E post . E timp de referinţă.
E vremea să dăm alt răspuns
Chemărilor interioare,
Total, în legea lui Iisus.

E timpul să supunem trupul
Şi să ne oţelim voinţa,
Să cercetăm profund lăuntru
Şi să ne controlăm credinţa.

-Desigur toate’acestea, faptic
Un ortodox curat şi bun,
Le face sigur totdeauna,
Nu pentru cele ce eu spun.-

Un ortodox smerit, trăieşte
În post lăuntric totdeauna.
El nu se’nfruptă cu păcatul
-Uşor-, cu fala şi minciuna,

El cărnii nu-i robeşte zilnic
Decât în legea lui Iisus,
Sub un control sever şi sincer,
Verificând orice răspuns.

Dând cărnii hrana la nevoie,
Cât să-i aducă energia
Suficientă pentru muncă
Şi să-şi păzească curăţia.

Că mii de pofte dau năvală,
Iar carnea trage la ruşine
Prin poftele destăbălate,
La trândăvie şi-un rău ,,bine’’.

Se simte bine’n desfătare
Şi-n dezmierdări neruşinate,
Care distrug adâc lăuntru
Şi sufleteşte duc la moarte.

Un ortodox curat, trăieşte
În curăţie prin Iisus
Şi vede ,simte şi–şi confirmă,
-Prin post curat- orice răspuns.

Căci Dumnezeu nu ne rămâne
Dator în nici un fel vreodată
Şi nu e gest, efort şi rugă
Să nu ne’aducă şi răsplată.

Durerea e că fiecare
Asteaptă’adesea alt răspuns
Şi nu observă , nu’ţelege
-Sau chiar nu vrea-, ce-i dă Iisus.

Cel ce trăieşte curăţia
Este şi-n post şi-n pază mare
Şi ştie bine din trăire,
Ce sfântă-i marea înfrânare.

El nu se bucură în cărnuri
Prin desfătări şi trândăvie,
Ci în victoria credinţei,
În cele de nevrednicie.

Nu vrea nici fast şi nici spectacol.
Nu vrea nici slavă nici putere,
Nici cinstea lumii desfrânate.
Vrea Adevăr şi înviere.

Vrea prin oricare rernunţare
Şă î-şi culeag’acel răspuns
Ce îi sporeşte înlăuntru
Câştigul tainic în Iisus.

E post. E timp de referinţă
Şi se cuvine să-l trăim
Oricând cu Dumnezeul slavei
Cu’adevărat, dacă-l iubim.

Iar când sfinţii părinţi ne cheamă
Bisericeşte la’nfrânare,
Urmând canonic rânduiala
Ne cer o aspră cercetare.

Sfinţii părinţi ne sunt modelul
Nu moderniştii smintitori
Care spun vorbe pentu alţii
Şi nu le sunt ascultători.

Că mulţi au funcţii cu putere
Şi vor ca să-i urmăm cuminţi
Pe căi uşoare dar sărace
Şi fără de sfinţii părinţi.

Mulţi înţeleg însă că’acolo
Nu prea post spre veşnicie
Nici dragoste profund păzită
Întru Hristos cu străşnicie.

O spun nu pentru ca să judec.
Ci pentru-ami apăra credinţa
Că vai de noi dacă n-o facem ,
Şi nu ne mustră conştiinţa.

E post. E zi de referinţă.
De’apropiere de Iisus
Prin renunţările ce-n suflet,
Aduc profund acest răspuns.

Spre’a ne cunoaşte înlăuntru
Şi-a face ordinea –divină-
Pe care Dumnezeu a pus-o
Pentru’a trăi vii în lumină.

Să scoatem demonii ruşinii
Ai lenei şi ai semeţiei
Ai neiubirilor de semeni
Spre’a bea di ,, apa veşniciei’’.

Sprea cuteza să cerem hrană
Chiar trupul Domnului Iisus
Cum spun sfinţii părinţi , canonic,
Nu cei ce umblă prin apus.

Că mulţi vorbesc de post lăuntric,
Permiţând hrana desfătantă.
Dar fără post sever se poate ?
Sau au avut scces vre’o dată ??

Cine dezleagă vechea cale
-Pentru că-i postul bucuriei-
Nu se va bucura cu Domnul
La săbătoarea bucuriei.

Calea e grea. Truda profundă,
Când traiul ne’a fost necurat,
Şi carnea ni se’mpotriveşte,
Că vrea doar cele cu păcat.

Ea-i roaba viciilor noastre
Şi-i dependentă de plăcere
Şi de iubirile de sine
De semeţie şi avere.

Aceste forţe vii şi aprigi
De nu le’nvingem vor spori
Şi vor fi monştri-n veşnicie,
Şi pururi ne vor chinui.

Că trag cu forţă la ruşine,
La înşelare şi păcate,
Ne fac un om slab şi nevrednic,
Un laş lipsit de demnitate.

Dar de vom birui păcatul,
Şi vom trăi demni cu Iisus
Lumină ne va fi lăuntru
Şi cerul ne va da răspuns.