- Crucea căsătoriţilor, confruntaţi cu necazuri fără ieşire: beţie, certuri, copii care sunt obraznici oricât i-ai educa, pentru că sunt contaminaţi de ceilalţi şi de duhul de astăzi al vieţii destrăbălate;

- Crucea tinerilor, confruntaţi cu un asalt al destrăbălării, când, dacă nu bei, nu fumezi, nu desfrânezi, nu te porţi violent, îţi spun că eşti prost… dar proştii se numără la urmă, atunci când va ieşi sufletul din trup;

- Crucea bătrânilor, care în suferinţele bătrâneţii privesc nedumeriţi la o lume care parcă în vremea lor nu era aşa, era altfel.”

Daca observati, din cele 4 cruci enumerate (a monahilor, a celor castoriti, a tinerilor si-a batrinilor) Ier.Ioan Buliga limiteaza clar scaderile/pacatele:

-acedia la monahi datorita ispitelor care a patruns si in manasti si de-aici cercetarea tot mai rara a harului fiindca nu salasluieste decat acolo unde este liniste, asezare sufleteasca buna adica conditii prielnice netulburate/tulburatoare de lumesc pentru venirea lui intr-o ‘inima franta si smerita’;

-casatoritii care se zbat ori cu propriile pacate ori/si cu ale partenerului de viata, lupta pentru a fii/devenii mai puternica/ziditoare educatia morala si cea duhovniceasca data copiilor iara nu cea data de strada, scoala si exemplele tot mai negative prinse/suprinse de pe net ori de la televizor;

-tinerii deja ajunsi la maturitate si imbatati de libertatea varstei majoratului care le permite fara opreliste sa se manifeste plenar in mod gresit – libertin iar nu liber de orice patima care te ingroasa lumeste si te goleste duhovniceste;

-batranii care, ‘treziti’ dintr-o data bolnavi, neputinciosi intr-o lume pe care n-o mai recunosc, n-o inteleg, n-o aproba dar…o accepta nadajduind ca, urmasii isi vor face mila de/cu ei necondamnandu-i la o viata de sfarsit grea, cu o pensie de mizerie iar peste toate acestea durerea sufleteasca constatatoare ca, in vremurile de azi, daca nu mai esti macar in deplinatatea puterilor fizice esti numai ‘bun’ de aruncat la gunoi fiindca nu mai pretuiesti nimic, esti o piedica/povara pentru cei care iti vad neputinta devenind nefolositor.

Eu cred ca, limitarea nu este stricta – toti simtim apasarea unora din cele 4 cruci fiindca, ele la un moment dat se intretaie actionand cand una, cand alta…iar durerea si strigatul mut – din inima – dar nu surd/in van catre Dumnezeu este, nu sa ne lase Crucea fiindca este impreuna carator/calator cu noi ci, sa-i cerem Harul fara de care nu putem merge mai departe si nici innomeni facand bine atat sufletului nostru cat si aproapelui pentru ca,”recunosc ca sunt neputincios de nu ma vei intari, orb de nu ma vei lumina, legat de nu ma vei dezlega, fricos de nu ma vei face indraznet, rau de nu ma vei preschimba in bun, perdut de nu ma vei ierta, rob de nu ma vei rascumpara cu bogata si Dumnezeiasca Ta putere si cu darul sfintei Tale Cruci, careia ma inchin si o maresc acum si pururea si in vecii vecilor. Amin” (Rugaciune Sf.Cruci).

Iar cum, oamenii lui Dumnezeu nu se contrazic in ceea ce spun…un Parinte sfant spunea ca, de fapt crucea este/intervine atunci cand o iei alaturea de drum adica pe calea cea larga ‘unde merge toata lumea’ iar nu pe cea ingusta si stramta care te duce cu bine in vesnicie. Problema este ca, ne ispitim unii pe altii, ingaduim aceasta si d-aia s-a ajuns la forme absurde, grotesti legiferate d.p.d.v lumesc iar diavolul nu mai are treaba cu noi fiindca facem noi toate faradelegile…nu degeaba spunea Pr.Paisie ca lumea a juns un veritabil spital de nebuni, nu?