http://www.youtube.com/watch?v=ak7s0sBYzfA

Domnul sa ne ajute sa intelegem aceste lamuriri si sa-i ajutam si pe altii sa le afle si inteleaga cat mai repede!

Domnul sa aiba mila de noi toti!

Multumesc pentru toata consultanta si dragostea. Cu un asa “arsenal”, poti sa te iei la tranta cu toti “streinii”. Mai trebuie un pic de curaj si un bob de credinta.
dragoste si bucurie,
mama

Din Legesilatia Statului roman, fac parte si TRATATELE si CONVENTIILE si Hotararile internationale care au fost ratificate de catre statul roman, si de asemenea toate Actele normative comunitare europene, adoptate de catre legiuitorul UE si devenite in urma ADERARII Romaniei la Ue, “parte integranta” a legislatiei statului roman.

Despre ALTE ACTE NORMATIVE INTERNATIONALE si EUROPENE care au fost ratificate si impropriate de statul roman in legisltaia sa, si care privesc reglementari internationale ale drepturilor si libertatilor copiilor si ale omului, o sa vorbim in curand intr-o viitoare postare…!

Domnul sa aiba mila si indurare de noi toti!

Toate actele normative care alcatuiesc “LEGISLATIA STATULUI ROMAN” sunt edictate si adoptate de legiuitorul roman (parlamentul si alti factorii de decizie care au competenta legislativa si jurisdictionala) dupa o anumita ordine si scara valorica si ierarhica.

Actele care compun TOATA legislatia statului roman sunt:

1. Legea Fundamentala sau COSNTITUTIA,

2. Legile ORGANICE (care se adopta cu majoritatea CALIFICATA a numarului parlamanetarilor);

3. Legile ORDINARE (care se adopta cu “majoritate” SIMPLA de catre parlamentri, adica de un numar de parlamentari care sa indeplineasca un qvorum minim de 50% + 1 (51% din parlamentari);

4. DECRETELE PRESEDINTELUI,

5. HOTARARILE Guvernului,

6. ORDONANTELE GUVERNULUI,

7. ORDINELE MINISTRILOR,

8. Hotararile autoritatilor adminsitrative locale.

Prin urmare ORDINILE MINISTRILOR, ocupa si au in IERARHIA fortei juridice si coercitive a actelor normative ale statului roman, O POZITIE si o “valoare” INFERIOARA si de SUBORDONARE fata de legile organice si ordinare si cu atat mai mult fata de Constitutie…!

Spunem asta pentru a invedera cititorilor ca MASURILE care vor fi adoptate de D-l Streinu sau de alti factori de conducere din Ministerul Sanatatii RISCA sa INTRE IN CONFLICT de NESUBORDONARE fata de dispozitiile CONSTITUTIEI si ale LEGILOR pe care le-am amintit in postarile precedente.

Or, daca aceste masuri dorite de Minsiterul Sanatatii VOR NESOCOTI ordinea ierarhica a valorii si puterii celorlalte acte normative si a rapotului de SUBORDONARE care trebuie sa existe intre aceste acte normative, atunci inseamna ca NE AFLAM/NE VOM AFLA… CLAR si evident si indubitabil, intr-o situatie de NECONSTITUTIONALITATE si NELEGALITATE pe care o creaza/o va crea Minsiterul Sanatatii in viata juridica si sociala si politica a tarii, iar aceste masuri pe care Ministerul Sanatatii vrea sa le puna in aplicare cat mai repede, vor TREBUI obligatoriu sa fie “SANCTIONATE” (CONSTATATE si CALIFICATE ca fiind …NECONSTITUTIONALE) de catre Magistratii Curtii Constitutionale a Romaniei!

“Nimeni NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE”!!!, ne spune CONSTITUTIA Romaniei, in Art. 16, alin.2, prin urmare NICI UN CETATEAN si NICI O AUTORITATE a statului, fie ea si Minsiterul Sanatatii, NU POATE FI MAI PRESUS DE LEGE…!

In postarile de mai sus AM ARATAT care sunt CATEVA DIN LEGILE care prevad si statueaza si garanteaza EXPRES Dreptul copiilor si al parintilor DE A SE OPUNE si DE A DECIDE in cunostiinta de cauza si CU UN CONSIMTAMANT liber exprimat si expres indevederat, CEEA CE ceea ce ei considera ca ESTE MAI BINE si mai SIGUR PENTRU EI!

Si daca legile amintite mai sus GARANTEAZA aceste drepturi, atunci D-l Streinu si altii factori de decizie din Minsiterul Sanatatii, NU ISI POT PUNE VOINTA LOR mai presus de LEGE…caci aceasta ar fi si ilegal si mai ales NECONSTITUTIONAL!

