Război întru Cuvânt

• “Sufletul si Hristos – doar acestea doua, sa te intereseze! Lumea toata sa cada, pe acestea doua, nimeni nu ti le poate lua, afara numai daca nu le dai tu, cu voia ta“.
• “Chiar daca te-ar ierta toti duhovnicii, patriarhii, arhiereii si lumea întreaga, esti neiertat daca nu te pocaiesti în fapta“.
• “Va veni vremea ca vrajmasii vostri sa va ia pana si cenusa din foc, dar voi sa nu va schimbati credinta, cum fac altii“. [Spusa in Siatisti.]
• “Sunt trist pentru fala pe care o aveti. Piciorul meu nu va mai calca aici. Si daca nu lasati lucrurile pe care le faceti, trufia si hotia, veti fi nimiciti. In ramura de care va atarnati sabiile, va veni o zi in care tiganii vor atarna organele voastre”. [Spusa in satul Aghios Donatos Souliou.] Continuare »

13 Comentarii »

Protoprezbiterul Thodoros Zisis, Profesor Universitar la Facultatea de Teologie din Tesalonic:

TEME TEOLOGICE ŞI MORALE DE BAZĂ

ÎN ÎNVĂŢĂTURILE SFÂNTULUI COSMA ETOLIANUL¹

“Este o binecuvântare, Înalt Preasfinţite, cinstiţi părinţi, iubiţi fraţi, să-l avem aici dascăl pe Sfântul Cosma Etolianul. La această oră înaintată, Sfântul Cosma ar spune: „Acum ce facem, creştinii mei? Ajung acestea pe care vi le-am spus?”. Ajung acestea pe care le-am ascultat atâtea ore până acum şi începe răbdarea noastră să se apropie de sfârşit? „Am acum, aşadar, zice, două gânduri: unul îmi spune – ajung acestea pe care le-ai spus creştinilor şi ridică-te la prima rază a soarelui şi du-te în altă parte să asculte şi alţi creştini, care nu au auzit niciodată cuvântul lui Dumnezeu. Un alt gînd îmi zice: nu, nu te duce; stai şi mâine dimineaţă, ca la prima rază a soarelui, să le spui şi celelalte. Îi saluţi pe creştini, te rogi pentru creştini, se roagă şi ei pentru tine şi după aceea te duci. Acum ce spuneţi creştinii mei: să plec sau să stau? – Să stai, sfinte al lui Dumnezeu”. Continuare »

7 Comentarii »

“Părintele Nikolai Gurianov este cunoscut şi apreciat în Rusia de către credincioşi ca fiind unul dintre stareţii ultimului secol al Bisericii Ortodoxe. S-a născut în 1909 undeva lângă Sankt Petersburg, a fost prigonit de comunişti făcând şapte ani de lagăr, a slujit ca preot în statele baltice iar din 1958 s-a retras pe insula Zalit unde a petrecut retras 42 de ani într-o modestă căsuţă de lemn, fiind cercetat aici de mulţi pelerini din întreaga lume. De la mijlocul anului 1999 stareţul nu a mai primit pelerini (…). Continuare »

9 Comentarii »

“Si precum a fost in zilele lui Noe, tot asa va fi si in zilele Fiului Omului: mancau, beau, se insurau, se maritau pana in ziua cand a intrat Noe in corabie si a venit potopul si i-a nimicit pe toti. Tot asa precum a fost in zilele lui Lot: mancau, beau, cumparau, vindeau, sadeau, si zideau, iar in ziua in care a iesit Lot din Sodoma a plouat din cer foc si pucioasa si i-a nimicit pe toti, la fel va fi in ziua in care se va arata Fiul Omului”.
(Luca 17, 26-30).

SFANTUL COSMA ETOLUL DESPRE PILDA LUI NOE SI DACA CRESTINII TREBUIE SA SE FOLOSEASCA DE ARME

Noe şi pilda lui

Vrând Preabunul Dumnezeu să facă potop ca să piardă lumea, i-a poruncit lui Noe să facă o corabie lungă de trei sute de stânjeni, lată de cincizeci şi înaltă de treizeci, în aşa fel încât să-i trebuiască o sută de ani să o isprăvească, ca oamenii să-l întrebe: „Ce faci, Noe?”, iar el să le spună: „Dumnezeu mi-a poruncit să fac o corabie, fiindcă vrea să piardă lumea”, iar oamenii să râdă de el, dar lui să nu-i pese, ci să-şi vadă de lucru. Continuare »

