostenelile Staretului Daniil Tudor, care se arata si dupa mutarea lui la viata cea vesnica prin semne si minuni dumnezeiesti, sa aiba cinstire si înaintea oamenilor si în special în Biserica Ortodoxa Româna, care este cinstitoare de martiri, mucenici si de cuviosi. Rugam pe Domnul nostru Iisus Hristos sa ne întareasca pe toti ca sa pastram credinta ortodoxa pe care am primit-o de la mosii si stramosii nostrii, pentru care au luptat de veacuri parintii si voievozii nostrii si sa o transmitem copiilor si copiilor nostrii în vecii vecilor. Amin!

id269_id96_1

***

Marturia protosinghelului Elefterie Paduraru despre Parintele Daniil Tudor

În anul 1954, pe când aveam 16 ani, am vizitat pentru prima data Schitul Rarau. Era o perioada deosebit de grea, foarte multi oameni fiind prigoniti de securitate. La Schitul Rarau am avut binecuvântata ocazie sa-l cunosc pe Staretul Daniil Tudor, o mare pesonalitate a Bisericii Ortodoxe Române, un traitor deosebit, un mare predicator si un dascal plin de har dumnezeiesc. Nu pot uita nici acum dragostea cu care m-a primit Parintele Daniil. Mi-a fost ca un tata. Cu el am facut primii pasi spre monahism. Am cunoscut atunci la Manastirea Rarau oameni deosebiti: Parintele Paulin Lecca – viitor exarh si staret, fratele Grigore Halciuc -viitor staret la Manastirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, fratele Ioan Neagoe – viitor staret la Manastirea Sihastria Rarau, Ierom. Ianuarie, fratele Costica Tudor – viitor econom la Mânastirea Bogdana. Rânduiala manastirii era asemanatoare cu cea din Sfântul Munte Athos. Utrenia la miezul noptii (ora 23,30), iar Sfânta Liturghie aproape zilnic. Parintele Ianuarie Hutuleac, care era preot, îl ajuta pe Staretul Daniil la treburile gospodaresti si slujeau împreuna Duminica si-n sarbatori Sfânta Liturghie. Duminica si-n sarbatori veneau la Sfânta Liturghie 30-40 de oameni, pe jos sau cu carutele. Cei mai multi erau din Chiril, din Câmpulung-Moldovenesc si din Stulpicani. În acea perioada era în satul Chiril un mirean, mos Ion Amarie, care avea un cuptor de var si ne ajuta foarte mult cu bani, alimente si materiale de constructie. Dupa ce Schitul a fost închis în anul 1958, mos Ion Amarie s-a luptat foarte mult ca sa-l redeschida. Acest lucru s-a petrecut în anul 1968.

Canonul calugaresc era cel obisnuit, pentru ca cel mai greu canon îl ducea parintele Daniil Tudor, care era un traitor si un carturar deosebit. Era blând prin felul de a fi si prin modul în care vorbea cu fratii, iar fratii îl iubeau si aveau un respect deosebit pentru el. Era o dragoste deosebita între frati, pe care pe mine m-a miscat profund si m-a legat de Rarau. Parintele Daniil era un mare postitor si rugator. Lunea, miercurea si vinerea, o mare parte din vietuitorii Schitului Rarau posteau toata ziua. În prima saptamâna a Postului Mare se tinea post negru de duminica seara panâ miercuri la prânz, apoi se postea pâna sâmbata la prânz. Sâmbata se dadeau doua mese. Aceeasi rânduiala se tinea si în Saptamâna Patimilor. Era multa nevointa si rugaciune. Rugaciunea se facea cu multa rabdare si evlavie, Parintele Daniil nu accepta sa facem rugacinile în graba sau sa le scurtam. Când ne grabeam, deschidea dvera de la usile împaratesti ale Sfântului Altar si ne spunea:

Chiar daca voi va grabiti, eu nu ma grabesc!