Domnul sa ne ajute tuturor…!

I. CONSTITUTIA ROMANIEI:

-Art. 34, alin.(1);

II. CODUL FAMILIEI:

- Art. 1, alin. (5);
- Art. 97, alin. (1);
- Art. 101,
- Art.114,
- Art.123,

III. DECRETUL 31/1954, privitor la PERSOANELE FIZICE si JURIDICE:

- Art. 6, 7, 8, 9 si 11,

IV. LEGEA Nr. 272/2004, privitoare la PROTECTIA SI PROMOVAREA DREPTURILOR COPILULUI:

- Art. 8 pana la 46, si retin atentia in mod deosebit ART: 23,24,29,31 si 32, din acest important act normativ,

V. LEGEA Nr. 46/2003,care reglementeaza DREPTURILE PACIENTULUI:

- ART. 11, 12, 13 si 16.

M-am gandit si eu sa “compilez” si adun si pun cap la cap cateva din textele legale normative care DEFINESC si STABILESC si STATUEAZA si GARANTEAZA si REGLEMENTEAZA atat “drepturile si libertatile civile” ale copiilor cat si ale parintilor sau altor reprezentanti legali ai lor.

Pana voi fi in masura sa fac aceasta “compilatie” si “selectie” in mod sistematizat si bine inlantuita, postez mai jos cateva din cele mai importante texte legale pe care mai ales parintii trebuie sa le cunoasca si care le arata clar care sunt PREROGATIVELE lor in excercitarea OCROTIRII PARINTESTI pe care trebuie sa le-o acorde cu grija copiilor lor si pe care prerogative statul roman le RECUNOASTE si GARANTEAZA. Ulterior, o sa mai invoc si regelementari interne si internationale privitoare la drepturile copiilor si ale parintilor si reprezentantilor lor legali.

In Legislatia statului roman, Textele legale CARE POT FI INVOCATE DE CATRE PARINTI in fata autoritatilor statului si in fata cadrelor medicale, in demersul lor de a se OPUNE acestor vaccinuri insuficient de testate si deosebit de contestate in alte state ale lumii sunt (nu am pretentia ca le mentionez pe toate, si m-as bucura daca vreun coleg jurist ar aduce completari…) urmatoarele :

I. din CONSTITUTIA ROMANIEI:

- Art. 34, alin. (1) din Constitutia Romaniei care spune : “Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.” (tot textul cosntitutiei poate fi vizualizat aici : http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=2#t2c2s0a34 );

II. Din CODUL FAMILIEI:

- Art. 1, alin. (5) din Codul Familiei, care prevede: “Drepturile parintesti se exercita numai in interesul copiilor”;
- Art. 97, alin (1): ” Ei (adica parintii , n.n.) exercita drepturile lor parintesti numai in interesul copiilor.”;
- Art. 101 “Parintii sunt datori sa ingrijeasca de copil. Ei sunt obligati sa creasca copilul, ingrijind de sanatatea si dezvoltarea lui fizica, de educarea, invatatura si pregatirea profesionala a acestuia, potrivit cu insusirile lui, in conformitate cu telurile statului, spre a-l face folositor colectivitatii”;
- pentru “tutori” Art. 114, care prevede : “Tutela se exercita numai in interesul minorului.”; Art. 123 : “Tutorele are obligatia de a ingriji de minor. El este obligat sa creasca copilul, ingrijind de sanatatea si dezvoltarea lui fizica, de educarea, invatatura si pregatirea profesionala a acestuia, potrivit cu insusirile lui, in conformitate cu telurile Statului, spre a-l face folositor colectivitatii”;

(tot textul Codului Familiei se poate citi aici : http://www.dreptonline.ro/legislatie/codul_familiei.php )

III. DIN DECRETUL Nr. 31/1954, privitor la PERSOANELE FIZICE SI JURIDICE

- Art. 6, care dispune: ” Nimeni nu poate fi ingradit in capacitatea de folosinta si nici lipsit, in tot sau in parte, de capacitatea de exercitiu, decit in cazurile si in conditiile stabilite de lege.
Nimeni nu poate renunta, nici in tot, nici in parte, la capacitatea de folosinta sau la cea de exercitiu.”;
- Art. ART. 7 “Capacitatea de folosinta incepe de la nasterea persoanei si inceteaza cu moartea acesteia. Drepturile copilului sint recunoscute, de la conceptiune, insa numai daca el se naste viu.”
- ART. 8 Capacitatea deplina de exercitiu incepe de la data cind persoana devine majora. Persoana devine majora la implinirea virstei de optsprezece ani. Minorul care se casatoreste, dobindeste, prin aceasta, capacitatea deplina de exercitiu”;
- ART. 9 “Minorul, care a implinit virsta de patrusprezece ani, are capacitatea de exercitiu restrinsa. Actele juridice ale minorului cu capacitate restrinsa se incheie de catre acesta, cu incuviintarea prealabila a parintilor sau a tutorelui.”
- ART. 11 Nu au capacitate de exercitiu:
a) minorul care nu a implinit virsta de patrusprezece ani;
b) persoana pusa sub interdictie.
Pentru cei ce nu au capacitate de exercitiu, actele juridice se fac de reprezentantii lor legali”.

