phn96.jpg

“Si precum a fost in zilele lui Noe, tot asa va fi si in zilele Fiului Omului: mancau, beau, se insurau, se maritau pana in ziua cand a intrat Noe in corabie si a venit potopul si i-a nimicit pe toti. Tot asa precum a fost in zilele lui Lot: mancau, beau, cumparau, vindeau, sadeau, si zideau, iar in ziua in care a iesit Lot din Sodoma a plouat din cer foc si pucioasa si i-a nimicit pe toti, la fel va fi in ziua in care se va arata Fiul Omului”.
(Luca 17, 26-30).

SFANTUL COSMA ETOLUL DESPRE PILDA LUI NOE SI DACA CRESTINII TREBUIE SA SE FOLOSEASCA DE ARME

kosma_aitolos.png

Noe şi pilda lui

Vrând Preabunul Dumnezeu să facă potop ca să piardă lumea, i-a poruncit lui Noe să facă o corabie lungă de trei sute de stânjeni, lată de cincizeci şi înaltă de treizeci, în aşa fel încât să-i trebuiască o sută de ani să o isprăvească, ca oamenii să-l întrebe: „Ce faci, Noe?”, iar el să le spună: „Dumnezeu mi-a poruncit să fac o corabie, fiindcă vrea să piardă lumea”, iar oamenii să râdă de el, dar lui să nu-i pese, ci să-şi vadă de lucru.

Şi Noe a început să-şi facă co­rabia şi oamenii au venit să-l întrebe: „Noe, ce faci?“ Iar Noe le-a zis: „Dumnezeu mi-a poruncit să fac o corabie, fi­indcă vrea să piardă lumea”. Oamenii i-au spus: „Tu, Noe, eşti nebun! Ce-a păţit şi Dumnezeu? A înnebunit şi vrea să piardă lumea?”. Dar Noe şi-a văzut de lucru şi în o sută de ani a isprăvit-o.

În vremea aceea se găseau doar opt oa­meni buni pe lume: Noe, femeia lui, cei trei copii ai lui şi cele trei nurori ale lui. Vrând Preabunul Dumnezeu să-i păzească pe aceştia opt, a poruncit lui Noe să încleieze bine corabia să nu intre în ea ploaia şi să pună în ea parte bărbătească şi parte femeiască din toate animalele, curate şi necurate. Şi a intrat în ea el, femeia lui şi cei trei copii şi cele trei nurori ale lui şi au închis bine corabia.

Oamenii din afară mâncau, beau, făceau negoţ, şi alte lucruri diavo­leşti, şi dormeau fără griji. Dumnezeu a aşteptat să se pocăiască. Atunci Dumnezeu a deschis zăvoarele cerului şi ploaia a căzut din cer pe pământ ca un râu. Atunci oamenii au alergat şi au strigat: „Noe, deschide-ne să intrăm şi noi în corabie!” Binecuvântatul Noe le-a zis: „Unde eraţi acum o sută de ani când v-am spus că Dumnezeu are să piardă lumea şi voi râdeaţi? Acum ce să vă fac? În Iad nu este pocăinţă“. Şi marea s-a ridicat cu cincisprezece coţi peste munţii cei mai înalţi şi a înecat întreaga lume. Au scăpat numai cei opt: Noe, femeia lui, cei trei copii şi cele trei nurori ale lui. Şi din ei s-a umplut iarăşi toată lumea.

Gândiţi-vă ce spune Hristos în sfânta şi sfinţita Evanghe­lie: „Ca în zilele lui Noe, aşa va fi şi venirea Fiului Omului” [Mt 24,37]. Adică, aşa cum pe vremea lui Noe oamenii nu credeau, ei râdeau, până când a venit pe neaşteptate mânia lui Dumnezeu şi potopul şi a înecat lumea întreagă, aşa şi acum, creştinii mei, la a Doua Venire a Hristosului nostru oamenii nu vor crede, cum n-au crezut nici atunci. Ştiu şi eu, creştinii mei, că râd de mine şi spun: „Ai venit acum şi tu, bâtrânule călugăr, să ne spui cuvintele tale!” Cuvintele pe care vi le spun nu sunt ale mele, sunt cuvintele Prea­sfântului Duh, păcatele sunt ale mele, şi dacă vrea cineva să creadă, fiecare e liber să facă cum vrea. Eu îmi fac da­toria, negoţul meu.

