Când mila-Ţi mă-nconmjoară
Şi-aud doritu-Ţi glas,
Uit jalea ce doboară,
Uit groaza ce-nfioară,
Şi-n grija Ta mă las.

Când Tu eşti lângă mine,
Aşa-s de fericit..
Când Tu eşti lângă mine,
Mi-s clipele senine,
Şi simt din cer că-mi vine
Un har desăvârşit.

Rămâi mereu cu mine
Iisuse prieten drag.
Că nu-i nimic s-aline
Furtunile haine,
Ca vorbele-Ţi divine,
Spre Tine când m-atrag.

Va veni zua dovedirii ,
Celor ce-s spuse în credinţă,
Pe viul existenţei noastre
Real, concret, ca în ştiinţă.

Ziua în care nimeni n-are
Nimic de motivat, de spus,
Ci doar de retrăit în faţa
Şi-n Adevărul lui Iisus.

Ziua în care libertatea
În care am trăit în lume,
Ne va închide pe vecie,
În cele ce le-am crezut bune.

Atunci vedea-vom în dreptate,
Tot ce pe lume am lucrat,
În adevărul care atăzi,
L-am ocolit sau contestat.

Atunci vom înţelege viaţa,
Nu cum ne-o spune azi ştiinţa,
Ci-n Adevăr precum în lume,
O spune răspicat credinţa.

Vom vedea gravele efecte,
De care ne-a vorbit Iisus
Din faptele fărădelegii
Ce le-am făcut, crezut şi spus.

Dacă acum de dragul nostru,
Minţim şi înşelăm poporul,
Şi spunem, credem şi convingem
Că ne-a minţit Mântuitorul,

De facem calea în credinţă,
Şi adevăr cum ne convine,
Şi cum o cere conjnuctura,
Convinşi fiind că facem bine,

Că existenţa -care pururi,
La rău prin rău ne dă răspuns,
Şi-n fals şi-n faptele minciunii-,
Nu ne vorbeşte de Iisus,

Că Adevărul scripturistic,
E un eşec şi prin ştiinţă,
Scăpăm de înrobirea legii,
Care se cere în credinţă,

De limitarea libertăţii,
Prin cult,prin dogme şi morală,
Şi prin asprimea ortodoxă,
Şi existenţa socială,

Dacă vom crede doar ce lumea,
Mândria noastră libertină
Şi dragostea cea egoistă
Spune de dragostea divină,

Nu vom scăpa în ziua cruntă,
A Adevărului ceresc
În clipa când plecăm din lume
Şi toate-acestea se sfârşesc.

Dacă acuma lăcomia
Nu ne vorbeşte de dreptate,
Minciuna despre înşelare
Şi însăşi viaţa despre moarte,

Dacă plcerea nu ne strigă,
Din consecinţe că-i ruşine,
Şi egoism şi crimă poate,
Şi-o cale falsă către bine,

Dacă iubirea egoistă,
Nu ne convinge că desparte,
Că ne sluţeşte înlăuntru,
O să cunoaştem după moarte.

Până atunci însă minciuna,
Conduce lumea şi poporul
Iar suferinţa nu-i în scopul,
Ce i la dat Mântuitorul.

Nu Adevărul şi dreptatea,
Ni-i scop şi ideal pe lume.
Ci traiul egoist şi mândru,
Cinstea’n trufie, bunul nume.

Va veni ziua când lumina
Va arăta totul pe faţă,
Cu siguranţă după moarte
De nu le observăm din viaţă.

Dacă durerea nedreptăţii
Nu ne vorbeşte de Iisus,
Dacă minciuna nu ne frige,
Vrând idealul din apus.

Dacă pâinica de pe masă,
Fără de muncă e mai dulce,
Dacă curviile ni-s Raiul,
Îl punem pe Iisus pe cruce.

Dacă de dragul ,,frumuseţii’’
Al luxului şi desfătării,
Minţim şi speculăm săracul
Şi dorim căile pierzării,

Dacă în vremuri de răstrişte,
Mai punem înc-un bir în plus,
Şi stoarcem ultima nădejde,
Îl răstignim iar pe Iisus.

Cine va stinge Adevărul ?
Cine va anula dreptatea
Desfiinţând sânta scriptură,
Credinţa , Dumnezeu şi moartea ?

Va veni ziua când lumina,
Pe toate le va pune’n faţă.
N-ar trebui doar după moarte
Căci le trăim acum viaţă.