CE VREA DUMNEZEU DE LA NOI? – Cuvinte esentiale de trezire si de indreptare de la Ieromonahul TEOFAN de la Putna

8-10-2009 Sublinieri

Ierom.Teofan-Putna, 2009

Dacă ar exista o sobornicitate reală, nu simu­lată, foarte multe lucruri s-ar rezolva. Neaşteptat de multe lucruri s-ar limpezi în Biserică, în sufletul nostru, în familiile noastre, la locul de muncă. Nu ne sfătuim între noi. Nu ne ascultăm între noi. Lucrul acesta arată că, în fond, nu avem o gândire şi o trăire ortodoxă. În momentul în care acceptăm dialogul cu celălalt, acceptăm să fim deschişi, să fim în mod real soborniceşti; trebuie atunci să acceptăm şi faptul că putem greşi. Revin la duhul mândriei care ne stăpâneşte pe toţi: nu vrem să recunoaş­tem că greşim şi, de aceea, lucrurile nu pot merge bine (…) Există, desigur, atacuri din exterior împotriva Bisericii, însă ele nu ar fi atât de periculoa­se dacă am şti să trăim în sobornicitate si în dragoste“.

dsc06466

Interviu cu Ieromonahul TEOFAN de la Mănăstirea Putna, aparut in nr. 6 al revistei “Presa ortodoxa”

“- Care sunt cele mai mari încercări la care trebuie un creştin să facă astăzi faţă?

– Pentru a răspunde la o problemă atât de grea, am să apelez la cuvintele duhovni­cului pe care l-am avut când eram în lume, Părintele Sofian Boghiu. Încercând să fiu în duhul Părintelui Sofian, aş zice că cea mai grea încercare de care ne lovim este mân­dria noastră. Părintele spunea de multe ori că omul de astăzi a ajuns aşa de mândru, încât acest orgoliu este ca un fel de orbire şi, de aceea, este foarte greu să ai o discuţie cu el pe nişte teme mai realiste din punct de vedere al mântuirii. Duhul mândriei este foarte răspândit. Problema mândriei este strâns legată de ceea ce aş numi „descreştinarea” sau „secularizarea” creştinismului.

Mitropolitul Ierothei Vlahos conside­ră că cel mai grav aspect al secularizării este gândirea şi trăirea lumească a multora dintre ortodocşi. În acest sens părintele Sofian ne spunea că la un moment dat, deşi în lumea de astăzi pare că nu s-ar întâmpla nimic grav, în realitate este o lume foarte periculoasă pentru cel ce cau­tă mântuirea, o lume care ne poate influ­enţa negativ dacă nu stăruim cu toată râvna în slujba credinţei. Considera că, pentru a rezista, trebuie să facem în continuu un efort pentru a trăi într-un duh de smere­nie, altfel e foarte greu să ne dăm seama de ceea ce se întâmplă.

– Dar dacă ne-am referi la problemele care sunt la noi în ţară…

În primul rând, ne confruntăm cu problema lipsei sobornicităţii. Dacă ar exista o sobornicitate reală, nu simu­lată, foarte multe lucruri s-ar rezolva. Neaşteptat de multe lucruri s-ar limpezi în Biserică, în sufletul nostru, în familiile noastre, la locul de muncă. Nu ne sfătuim între noi. Nu ne ascultăm între noi. Lucrul acesta arată că, în fond, nu avem o gândire şi o trăire ortodoxă. În momentul în care acceptăm dialogul cu celălalt, acceptăm să fim deschişi, să fim în mod real soborniceşti; trebuie atunci să acceptăm şi faptul că putem greşi. Revin la duhul mândriei care ne stăpâneşte pe toţi: nu vrem să recunoaş­tem că greşim şi, de aceea, lucrurile nu pot merge bine.

Şi Părintele Sofian ob­serva această stare de egoism,  de  nepăsa­re, această lipsă de jertfă pentru “aproapele” (care nu mai este, de fapt, „aproapele”), această lipsă a cără­rii – adică a iubirii – de la unul la altul, toate fiind expresii ale unei credinţe super­ficiale. Asemenea constatări sunt cu totul neaşteptate, dacă ne raportăm la vechimea tradiţiei ortodoxe din această ţară. Există, desigur, atacuri din exterior împotriva Bisericii, însă ele nu ar fi atât de periculoa­se dacă am şti să trăim în sobornicitate si în dragoste.

–   Aceste atacuri venite din afara Bisericii şi îndreptate împotriva creştinismului ne dor. Ce răspuns ar trebui să avem înaintea lor?