Când eram tânăr, am păţit o înşelăciune, fraţii mei, şi spuneam: „Să fac păcate cât pot iar când voi îmbătrâni, am vreme să fac cele bune şi să mă mântuiesc”. Acum am îm­bătrânit, păcatele au prins rădăcini şi nu pot să mai fac nici un bine. Vedeţi numai să nu păţiţi şi domniile voastre ca mine, ci acum, cât aveţi timp şi sunteţi tineri şi puteţi, fa­ceţi un lucru bun pentru sufletul vostru, ca să vă mântuiţi“.

107.jpg

***

Nu vă încredeţi în arme, ci în Dumnezeu!

Un lucru vă sfătuiesc, creştinii mei: Dacă vreţi, să strân­geţi toate armele, să le daţi slujitorilor sultanului şi să le spuneţi: „Nu sunt ale noastre. Hristosul nostru ne-a dat să avem cruce, nu arme“. Vreţi să înţelegeţi, creştinii mei, că dacă un creştin poartă arme şi-şi pune nădejdea în ele, Dumnezeu nu-l păzeşte?

Ascultaţi să vă spun un exemplu şi aşa veţi înţelege! Zece lotrii şedeau pe marginea unui drum din Kavaia şi pândeau să treacă cineva să-l omoare ca să-i ia ce are. A venit un om din Mikri Arta Avlonei. Lotrii l-au văzut, şi îndată s-au sculat, dar cum l-au văzut că e sărac, neînarmat, nu l-au prins, ci au spus între ei: „Să-l lăsăm să treacă. Ce să luăm de la el?” Şi iarăşi şedeau şi pândeau. După puţin timp au văzut trecând un călăreţ cu un cal mândru, cu două pistoale şi sabie şi un fes de trei groşi. Cum l-au văzut aşa de mândru, s-au gândit că duce cu el bani mulţi. L-au strigat să se oprească şi să arunce ar­mele jos. El, ca un om mândru ce era, punându-şi nădej­dea în armele lui, nu le-a răspuns. Şi îndată lotrii l-au omorât, i-au luat tot ce avea împreună cu calul şi au fugit.

Am multe să vă spun, dar n-am timp. Vă sunt de ajuns acestea două, ca să vă întăriţi. Aţi înţeles acum, fraţii mei, că pe săracul care n-avea arme şi-şi punea nădejdea în Dumnezeu, Dumnezeu l-a păzit. De aceea, vă sfătuiesc ca pe copiii mei duhovniceşti, să aruncaţi armele şi să vă pu­neţi nădejdea în Dumnezeu şi nu în arme, şi aşa El vă va păzi şi pe domniile voastre. Dar dacă vreţi să fiţi mândri şi să vă puneţi nădejdea în arme, să ştiţi că atunci Dumnezeu nu vă mai păzeşte.

Daţi-mi un hanger. Scoală-te sus domnia ta, care porţi pistol. Îmi scot cuţitul să te omor. Spune adevărul: Unde-ţi fuge îndată mintea?

- La pistol.

- Mulţumesc. Stai jos. Scoală-te sus şi tu, care nu porţi arme. Vreau să te omor. Spune-mi acum tu, care nu porţi arme, unde-ţi fuge mintea?

- La Dumnezeu, sfinte al lui Dumnezeu.

- Aşa şi domniile voastre să aveţi mereu nădejdea voastră în Dumnezeu, şi aşa nu vă veţi teme că veţi păţi un lucru rău“.

kosmas_01.jpg

Cititi si:

5 Comentarii »