8 Comentarii »

24 august – 230 de ani de la mutarea la cerestile lacasuri a Sfantului Mucenic Cosma Etolul, Apostolul Saracilor

Cosma, acest om cu adevărat al lui Dumnezeu, învă­ţător şi propovăduitor al dumnezeieştii Evanghelii a lui Hristos, era din Etolia, dintr-un mic sat cu numele Megalo Dendro, [născut în 1714 ca] fiu al unor părinţi evlavioşi. Crescut şi educat de aceştia în educaţia şi povăţuirea Dom­nului, potrivit Apostolului [Ef 6, 4], când a fost de 20 de ani, sau poate ceva peste, a început să înveţe gramatica sub povăţuirea ierodiaconului Anania numit şi Dervisanon. Continuare »

5 Comentarii »

• Prima sursa de la care am primit vestea, unde gasiti si cateva fotografii inedite de anul trecut, de la Iasi, cu regretatul Parinte: Cidade de Deus – A murit părintele Symeon de la Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul – Essex

Cuvant de invatatura al parintelui Symeon de la Essex, rostit la Putna, 21 mai 2008

Parintele Symeon de la Essex si Parintele Rafail Noica – Biserica Memoriala Mihai Viteazul, Alba-Iulia, 1993

Parintele Symeon Bruschweiller, de origine elvetian, s-a convertit de la protestantism la Ortodoxie la varsta de 30 de ani si era cel mai varstnic vietuitor al manastirii ortodoxe Sfantul Ioan Botezatorul din Maldon, Essex, ctitorita de Fericitul Arhimandrit Sofronie Saharov, caruia i-a fost ucenic foarte apropiat. A fost un om prin excelenta al rugaciunii inimii, un parinte duhovnicesc cu viata sfanta, foarte cald, deschis si iubitor, care a incercat sa ne transmita prin insasi fiinta sa, in mod viu, iubirea fara margini a lui Dumnezeu pentru noi si sa-l aduca pe “omul recent”, dinspre duhul lumesc si neo-paganatatea New Age catre Ortodoxie, impartasindu-i duhul si invataturile Sfantului Siluan Athonitul, invatandu-l in primul rand smerenia si viata launtrica, pentru dobandirea Duhului Sfant. Ultima oara a vizitat tara noastra in mai, anul trecut.

Sa ne reamintim si noi cateva din cuvintele sale: Continuare »

9 Comentarii »

• Cititi si: Duminica datornicului nemilostiv – lupta si osteneala iertarii

Evanghelia de la Matei 18, 23-35:

“De aceea, asemanatu-s-a imparatia cerurilor unui imparat care a voit sa se socoteasca cu slugile sale. Si, incepand sa se socoteasca cu ele, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanti. Dar neavand el cu ce sa plateasca, stapanul sau a poruncit sa fie vandut el, si femeia, si copiii, si pe toate cate le are, ca sa se plateasca. Deci, cazandu-i in genunchi, sluga aceea i se inchina, zicand: Doamne, ingaduieste-ma si-ti voi plati tie tot. Iar stapanul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul si i-a iertat si datoria. Dar, iesind, sluga aceea a gasit pe unul dintre cei ce slujeau cu el si care-i datora o suta de dinari. Si punand mana pe el, il sugruma zicand: Plateste-mi ce esti dator. Deci, cazand cel ce era sluga ca si el, il ruga zicand: Ingaduieste-ma si iti voi plati. Iar el nu voia, ci, mergand, l-a aruncat in inchisoare, pana ce va plati datoria. Atunci, chemandu-l stapanul sau ii zise: Sluga vicleana, toata datoria aceea ti-am iertat-o, fiindca m-ai rugat. Nu se cadea, oare, ca si tu sa ai mila de cel impreuna sluga cu tine, precum si eu am avut mila de tine? Si maniindu-se stapanul lui, l-a dat pe mana chinuitorilor, pana ce-i va plati toata datoria. Tot asa si Tatal Meu cel ceresc va va face voua, daca nu veti ierta – fiecare fratelui sau – din inimile voastre“.

Predica Mitropolitului Augustin de Florina (fragmente)

Iubiţii mei, viaţa este o călătorie. Şi drumul cel drept pe care trebuie să-l urmăm toţi, ca să ajungem la capăt, în cer, este unul: Drumul pe care l-a trasat Hristos cu Sângele Său; l-a păşit El însuşi şi milioane de martiri şi mărturisitori ai credinţei noastre. Însuşi Hristos a spus: “Eu sunt Calea şi Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6).