Este foarte important să ne rugăm tot timpul să facem voia lui Dumnezeu. Cineva m-a întrebat, odată, de ce trebuie să reacţionăm noi, creştinii, în faţa unor ase­menea provocări… I-am răspuns că avem în calendar sfinţi voievozi şi sfinţi împăraţi care s-au implicat foarte concret în proble­mele societăţii din vremea lor. Cumva, ei au greşit? Trebuie văzut ce vrea Dumnezeu cu fiecare dintre noi la momentul respec­tiv. Aici este marea taină a vieţii noastre! Ce vrea Dumnezeu să fac într-un anumit moment? Sunt perioade în care, într-ade­văr, trebuie numai să ne rugăm. În acelaşi timp, trebuie să ne gândim şi la cealal­tă faţetă: poate, cumva, Dumnezeu vrea ca eu să ies mai în faţă şi să spun anumite lucruri, iar eu zic: „Nu, eu trebuie să mă rog şi să stau liniştit. Nu mă interesează”. Bine, mă rog, dar totuşi Dumnezeu vrea să fac ceva mai mult! Dumnezeu poate aş­teaptă de la mine anumite fapte concrete, prin care să-mi arăt credinţa. Nu suntem într-o stare duhovnicească bună dacă nu căutăm să împlinim voia lui Dumnezeu, chiar dacă zicem că ne rugăm şi citim cărţi duhovniceşti. Sfântul Nicodim Aghioritul ne recomandă să ne osândim pe noi înşi­ne cât mai mult şi cât mai des, şi să nu-l osândim pe aproapele, pentru a putea vedea mai bine voia lui Dumnezeu în via­ţa noastră. Să spunem şi aceste cuvinte: „Doamne, Tu luminează-mi mintea mea cea proastă şi spurcată ce să fac acum, în clipa aceasta! Ajută-mă să fac voia Ta”. Această rugăciune sinceră şi repetată este imposibil să nu dea roade. Aceasta este temelia – şi apoi ve­dem, de la caz la caz, cum să ne raportăm la atacurile despre care vorbeaţi. Este necesară şi împreună-sfătuirea cu duhovnicul. Este necesară şi raportarea la tradiţia Bisericii. Să vedem ce gândesc Sfinţii Bisericii, să fim în acelaşi Duh cu ei.

dsc05965

– Sunt, deci, anumi­te momente când un bun creştin trebuie să facă ceva concret. Referindu-ne acum la măsurile de introducere a actelor electronice, cum ar trebui să ne implicăm în aceste probleme care ne frământă pe toţi?

– La Mănăstirea Putna intrăm în legă­tură cu oameni din toată ţara şi am observat că sunt foarte mulţi creştini nemulţumiţi de faptul că măsurile de introducere a ac­telor biometrice au fost luate fără să fie consultată populaţia şi fără să fie declanşa­te dezbateri naţionale pe această temă. De aceea, mi se pare un lucru foarte bineve­nit demersul de a se iniţia un referendum prin care cetăţenii României să poată să-­şi spună punctul de vedere asupra acestei probleme. Am convingerea că nu numai unii dintre ierarhii şi duhovnicii de astăzi ne atenţionează asupra pericolului acestui sistem de supraveghere electronică prin cipuri, ci şi ceilalţi mari bătrâni, exemple vii de trăire duhovnicească, care au tre­cut la Domnul în ultimele două decenii, ar fi spus acelaşi lucru dacă aveau în faţă toate informaţiile referitoare la cipuri care există acum. Sunt convins că şi Părintele Cleopa, şi Părintele Dumitru Stăniloae, şi Părintele Ilarion Argatu, şi Părinţii Sofian Boghiu, Iachint al Putnei, Ioanichie Bălan, Gheorghe Calciu şi alţii ne-ar fi îndemnat, de asemenea, la rugăciune şi faptă hotărâtă pentru a stopa introducerea actelor biometrice în România. Adevărul este unul singur şi, oricât l-am ignora, el tot iese până la urmă la lumină.

– Sunt, din păcate, persoane care nu în­ţeleg aspectul teologic al acestei probleme.

Este frapantă asemănarea dintre capitolul 13 al Apocalipsei şi ceea ce se urmăreşte prin actele biometrice. Este evident, pentru cine s-a informat, că aceste mă­suri nu sunt decât o etapă si, în final, se urmăreşte implantarea cipului în corpul uman. Ce păre­re aveţi despre reclamele care circulă pe internet despre cum va arăta soci­etatea viitorului, în care sunt arătaţi tineri având cipul implantat pe mâna dreaptă sau care cumpă­ră din magazin diverse obiecte care au toate ci­puri, iar la ieşire plata se face automat, scăzându-se automat costul mărfurilor din contul care este memorat în cipul cumpărătorului? Nu vi se pare că aceste reclame ar trebui să aibă drept motto versetele 16-17 din ca­pitolul amintit, unde ni se spune că fiara îi sileşte pe toţi „să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte, încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât nu­mai cel ce are semnul, adică numele fiarei sau numărul numelui fiarei”? Semnul des­pre care se vorbeşte aici este traducerea grecescului χάραγμα care vine de la ver­bul χαράσσω, ce înseamnă şi a inciza, a întipări, a implanta... Iată nişte asemănări tulburătoare, care trebuie să ne pună pe gânduri. Citind aceste versete, ne îngrijo­răm de pierderea mântuirii pentru cei ce vor cădea în acele timpuri, de pierderea legăturii personale cu Hristos şi cu aproa­pele, nu ddsc05910oar de pierderea libertăţii.

– Reprezentanţii Ministerului de Interne spun că este vorba doar despre nişte simple ci­puri pasive, în care vor fi înregistrate datele existente pe actele de identitate.

– Mi se pare că problema nu este pusă corect. Noi, ca simpli cetăţeni, neavând nici cunoştinţele necesare, nici aparatura adecvată, nu vom putea verifica ce fel de cipuri sunt introduse în actele noastre, nici nu vom putea controla în orice moment dacă nu s-a modificat cumva conţinutul memoriei acestor cipuri. Statul nu ne ofe­ră suficiente garanţii de protecţie pentru a nu deveni o pradă uşoară în faţa a ceea ce unii analişti numesc „terorism electro­nic”. Chiar dacă, într-o primă etapă, s-ar introduce nişte simple cipuri pasive, tot nu este un lucru bun, întrucât se va deschide o portiţă spre câmpul uriaş de aplicaţii ale microcipurilor spre controlul vieţii private a fiecărui cetăţean.

