Codrii de basm , sorb întuneric ,
Ca fâşii stinse de lumină
Furate printre nori de taină ,
Din bogăţia ei divină .

Iar sub lumina mişcătoare,
Mânată de grăbiţii nori ,
Din fantezie şi penumbre
Ies monştrii îmspăimântători .

Vântul alungă voci topite
De jale sau de bucurie ,
Din sate , din adânc de lume
Sau poate chiar din veşnicie .

Luna se urcă sus pe boltă
Turnând lumina ei vrăjită,
Pe dealuri mari de întuneric ,
Şi-n lac pe apa-i aurită .

O briză umed -parfumată,
Poartă răcoarea din pădure
Şi gânduri de adânc de taină
Vin pregătite să mă fure .

Mirasma de salcâm în floare ,
Îmi dă trăiri de paradis
Şi-n vraja lunii şi a nopţii
Cu ochi deschişi m-avânt în vis.

Pe cer aleargă nori de aur ,
Dând fuga umbrei în lumină
Şi vis real şi basm şi taină
Mă prind în taina lor divină .

Şi gândul meu zboară la ceruri
La bunul şi iubitul Tată,
Ce-a pus comori de duh şi viaţă
Şi frumuseţe-adevărată.

A pus în om comori imense
De har , de minte şi iubire
Să ne-adunăm din jur frumosul
Şi să ni-l facem fericire .

Cântarea dulce şi curată
Albastrul cerului senin ,
Iubirea omului , natura
Şi tot ce-avem este divin.

Este frumosul şi e sfântul
Pe care nu l-am cercetat
Adânc în sufletele noastre
Prin ce-i în noi cel mai curat.

Un orologiu’n noapte
Cu dangăt obosit
Anunţă miezul nopţii,
Dar mulţi au adormit

E linişte şi pace
Adâncă pe pământ
Şi numai câte-un câine
S-aude’arar lătrând.

În marea aşezare,
Cuprinsă’n miez de noapte,
Mai sunt pe ici pe colo
Ferestre luminate.

La unele vezi umbre
Prin case viermuind,
Şi muzici care cântă
Şi oameni dănţuind.

În altele cu ochii
În lumea virtuală,
Ori caută ori soarbe
,,Plăcerea actuală’’.

În altele la masă
Vr-o umbră pare’a scrie
Şi bune şi mai rele
Pe albul de hârtie.

Şi zgomot de motoare
S’aude uneori ,
Vădind că în uzine,
Veghează muncitori.

Prn bezna de prin parcuri
Vre-o ceată de golani,
Despoaie vre-o persoană
De bunuri şi de bani.

Dar toate pier în noapte
În beznă şi’n mister,
Acum în miez de noapte,
Între pământ şi cer.

Dar iată că de-o dată
Răsar uşor în noapte,
La cîteva căsuţe
Fereste luminate.

Şi’n casă’ngenunchiate,
Cu ochii pe icoane,
Se roagă cu nădejde,
Vre-o câteva persoane.

În liniştea adâncă
Cu glasul lor duios
Se’nalţă-n rugăciune,
Cu lacrimi la Hristos.

Aceste candeli astăzi
Deşi-au rămas puţine
Mai ard în miezul nopţii
În casele creştine.

Fecioarele’nţelepte
L’aşteaptă pe Iisus,
Cu untdelemn îmn candeli
Aşa precum le-a spus.

Dar câte sunt nebune,
Acum în miez de noapte,
În lumea cea deşartă
Orbită de păcate ?

Şi câte dintre ele
În grea urgie cad,
Şi-acum în miez de noapte
Scot rele din iad ?

Puţini mai poartă’n suflet
Spre cer recunoştinţă.
Puţini în miez de noapte
Se roagă cu credinţă.

Dar din adâncul nopţii
Satana cară’n iad,
Chitanţele pierzării
La cei mulţi care cad.

Acum în taina nopţii
În casele creştine ,
Abia pe ici pa colo
Vre’un înger de mai vine.

Creştinii dorm în rele
Scăldându-se’n păcate,
Şi-n visele pirzării
Cu desmierdări de moarte.

Din casele lor urcă
La cer strigarea morţii
În lumea cufundată
Acum în bezna nopţii.

E prea puţin cinstite feţe,
E pra puţin cu ce s-a spus,
Despre păcatele de astăzi,
Despre avort,despre apus.

