Pai asta este minunea savarsita de Dumnezeu cu ei: pusi in situatia sa-si recunoasca neputinta de oameni, nu si-au mai pus nadejdea in ei si in oameni si atunci Dumnezeu si-a aratat puterea prin ei.
Aici e cheia: noi nu putem face nimic bun cu de la noi putere. Daca facem totusi ceva bun, asta este darul lui Dumnezeu. Si atunci cu ce sa ne mai mandrim????

Golgota spune tuturora
Cum se câştigă veşnicia
Şi de pe cruce Iisus, Domnul,
Ne-arată ce-i ortodoxia.

În chinul crucii DOMNUL NOSTRU,
Ne-a şters – prin marea-i suferinţă-
Păcatul strămoşesc şi-n chinuri,
Cu sânge’a scris dreapta credinţă.

Cine cutează s-o ştirbească ?
Şi să-l defaime pe Hristos,
Dintre cei mari – puşi s-o păzească-
Sau dintre cei mai mici de jos ?

Sfinţii părinţi au lămurit-o
Prin fapte mari şi prin trăire,
Prin suferinţă asumată,
Nu doar mental, prin instruire.

În vremuri crunte de prigoană,
Martirii-n chinuri au păzit-o.
Cu sângele şi însăşi viaţa,
Toţi mucenicii au plătit-o.

Ierarhi şi proţii sfinţi au dus-o
Cu VREDNICIE’n vaţa lor,
Ca să ajungă neştirbită,
La noi, prin har mântuitor.

În temniţile comuniste,
Şi România a păzit-o,
Că-n preţ de sânge şi în chinuri,
Aleşii ţării au plătit-o.

Nu cum spun unii, –la tribună-
Numind eroi pe cei ce nu’s,
Că n-au dat nici o mărturie,
De suferinţă în Isus.

Iar dacă încă avem pace,
Şi unii au funcţii înalte,
E pentru jertfa lor cea sfântă,
Care’a plătit multe păcate.

Dacă avem oameni cu titluri,
Şi în credinţă bucurie,
Să nu uităm preţul cel mare,
Plătit pentru ortodoxie.

Că am intrat în daruri sfinte
Pe care ei ni le-au plătit,
Şi tot ce’avem e-n suferinţă
Şi prin credinţă dobândit.

Cine cutează să stirbească
Cuvântul Domnului Iisus,
Să reformeze legea sfântă
Şi s-o reducă ca-n apus ?

De ai aduce’ajustamente,
Şi ai ,, prosti’’ pe cei ,, cuminţi’’
Vorbind de-o dragoste ce nu e
În ,, scrisul’’ sfinţilor părinţi.

De unde’această cutezanţă,
-De-a trece şi peste Iisus-
Peste canoane şi sinoade,
Cu cei eretici din apus ??

În care duh se fac acestea,
Şi cum î-şi dovedesc credinţa,
Aceşti ,, iluştrii’’ ce evită
Şi nu-şi asumă suferinţa ??

Iată martirii au primit-o
Şi au păzit ortodoxia,
S-ajungă pân la noi curată,
Şi să salveze România.

Sper sa iei completarea mea cu toata dragostea cu care am scris-o!
Doamne, ajuta!

Lucrurile sunt percepute tocmai pe dos fiindca partea asta vazuta a lumii, tavalugul istoriei contemporane te impinge din spate sa fii ‘ca toata lumea’ iar nu impotriva ei; cand realizezi ce ‘rod’ culegi mergand pe drumul larg si lat pe care merge lumea… plin de ciulini, spini si palamida incepi sa-ti pui intrebari, sa analizezi, sa intrebi, sa-l iei ca in copilarie pe ‘De ce?!’ in brate cautand febril raspunsuri adunate ba de pe la parinti, profesori, filozofi, iar daca cei intrebati nu-ti spun despre Adevar fiindca fie nu stiu, fie nu le pasa, fie pentru ei EL nu exista…aluneci si mai tare pe coji de banane cautand unde nu trebuie, riscand prosteste pana se milostiveste bunul Dumnezeu si te trezeste!

De-aici incepe durerea:

1.Fiindca “Luciditatea este o limpezire a spiritului nimicitoare. Cînd esti lucid esti în fata cimitirului. A fi lucid înseamnă a-ti da seama perfect de limitele si neputintele tale. Luciditatea este o categorie dizolvantă. În măsura în care Dumnezeu trebuie primit, si nu înteles, la Dumnezeu nu ai acces prin luciditate.”(Petre Tutea)- de-aici si mesajul lui Mircea Vulcanescu de a nu ne pierde credinta in Adevar pentru ca El conduce lumea nevazut, nadejdea atat a celor viitoare unde ‘ochiul n-a vazut, urechea n-a auzit si la inima omului nu s-a suit’, ca toate trec…si, cel mai important ‘Fara Mine nu puteti face nimic’ deci, nesprijinirea pe propriile puteri sau a semenilor; realizarea neputintei si micimii firii omenesti mai ales in vremuri de prigoana te poate aseza in fata smereniei prin umilirea sufletului tau trufas, patimas.. devenind puternic doar daca este alipit de Domnul Dumnezeu.

2.dupa bucuria (re)gasirii, asemeni celui inflacarat la inceput de drum cazi in extreme, cauti (inconstient) un lider/’guru’ caruia sa i te supui orbeste, ad-literam fiindca stie el ce zice, apropos de ‘activismul prin disperare’ mentionat de Mircea Vulcanescu; noi, cei de azi cred ca ne situam in partea cealalta, a “istorismului prin resemnare”, adica o incercare de a intelege lumea din jur si de a te “ancora acolo unde ceva a ramas intreg” (nu fara a fi trecut unii dintre noi si prin prima parte).

Ce-a mai ramas in zilele noastre intreg, neatins, nealterat…numai Dumnezeu stie! Eu, una nu prea mai vad in ce masura/unde…poate nici in Iad fiindca romanu-i dibaci in carpaceala, vederea propriului interes; poate d-aia si altii ‘trag’la noi, ca-n bancul asta cu gust dulce/amar:

“Cica unu moare si ajunge in iad. Acolo descopera ca exista cate un iad pentru fiecare tara.
Merge in iadul german si intreaba
- “Ce ti se face aici ?”
- “Pai… te pun pe scaunul electric pentru o ora, pe urma te aseaza pe un pat de cuie pentru inca o ora, si restul zilei te biciuieste dracul german”.
Omului nu-i place ce aude si incearca iadul rusesc:
- “Ce ti se face aici ?”
- “Pai… te pun pe scaunul electric pentru o ora, pe urma te aseaza pe un pat de cuie pentru inca o ora, si restul zilei te biciuieste dracul rus”.
Pe urma verifica iadul american, francez etc si primeste raspunsuri asemanatoare. Apoi ajunge la iadul romanesc si descopera ca este o coada foarte mare la intrare.
- “Ce ti se face aici ?”
- “Pai… te pun pe scaunul electric pentru o ora, pe urma te aseaza pe un pat de cuie pentru inca o ora, si restul zilei te biciuieste dracul roman”.
- “Pai este cam la fel ca in celelalte iaduri, de ce vrea atata lume sa intre ?”
- “Pentru ca scaunul electric nu merge si nimeni nu vine sa-l repare, cuiele din pat au fost furate, iar dracul roman este ales si senator, asa ca vine semneaza de prezenta si se duce la bar.”