Păduri întregi schimbate’n vile
Ce-şi semeţesc arhitectura,
Maşini de lux, femei în slipuri,
,,Ce’mpododobesc ’’-mai nou- natura.

Culori pe feţe feminine,
Ce-scund ce nu e de văzut,
Şi hainele ce arată-n public
Ispitele de dedesubt,

Alei, betoane şi lumina
Ce curge prin comutator,
Şi duhul concurenţei aprig
De-a fi şi mai strălucitor,

Şi-un om modern ce ştie totul,
Atât în rău cât şi în bine,
Dispus să-nveţe doar pe ceilalţi
Model avându-se pe sine,

Ce ştie aprig ce –i iubirea
De sine şi de… Dumnezeu
Dar raportată totdeauna
Savant şi practic doar la ,, eu’’

Care oferă doar prisosul,
Şi tot ce nu-i e de folos,
Şi-ar vrea să ia usor şi grabnic
Tot ce-i mai bun de la Hristos,

Vorbesc şi fără de cuvinte,
Cu-adevărat, de bogăţie.
-De cea râvnită de tot omul-
Nu de acea din veşnicie.

Bogat e numai cel ce-o are
Şi-n patimă o stăpâneşte ?
Sau tot la fel poate-i tot omul
Care n-o are şi-o doreşte ?

Cine-i bogat ca cel de astăzi ?
Şi cine crede că-i cinstit,
Şi neatins de’avertismentul
Pe care Domnul l-a rostit ?

Eu pot să îndrăznesc a spune
Că ţinta mea-i doar veşnicia,
Şi nu-mi doresc pe zi ce trece,
Cu multă râvnă bogăţia ?

În Valea Plângerii mă mustră,
Tot ce Iisus a acuzat
În orice text de evanghelii,
Că-n orice clipă fac păcat.