Era un înainte vazator cu duhul. Când am venit la manastirea Rarau si i-am spus ca voi sta pâna în primavara, mi-a raspuns:

Ai sa pleci mult mai târziu, peste doi ani de zile, când voi pleca si eu de aici! Mai târziu ai sa ajungi preot! Ai grija sa faci cinste Bisericii Ortodoxe Române!

Aceasta profetie a Parintelui Daniil Tudor s-a împlinit dupa 44 de ani. Viata de la manastirea Rarau era deosebit de încarcata de rugaciune si de spiritualitate. Dormeam numai 3 ore pe noapte, de obicei dupa Utrenie. Seara înainte de a ne culca, parintele Daniil Tudor venea la usa chiliei fiecarui dintre noi si cerea iertare ca poate ne-a gresit cu voie sau fara de voie. Îmi amintesc ca aveam chilia lânga fratele Ioan Neagoe si citeam amândoi carti sfinte si nu ne mai saturam de cele pe care le aflam din carti si cu care ne hraneam sufletele noastre. Dupa Utrenie, pe la ora 3 ne culcam, iar la ora cinci ne sculam pentru a merge la slujba. Dupa slujba mergeam fiecare la ascultarile rânduite de staret: la vite, la bucatarie, la padure, la curatenie, la gradina, la cosit etc. În acea perioada, securitatea venea des ca sa ne controleze. Când soseau la Schit, eu, împreuna cu fratele Alexandru, eram trimisi de parintele Daniil ca sa ne ascundem. La hramul Schitului Rarau, Adormirea Maicii Domnului, veneau sute de credinciosi pe jos sau cu carutele. La un hram l-am vazut pe parintele Cleopa Ilie si parintele Petroniu Tanase, care au venit pe jos peste muntele Rarau de la Manastirea Slatina. De asemenea, a sosit si staretul Manastirii Secu – Arhim. Dionisie Udisteanu, cu o careta foarte eleganta cu doi cai negri, foarte frumosi. Au slujit împreuna cu parintele Daniil Tudor Sfânta Liturghie.

În perioada în care am fost la Schitul Rarau erau pustnici pe muntele Rarau. Eu stiam de 4 pustnici, pentru ca am fost de mai multe ori sa le duc mâncare, dar nu i-am vazut, pentru ca lasam mâncarea într-un anumit loc si ma întorceam la manastire. Parintele Daniil Tudor îi stia, pentru ca veneau la el la marturisit si la Împartasit.

În perioada de vara, parintele Daniil urca pe munte ca sa se roage si se întorcea dupa 4-5 zile. Odata a salvat un tânar care vroia sa se arunce în prapastie de pe o stânca. L-a luat la manastire, l-a spovedit si împartasit si l-a scapat, cu ajutorul lui Dumnezeu, de securitate, care îl urmarea ca sa-l aresteze.

*

sandutudor

3. Poezii mistice

(sursa: revista agero)

SPRE MAREA CĂLĂTORIE

Caut să aflu comorile Celui viu.

Port fluierul bucuriei în mână.

Unde este Acela? Cel pe care îl ştiu

din ruginită slovă bătrână?

Dar din toată bogăţia dăruită pământului

nu mi-a picat în seară de pe căile vântului,

decât o pană mare de corb,

dintr-un fâlfâit de aripi, scund şi orb.

Merg. Şi-n nesfârşirea de drum

trec prevestiri de furtună în destrămări de fum.

Semne şi umbre viclene mi-arată ispita

înspre Diavoliţă sau spre Balaur.

Şi blestemul în neţărmuritele câmpii

creşte gras peste ascunse cazane cu aur,

în paloşe verzi de bălării.

Din ele răsar muiate în apele lunii

cu răsuciri spre vâzduh, florile mătrăgunii.

Din ele în cetăţi îşi trag îmbătarea nebunii.

Merg. Şi-n singurătate o-ntraripată

ţipă peste mine speriată

ceva din desnădejdea de Dumnezeu.

Unde să-L aflu pe Cel ce-L iubeşte sufletul meu?