Este adevărat că acest drum al virtuţii este greu, suitor, o Golgota. “Strâmtă este uşa şi îngustă este calea care duce la viaţă…” (Matei 7, 14). Dimpotrivă, drumul răutăţii, al stricăciunii, al necredinţei este uşor, în pantă. “Largă este uşa şi întinsă este calea care duce la pierzare…” (Ioan 7, 13), la distrugere, la catastrofă. Un drum este a lui Hristos, celălalt al satanei; unul este al raiului, celălalt al iadului. Alegeţi! Omul este liber să meargă pe care drum vrea.

Virtuţile sunt un lucru greu. Şi dacă întrebaţi, care este cea mai grea din toate virtuţile, iubitorul de arginţi va spune milostenia, robul pântecelui va spune postul, sarkolatrul (cel ce-şi adoră trupul) va spune fecioria, cel ce iubeşte viaţa va spune mucenicia pentru Hristos. Dar eu consider că cea mai grea din toate este – care? – cea despre care zice astăzi Evanghelia: iertarea reciprocă. Este un pietriş, pe care Hristos cere să-l ridicăm, dar diavolul îl face munte de neridicat. Şi că aceasta este virtutea cea mai grea vă voi demonstra prin trei, patru exemple. Vă rog să fiţi atenţi.

***

Un exemplu este din Vieţile Sfinţilor. Dacă veţi deschide sinaxarele, veţi vedea că pe 9 februarie este sărbătorit sun sfânt care se numeşte Nichifor. Ascultaţi cum a primit mucenicia. În vremea aceea, Nichifor se supărase cu un preot care se numea Saprichie. Erau certaţi. Şi Saprichie era de vină, nu Nichifor. A venit prigoana, şi primul pe care l-au prins a fost preotul, Saprichie. L-au judecat şi a ieşit sentinţă de decapitare. L-au luat soldaţii dis-de-dimineaţă, înainte de răsăritul soarelui, şi-l duceau în afara cetăţii, ca să-l execute. Când a aflat Nichifor că Saprichie peste puţin timp nu va mai fi în viaţă, l-a cuprins plânsul. Aleargă în drum, ajunge cortegiul, şi-i cade la picioare:

– Frate Saprichie, iartă-mă.

Acela însă nimic.

– Nu te iert!

Până în ultima clipă a muceniciei, Nichifor a căzut şi l-a rugat pe Saprichie să-l ierte. Cu neputinţă. Atunci ce s-a întămplat? În momentul în care soldatul a ridicat sabia să-i taie capul, Saprichie zice:

- De ce mă omorâţi?

– Pentru că eşti creştin.

– Deci pentru asta? Atunci eu mă lepăd de Hristos…

Şi în timp ce îngerii îi pregăteau cunună, Saprichie, care nu l-a iertat pe Nichifor, a fost considerat nevrednic de mucenicie. L-a părăsit Harul lui Dumnezeu şi s-a lepădat de Hristos. În locul lui a murit martir – cine? – Nichifor, care avea o inimă bună şi dragoste. A mărturisit că este creştin şi a fost martirizat. Astfel, pe 9 februarie, în loc de mucenicul Saprichie, cinstim pomenirea mucenicului Nichifor. Înfricoşător acest exemplu! Arată că mai presus chiar decât mucenicia este să ierţi, să dai iertare din inimă. Dar este uşor? (…)

Aşa este lumea. Din nefericire, există familii, care au între ele pică, ţinerea de minte a răului, şi nu se iartă de ani de zile. Încearcă preotul şi mitropolia, dar ura se înveşniceşte de la părinţi la copii şi la nepoţi. Omul care nu iartă nu este creştin. Este animal, fiară. Spun oamenii că dacă vreun copil îi face vreun rău cămilei, aceasta nu-l iartă. Pot să treacă ani şi, dacă-l va întâlni în cale, îl va lovi. Nu iartă. De aceea zicem: “Acest om e ca o cămilă, nu iartă; ţine adânc în el răzbunarea”. Dimpotrivă cel care iartă din inimă, seamănă – Cu cine? – Cu Dumnezeu. Cu Dumnezeu? Desigur. (…)

