Pe vreme sfantului, se lupta cu sine sa nu intre in cele amagitoare ‘din afara’: cafeneaua, teatrul, cinematograful; acum, avem pe toate inauntrul casei noastre nemaifiind nevoie de a intra in ele – intra vazut in fiecare casa, prin televizor; lupta se da tot cu sine doar prin vointa de a butona sau nu telecomanda.

De este un film sau teatru bun, emisiuni ‘interesante’ toate sunt mancatoare de timp pentru ceea ce este mai important – rugaciunea – fiindca, greu este sa te aduni si sa te rogi cand, tot Babilonul ti-a obosit vederea, auzul si mintea; puterile intunericului au stiut, au dat in mintea omului sa inventeze televizorul stiind ca, buturuga mica (televizorul) rastoarna carul mare (omul) si ca, rugaciunea care-i arde…este buna numa’ pentru monahi, nu si pentru mirenii care trudesc lumeste pentru painea cea de toate zilele avand nevoie de relaxare nu si de nevointa…asa si-arata el ‘mila’ pentru noi: bucurandu-se de delasarea noastra, de indolenta noastra, de amortirea noastra.

Daca te hotarasti sa schimbi foaia, te ia in primire prin exacerbarea starilor sufletesti, prin sensibilitate exagerata, prin parasirea celor ‘apropiati’ ai tai care sunt ‘acordati’lumeste iar nu duhovniceste punandu-ti la indoiala Calea pe care te-ai hotarat s-o urmezi; sensul lui “De pe Cruce nu te pogori, altii te iau“ arata ca, cine pune mana pe plug nu trebuie sa se uite inapoi ca sa nu i se faca cele de pe urma, mai rele ca cele dintai.

“Vom face rabdare. Iata calea noastra. Te poticnesti, indrepteaza-te. Ai cazut, ridica-te. Iar a deznadajdui, niciodata nu este nevoie.”