(tot textul acestui Decret poate fi citit aici: http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=1463 )

IV. DIN LEGEA Nr. 272/2004, PRIVIND PROTECTIA SI PROMOVAREA DREPTURILOR COPILULUI (care reprezinta PRINCIPALUL ACT NORMATIV actual care reglementeaza drepturile si libertatile copilului si drepturile, dar su obligatiile parintilor si reprezentantilor legali):

Retin atentia in mod deosebit (in actuala conjunctura si in momentele de acum ale impotrivirii multor parinti fata de noile vaccinuri…):

- CAPITOLUL II
Drepturile copilului

SECŢIUNEA 1
Drepturi si libertati civile

Art. 8. – (1) Copilul are dreptul la stabilirea si pastrarea identitatii sale.
(2) Copilul este inregistrat imediat dupa nastere si are de la aceasta data dreptul la un nume, dreptul de a dobandi o cetatenie si, daca este posibil, de a-si cunoaste parintii si de a fi ingrijit, crescut si educat de acestia.
(3) Parintii aleg numele si prenumele copilului, in conditiile legii.
(4) Copilul are dreptul de a-si pastra cetatenia, numele si relatiile de familie, in conditiile prevazute de lege, fara nici o ingerinta.
(5) Daca se constata ca un copil este lipsit, in mod ilegal, de elementele constitutive ale identitatii sale sau de unele dintre acestea, institutiile si autoritatile publice sunt obligate sa ia de urgenta toate masurile necesare in vederea restabilirii identitatii copilului.
Art. 9. – (1) In scopul realizarii dreptului prevazut la art. 8 alin. (1), unitatile sanitare care au in structura sectii de nou-nascuti si/sau de pediatrie au obligatia de a angaja un asistent social sau, dupa caz, de a desemna o persoana cu atributii de asistenta sociala.
(2) In vederea stabilirii identitatii copilului parasit sau gasit ori a parintilor acestuia, organele de politie competente au obligatia de a desemna una sau mai multe persoane responsabile cu realizarea demersurilor ce le revin, potrivit legii, pentru inregistrarea nasterii copilului.
Art. 10. – (1) Certificatul medical constatator al nasterii, atat pentru copilul nascut viu, cat si pentru copilul nascut mort, se intocmeste in termen de 24de ore de la nastere.
(2) Raspunderea pentru indeplinirea obligatiei prevazute la alin. (1) revine medicului care a asistat sau a constatat nasterea si medicului sef de sectie.
(3) Cand nasterea a avut loc in afara unitatilor sanitare, medicul de familie avand cabinetul inregistrat in raza teritoriala unde a avut loc nasterea este obligat ca, la cererea oricarei persoane, in termen de 24 de ore, sa constate nasterea copilului, dupa care sa intocmeasca si sa elibereze certificatul medical constatator al nasterii copilului, chiar daca mama nu este inscrisa pe lista cabinetului sau.
Art. 11. – (1) In situatia in care copilul este parasit de mama in maternitate, unitatea medicala are obligatia sa sesizeze telefonic si in scris directia generala de asistenta sociala si protectia copilului si organele de politie, in termen de 24 de ore de la constatarea disparitiei mamei.
(2) In termen de 5 zile de la sesizarea prevazuta la alin. (1), se intocmeste un proces-verbal de constatare a parasirii copilului, semnat de reprezentantul directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului, reprezentantul politiei si al maternitatii; cand starea de sanatate a copilului permite externarea, in baza procesului-verbal, directia generala de asistenta sociala si protectia copilului va stabili masura plasamentului in regim de urgenta pentru copil.
(3) In termen de 30 de zile de la intocmirea procesului-verbal, politia este obligata sa intreprinda verificarile specifice privind identitatea mamei si sa comunice rezultatul acestor verificari directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului.
(4) In situatia in care mama este identificata, directia generala de asistenta sociala si protectia copilului va asigura consilierea si sprijinirea acesteia in vederea realizarii demersurilor legate de intocmirea actului de nastere.
(5) In situatia in care, in urma verificarilor efectuate de politie, nu este posibila identificarea mamei, directia generala de asistenta sociala si protectia copilului transmite serviciului public de asistenta sociala in a carui raza administrativ-teritoriala s-a produs nasterea dosarul cuprinzand certificatul medical constatator al nasterii, procesul-verbal prevazut la alin. (2), dispozitia de plasament in regim de urgenta si raspunsul politiei cu rezultatul verificarilor.