Asta ne-o spune Evanghelia de astăzi. Pentru că Dumnezeu ce face? Iartă, iartă continuu. Este îndelung-răbdător, mult-milostiv şi mult-îndurat. Ce facem noi? În ceea ce ne priveşte e de vină celălalt, vecinul nostru, pentru că ne-a ispitit, pentru că animalul lui a intrat pe ogorul nostru…, pentru lucruri mici şi lipsite de importanţă. Dar cele pentru care noi suntem vinovaţi faţă de Dumnezeu sunt foarte mari. Suntem vinovaţi, păcătuim continuu. Păcătuim cu ochii noştri, cu urechile noastre, cu mâinile noastre, cu trupul nostru. Păcătuim ziua noaptea, la cafenea, pe drum, pe ogoare, păcătuim chiar şi în biserică. Cine poate să numere păcatele omului? Abis, “zece mii de talanţi”, despre care zice Evanghelia de astăzi (Matei 18, 24), nenumărate sunt păcatele noastre. Un număr astronomic. “Cine va cerceta mulţimea păcatelor mele şi adâncurile judecăţilor Tale, Mântuitorule de suflete, Izbăvitorul meu?” (Troparul Cassianei Monahia, Slava… Laudelor din Sfânta şi Marea Miercuri).

Şi ce face Dumnezeu? Se ia după noi. Că dacă nu s-ar fi luat după noi, dacă pentru fiecare păcat pe care îl facem, pentru fiecare înjurătură auzită, ar fi căzut un trăsnet şi am fi fost arşi cu toţii. Ne iartă, ne iartă continuu păcatele noastre. De aceea şi noi să fin iertători. Asta cere de la noi. Aşa cum El ne iartă păcatele noastre, cele mari şi nenumărate, aşa şi noi să-i iertăm pe ceilalţi. Nurorile pe soacre, soacrele pe nurori, bărbatul pe femeie, tatăl pe copil, sătenii pe consătenii lor. Daţi-mi, daţi-mi un sat unde există iertare, milă, iubire. Rai este. Daţi-mi un alt sat unde nu există iertare şi milă. Iad este. Iad este pământul pentru că şters cuvintele Hristosului nostru, necuprinsele şi veşnicile cuvinte: ”Să vă iubiţi unul pe altul” (Ioan 13, 34).

***

Iubiţii mei, Dumnezeu să dezrădăcineze din inima noastră spinul care se numeşte pomenirea răului, şi să sădească floarea cea cerească, iubirea Hristosului nostru. În felul acesta vom fi următori ai Aceluia, Care pe Cruce i-a iertat pe răstignitorii Săi. În felul acesta, vom putea să ne rugăm şi să zicem acel cuvânt groaznic: ”Şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” (Matei 6, 12). Altfel, suntem nişte mincinoşi şi ne batem joc de Dumnezeu cu toţii, şi cler şi popor.

Această făgăduinţă este condiţia iertării. Ierţi? Vei fi iertat. Nu ierţi? Mii de preoţi să-ţi facă pomeniri sau parastase, mii de episcopi şi patriarhi să se ducă la mormântul tău, nu vei fi iertat. Iartă deci, ca să fii iertat.

Integral – AICI

Talcuirea Sfantului Teofan Zavoratul: Continuare »

12 Comentarii »

24 august – 230 de ani de la mutarea la cerestile lacasuri a Sfantului Mucenic Cosma Etolul, Noul Apostol

“Sa va paziti, crestinii mei, sa nu mai faceti afurisenie nici macar pentru o mie de pungi, fiindca afurisenia vrea sa spuna despartire de Dumnezeu si predare diavolului. Pentru acel frate S-a rastignit Hristos si Si-a varsat preasfantul Sau Sange, ca sa-l elibereze din mainile diavolului si tu il afurisesti pentru putin lucru si-l scoti din staulul lui Hristos si-l predai Iadului, iarasi in mainile diavolului?

