Preacuvioasa Parascheva,
A fost o flacără divină
Care-a purtat în trup iubirea
Mila şi dragostea divină.

N-a arătat lumii vre’odată
Podoabe, farmece trupeşti,
Zimbete dulci, vorbe’alintate,
Şi nici ispite femeieşti.

Nici iscusinţa dobândită
În truda sa duhovnicească,
Nici măiestrie în mustrare,
Nici laudă cărturărească.

Ea de copil a’nţeles taina
Trăirilor duhovniceşti,
Şi-a dragostei faţă de semeni
Trăind adânc, cele cereşti.

A înţeles ce’nseamnă crucea
Şi lepădările de sine,
Când din pruncie’şi dădea haina,
Spre’a face –în Hristos- un bine.

Cu mâna ei nevinovată
A mângâiat mulţi necăjiţi,
Trăind în duhul filocalic,
Şi-n calea sfinţilor părinţi.

Ea n-a ştiut ce-i desfătarea,
Decât în căi duhovniceşti,
În post sever, în milostenii
Şi-n nevoinţele trupeşti.

Fecioară ce şi-a’nchinat viaţa
Şi visul, Domnului Hristos,
Prin El trăind şi împlinindu-şi
Dorinţa de-a trăi frumos.

Azi trupu-i sfânt şi feciorelnic,
-Ne-atins de patima trupească-,
Împarte lumii ocrotire
Milă şi dragoste cerească.

Iar Dumnezeu din cer slăveşte,
Trăirea ei şi fecioria,
Care adună azi la praznic,
Mii de creştini din România.

Mii stau la rând, chiar zeci de ore,
Cu osteneală , -să se’nchine-,
S-atingătrupu-i cu iubire
Cu rugăciuni şi cu suspine.

Că-n dezbinările de astăzi
Şi-n viaţa cea destrăbălată,
Prezenţa ei ne întregeşte
Credinţa mult prea încercată.

Ea surpă frica şi’nşelarea
Şi prin ea înseşi dovedeşte
Forţa iubirii milostive,
Şi-a dragostei care uneşte.

Ea ca un soare ne arată
Lumina vie’a veşniciei
Şi strigă cu puteri de tunet
Ce-i VREDNICIA FECIORIEI.

Ea mustră fără răutate,
Ea mângâie, ea miluieşte,
Ea cheamă, vindecă şi-alină
Ea ne îndrumă, ea zideşte.

Veniţi la sfânta Parascheva,
Să ne’nchinăm , să-i mulţumim,
Să plângem azi de bucurie,
S-o lăudăm şi s-o iubim.

Lui Dumnezeu cu lacrimi sfinte,
Să-i mulţumim toţi în popor,
Că ne-a adus-o, dar în ţară
Şi în Moldova scump odor.