Cei ce îşi închipuie că vor scăpa ief­tin şi nu vor primi acte biometrice fiindcă sunt oameni de încredere ai sistemului, se înşeală. Să nu se amăgească! Chiar dacă, pentru o perioadă, unii nu se vor afla sub lupa electronică, în schimbul dirijării şi su­pravegherii majorităţii cetăţenilor, în cele din urmă acest sistem mai rău decât cel comunist se va întoarce împotriva tuturor şi va avea un singur „câştigător”: diavolul. Vom fi cu toţii prinşi într-o uriaşă pânză de păianjen!Aşa că propun să lucrăm cu înţelepciune, să lăsăm deoparte orgoliile personale, să terminăm odată cu certuri­le acestea sterile şi să ne străduim să fim uniţi, pentru a nu lăsa să fie pus în mişcare tot acest carusel.

– Din păcate, sunt duhovnici care nu dau blagoslovenie fiilor duhovniceşti să aibă o anumită misiune în această situa­ţie, cum ar fi strângerea de semnături pentru referendum sau distribuirea de materiale in­formative şi broşuri.

Mai întâi, trebuie să avem răbdare şi să nu judecăm. La început, nici eu nu înţelegeam despre ce este vorba în scanda­lul acesta al microcipurilor! Noi, preoţii, îi călăuzim pe cei care se spovedesc pe o cale duhovnicească, îi învăţăm cum să se roage, cum să lupte cu păcatul. Pot însă apărea diverse probleme din viaţa cetăţii în pri­vinţa cărora nu avem competenţa să ne pronunţăm. De aceea, este mai prudent să amânăm un verdict tranşant şi să în­cepem să ne informăm. Părintele Arsenie Papacioc, într-o primă fază, referindu-se la problematica cipurilor, a făcut un apel la rugăciune, la dreaptă-socoteală, şi a spus că nu se pricepe la aceste chestiuni tehnice. După ce s-a informat, a spus că ne aflăm la începutul unor vremuri foarte grele şi că este bine să luptăm împotriva introducerii actelor biometrice în România.

Revin la ce am spus la început, la pro­blema sobornicităţii. Nu este bine să ne supărăm, nu este folositor să vorbim de la distanţă cu fiii duhovniceşti, ca şi cum ei nu ar şti nimic, ca şi cum noi am trăi în nişte sfere duhovniceşti foarte înalte, iar ei, simpli muritori, nu trebuie să aibă dreptul, nu trebuie să aibă curajul să ne atragă atenţia în vreun fel sau altul.Diverşi credincioşi sunt tulburaţi datorită unor atitudini mai dure ale duhovnicilor atunci când fiii duhovniceşti abordează proble­ma cipurilor şi spun că trebuie făcut ceva. Bineînţeles că şi din partea fiilor duhovni­ceşti este necesară cuviinţă şi smerenie, un anumit respect, fiindcă sobornicitatea nu poate funcţiona dacă există aroganţă, tu­peu sau încăpăţânare prostească. Trebuie să existe, în primul rând, dragoste.

Dacă nu reuşim ca în relaţia aceasta, duhovnic – fiu duhovnicesc, să fim într-un duh ortodox, care înseamnă viaţă, rugăciune şi dragoste, este foarte greu să mai vorbim despre alte proiecte de misiune ortodoxă. Eu cred că problema aceasta a actelor cu cip are o bă­taie foarte lungă şi, repet, ne va afecta pe toţi cei din România la un moment dat. Cu cât ne trezim mai din timp şi luptăm pentru a amâna acest deznodământ, cu atât este mai bine.

– Ne amintim că Părintele Iustin, în primul mesaj în privinţa actelor electroni­ce, spunea: „este vremea muceniciei”. Cum să dobândim curajul de a-L mărturisi pe Hristos?

– Aş răspunde scurt: printr-o credinţă vie, prin multă rugăciune.

Introducerea actelor biometrice prin efectele pe care aceste măsuri le vor avea în timp mi se pare cea mai gravă problemă de care ne lovim după 1990. S-a afirmat de mai multe ori în presa noastră că sun­tem prima ţară din lume în care ni se iau amprentele – nu numai de la degete, ci şi cele oculare – pentru a fi introduse în microcipurile de pe paşapoarte, buletine şi permise de conducere. Să ne gândim cu seriozitate la acest aspect! De ce a îngădu­it Dumnezeu să se ajungă la aceste măsuri umilitoare? Înseamnă că avem o vină. Mi se pare foarte important, în acest moment, să ne luăm un canon zilnic de rugăciune pentru ţara noastră, pentru acest neam. Atât cât poate fiecare: unul să facă cinci metanii, unul Paraclisul Maicii Domnului, unul să zică: „Doamne Iisuse Hristoase, iartă-ne, am greşit! Miluieşte neamul ro­mânesc şi ţara noastră!” Să spună această scurtă rugăciune de cinci ori, de zece ori, de câte ori poate. Lucrul acesta să fie fă­cut într-un duh de pocăinţă, atât pentru păcatele noastre, cât şi pentru păcatele în­tregului neam. Să folosim din plin armele noastre: postul şi rugăciunea. Acestea sunt armele cele mai importante în acest răz­boi. Să facem o rugăciune zilnică pentru toţi cei ce s-au implicat în această luptă, ca să ne sprijinim unii pe alţii. Să ne ru­găm şi pentru cei ce vor să experimenteze pe noi tot acest sistem de supraveghere electronică, ca să-i lumineze Dumnezeu, să-i îmbuneze, să-i ajute să meargă pe calea Adevărului.