Mai ai acum gura sa-l numesti pe Dumnezeu “tata”? Desigur nu, ci pe diavol. Oare tu, crestinul meu, n-ai pacate? Gandeste-te: din clipa in care te-ai nascut pana acum de cate ori n-ai gresit si fata de Dumnezeu si fata de fratele tau crestin? Deci daca vrei sa te ierte si pe tine Dumnezeu, iarta si tu pe fratele tau si spune de trei ori: Dumnezeu sa-l ierte si pe el si pe mine!” Continuare »

31 Comentarii »

“Ce rău imens fac lor înşile şi altora aceşti viermi moraliza­tori! Ei fac să se surpe în conştiinţa multora respectul legitim faţă de anumite persoane, să li se întunece prestigiul, să nu mai poată fi luaţi drept exemplu de urmat, agită spiritele cu gând de osândă, îşi fac rău lor înşile, luând de la diavolul otrava judecării aproapelui“. (Sf. Ioan de Kronstadt)

Dorim sa facem cunoscut unui numar mai mare de persoane un alt cuvant extrem de actual apartinand unui sfant din alt veac – cum a fost si acesta, al Sfantului Vasile – dar care pare ca si cum ar fi scris de cineva care ar mai trai printre noi si acum, desi are o “vechime” de mai bine de o suta de ani. Este un cuvant al Sfantului Ioan de Kronstadt – gasit si preluat, cu acordul ei, de la sora noastra care intretine blogul “Ramura inflorita” – care isi afla, din pacate, o arie de aplicabilitate din ce in ce mai larga astazi, intr-o lume care-si zice “ortodoxa”, dar care este din ce in ce mai poluata de toxinele unor duhuri vrajmase Duhului lui Hristos. Din acest motiv dorim sa facem mai intai o introducere personala la acest text.

“Aceasta cale le este sminteala lor si celor ce vor gasi de bune spusele lor”. (Ps. 48, 13)

Trebuie sa admitem ca traim intr-o perioada bisericeasca caracterizata parca mai mult decat oricand de confuzie si dezbinare si in care, partial din cauza patimilor noastre nestrunite, a neascultarii, a lipsei de elementara smerenie si de discernamant, a superficialitatii [1] sau a iresponsabilitatii, dar si, poate chiar in mai mare parte, din cauza unor strategii diversioniste bine puse la punct, pentru a incerca surparea Bisericii din interior. Iar acestea din urma isi gasesc cu usurinta cele mai docile instrumente in cele dintai, astfel ca impreuna sa construiasca un redutabil arsenal pentru pulverizarea totala a unitatii noastre (deci si de slabire a fortei noastre; unii cautand in mod evident sa “vampirizeze” astfel Biserica, cautand sa dizloce parti importante din ea si vanandu-i pe credinciosi slabi pentru sectele sau gruparile lor schismatice – cum fac stilistii, care se afla, pe cat se pare, intr-o agresiva expansiune in aceste zile, direct proportional cu gradul tot mai inalt de escaladare a pan-ereziei ecumeniste), ca si pentru smintirea cat mai “eficienta” a credinciosilor.

Este evident ca traim intr-un spatiu (cel putin virtual) ce isi zice ortodox, dar care lasa loc ca, sub alibi-ul apararii credintei sau al trantei cu dusmanii Bisericii si ai omenirii, sa prolifereze atat pescuitorii in ape tulburi, cat si ultra-zelotistii sincer fanatizati, dar nu mai putin culpabili. Astazi Ortodoxia este lovita cu cea mai mare perfidie nu numai “de-a stanga”, de ecumenisti, de eretici, atei, masoni si pagani, ci si “de-a dreapta”, tocmai de multi dintre cei care se pretind aparatorii cei mai inflacarati ai ei! Dar, pentru cei care au o minima formare si intelegere duhovniceasca…. “dupa roadele lor ii veti cunoaste“. Asistam fie la campanii intregi, duse cu violenta, dar si metodic, sistematic – dupa regulile tratatelor de manipulare si de linsaj moral -, fie la discrete si periodice “inserturi” otravite piezise, prin care se urmareste semanarea indoielii, a suspiciunii sau chiar distrugerea increderii credinciosilor mai ales in oamenii duhovnicesti cei mai importanti, care pot sa mai constituie repere valide in labirintul de ispite al vietii contemporane. Se ataca la gramada – pentru a capata credibilitate – eretici si impostori reali, cu oameni ai Bisericii de buna-credinta, dar “amestecati”, cu bune si cu rele (sau chiar cazuti, dar vrednici de mila si, oricum, recuperabili) – cu duhovnici, ierarhi si personalitati laice de cea mai inalta si incontestabila statura ortodoxa, care ne erau printre ultimele si putinele faruri si puncte de sprijin in lumea aceasta a raului si minciunii dezlantuite.