Aci unde şerpii luncilor la lună se-mbrăţişează?

Aci unde fiarele câmpului la umbră se-mperechează?

Semnele timpului sunt pentru suflet învins.

Să fac dară din răbdare funie groasă de încins.

Să-mi trag gluga aspră de rugă peste faţă

pentru călătoria cea mare de peste viaţă.

*

ANALOGA ÎNTÂLNIRILOR

Cel ce se vede pre sine are o bucurie mai mare decât dacă ar vedea un înger” (Grigore Sinaitul )

Umblam pe drum, departe, departe,

pe ţara durerii înserate,

Rotundă, azurie, zarea

avea culoarea profundă

a blândeţii năvălită din vis (…)

Eu singur însă eram în singurătate,

pe drumul acela de-nserare, departe,

drum pe care nu ajungi undeva,

drum ce duce în nicăieri

şi pe care nimeni nu se întoarce şi vine,

drumul scrumit al ceasurilor de ieri.

Şi cum veneam singur, însingurat de adâncime,

iată-mă alături de mine

cu străinul pe care doream

să-l întâlnesc

şi pe a cărui umbră umblam,

dar parcă fără să-l mai rănesc,

Bună seara, prieten bun şi domnesc,

intră la lăuntru, cum se cuvine,

ca să mă bucur cum rupi sfânta pâine.

*

AM AUZIT CÂNTECUL PĂSĂRII UNICE (ultima poezie)

Dimineaţa la ceasul rugăciunii,

când pe ramuri stă încă proaspătă roua,

am auzit lângă mine cântecul păsării unice.

Iată! Se înalţă aşa de minunat, aşa de limpede

şi răsună în atâta ecou încât pare că lumea,

marea şi larga Lume,

toată îl ascultă, firea toată îl aude şi îi răspunde,

îl aude şi-l însoţeşte

până sus de tot la Dumnezeu.

Privesc pe mlădiţa unei ramuri, într-o picătură limpede de rouă

şi ascult cântecul de lumină al păsării.

În liniştea lungă a clipei acesteia

atât de înalte, fără voie îmi închipui bucuria cerească;

fără de voie o descopăr acum, în pacea

stării de rugăciune la care

mă aflu şi care mă stăpâneşte deplin.

O descopăr nu ca o oprire şi înecare în simţire,

nu ca o pierdere a uitării de sine în extaz,

ci ca o ascuţime de înţeles trăit,

limpede şi curat, ca o necurmată şi nemărginită suire

tot mai apropiată, tot mai crescută

la inima cea tainică şi sfântă a Domnului.

Acatiste blog4


Categorii

Biserica rastignita, Calugaria / viata monahala, Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, Minuni si convertiri, Parintele Daniil Teodorescu (Sandu Tudor), Poezii, Rugaciunea (Cum sa ne rugam?)

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

19 Commentarii la “FERICITUL CUVIOS SI MARTIR DANIIL (SANDU TUDOR) – biruinta slabiciunii si tragismul indumnezeirii

  1. Ce forta, ce stralucire in credinta…nu-ti vine sa crezi! Am citit despre Sf.Daniil si toti spuneau ca, nu puteai sa-l intorci in cuvant indiferent cat de mester te dadeai/credeai; Imnul Acatist Rugul Aprins este de o frumusete covarsitoare ce scoate la iveala credinta puternica, trairea adanca, evlavia fata de Maica Domnului si o finete/delicatete sufleteasca ce nu poate lua nastere decat dintr-o inima inmuiata, coplesita de cunoasterea tainelor, a celor de sus, mai presus de cunoasterea lumeasca…o fi fost si Sf.Daniil pana la al 3-lea Cer precum Sf.Ap.Pavel.