Având o credinţă lucrătoare şi dreptul la libertate, care sunt cele mai mari daruri de la Dumnezeu, trebuie să ne implicăm într-o luptă deschisă pentru organiza­rea unui referendum referitor la actele de identitate cu cip. Nu este firesc să fim com­plexaţi şi lipsiţi de curaj. Lupta împotriva introducerii actelor biometrice este şi o luptă pentru apărarea statului democratic. Cred că, dacă vom tăcea acum, vom fi căl­caţi în picioare şi, mai mult decât atât, vom răspunde în faţa lui Dumnezeu fiindcă nu am mărturisit adevărul. Să avem însă fap­ta împreună cu rugăciunea şi cu dragostea. Să nu ne credem mai buni decât ceilalţi. Aceasta este o ispită foarte mare! Îmi amin­tesc ce mi-a povestit Părintele Sofian. Era în închisoare şi nişte gardieni îşi băteau joc de el, îl băteau, îl înjurau, îl ironizau. Iar părintele se ruga cu putere şi zicea: „Doamne, dacă eu aş fi mai bun, şi ei ar fi mai buni!” Şi simţea o pace sufletească ex­traordinară. Aşa ar trebui să gândim şi noi: Doamne, dacă noi am fi mai buni, dacă am avea mai multă dragoste, mai multă rugăciune, mai multă pocăinţă, ceilalţi ar înţelege gravitatea acestei probleme”. Dar, pentru păcatele noastre, nu reuşim să ne facem înţeleşi.

– Ce ne puteţi spune despre tendinţa de a adapta Ortodoxia la duhul lumesc?

– Îmi este teamă că dacă vom adap­ta prea mult Ortodoxia la duhul lumesc îi vom pregăti pe oameni, încetul cu înce­tul, pentru apostazie. Şi nu ştiu cum vom da socoteală atunci în faţa lui Dumnezeu. Tradiţia, predania Bisericii nu este ceva învechit. Dimpotrivă, este lucrul cel mai actual, cel mai viu la care poate avea ac­ces un creştin. Tradiţia este mediul în care ne putem dezvolta cu naturaleţe. În momentul în care o falsificăm, atunci îi de­rutăm complet pe credincioşi şi îi pierdem.Adaptarea credinţei la duhul lumesc cred că apare atunci când suntem preocupaţi de tot felul de proiecte având coloratură creştină şi lăsăm deoparte principala fră­mântare pe care ar trebui să o avem: cum să dobândim Duhul Sfânt, în sensul  în care vorbesc Sfântul Serafim din Sarov sau Sfântul Simeon Noul Teolog.

Mi-a ajutat Dumnezeu şi am cunoscut îndeaproape doi reprezentanţi de anvergu­ră ai Ortodoxiei româneşti, pe Părintele Sofian Boghiu şi pe Academicianul Virgil Cândea.

82057085021În ultimii ani de viaţă, cartea de căpă­tâi a domnului Cândea era, după Biblie, Patericul egiptean. Într-o discuţie, el te purta prin toată filosofia şi istoria religiilor, prin ştiinţă şi teologie, cu o lejeritate ne­aşteptată. Avea o memorie extraordinară, însă cartea sa de suflet rămânea Patericul egiptean. Simţea în profunzime Patericul şi ştia pasaje întregi pe dinafară. Mi-a măr­turisit că abia după 1990 a putut să se angajeze cu putere într-o muncă de cer­cetare a scrierilor filocalice, cărora le-ar fi închinat toată viaţa, dacă nu ar fi fost re­gimul comunist. Acest contact cu scrierile Sfinţilor Părinţi, legătura cu Dumnezeu printr-o rugăciune fierbinte, îl ajutau să aibă o gândire ortodoxă.

Despre Părintele Sofian, ce să mai vorbesc? Pr-Sofian-6Mi-a zis Părintele Macarie de la Pasărea la un moment dat: „N-ai să te mai întâlneşti niciodată cu aşa ceva! Fii atent la tot ce spune!” Se simţea, efectiv, puterea rugăciunii din el. Erau ucenici care măr­turiseau că ajungea doar să stea la rând ca să se spovedească şi simţeau cum dobân­deau, dintr-o dată, o limpezire a rugăciunii inimii, numai fiindcă stăteau acolo, în preajma Părintelui Sofian. Aceste două exemple ne arată că poate exista şi în zilele noastre o Ortodoxie curată, care să nu facă compromisuri cu duhul lumesc. Această Ortodoxie o aşteaptă de la noi credincio­şii, această Ortodoxie o aşteaptă şi cei de alte credinţe, din întreaga lume, care îl caută cu sinceritate pe Dumnezeu. La un moment dat, au ajuns la Părintele Sofian nişte asiatici, care nu aveau nici o legătu­ră cu creştinismul. Doar puţin au vorbit cu părintele şi l-au privit. Apoi au spus: „Am vrea să mai venim aici, pentru că în religiile noastre n-am întâlnit niciodată un asemenea om!”

– Mulţi ne simţim deznădăjduiţi vă­zând vremurile grele pe care le trăim. Părinte, daţi-ne un cuvânt de îmbărbătare.

– Deznădejdea este dovada Ortodoxiei lumeşti pe care o trăim. Toate încercările acestea, care apar într-o societate secu­larizată, nu trebuie să ne demobilizeze. Dimpotrivă! Cu atât mai mult ar trebui să ne sporească râvna pentru rugăciune, pen­tru viaţa duhovnicească, pentru împărăţia lui Dumnezeu. Părintele Sofian poves­tea despre duhovnicul său, Părintele Ioan Kulîghin, care a fost prins şi dus în lagărele din Rusia şi care avea rugăciunea inimii. Părintele Ioan, chiar în acele condiţii mizere, îngrozitoare, ale detenţiei bolşevice, era luminos si liniştit. Îl întrebau alţii: „Cum poţi fi liniştit când vezi că aceştia ne omoa­ră?” Iar părintele răspundea: „Dacă-L am pe Hristos, am totul!” În vremurile grele, rugăciunea inimii este o necesitate vitală pentru fiecare credincios.