Nu se critica constructiv (daca e ceva de criticat), ci se desfiinteaza; nu se atentioneaza cu dragoste, decent, onest si cu atentie la context si la nuante, ci se trage fara mila cu mitraliera vorbelor ucigase de suflet. Nici macar nu se arunca doar cu pietre, ci se pravalesc bolovani grei in capetele care trebuie sa cada. Se amesteca grosolan adevarul cu minciuna, faptele reale cu fabulatiile si rastalmacirile si se practica atacul prin invaluire, plecand de la oamenii mai putin importanti sau de la cei mai vulnerabili moral (la care “petele” si “bubele” sunt mai usor de gasit, chiar daca nici in cazul lor nu se justifica linsajul moral) catre cei mai mari si mai de prestigiu. Se construiesc scenarii delirante si grotesti, se fac asocieri halucinante, se induc banuieli dintre cele mai odioase – care se si transforma rapid in certitudini si apoi se mediatizeaza ca atare – nimic din panoplia clasica a manipularii nu lipseste, doar-doar vor convinge – si vor arunca in deznadejde – pe creduli ca toti sunt “o apa si-un pamant” si ca nu mai poti avea incredere in nimeni, daca si cei pe care te bizuiai fara ezitare pana mai ieri sunt astazi compromisi prin strategii mizerabile de intoxicare si poarta deja pe frunte, fara dreptul de a fi ascultati sau de a se apara, etichetele stigmatizante de “masoni”, “eretici”, “vanduti”, “tradatori”, “Iude”. Ca in anii 50, e de ajuns o eticheta infamanta pusa de cine detine oarece “putere” de influenta, ca sa devii compromis pe viata. Dar Dumnezeu le sta impotriva celor trufasi si-i va rusina si prabusi amarnic pe cei care astazi sapa gropi pentru altii, cum numai El stie s-o faca…

“Iar pacatosului i-a zis Dumnezeu: “Pentru ce tu istorisesti dreptatile Mele si iei legamantul Meu in gura ta?

Tu ai urat invatatura si ai lepadat cuvintele Mele inapoia ta.

De vedeai furul, alergai cu el si cu cel desfranat partea ta puneai.

Gura ta a inmultit rautate si limba ta a impletit viclesug.

Sezand impotriva fratelui tau cleveteai si impotriva fiului maicii tale ai pus sminteala.

Acestea ai facut si am tacut, ai cugetat faradelegea, ca voi fi asemenea tie; mustra-te-voi si voi pune inaintea fetei tale pacatele tale.

Intelegeti dar acestea cei ce uitati pe Dumnezeu, ca nu cumva sa va rapeasca si sa nu fie cel ce izbaveste”. (Ps. 49. 17-23)

O, om, ce mari raspunderi ai… Vai tie, celui care ucizi sufletele pruncesti prin cuvintele tale nesocotite; vai tie, celui care minti si otravesti in jur fara rusine; vai tie, celui care pe Hristos Il prigonesti si Il necinstesti atunci cand cauti sa injosesti pe fratele ori pe parintele tau; vai tie, celui care iti calci in picioare propria constiinta care te arde ca un fier rosu, fiindca ai lepadat si ascultarea si dragostea, cocotandu-te singur pe scaunul de judecator inchizitorial! Continuare »

65 Comentarii »

Surasul din vesnicie

“Onorabile domn Papanicolau,

La câteva ore de la înmormântarea Bătrânului Iosif aţi publicat pe site-ul dumneavoastră un articol cu titlul «Funeraliile Bătrânului Iosif Vatopedinul – Zâmbet din eternitate», descriind în câteva cuvinte, însoţite de fotografii, evenimentul. Fotografia celui adormit, zâmbind nu doar cu buzele, ci cu întreaga expresie a feţii, a impresionat puternic lumea, cum se vede din articolele şi comentariile de pe multe site-uri. Şi într-adevăr, se pot întâlni oameni abia adormiţi, cu feţe luminoase, cu expresii paşnice, cu odihnă deplină, dar unde s-a mai văzut zâmbet pe feţele lor? Pe de o parte toţi părinţii duhovniceşti spun că ora morţii este înfricoşătoare pentru om, pe de altă parte, citim în Pateric că până si cei mai sporiţi în viaţa duhovnicească, din smerenie, nu se încred în sine înainte de a trece în lumea de dincolo, unde nu mai este nici o primejdie. Mai mult, Bătrânul Iosif suferea cu inima şi era foarte chinuit de boală. Aşadar cum a adormit zâmbind?

Răspunsul este : NU, nu a adormit zâmbind, ci a zâmbit după moarte. Continuare »

35 Comentarii »