Război întru Cuvânt

“SA NU NE RAZBUNATI!” – Memorialul… durerii sfintitoare a lui MIRCEA VULCANESCU

Postat de admin pe 30 Oct 2009 la 05:21 pm | Categorii: Biserica rastignita, Fericitul Martir Mircea Vulcanescu, Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri Print

3 Raspunsuri to ““SA NU NE RAZBUNATI!” – Memorialul… durerii sfintitoare a lui MIRCEA VULCANESCU”

1. pe 30 Oct 2009 la 7:23 pm # Adriana
   
   

   In casa mea intrase CINEVA
   Dar nu L-am cunoscut CINE era.
   Si-a luat din casa mea ceva
   Si n-am stiut anume ce era,
   Dar am simtit
   C-avea un pret nemarginit,
   Ca-n urma Lui,in casa mea,lumina a palit
   Si L-am urat si L-am certa
   Si in ocari pe CINEVA L-am alungat
   Dar…n-a plecat
   Si n-a lasat
   Odorul cel nepretuit ce l-a luat.
   Umil,la usa mea plangea
   Si-n casa mea s-au pravalit milenii de asteptare grea
   Si-un hau de intuneric ce mereu crestea.

   Intr-un tarziu,cu gand trudit,
   M-am ridicat si am soptit:
   “-Sa fie,Doamne Prea Slavit,asa cum ai voit.”
   IISUS s-a ridicat de langa usa mea.
   Zambind,pleca…
   In mana Lui,ce viu ardea
   Inreaga,tineretea mea.
   (Aspazia Otel Petrescu)

   “Iti multumesc,Doamne,ca mi-ai oferit onoarea sa sufar pentru NEAMUL meu!”
   (Petre Tutea)

2. pe 30 Oct 2009 la 7:28 pm # Magda
   
   

   Bine zis ca istoria nu se invata la scoala!
   Numai cine a citit ‘Intoarcerea la Hristos’ de Ioan Ianolide, ‘In mlastina disperarii’ poate realiza martiriul romanilor valorosi din inchisori; a fost bagata in puscarii toata crema intelectualitatii pana la oameni simplii dar curati sufleteste si nevinovati: ministii, oameni de cultura, studenti, tarani, muncitori; majoritatea au stat in puscarii pana in 1964 cand i-au eliberat dar, ce folos?

   Sistemul era fixat bine pe picioarele lui, fiara rosie isi flutura victorios hlamida manjita de sangele martirilor pentru ca multi au murit in inchisori iar cei care au iesit erau deja terminati trupeste dar innoiti, stralucitori duhovniceste; erau morti pentru lume dar vii pentru vesnicie fiind deja cu un picior in lumea cealalta fata de ceilalti carora li se potriveau de minune cuvintele ‘ti se duce vorba ca esti viu dar esti mort’in ciuda cefei groase, abdomenului burduhanit si mintea aprinsa ca de flacarile gheenei de materialismul stiintific marxist-leninist;

   Istoria se repeta pana la sfarsitul veacurilor in privinta opresorilor pentru ca am fost avertizati ‘daca lumea va uraste, pe Mine m-a urat mai intai’; ‘noua ordine’ preferand si alegand dintre toritionari fie oameni indobitociti, lipsiti de constiinta, aprinsi de manie surda si nejustificata, dementi, psihopati indoctrinati si gadilati la barbie ca slujesc partidului, unui tel inalt, ‘valoros’ fie dintre oameni fara de Dumnezeu, cu inclinare ateista, satanista, urand tot ce este curat, bun, legat de credinta dandu-li-se mana libera in inventarea pana la absurd/grotesc a noi si noi instrumente/modalitati de tortura trupeasca si sufleteasca cautand sa scoata din om cu totul credinta, pe Hristos Dumnezeu; ceea ce s-a intamplat acolo a fost o preinstiintare a ceea ce va urma pana la sfarsitul veacurilor fiindca dorinta apriga de a-L scoate pe Dumnezeu nu numai din societate – ceea ce au reusit in buna parte -(din scoli, familie si chiar Biserica prin ecumenism) ci, mai ales din fiecare suflet care mai palpaie o urma de credinta; o sa auzi de decapitari publice in care, lumea prostita si indobitocita, indoctrinata…la intrebarea ‘pe cine vreti sa eliberam?’ va raspunde fara doar si poate ‘pe Barnaba!’.

   Dar, cum nu suntem din lumea asta si nu vrem sa facem pact cu ea atata timp cat slujeste la un alt ‘domn’, sa ne asumam suferinta ce va sa vina si peste noi;

3. pe 30 Oct 2009 la 7:58 pm # Magda
   
   

   Stiu! O sa para paradoxal ca fac referire la suferinta ca acceptare a ei, insami fiind contrariata si de multe ori muscata de gandul nedreptatii existentei ei, vadit impotriva ei (de multe ori) pentru ca, asa am fost crescuti: sa ne iubim trupul asta, sa-l indestulam cu ce-i mai bun, sa-l infrumusetam si sa ne temem mai degraba de imbolnavirea lui decat cea a sufletului; cati dintre noi nu alearga la Biserica, la Sf.Moaste suspinand si cerand disperat ajutorul lui Dumnezeu pentru a nu ne strica casa sufletului dar ignorand musafirul (sufletul) care-i mai pretios ca orice…mi-a fost greu dar am inteles sensul suferintei datorita Pr.Mosie si a Pr.Amfilohie vorbind despre martiriul sfintilor romani din inchisori in special de Pr.Calciu Dumitreasa.

   Pr.Moise spunea vorba unui francez: “Hristos n-a venit in lume ca sa dispara suferinta, ci sa-i dea un SENS”

   “Suferinta trebuie asumata si transfigurata” – Pr.Amfilohie

   Mai spunea – spre exemplu – ca, la majoritatea celor din inchisorile comuniste, au simtit pe perioada detentiei HARUL aproape deplin lucrand in ei; dupa iesire…au simtit cum s-a ridicat de la ei revarsarea de Har (marturia unei monahii care a pus metanie pe pragul inchisorii in momentul cand a fost eliberata), la fel afirma si Pr.Calciu Dumitreasa; ce concluzie am tras de-aici si m-a facut sa iau aminte:

   1.Cei care merg pe drumul Golgotei, suferintei…dar avand ca pct.de pornire ajutorul lui Dumnezeu, IL si primesc pe masura nadejdii, credintei ca nu vor fi parasiti in vremuri de primedjie/restriste si ca, in situatii speciale Dumnezeu isi face prezenta pentru a-l intarii pe om, a-l tine pe picioare (la propriu si la figurat) ajutandu-l sa nu dezerteze si sa ramana statornic ostas al Lui asa cum s-a fagaduit la Botez;

   2.Retragerea Harului in mare masura atunci cand a trecut primejdia indeamna ca, in vremuri de libertate sa nu lasam garda jos si, intr-un fel de mucenicie (fara de sange) sa ne luptam cu trupul, diavolul si lumea pentru a-L simtii in continuare pe Hristos cum umbreste si este aproape de noi numai de vom curatii casa sufletului prin lupta pentru nepatimire (apatia) care, imbinata cu asceza si smerenia fac loc Harului lui Dumnezeu sa poposeasca din ce in ce mai deplin in noi NU obligandu-l cand si cand…sa bata ca un cersetor la inima noastra pentru a-I deschide si a-i face loc in inima noastra.

   3.Sensul suferintei in lume este tocmai pentru a ne aseza de-acolo de unde am dezertat, ne-am indepartat de Cale, Adevar si Viata iar concluzia mea este ca, exista in om usuratatea si delasarea care, impreuna cu (ne)simtirea si uitarea vesniciei nu poate fi ‘trezita’ decat prin situatii de criza, de primejdie trupeasca si sufleteasca; piatra de incercare este probata de credinciosia, taria data de ea in focul ispitelor care va lamurii pe fiecare cat de credincios este… daca reuseste ca, din toata inima sa, din toata puterea sa cheme, sa se incredinteze intru totul lui Dumnezeu indiferent de natura ispitelor, prigoanelor, batailor, abuzurilor…fiindca, din pct.de vedere lumesc s-ar putea in privinta unora sa ‘cadem’ pentru ca dupa logica noastra, gandirea noastra…nu concepem sa fim incercati de unele in detrimentul altora chiar daca Hristos este cu noi, iar din pricina asta sa credem ca Dumnezeu este nedrept de ingaduie o atare/anume siluire in dauna alteia.

   Pr.Amfilohie:
   “Hristos a venit sa sfinteasca suferinta, sa devina un mijloc de purificare” (si ea isi gasese sensul atata timp cat omul, in stare de libertate cade in comoditate/lejeritate lumeasca si uita sa-si mentina starea de trevzie permanenta, de prezenta a lui Hristos in viata lui, un fel de supraveghere/autosupraveghere a ceea ce gandesti/spui/faci -‘Duhul sa nu-L stingeti’ unde, se refera nu numai la dobandirea Darului Sf.Duh ci si la nevointa pastrarii Lui); alt Parinte din muntele Athos spunea ca, vrajmasul cu asta ne ‘prinde’ si ne inlantuie sprijinindu-se pe: nestiinta, uitare si nepasare. Cata nu este si acuma?! A fost si-atunci, pe vremea sfintilor din inchisori, este si-acuma…