Deznădejdea este o capcană a dia­volului, şi o putem ocoli printr-o viaţă luminoasă în Hristos. Să ştiţi că există oa­meni din toate categoriile sociale care au, cu adevărat, o viaţă luminoasă, o viaţă îm­bunătăţită. Să-l avem model pe Sfântul Ştefan cel Mare, care a fost un luptător.sfstefancelmare Cred că este un model foarte actual în si­tuaţia în care suntem astăzi, fiindcă este o situaţie în care trebuie să fim luptători, nu avem de ales, şi în acelaşi timp este nece­sar să ne adăpăm de la izvoarele Ortodoxiei pentru a prinde putere, aşa cum făcea Sfântul Ştefan cel Mare. Sfântul Ştefan avea cu adevărat râvnă pentru Hristos. El avea, prin puterea harului dumneze­iesc, o credinţă lucrătoare, o smerenie, un echilibru.

Să ştiţi că Dumnezeu si Sfinţii Săi lucrează cu putere printre oameni şi în zilele noastre. Şi acum au loc minuni. Am să amintesc doar două dintre ele.

În anul 1995, un tânăr demonizat s-a vindecat la Mănăstirea Putna după ce a atins moaştele Sfântului Ghenadie. La un moment dat, acestui tânăr, când nu era încă vindecat, i-au apărut cei trei sfin­ţi ocrotitori ai Putnei: Sfântul Ştefan cel Mare, purtând sabie, Sfântul Ghenadie şi Sfântul Ilie Iorest. Acesta din urmă l-a bi­necuvântat pe tânăr şi i-a spus: „Suntem cu tine! Suntem toţi trei aici!”

De asemenea, acum câteva luni am slujit la înmormântarea unei femei de 80 de ani din Rădăuţi. Cu o săptămână îna­inte ca aceasta să treacă la Domnul, ea a murit şi a înviat de două ori, pe când era în spitalul din oraş.Apoi le-a povestit celor din jur ce a văzut. Printre altele, ea spunea: „Dacă aţi şti ce frumos este dincolo şi în ce noroi trăim aici, pe pământ!”

Când ne lovim de greutăţi foarte mari, atitudinea noastră să fie această viaţă lumi­noasă întru Hristos, în care tot timpul să tânjim după împărăţia lui Dumnezeu! Să cerem în permanenţă ajutorul lui Hristos. Şi să avem în minte că Dumnezeu ne iu­beşte aşa cum suntem, cu toate păcatele şi greşelile noastre, şi că El aşteaptă pocăinţa noastră.

Dumnezeu să-i binecuvinteze, să-i lu­mineze şi să-i întărească pe toţi creştinii din ţară, şi să nu uităm că, prin viaţa noas­tră, trebuie să-L mărturisim pe Hristos“.

Interviu realizat de Raluca Tănăseanu

P. Teofan- cu Crucea


Categorii

Biserica la ceas de cumpana, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Minuni si convertiri, Parintele Teofan Popescu, Parinti de la Putna, Razboiul nevazut, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

29 Commentarii la “CE VREA DUMNEZEU DE LA NOI? – Cuvinte esentiale de trezire si de indreptare de la Ieromonahul TEOFAN de la Putna

  1. Mare-i Dumnezeu care pe toate le randuieste spre folosul nostru si mai aduce cate o voce care sa mai strige in pustiul acesta al lumii ,avem mare nevoie si de astfel de duhovnici care sa ne povatuiasca pe calea cea adevarata care duce cu SIGURANTA la DUMNEZEU al carui Nume fie Slavit ,in vecii.AMIN

  2. Biserica oricând ne cheamă

    Biserica oricând ne cheamă
    La trai cinstit la rugăciune,
    La viaţă- autentic- sfîntă
    La trai smerit şi fapte bune.

    Ne cheamă ceru’n orice clipă,
    Prin cei săraci, prin suferinţă,
    Prin glasul sfintei evanghelii,
    Prin adevărul de credinţă,

    Ne cheamă preoţii prin pildă,
    Prin tot cuvântul ziditor
    Din cărţi, din fapte şi din viaţa
    Şi din necazul tuturor

    Ne cheamă greutatea zilei
    La muncă sfântă, la zidire,
    Ne cheamă Dumnezeu prin oameni
    La Adevăr şi mântuire.

    Ne cheamă toţi cei dragi ai noştri
    La dragoste şi armonie,
    Ne cheamă răutatea lumii
    La milă şi la omenie.

    Ne cheamă toţi copii lumii
    Şi toţi săracii din popor,
    La creştinismul autentic,
    Ne cheamă tot ce-i viitor.

    Ne’obligă multa răutate,
    La rugăciune şi răbdare,
    La milă dragoste şi jertfă,
    La pilda noastră, la iertare.

    Ne’obligă zilnic decadenţa,
    La fapte mari, la pocăinţă,
    Şi la iubire’adevărată,
    Total şi sincer în credinţă.

    Că-n răul viu care ne’neacă,
    Azi alarmaţi mai mult strigăm,
    Crescuţi în duh de ne’ascultare
    Şi-n râvna să ne suspectăm.

    Iisus ne cheamă de pe cruce
    În chinul său, răbdând smerit,
    Dar din creştinii cei de’acuma
    Cu El e numai cel smerit.