    Prin trairea sa, prin minunile savarsite datorita rugaciunii, a aratat fratilor/monahilor impreuna-vietuitori si, implicit noua – cei de azi, care citim – cum Dumnezeu pazeste faptura Sa, cum se ingrijeste de ea numai sa nu fii ‘putin credincios’ indoindu-te precum Sf. Petru odinioara care, o data pornit pe mare (lumea) s-a infricosat de tulburarea valurilor ei (tulburarile pricinuite din/de lume) gata sa se innece dar a fost salvat de Mana Mantuitorului nostru care, pururea – pana la sfarsitul veacurilor – nu v-a lasa lucrul mainilor Sale sa se primejduiasca, numai de-L vor recunoaste si-i vor cere ajutorul.

  2. A aratat ajutorul d.p.d.v lumesc, pentru cele trebuincioase trupului dar a aratat si sensul Crucii d.p.d.v. spiritual: urcarea pe Golgota cu Crucea in spinare avand vrednic Tovaras de drum care, chiar daca nu este vazut cu ochii trupesti, “lucreaza printr-o prezenta gingasa, ca o lipsa, ca o absenta…” aparent inexistent in vremuri de restriste fiindca “pana la seceris, Marsavia si Prapadul fara voie sunt uneltele Sfinteniei.” – de-aici ingaduirea parodoxului unde, intoarcerea raului (chiar uraciunea pustiirii stand in locul cel sfant)in/spre bine, spre sfintire ingaduind ca, pana la sfarsitul veacurilor “oamenii sa fie condusi de neoameni, pacatosii sa fie sfintiti de pacatosi, iar alesii Lui – Biserica si Sfintii – sa se supuna unor conducatori atat de indoielnici si uneori dincolo de toate ingaduintele cu putinta.” – punct.

    Asa ca, trebuie sa lasam putinatatea inimii in vremuri de prigoana, indoiala ca am fi parasiti, singuri si, sa lasam sa se faca Voia Sa cu noi nu dezertand in mod rusinos pentru un blid de linte.

  3. Când stăpânirea-şi dă pe faţă
    Şi-n forţă ura spre Iisus,
    Şi spre ortodoxia vie,
    Povara-i foarte grea, de dus.

    Din focul iadului satanic,
    În forţă răbufneşte ura,
    Teroarea nimiceşte duhul
    Şi orice rău trece măsura.

    Atunci se lămureşte’n oameni
    Credinţa vie în Hristos,
    Şi fiecare dovedeşte
    Cât a trăit de ortodox.

    Atunci ne’arată stăpânirea
    Cărui stăpân i se supune
    Şi pentru cine osteneşte
    Şi ce-şi doreşte de pe lume.

    Atunci fac închisoarea poartă
    Şi înălţare către cer,
    Iar din teroare bucuria
    Şi lauda lui Lucifer.

    Fac din celule teascul morţii
    Şi din tortură încercare,
    Credinţei pure, ortodoxe
    În duh satanic de teroare.

    Atunci se vede cine este
    Din neamul nostru păcătos,
    Cu’adevărat ucenic vrednic
    Şi viu urmaş al lui Hristos.

    Vedem aici martirii noştri
    În ce lumin’au strălucit,
    În care mod şi-n care fapte,
    Despre credinţă ne-au vorbit.

    Vedem puterile credinţei
    Şi faptele adevărate,
    Care probează adevărul
    Mai mult ca orice doctorate.

    Mă’nficoşez numai la gândul
    Că încurând mai greu va fi,
    De nu’ncetăm răul satanic
    Şi ,,dragul ’’ de-a păcătui.

    Mulţi vor plăti cu grele chinuri,
    Întregul neamului păcat,
    De nu ne facem datoria
    După puterea ce s-a dat.

    Toţi vom plăti până la urmă
    Întregul rău ce l-am trăit,
    După măsura şi puterea
    Şi darul care l-am primit.

    Că-n locul faptelor smerite,
    Răsună vorbele deşarte,
    Şi răul creşte şi se’ntinde
    Mereu mai grav şi mai departe.

    Răsună văile de chiot,
    Şi neruşinea urcă-n cer
    Văzduhul geme de imagini
    Din care râde Lucifer.

    Minciuna e la mare cinste
    Şi înşelarea e dreptate,
    Mândria travestit smerită,
    Şi România-i în păcate.

    Unde’s puterile credinţei ?
    Unde e lupta cea curată,
    Postul şi jetrfa pentru ţară
    Şi DRAGOSTEA adevărăta ?

    Zidim doar ziduri în credinţă
    Subtilă slavă pentru….,,eu’’ ?

    O să ne’nveţe prigonirea
    Cum să slujim lui Dumnezeu.

    Să nu ne’nveţe sub teroare
    Satana, tainele cerdinţei,
    Ci sporim –cît mai e pace-
    În marea taină’a pocăinţei.

    Să lasăm grija pentru alţii
    Şi ,,târguiala” din apus,
    Când ţara fierbe în păcate,
    Şi-n lepădarea de Iisus.

  4. O carte foarte documentata despre ce ne asteapta in viitorul apropiat:
    “Cipurile spion. Modul in care marile corporatii si guvernele planuiesc sa va urmareasca fiecare miscare prin RFID”
    Autor :: Albrecht, Katherine; McIntyre Liz
    Editura :: Sophia

    Format 13×20 cm
    344 pagini

    Traducere din limba engleză de Doina Rogoti
    ISBN 978-973-136-160-4

    Ştiţi despre RFID (Radio Frequency IDentification – Identificarea prin Frecvenţă Radio)? Ei bine, ar fi cazul, deoarece în doar câţiva ani această nouă şi explozivă tehnologie ar putea spune oamenilor de vânzări, infractorilor şi iscoadelor guvernelor absolut orice despre dumneavoastră.
    Bine aţi venit în lumea cipurilor spion, în care minuscule cipuri computerizate, mai reduse ca dimensiune decât un fir de nisip, vor urmări obiectele de uz zilnic – şi chiar oamenii –, monitorizând tot ceea ce posedaţi şi oriunde veţi merge. În această carte uimitoare, menită să vă deschidă ochii, veţi afla despre modul în care puternicele corporaţii plănuiesc un viitor în care:
    – Persoanele străine vor fi capabile să scaneze conţinutul genţii sau servietei dumneavoastră din cealaltă parte a camerei.
    – Magazinele îşi vor modifica preţurile în timp ce vă apropiaţi de ele – storcând un plus de profit de pe urma cumpărătorilor ocazionali şi a celor săraci.
    – Conţinutul frigiderului şi al dulapului cu medicamente va fi monitorizat de la distanţă.
    – Podelele, intrările, tavanele false şi chiar ramele tablourilor vă vor spiona – nelăsând, practic, nici un loc în care să vă puteţi ascunde.
    – Implanturile cu microcipuri vă vor urmări fiecare mişcare – şi chiar vă vor transmite conversaţiile la depărtare sau vă vor trimite electroşocuri dacă nu vă conformaţi.
    Aceasta nu este o teorie a conspiraţiei. Sute de milioane de dolari au fost deja investiţi în ceea ce corporaţiile globale şi ­guvernele ­numesc „cea mai captivantă tehnologie nouă de la codul de bare ­încoace”. Dacă nu o oprim acum, rfid ne‑ar putea lua şi ultimele ­rămăşiţe de intimitate şi ar putea inaugura lumea de coşmar a supravegherii totale.

    KATHERINE ALBRECHT este fondatorul şi directorul organizaţiei CASPIAN (Consumers Against Supermarket Privacy Invasion and Numbering). Doctorand la Harvard, Albrecht a apărut ca una dintre cele mai puternice voci susţinătoare ale respectării dreptului la intimitate în lumea high‑tech rapid schimbătoare de azi, oferind mii de interviuri în mass‑media şi dând mărturii despre RFID înaintea legislatorilor din întreaga lume. Revista „Executive Technology” o numeşte pe Katherine „poate cea mai rezonantă voce susţinătoare a dreptului la intimitate” şi revista „Wired” a poreclit‑o „Erin Brockovich” a RFID.

    LIZ McINTYRE este directorul de PR şi strategul celor mai multe campanii de succes ale organizaţiei. Fost analist bancar şi contabil autorizat, investigaţiile întreprinse de McIntyre în domeniul politicilor corporaţiilor şi al neregulilor birocratice beneficiază de aptitudinile sale de cercetător meticulos şi de ochiul său vigilent de investigator. McIntyre este cunoscută cel mai bine, poate, pentru abordările accesibile şi pline de viaţă ale subiectelor din lumea tehnologiei, sub pseudonimul MoneyMom, ca foiletonist şi consilier în problemele financiare ale familiei.

  5. Noi atacuri ateiste: eliminarea lui Dumnezeu din Imnul Rusiei si banarea crucifixelor in scolile italiene

    http://www.parohia-petresti.ro/index.php#info

  6. Pingback: Război întru Cuvânt » CE AU SPUS, IN REALITATE, MARTURISITORII ROMANI INTERBELICI DESPRE PROBLEMA PASCALIEI SI A CALENDARULUI
  7. Pingback: Război întru Cuvânt » DUMINICA SFINTILOR ROMANI. File de sfintenie romaneasca ne(re)cunoscuta (II): DUMITRU UŢĂ, MARIN NAIDIM, TRAIAN TRIFAN
  8. Pingback: Război întru Cuvânt » File de sfintenie romaneasca ne(re)cunoscuta (III): PARINTELE DIMITRIE BEJAN – IZVOR DE LUMINA PENTRU NOI, CEI CE ZACEM IN INTUNERIC (Video)
  9. Pingback: Război întru Cuvânt » File de sfintenie romaneasca ne(re)cunoscuta (IV): PARINTELE MARTIR STEFAN MARCU
  10. Pingback: Război întru Cuvânt » File de sfintenie romaneasca ne(re)cunoscuta (V): PARINTELE ILARION FELEA – DE LA TABORUL RUGACIUNII LA MARTURISIREA DESPRE ANTIHRIST
  11. Pingback: PARINTELE DIMITRIE BEJAN, PATIMITORUL († 21 septembrie 1995): "Jertfa noastra inca n-a rodit"
  12. Pingback: FERICITUL MARTIR DANIIL TEODORESCU (SANDU TUDOR), creatorul "Rugului Aprins" de la Antim - biografia unui "NUNTAS AL CERULUI" (†17 nov. 1962, Aiud)
  13. Pingback: PARINTELE DANIIL DE LA RARAU - SANDU TUDOR. Pomenirea unui sfant al inchisorilor, staret isihast, carturar si imnograf neintrecut (17 noiembrie): "Omul zilelor noastre e un mare bolnav. Boala omului este in minte”
  14. Pingback: PARINTELE DANIIL (SANDU TUDOR), MUCENICUL RUGULUI APRINS – 50 de ani de la plecarea muceniceasca la ceruri -
  15. Pingback: SANDU TUDOR (Parintele Daniil de la Rarau): ”NU NE TREBUIE NICIO REFORMA. ORTODOXIA NU SE POATE SCHIMBA!”. Plus: Precizari si rectificari biografice -
  16. Pingback: 17 noiembrie – Pomenirea Parintelui Daniil (Sandu Tudor), sufletul MISCARII “RUGUL APRINS” DE LA MANASTIREA ANTIM. Reportaj “Memorialul durerii” (VIDEO) - Recomandari
  17. Pingback: FERICITUL PARINTE DANIIL DE LA RARAU, lumanare aprinsa in sfesnic, ce a luminat pana departe: “Trebuie sa te biruiesti necontenit, sa te cresti duhovniceste cum creste un copil mic”. MARTURIA PARINTELUI PETRONIU | Cuvântul Ortodox
  18. Pingback: SANDU TUDOR impotriva extremismelor politice si pentru trezirea crestina: “Nu slujim nici dreapta, nici stanga. Sa ne dezmeticim, cat mai e vreme!” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate