Cum ai Tu grija, Doamne, de cei rai,
Si-ntai, si-ntai, de cei ce nu-s ai Tai –

Din tot ce ai creat, cum tot imparti
La lacomi, la roboti, si dezmatati –

Imparte, Doamne, da-le mai departe,
Da si aici, si dincolo de moarte –

Si pentru cei pe care ii iubesti,
Nu da nimic – e mult prea mult ca esti…

1 septembrie 2009

Omul s-a transformat continuu,
Puţin în bine, mult în rău,
Modificând chipul naturii,
Zidind doar după placul său.

Natura sfântă şi curată,
De Dumnezeu i-a tot vorbit,
I-a oferit frumosul vieţii,
Dar omul nu s-a mulţumit.

Râvnind doar roadele-i bogate
Şi trai comod şi răsfăţat,
Ajefuit-o fără milă,
Şi fără frică că-i păcat.

A schimbat însăşi faţa lumii,
Făcând-o după placul său
Stricând complet şi eclibru
Cel pus în ea de Dumnezeu.

A schimbat frica’nţelepciunii
Şi drum prin aer şi-a făcut,
-A extras zahărul şi untul-
Schimbând ce-a fost în început.

S-a înălţat până la ceruri.
S-a’ncununat pe piedestal
Desfiinţând legea divină
Cu noul artificial.

Omul e mare azi în lume,
Dar nu în duh şi-n Dumnezeu,
Ci doar în ceia ce creiază
Contrar naturii şi spre rău.

E mare-n mintea instruită
Şi-n cunoştinţele fireşti
Dar mic şi şters ,lipsit de viaţă
În duh prin, legile cereşti.

Natura,victima-i tăcută,
Priveşte cerul mutilată
Pierzându-şi cântecul de taină
Şi chipul sfânt de altă dată.

Cântarea ei plină de sensuri
Şi armonia sa divină,
A înecat-o’n chiu şi zgomot
Ce smulge duhul din lumină.

Frumosul ei cel viu şi sacru
Şi gustu-i foarte natural
La rafinat creind o lume
Cu chipul artificial.

Neconlucrând cu creatorul
Şi ne-acceptând legea-i cerească
Şi-a’mpropriat minciuna’n suflet
Şi-aşa’nţelege să trăiască.

A stors esenţa ,bogăţia,
Şi energii fără lumină,
Maşini, comfort, facilitate,
Dar fără dragostea divină.

Fructul naturii-i stors la maxim
Să-i dea extrema sa plăcere,
În trupul ce-a pierdut ruşinea
Şi Dduhul Sfânt şi învierea.

Natura aprig mutilată
Priveşte slută către cer,
În agonia’n care-a dus-o
Omul unit cu Lucifer.

Că’nloc să cucerească cerul
Într-u Iisus prin Duhul Sfânt,
Şi-a făurit potop atomic,
S-aducă iadul pe pământ.

În loc să-şi facă din trup templu
Şi vasul dragostei cereşti
L-a făcut idolul pierzării
Şi-a spurcăciunilor drăceşti.

Înloc să-şi facă mintea sfântă
Şi sufletul viu prin credinţă,
Şi-a făurit calea pierzării
Şi-a înşelării în ştiinţă.

Natura geme’n suferinţe
Şi-n cataclisme şi-n durere
Că i s-apropie sfârşitul
Şi-n ea şi omenirea piere.

În umilinţă şi în rugă
C-aduce la Mântuitor
Tot mai puţini creştini ,cu fapte,
Şi cu iubire , din popor.

Puţini îi mai ascultă glasul
Şi vin cu dragoste de cer,
La tainele-i mântuitoare
Fără de care-n lume pier.

Mari duşmani o pândesc din umbră,
Şi din’lăuntru şi de’afară,
Si pe ascuns dar şi pe faţă,
I-aduc necinste şi ocară.

Poporu-i ştie bine calea
Dar mai aproape i-i plăcerea,
Deşi din ea răpeste moartea,
Şi-şi pierd salvarea şi’nvierea.

Mulţi doar în trecăt fac o cruce,
Şi zic un ,,Doamne miluieşte’’
Aşa de formă şi simbolic,
Azi când păcatul pustieşte.

Biserica începe anul
În linişte şi-n rugăciune.
Iar clopotul oricând anunţă,
Că Dumnezeu e viu în lume.

Că pe altarul sfineti mese,
Hristos e jertfa pentru noi,
Adusă petru mântuire
Şi pentru viaţa de apoi.

Oricând putem să-i trecem pragul
Spre tainele-i mântuitoare,
Şi spre-a ne înscrie’n cartea vieţii
Şi în credinţa luptătoare .

Biserica e casa ,,vieţii’’
A vieţii fără de ruşine,
Fără de vină şi osândă
Şi-a traiului uman în bine.

E casa vieţii şi-a iubirii
Navinovate-n Dumnezeu,
În dragoste şi în credinţă
Şi-n lepădarea de cel rău.

Biserica începe anul
Cu rugăciune şi chemare,
La curăţie şi virtute,
La tainele-i mântuitoare.