  3. O meditatie asupra sobornicitatii in ortodoxie, intr-un articol preluat (Un eseu despre diaspora ortodoxa) http://www.parohia-petresti.ro/index.php#info

  4. Si pentru opinci si pentru vladici realitatea-i una: si unii si altii trebuie sa ne sprijinim reciproc (unde se mai poate…), sa vorbim atunci cand situatia o cere, ei – mai marii – sa dea tonul, sa nu ne priveasca ‘de sus’ spunandu-ne ca este de ajuns rugaciunea, postul si pocainta si eventual capul plecat fiindca sabia nu-l taie, ei dintai facandu-se model de smerenie si credinciosie prin insasi vocatia pe care si-au ales-o…nu infasurand in broboade pe fiii duhonvicesti ca sa nu-i intristeze, sa intre nelinistea cea buna in ei (vorba Cuv.Paisie) fiindca daca tatal, parintele (ca ierarhie si pozitionare in Biserica) nu este cel dintai care avertizeaza, corectioneaza, indeamna, are curajul de-a vorbi si de a fi model de urmat, ‘geaba ne dam credinciosi si crestini; iar noi – opincile – sa ne rusinam pentru viata pe care am dus-o/o ducem fiecare, fiindca ei – vladicii nostrii – dintre noi au ‘iesit’ semanand/asemanandu-se din randul celor din care, au vazut lumina zilei, au fost educati, samd…drept urmare – si noi, si ei – nefiind deplin crestini (noi prin vorbe, fapte si purtari, ei – fie prin frica de mai-marii lor, fie prin scolirea in tari straine de duhul ortodoxiei si-a Sf.Parinti) , sa respectam decizia lor de a nu fi cu noi dar baremi sa stim ‘cum sta treaba’ nu jucand la ‘doua capete’ (incercand sa impace si capra si varza) fiindca aici e viclenia si ispitirea mare; ma doare si-mi da un sentiment acut de frustrare ‘trendul’ asta nenorocit din zilele noastre de ecumenizare in masa sub numele asa-zisei iubiri ‘duhovnicesti’, dialogurile astea cu alte confesiuni, dar mai ales TACEREA si trecerea la impreuna-slujire cu ei.

    Duhovnicul meu, la intrebarea privind acceptarea/neacceptarea pasapoartele/buletinele biometrice, s-a intors spre mine cu totul, m-a privit patrunzator si mi-a spus hotarat: ‘Nu! Sub nici-o forma! Nici poveste! Nu le primesti si gata!’. Asta as dorii sa vad si la altii! Cat te intareste un raspuns categoric…

    Suntem dependenti unii de altii si, vrem nu vrem…interconditionam, ne influentam reciproc – aici e baiul! Duhul lumesc a patruns si in Biserica, societatea este secularizata demult. Moleseala asta, apatia asta, indiferenta, ignoranta…sunt la fel de rele ca si altfel de pacate (parerea mea!). E-adevarat! Hristos nu forteaza mana nimanui, nu obliga…’cine vrea, sa vina dupa Mine’; judecati vom fi nu dupa faptele noastre, dupa citirea nu stiu cator catisme din Psaltire, a nu stiu cator Paraclise sau Acatiste ci, dupa asemanarea cu EL sau a altcuiva fiindca, formalismul, logica (lumeasca), ratiunea seaca si inima rece nu pot rezona cu EL care este iubire si smerenie, iar iubirea daca n-o ai din fire si smerenia – ca dar, harisma – n-ai dobandit-o, nu poti intra acolo unde ‘sfiintii se-odihnesc’ char daca crezi ca-ti poti ‘cumpara’ mantuirea prin construirea de biserici sau danii importante facute manastirilor.

    Important este sa te misti acolo unde simti ca acumulezi Har (vorba Cuv.Paisie): unii prin milostenie (dar nu ca datorie) facuta dezinteresat si cu inima larga si buna, altii prin rugaciune, altii prin cantare iar, din experienta sa personala prin jertfa de sine cu ajutorul nobletei duhovnicesti: ajutarea aproapelui in orice conditii uitand de sine si de pericolele la care te expui.

  5. Pingback: Un iubitor al ortodoxiei și al românilor – + Prof. Virgil Cândea « Blogul lui Vasile Călin Drăgan
  6. @Magda

    “Moleseala asta, apatia asta, indiferenta, ignoranta…” astea sunt lanturile cu care suntem legati prin voia noastra si de care trebuie sa scapam.
    Mi-e lene seara la rugaciune, ma lupt, o spun cu greu, la sfarsit, cand ajung sa incep sa ma rog pentru diferiti oameni, dispare lenea, somnul si simt ca ma rog cu adevarat…vedeti abia cand ma rog dezinteresat, cand fac un mic sacrificiu pentru altii, abia atunci simt ca e rugaciune… dar stiti cat e de greu pina la acel moment….e lupta mare.

    Ati vazut ce spunea batranica aceea? Ce frumos e in Imparatia in care suntem chemati sa facem parte?
    Cu adevarat te intareste un cuvant bun de la duhovnic. I-am spus ca ma tem, ca vine sfarsitul….Raspunsul imediat, izbucnit parca: “putin credincioaso de ce te temi? cu o moarte toti suntem datori, nu sta in controlul tau si al nimanui momentul sfarsitului, singur Dumnezeu stie, intareste-ti credinta si-ti va fi bine!”
    Mai cer eu altceva dela Bunul Dumnezeu? Doar atat: “Cred doamne ajuta, necredintei mele” – pina cu ceva timp in urma nu intelesesem cum vine asta.