(6) In termen de 5 zile de la primirea documentatiei prevazute la alin. (5), serviciul public de asistenta sociala are obligatia de a obtine dispozitia de stabilire a numelui si prenumelui copilului, in conformitate cu prevederile Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila, cu modificarile ulterioare, si de a face declaratia de inregistrare a nasterii la serviciul de stare civila competent.
(7) Dupa inregistrarea nasterii copilului, serviciul public de asistenta sociala are obligatia de a transmite directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului actul de inregistrare a nasterii copilului.
Art. 12. – (1) In situatia copilului gasit, precum si a celui parasit de parinti in alte unitati sanitare, a carui nastere nu a fost inregistrata, obligatia de a realiza demersurile prevazute de lege pentru inregistrarea nasterii copilului revine serviciului public de asistenta sociala in a carui raza administrativ-teritoriala a fost gasit sau parasit copilul.
(2) Expertiza medico-legala necesara pentru inregistrarea nasterii copilului este gratuita.
Art. 13. – (1) Unitatile sanitare, unitatile de protectie sociala, serviciile de ingrijire de tip rezidential, entitatile fara personalitate juridica, alte persoane juridice, precum si persoane fizice, care interneaza sau primesc in ingrijire femei gravide ori copii care nu poseda acte pe baza carora sa li se poata stabili identitatea, sunt obligate sa anunte, in termen de 24 de ore, in scris, autoritatea administratiei publice locale in a carei raza isi au sediul sau, dupa caz, domiciliul, in vederea stabilirii identitatii lor.
(2) Cel care ia un copil pentru a-l ingriji sau proteja temporar, pana la stabilirea unei masuri de protectie in conditiile legii, are obligatia de a-l intretine si, in termen de 48 de ore, de a anunta autoritatea administratiei publice locale in a carei raza teritoriala isi are sediul sau domiciliul.
Art. 14. – (1) Copilul are dreptul de a mentine relatii personale si contacte directe cu parintii, rudele, precum si cu alte persoane fata de care copilul a dezvoltat legaturi de atasament.
(2) Copilul are dreptul de a-si cunoaste rudele si de a intretine relatii personale cu acestea, precum si cu alte persoane alaturi de care copilul s-a bucurat de viata de familie, in masura in care acest lucru nu contravine interesului sau superior.
(3) Parintii sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot impiedica relatiile personale ale acestuia cu bunicii, fratii si surorile ori cu alte persoane alaturi de care copilul s-a bucurat de viata de familie, decat in cazurile in care instanta decide in acest sens, apreciind ca exista motive temeinice de natura a primejdui dezvoltarea fizica, psihica, intelectuala sau morala a copilului.
Art. 15. – (1) In sensul prezentei legi, relatiile personale se pot realiza prin:
a) intalniri ale copilului cu parintele ori cu o alta persoana care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relatii personale cu copilul;
b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia;
c) gazduirea copilului pe perioada determinata de catre parintele sau de catre alta persoana la care copilul nu locuieste in mod obisnuit;
d) corespondenta ori alta forma de comunicare cu copilul;
e) transmiterea de informatii copilului cu privire la parintele ori la alte persoane care au, potrivit prezentei legi, dreptul de a mentine relatii personale cu copilul;
f) transmiterea de informatii referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluari medicale sau scolare, catre parintele sau catre alte persoane care au dreptul de a mentine relatii personale cu copilul.
(2) Transmiterea informatiilor prevazute la alin. (1) lit. e) si f) se va face cu respectarea interesului superior al copilului, precum si a dispozitiilor speciale vizand confidentialitatea si transmiterea informatiilor cu caracter personal.
Art. 16. – (1) Copilul care a fost separat de ambii parinti sau de unul dintre acestia printr-o masura dispusa in conditiile legii are dreptul de a mentine relatii personale si contacte directe cu ambii parinti, cu exceptia situatiei in care acest lucru contravine interesului superior al copilului.
(2) Instanta judecatoreasca, luand in considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, poate limita exercitarea acestui drept, daca exista motive temeinice de natura a periclita dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala a copilului.
Art. 17. – (1) Copilul ai carui parinti locuiesc in state diferite are dreptul de a intretine relatii personale si contacte directe cu acestia, cu exceptia situatiei in care acest lucru contravine interesului superior al copilului.
(2) Exercitarea dreptului prevazut la alin. (1) va fi facilitata de Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului, in colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, pe baza unei proceduri aprobate prin ordin comun.
Art. 18. – (1) Copiii neinsotiti de parinti sau de un alt reprezentant legal ori care nu se gasesc sub supravegherea legala a unor persoane au dreptul de a li se asigura, in cel mai scurt timp posibil, reintoarcerea alaturi de reprezentantii lor legali.
(2) Deplasarea copiilor in tara si in strainatate se realizeaza cu instiintarea si cu acordul ambilor parinti; orice neintelegeri intre parinti cu privire la exprimarea acestui acord se solutioneaza de catre instanta judecatoreasca.
(3) Parintii sau, dupa caz, alta persoana responsabila de supravegherea, cresterea si ingrijirea copilului sunt obligati sa anunte la politie disparitia acestuia de la domiciliu, in cel mult 24 de ore de la constatarea disparitiei.
Art. 19. – (1) Misiunile diplomatice si consulare ale Romaniei au obligatia de a sesiza Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului cu privire la copiii cetateni romani aflati in strainatate care, din orice motive, nu sunt insotiti de parinti sau de un alt reprezentant legal ori nu se gasesc sub supravegherea legala a unor persoane din strainatate.
(2) Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului va lua masurile necesare pentru intoarcerea copilului la parinti sau la un alt reprezentant legal, imediat dupa identificarea acestora. In cazul in care persoanele identificate nu pot sau refuza sa preia copilul, la cererea Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului, tribunalul de la domiciliul copilului sau Tribunalul Bucuresti, in situatia in care acest domiciliu nu este cunoscut, va dispune plasamentul copilului intr-un serviciu de protectie speciala propus de Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului.
(3) Procedura de intoarcere a copiilor in tara, de identificare a parintilor sau a altor reprezentanti legali ai copiilor, modul de avansare a cheltuielilor ocazionate de intoarcerea in tara a acestora, precum si serviciile de protectie speciala, publice sau private, competente sa asigure protectia in regim de urgenta a copiilor aflati in situatia prevazuta la alin. (1) se stabilesc prin hotarare a Guvernului.
Art. 20. – (1) Misiunile diplomatice si consulare straine au obligatia de a sesiza Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului si Autoritatea pentru Straini despre toate situatiile in care au cunostinta de copii cetateni straini aflati pe teritoriul Romaniei, care, din orice motive, nu sunt insotiti de parinti sau de un alt reprezentant legal ori nu se gasesc sub supravegherea legala a unor persoane. In cazul in care autoritatile romane se autosesizeaza, acestea vor instiinta de urgenta misiunea straina competenta cu privire la copiii in cauza.
(2) In situatia copiilor prevazuti la alin. (1), Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului, pana la definitivarea demersurilor legale ce cad in competenta Autoritatii pentru Straini, va solicita Tribunalului Bucuresti stabilirea plasamentului copilului intr-un serviciu de protectie speciala propus de Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului.
(3) Masura plasamentului dureaza pana la returnarea copilului in tara de resedinta a parintilor ori in tara in care au fost identificati alti membri ai familiei dispusi sa ia copilul.
(4) In cazul nereturnarii copilului, acesta beneficiaza de protectia speciala prevazuta in prezenta lege.
Art. 21. – In vederea aplicarii prevederilor art. 19 si 20 se incheie tratatele necesare cu statele sau cu autoritatile statelor vizate, pe baza propunerilor Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului si ale Ministerului Afacerilor Externe, precum si a altor institutii interesate.
Art. 22. – (1) Copilul are dreptul la protejarea imaginii sale publice si a vietii sale intime, private si familiale.
(2) Este interzisa orice actiune de natura sa afecteze imaginea publica a copilului sau dreptul acestuia la viata intima, privata si familiala.
(3) Participarea copilului in varsta de pana la 14 ani la dezbateri publice in cadrul unor programe audiovizuale se poate face numai cu consimtamantul scris al acestuia si al parintilor sau, dupa caz, al altui reprezentant legal.
(4) Copiii nu pot fi folositi sau expusi de catre parinti, reprezentanti legali sau alte persoane responsabile de cresterea si ingrijirea lor, in scopul de a obtine avantaje personale sau de a influenta deciziile autoritatilor publice.
(5) Consiliul National al Audiovizualului monitorizeaza modul de derulare a programelor audiovizuale, astfel incat sa se asigure protectia si garantarea dreptului copilului prevazut la alin. (1).
Art. 23. – (1) Copilul are dreptul la libertate de exprimare.
(2) Libertatea copilului de a cauta, de a primi si de a difuza informatii de orice natura, care vizeaza promovarea bunastarii sale sociale, spirituale si morale, sanatatea sa fizica si mentala, sub orice forma si prin orice mijloace la alegerea sa, este inviolabila.
(3) Parintii sau, dupa caz, alti reprezentanti legali ai copilului, persoanele care au in plasament copii, precum si persoanele care, prin natura functiei, promoveaza si asigura respectarea drepturilor copiilor au obligatia de a le asigura informatii, explicatii si sfaturi, in functie de varsta si de gradul de intelegere al acestora, precum si de a le permite sa-si exprime punctul de vedere, ideile si opiniile.
(4) Parintii nu pot limita dreptul copilului minor la libertatea de exprimare decat in cazurile prevazute expres de lege.
Art. 24. – (1) Copilul capabil de discernamant are dreptul de a-si exprima liber opinia asupra oricarei probleme care il priveste.
(2) In orice procedura judiciara sau administrativa care il priveste copilul are dreptul de a fi ascultat. Este obligatorie ascultarea copilului care a implinit varsta de 10 ani. Cu toate acestea, poate fi ascultat si copilul care nu a implinit varsta de 10 ani, daca autoritatea competenta apreciaza ca audierea lui este necesara pentru solutionarea cauzei.
(3) Dreptul de a fi ascultat confera copilului posibilitatea de a cere si de a primi orice informatie pertinenta, de a fi consultat, de a-si exprima opinia si de a fi informat asupra consecintelor pe care le poate avea opinia sa, daca este respectata, precum si asupra consecintelor oricarei decizii care il priveste.
(4) In toate cazurile prevazute la alin. (2), opiniile copilului ascultat vor fi luate in considerare si li se va acorda importanta cuvenita, in raport cu varsta si cu gradul de maturitate a copilului.
(5) Orice copil poate cere sa fie ascultat conform dispozitiilor alin. (2) si (3). In caz de refuz, autoritatea competenta se va pronunta printr-o decizie motivata.
(6) Dispozitiile legale speciale privind consimtamantul sau prezenta copilului in procedurile care il privesc, precum si prevederile referitoare la desemnarea unui curator, in caz de conflict de interese, sunt si raman aplicabile.
Art. 25. – (1) Copilul are dreptul la libertate de gandire, de constiinta si de religie.
(2) Parintii indruma copilul, potrivit propriilor convingeri, in alegerea unei religii, in conditiile legii, tinand seama de opinia, varsta si de gradul de maturitate a acestuia, fara a-l putea obliga sa adere la o anumita religie sau la un anumit cult religios.
(3) Religia copilului care a implinit 14 ani nu poate fi schimbata fara consimtamantul acestuia; copilul care a implinit varsta de 16 ani are dreptul sa-si aleaga singur religia.
(4) Atunci cand copilul beneficiaza de protectie speciala, persoanelor in ingrijirea carora se afla le sunt interzise orice actiuni menite sa influenteze convingerile religioase ale copilului.
Art. 26. – (1) Copilul are dreptul la libera asociere in structuri formale si informale, precum si libertatea de intrunire pasnica, in limitele prevazute de lege.
(2) Autoritatile administratiei publice locale, unitatile de invatamant si alte institutii publice sau private competente iau masurile necesare asigurarii exercitarii corespunzatoare a drepturilor prevazute la alin. (1).
Art. 27. – (1) Copilul apartinand unei minoritati nationale, etnice, religioase sau lingvistice are dreptul la viata culturala proprie, la declararea apartenentei sale etnice, religioase, la practicarea propriei sale religii, precum si dreptul de a folosi limba proprie in comun cu alti membri ai comunitatii din care face parte.
(2) Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii asigura si urmareste exercitarea drepturilor prevazute la alin. (1).
Art. 28. – (1) Copilul are dreptul la respectarea personalitatii si individualitatii sale si nu poate fi supus pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare ori degradante.
(2) Masurile de disciplinare a copilului nu pot fi stabilite decat in acord cu demnitatea copilului, nefiind permise sub nici un motiv pedepsele fizice ori acelea care se afla in legatura cu dezvoltarea fizica, psihica sau care afecteaza starea emotionala a copilului.
Art. 29. – (1) Copilul are dreptul sa depuna singur plangeri referitoare la incalcarea drepturilor sale fundamentale.
(2) Copilul este informat asupra drepturilor sale, precum si asupra modalitatilor de exercitare a acestora.

……….

- Art. 31. – (1) Ambii parinti sunt responsabili pentru cresterea copiilor lor.
(2) Exercitarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor parintesti trebuie sa aiba in vedere interesul superior al copilului si sa asigure bunastarea materiala si spirituala a copilului, in special prin ingrijirea acestuia, prin mentinerea relatiilor personale cu el, prin asigurarea cresterii, educarii si intretinerii sale, precum si prin reprezentarea sa legala si administrarea patrimoniului sau.
(3) In cazul existentei unor neintelegeri intre parinti cu privire la exercitarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor parintesti, instanta judecatoreasca, dupa ascultarea ambilor parinti, hotaraste potrivit interesului superior al copilului.
Art. 32. – Copilul are dreptul sa fie crescut in conditii care sa permita dezvoltarea sa fizica, mentala, spirituala, morala si sociala. In acest scop parintii sunt obligati:
a) sa supravegheze copilul;
b) sa coopereze cu copilul si sa ii respecte viata intima, privata si demnitatea;
c) sa informeze copilul despre toate actele si faptele care l-ar putea afecta si sa ia in considerare opinia acestuia;
d) sa intreprinda toate masurile necesare pentru realizarea drepturilor copilului lor;
e) sa coopereze cu persoanele fizice si persoanele juridice care exercita atributii in domeniul ingrijirii, educarii si formarii profesionale a copilului.
…………………

- SECŢIUNEA a 3-a
Sanatatea si bunastarea copilului

Art. 43. – (1) Copilul are dreptul de a se bucura de cea mai buna stare de sanatate pe care o poate atinge si de a beneficia de serviciile medicale si de recuperare necesare pentru asigurarea realizarii efective a acestui drept.
(2) Accesul copilului la servicii medicale si de recuperare, precum si la medicatia adecvata starii sale in caz de boala este garantat de catre stat, costurile aferente fiind suportate din Fondul national unic de asigurari sociale de sanatate si de la bugetul de stat.
(3) Organele de specialitate ale administratiei publice centrale, autoritatile administratiei publice locale, precum si orice alte institutii publice sau private cu atributii in domeniul sanatatii sunt obligate sa adopte, in conditiile legii, toate masurile necesare pentru:
a) reducerea mortalitatii infantile;
b) asigurarea si dezvoltarea serviciilor medicale primare si comunitare;
c) prevenirea malnutritiei si a imbolnavirilor;
d) asigurarea serviciilor medicale pentru gravide in perioada pre- si postnatala, indiferent daca acestea au sau nu au calitatea de persoana asigurata in sistemul asigurarilor sociale de sanatate;
e) informarea parintilor si a copiilor cu privire la sanatatea si alimentatia copilului, inclusiv cu privire la avantajele alaptarii, igienei si salubritatii mediului inconjurator;
f) dezvoltarea de actiuni si programe pentru ocrotirea sanatatii si de prevenire a bolilor, de asistenta a parintilor si de educatie, precum si de servicii in materie de planificare familiala;
g) verificarea periodica a tratamentului copiilor care au fost plasati pentru a primi ingrijire, protectie sau tratament;
h) asigurarea confidentialitatii consultantei medicale acordate la solicitarea copilului;
i) derularea sistematica in unitatile scolare de programe de educatie pentru viata, inclusiv educatie sexuala pentru copii, in vederea prevenirii contactarii bolilor cu transmitere sexuala si a graviditatii minorelor.
(4) Parintii sunt obligati sa solicite asistenta medicala pentru a asigura copilului cea mai buna stare de sanatate pe care o poate atinge si pentru a preveni situatiile care pun in pericol viata, cresterea si dezvoltarea copilului.
(5) In situatia exceptionala in care viata copilului se afla in pericol iminent ori exista riscul producerii unor consecinte grave cu privire la sanatatea sau integritatea acestuia, medicul are dreptul de a efectua acele acte medicale de stricta necesitate pentru a salva viata copilului, chiar fara a avea acordul parintilor sau al altui reprezentant legal al acestuia.
(6) Vizitele periodice ale personalului medical de specialitate la domiciliul gravidelor si al copiilor pana la implinirea varstei de un an sunt obligatorii, in vederea ocrotirii sanatatii mamei si copilului, educatiei pentru sanatate, prevenirii abandonului, abuzului sau neglijarii copilului.
Art. 44. – (1) Copilul are dreptul de a beneficia de un nivel de trai care sa permita dezvoltarea sa fizica, mentala, spirituala, morala si sociala.
(2) Parintilor sau, dupa caz, altor reprezentanti legali le revine in primul rand responsabilitatea de a asigura, in limita posibilitatilor, cele mai bune conditii de viata necesare cresterii si dezvoltarii copiilor; parintii sunt obligati sa le asigure copiilor locuinta, precum si conditiile necesare pentru crestere, educare, invatatura si pregatirea profesionala.
Art. 45. – (1) Copilul are dreptul de a beneficia de asistenta sociala si de asigurari sociale, in functie de resursele si de situatia in care se afla acesta si persoanele in intretinerea carora se gaseste.
(2) In cazul in care parintii sau persoanele care au, potrivit legii, obligatia de a intretine copilul nu pot asigura, din motive independente de vointa lor, satisfacerea nevoilor minime de locuinta, hrana, imbracaminte si educatie ale copilului, statul, prin autoritatile publice competente, este obligat sa asigure acestora sprijin corespunzator, sub forma de prestatii financiare, prestatii in natura, precum si sub forma de servicii, in conditiile legii.
(3) Parintii au obligatia sa solicite autoritatilor competente acordarea alocatiilor, indemnizatiilor, prestatiilor in bani sau in natura si a altor facilitati prevazute de lege pentru copii sau pentru familiile cu copii.
(4) Autoritatile administratiei publice locale au obligatia de a informa parintii si copiii in legatura cu drepturile pe care le au, precum si asupra modalitatii de acordare a drepturilor de asistenta sociala si de asigurari sociale.
Art. 46. – (1) Copilul cu handicap are dreptul la ingrijire speciala, adaptata nevoilor sale.
(2) Copilul cu handicap are dreptul la educatie, recuperare, compensare, reabilitare si integrare, adaptate posibilitatilor proprii, in vederea dezvoltarii personalitatii sale.
(3) Ingrijirea speciala trebuie sa asigure dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala a copiilor cu handicap. Ingrijirea speciala consta in ajutor adecvat situatiei copilului si parintilor sai ori, dupa caz, situatiei celor carora le este incredintat copilul si se acorda gratuit, ori de cate ori acest lucru este posibil, pentru facilitarea accesului efectiv si fara discriminare al copiilor cu handicap la educatie, formare profesionala, servicii medicale, recuperare, pregatire, in vederea ocuparii unui loc de munca, la activitati recreative, precum si la orice alte activitati apte sa le permita deplina integrare sociala si dezvoltare a personalitatii lor.
(4) Organele de specialitate ale administratiei publice centrale si autoritatile administratiei publice locale sunt obligate sa initieze programe si sa asigure resursele necesare dezvoltarii serviciilor destinate satisfacerii nevoilor copiilor cu handicap si ale familiilor acestora in conditii care sa le garanteze demnitatea, sa le favorizeze autonomia si sa le faciliteze participarea activa la viata comunitatii.

(tot textul acestei legi poate fi citit aici: http://209.85.129.132/search?q=cache:Uq9dkDm1WMEJ:www.dgaspcbuzau.ro/Lege%2520nr.%2520272%2520din%25202004.html+Leg.272/2004&cd=1&hl=ro&ct=clnk&gl=ro )

V. DIN LEGEA Nr. 46/2003, privind DREPTURILE PACIENTULUI:

- Art. 11.
Pacientul are dreptul de a cere si de a obtine o alta opinie medicala.
Art. 12.
Pacientul are dreptul sa solicite si sa primeasca, la externare, un rezumat scris al investigatiilor, diagnosticului, tratamentului si ingrijirilor acordate pe perioada spitalizarii.

- CAPITOLUL III – Consimtamantul pacientului privind interventia medicala

Art. 13.
Pacientul are dreptul sa refuze sau sa opreasca o interventie medicala asumandu-si, in scris, raspunderea pentru decizia sa; consecintele refuzului sau ale opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului.

- Art. 16.
In cazul in care se cere consimtamantul reprezentantului legal, pacientul trebuie sa fie implicat in procesul de luare a deciziei atat cat permite capacitatea lui de intelegere.

(tot textul acestei legi poate fi citit aici: http://www.prostemcell.ro/articole/drepturile-pacientului.html )

……………….

Si acum o mica remarca…!

Ultimul text postat, respectiv Art. 16, din Leg 46/2003, se coroboreaza deosebit de bine cu Art. 32, literele c) si d) din Leg. 272/2004 si cu art. 11 din Decretul Nr. 31/1954, dar MAI CU SEAMA cu dispozitiile Art. 23, 24 si 29 din Leg. 272/2004!!

In postarile urmatoare, o sa mai facem cateva precizari privitoare la coroborarea acestor texte si GRESITA INTENTIE si ILEGALA MASURA a Ministerului Snatatii de a trece la vaccinarea OBLIGATORIE A FETITELOR DE 13 ani, fara sa tina cont de vointa lor si a parintilor si reprezentantilor lor legali, INCALCAND dispozitiile legale mentionate mai sus…!

Cer iertare pentru postarea…kilometrica si pentru ca nu am “partitionat-o” in fragmente mai mici…

Domnul Dumnezeu sa aiba mila de noi toti si de copii nostri!

AMIN!