E prea puţin cât ni se spune
Şi se repetă zi de zi.
Aceleaşi comentarii docte,
Şi pilde ce nu pot zidi.

În tot ce zilnic ni se spune,
Ce-i în Hristos nu e deajuns,
Spre-a‘ntoarce sufletul din rele
Şi-al converti întru Iisus.

Se pare că nu mai încape,
Cuvântul sfinţilor părinţi,
De ,, lume’’ şi de comentarii,
Ce nu mai nasc pe lume sfinţi.

Sunt foarte bune multe fapte,
Dar prea puţine-s în Iisus.
Cuvîntul său ce-a născut sfinţii,
La noi azi sună, ca-n apus.

Ortodoxiia ţării noastre,
E devorată de păcat,
Dispeţuită şi distrusă,
Profund şi viu, cu-adevărat.

Proorociile ce-anunţă
Această vreme ce-o trăim,
O, ocoleşte radioul,
Dar sfinţi-au spus-o ca s-o stim.

Şfinţi părinţi nu-ncap în grilă
Sau intră textul comentat,
Sprea nu deschide lupta vie,
Şi-a ne trezi dintr-u păcat.

Cuvântul tot mai academic
Nu mai aduce în credinţă
Acel cutremur, ce trezeşte
Şi schimbă totu-n conştiinţă.

Ne dă emoţia culturii
Dar nu trăirea în Hristos
Nu angajarea-ncrâncenată,
Cu răul cel fără folos.

Înloc să ne zidim în suflet,
Mai conştient, mai vinovat,
Simţindu-l pe Hristos pe cruce,
Cum suferă pentru păcat,

Simţind puterea Lui divină,
Cum ne pătrunde cu mustrare,
Pentru sălbăticiia noastră,
Pentru urâta desfătare,

Venim cu texte commentate,
Fără puterea lor primară,
Şi fără Duhul care arde,
Şi tot ce-i fals arunc-afară.

Cuvântul nu-i cu forţa vie
În Duhul Sfât trăit şi spus,
Ci-i numai duhul instruirii
Cea cultivată.- Ca-n apus.-

Nu-i forţa Duhului din ceruri,
Ci-i prelucrarea omenească,
Din vistria ,,pământeană’’
Ce nu-i înstare să zidească.

Păcatul însă dă năvală,
Cu forţa lui pustiitoare,
Şi nimeni nu-l mai înfierează
Şi nimeni nu-i mai stă în cale.

Vin azi păcatele ruşinii
Din orice colţ de pe pământ,
Direct şi explicit şi public,
Şi stinge’oameni tot ce-i sfânt.

Ortodoxiia noastră-i vie ?
Mai luptă cineva cu el ?
Război duhovnicesc-i acesta ,
Sau duhul e doar căldicel ?

Citind de sfinţi prin sinaxare
Trăirea lor pare poveste,
Că duhul lor arzând în flăcări
Azi în biserici nu mai este.

Dac-ar trăi sfinţii acuma ,
Aceleaşi lucruri ne-ar vorbi ?
Ar tolera dezmaţul ţării,
Şi modul nostru de-a trăi ?

Ar mai lăsa păcatul liber,
Şi dezmierdarea lui cea dulce,
Fără război în duh şi-n cuget,
Fără canoane, fără cruce ?

Ar studia sfânta scriptură,
Context şi epoci ca-n apus
Nu ar striga că pierim sigur,
Că nu trăim într-u Iisus ?

N-u ar mustra păcatul public
Şi filoclic n-ar tuna,
Cu forţa duhului, aprinsă
Şi prin canon n-ar vindeca ?

Ar pune plasture pe rana
Cu veirmii ce colăcăiesc,
Sau ar tăia întregul cancer,
Într-un spital duhovnicesc ?

Ar ţine cârma către ceruri,
Spre adevăr şi spre Iisus,
N-ar face ziduri, ziduri, ziduri,
Fără trăirea în Iisus.

E mult ce s-a făcut, desigur,
Dar prea puţin pentru-a spori,
Şi mai nimic pentru-a renaşte,
Şi-n Duhul Sfânt, a ne trezi .

Am spus, cuvine tari în public,
Cu-amărăcine şi durere,
Şi ştiu că voi primi osândă
Şi-amărăciune şi durere.

Nu-n duhul răzvrătirii-s spuse
Ci în durere şi-n căinţă,
Că de ani buni le STING în suflet,
Dar ele-mi ard în conştiinţă.