  7. Dumnezeu este iubire,implinire si viata vesnica, acestea ni le-a dat noua spre a le alege, la acestea ne cheama Dumnezeu, asa cum ne indruma si cuvintele Parintelui Arhimmandrit Cleopa Ilie:”Ne cheama Dumnezeu prin glasul Scripturii,ne cheama prin glasul zidirilor ce pornesc asupra noastra cu seceta sau cu ploaie prea multa sau cu cutremur;ne cheama Dumnezeu prin arsita,dar ne cheama si in alt fel.Cum? Prin glasul constiintei.Nu vezi,cand pacatuim sau gresim, ne mustra cugetul indata.Te intreaba:”OMULE DE CE AI FACUT ACEASTA?…de ce nu mergi la biserica duminica si sarbatoarea?De ce nu cresti copii in frica lui Dumnezeu?De ce nu postesti cele patru posturi de peste an si VINEREA si MIERCUREA si te faci asemenea cu iudeii?De ce urasti pe fratele tau?Prin toate ne mustra constiinta cand gresim.Ea este glasul lui Dumnezeu care ne cheama la El “Omule,ai gresit,Eu te iert,dar sa nu mai faci.Vino la Mine,caci la Mine este izvorul iertarii,al iubirii si al milostivirii.PUNE INCEPUT BUN DE AZI INAINTE,SA NU MAI PACATUIESTI”. Amin.Amin!

  8. Multumim Raluca-i Tanaseanu pentru tot ceea ce face pentru Ortodoxia profunda, multumim pentru pelerinajele organizate, multumim Dumnezeului cel Viu pentru toti marturisitorii Bisericii lui Hristos, multumim intregii suflari Ortodoxe ce marturiseste predania Sfintilor Parinti.
    Tuturor sus-pusilor si ecumenistilor ce cred ca pot supune spre negociere Sfinta noastra Biserica Ortodoxa le doresc mila lui Dumnezeu si cu iertare, neinsemnatul de mine, rob al lui Hristos, aduc amite spusele Sf apostol Pavel: ,,chiar daca noi sau inger din cer v-ar propovaduii altceva decit ceea ce v-am binevestit noi, sa fie anatema!”

  9. Oameni buni, cuvintele Ieromonahului Teofan,:”De ce a îngădu­it Dumnezeu să se ajungă la aceste măsuri umilitoare? Înseamnă că avem o vină. Mi se pare foarte important, în acest moment, să ne luăm un canon zilnic de rugăciune pentru ţara noastră, pentru acest neam. Atât cât poate fiecare: unul să facă cinci metanii, unul Paraclisul Maicii Domnului, unul să zică: „Doamne Iisuse Hristoase, iartă-ne, am greşit! Miluieşte neamul ro­mânesc şi ţara noastră!” Să spună această scurtă rugăciune de cinci ori, de zece ori, de câte ori poate. Lucrul acesta să fie fă­cut într-un duh de pocăinţă, atât pentru păcatele noastre, cât şi pentru păcatele în­tregului neam.” in simplitatea lor (cu siguranta cei mai multi dintre crestini s-au gandit ca pentru pacatele noastre omenirea se afla in aceasta stare de ticalosie si de pericol nu numai duhovnicesc) sunt ca niste scatoalce duhovnicesti pentru inimile si mintile noastre. Cu toti vom da socoteala in fata lui Dumnezeu pentru ca nu ne-am interesat de soarta neamului nostru si nu am pus umarul la indreptarea lui macar cu o rugaciune sincera si zilnica.
    Unde vreau sa ajung este aici: in gand mi-a venit ideea ca poate ar fi de ajutor daca fiecare duhovnic la sfanta taina a spovedaniei ar da, pe langa canonul individual si acest mic canon de rugaciune pentru poporul nostru si pentru intreaga omenire fiecarui copil duhivnicesc al lui. Cu toti suntem raspunzatori pentru prezentul si viitorul nostru al tuturor. Poate cu acest minor efort comun si prin jertfa celor din inchisorile comuniste, impreuna cu rugaciunile inaintasilor nostri dreptmaritori crestini incununate de ajutorul Sfintilor si al Maicii Domnului mila Domnului se va intoarce si mai mult asupra noastra. Nu vom ajunge la pocainta ninivitenilor insa si acest canon mic face mai mult decat nimic.
    In speranta ca acest gand nu este in desert si naiv, domnilor admin credeti ca ar fi posibil si in concordanta cu pravila bisericeasca o initiativa a celor in masura( nu neaparat a celor in masura sa decida cat mai ales a celor care se invrednicesc)sa fie raspandit un apel catre duhovnicii din aceasta tara pentru a fi pus in practica un astfel de demers?
    Cu toata consideratia si recunostinta pentru ceea ce faceti imi cer iertare daca mesajul meu este nepotrivit si suparator in vreu fel si in acest caz v-as ruga sa fie trecut cu vederea si pus pe seama varstei tinere cauzatoare de efuziuni de tot felul si de stangacii.

  10. @ Oana Cristiana:

    Nu e deloc suparator mesajul, ideea este buna in sine, dar nu se cuvine sa lansam noi, niste mireni anonimi, apeluri si sa dam sfaturi catre duhovnicii tarii. Cred ca asta tine de fiecare duhovnic in parte, de constiinta sa, precum si de constiinta fiecarui credincios.

  11. Asa este, deznadejdea este capcana necuratului.
    Ceea ce trebuie sa ne tine treji in aceste vremuri ce se vor distructive pentru omul iubitor si iubit de catre Dumnezeu este permanenta veghe.
    Seara trecuta pe postul de televiziune France 3, Jacque Attali, uriasa eminenta intunecata a fortelor intunericului, afirma faptul ca prin noua legislatie a Europei unite, Familia nu va mai avea alcatuirea clasica, ea va fi compusa din mai multi parinti a caror identitate sexuala nu va mai fi discriminatoare. Deasemeni se va crea o legislatie specifica noului sistem in care Familia va exista.
    Cred ca lucrurile spuse de Attali ar trebui facute publice in toata presa tarilor crestine pentru ca parintii sa fie pusi in garda asupra pericolului in care se vor afla pruncii intr-un viitor extrem de apropiat.
    Prin acceptarea tratatului de la Lisabona toate guvernele Europei se fac responsabile de dezastrul ce va urma, si nu mai pot avea justificare nici instantele religioase ce au pactizat cu puterea raului.
    Din pacate, eu personal am fost de fata cand inalte fete bisericesti au sustinut acceptarea actelor de identitate cu cip, cu toate ca stiau ca acestea vor deschide calea pierderii libertatii fiintei umane.
    Preotii din parohiile din strainatate au, fara exceptie o atitudine supusa ierarhiei complice puterii ce s-a instalat in Europa.
    In viitor va trebui sa ne protejam copiii, sa veghem la educatia lor si sa fim vigilenti chiar si fata de preotii ce ii pot influienta negativ prin promovarea unor principii ce nu au legatura cu Credinta noastra Crestin Ortodoxa.

  12. Pingback: Război întru Cuvânt » “Biserica se teme de dezbinari si de schisme, care au ca baza demonicul egoism”
  13. Pingback: Razboi întru Cuvânt » RASPUNSURI DE MARE FOLOS SI DE STRINGENTA ACTUALITATE DE LA DOI PARINTI DIN MAN. PUTNA: “Sa avem o atitudine echilibrata, duhovniceasca, sa luptam fara extremisme, exagerari si teribilisme! E NEVOIE DE SOBORNICITATER
  14. Pingback: CE SE POATE FACE PENTRU TINERII ORTODOCSI DE ASTAZI? Cu Parintele Serafim Rose despre joaca de-a Ortodoxia a noilor generatii narcisiste
  15. Pingback: CE VREA DUMNEZEU DE LA NOI? – Cuvinte esentiale de trezire si de indreptare de la Ieromonahul TEOFAN de la Putna « crestinortodox
  16. Pingback: "Duhovnicul si ucenicul": CRIZA VIETII DUHOVNICESTI A CREDINCIOSILOR "PRACTICANTI" si PERICOLUL BANALIZARII CELOR SFINTE. Urgenta iesirii din inertie, a retrezirii la pocainta adevarata, la nevointa si lucrarea launtrica
  17. Pingback: INCEPUTUL ANULUI NOU BISERICESC. E nevoie de "apa cea vie". Sa nu dezertam de la lupta cea buna!
  18. Pingback: Libertatea de a intinde mana lui Dumnezeu. MARTURISIRILE SI SFATURILE VII PENTRU TINERI ALE UNEI ARTISTE ORTODOXE: sculptorul Silvia Radu
  19. Pingback: OMULE, UNDE ESTI? De ce ne ascundem de Dumnezeu, de Adevar, de ce ne deranjeaza atat de mult smerenia? SA NE DESCHIDEM TOTAL LUI DUMNEZEU! -
  20. Pingback: Arhimandritul Lazar: “LUMEA INCLINA CATRE UN CRESTINISM FALS, ISTERIC”. Cand inselarea si fanatismul devin normalitate in viata bisericeasca… -
  21. Pingback: Parintele Teofan de la Putna despre SECETA NOASTRA SUFLETEASCA si PARINTELE SOFIAN CEL MULT RODITOR -
  22. Pingback: NE PASA UNII DE ALTII? O predica de referinta despre talcul Evangheliei demonizatului din Gadara pentru noi, cei de astazi. “Marturisirea adevarata se naste din rugaciune si rugaciunea se hraneste cu marturisirea Adevarului” -
  23. Pingback: CUVINTE DE INVATATURA SI DE TAMADUIRE SUFLETEASCA la sarbatoarea SFINTILOR TREI IERARHI de la IPS Teofan, Arhim. Nichifor Horia si pr. Constantin Sturzu (VIDEO, AUDIO): “Sa nu facem cluburi exclusiviste si zazanie in Biserica” | Cuvântul Orto
  24. Pingback: CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL DESPRE CLER SI BISERICA (II): Cum se infrunta problemele bisericesti, cum se iau deciziile in Biserica in duh ortodox: “SA SE EVITE EXTREMELE. Cu extremele nu se rezolva problemele. Din pacate, in vremea noastra AVEM MULTI
  25. Pingback: PARINTELE SAVATIE LA SOPHIA despre “desteptaciune”, (i)responsabilitatea cuvintelor, provocarile de pe internet si stricarea dragostei: “SUNTEM IN FAZA DE BUIMACEALA. VOR CA TOTI SA DEVENIM OBRAZNICI SI MANDRI” (video) | Cuvântul
  26. Pingback: “Oare S-a impartit Hristos?” – ABSENTA LUI HRISTOS ca centru al vietii noastre duce la ATACAREA UNITATII BISERICII prin cultul anarhic al unor personalitati omenesti | Cuvântul Ortodox
  27. Pingback: CUM NE PRETUIM UNII PE ALTII CA MADULARE ALE ACELUIASI TRUP, CE RELATII (AR TREBUI SA) AVEM INTRE NOI IN BISERICA? Ne purtam de grija unii altora, ca frati intru Hristos? | Cuvântul Ortodox
  28. Pingback: PĂRINTELE SAVATIE BAȘTOVOI: “Nouă ne revine acum marea sarcină să trecem prin timpul acesta foarte, foarte tulbure, în care foarte curând nu o să mai deosebim dreapta de stânga. Nimeni din cei care nu-L au pe Duhul Sfânt nu pot să înțel
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate