Daca as avea mai multa liniste.n mine, as gasi ceva mai mult timp sa “va citesc”.

Atit. Fara elogii! Prietenii stiu de ce!

Şi-un viitor al nedreptăţii
Se face azi prin cele rele
Ce-au căpătat cinste deplină .
Dar cum vom mai ieşi dinele ?

O lume rea şi-mpătimită
În care răul este-n ’’top’’
Este deşteptul şi frumosul,
Şi’neacă totul ca’n potop,

Ce viitor va mai aduce ?
Ce rele – care vor spori ,
desfiinţând compet morala- ,
Ce echilibru vor zidi ?

Ce suflete vor fi în oameni ,
-Avizi după plăceri trupeşti
Şi după maximum în toate –
Sfidând cele duhovniceşti ?

Ce mai înseamnă libertatea
Când biologicul trupesc ,
Demult e scos din echilibru
Şi rostul lui -foarte firesc – ?

Ce libertate este-aceasta
Fără morală şi ruşine ,
Fră de cultul renunţării
Şi al valorilor creştine ?

Ce ne oferă renunţarea
Şi abstinenţa în credinţă ?.
Dar libertatea imorală ,
Ce rost, ce sens , ce biruinţă ?

În ortodoxa renunţare
Plinind poruncile divine,
Se cheltuieşte energia ,
Curată , sfântă , pentru bine.

Dar iat-o astăzi cum consumă
Şi bani şi energii vitale ,
Prezentu-n rău şi viitorul
Prin legături distrugătoare.

Doar renunţarea prin credinţă ,
Desăvârşeşte, studiază ,
Observă, luptă să strunească ,
Ştie ce poate , controlează.

Cultivă numai cele bune
Ce vin prin legile divine ,
Alungă răul nu se leagă ,
Prin trup cu relele străine ,

Şi aş putea să-nşirui multe ,
Ce ne aduc’mpărtăşirea
Şi viaţa îmbisericită ,
Care cultivă mântuirea.

În libertatea lumii astăzi ,
Intimităţile trupeşti,
Atât de aprig cultivate ,
Sting renunţările fireşti.

Sting stinghereala şi ruşinea
Şi gândul că e un păcat
Cu consecinţe-n timp şi-n suflet
Şi că ne-a prins şi ne-a legat.

Stinge respectul pentru sine
Şi curăţiia sa trupească ,
Teama de boli de şantajarea
Demonico-duhovnicească.

Căsătoriia’ncununează
Pe tineri doar în feciorie
Nevinovaţi, ce n-au strâns răul
Din alte trupuri prin curvie.

Că răul strâns din alte trupuri ,
Prin bucuriile curveşti
Distruge legătura sfântă
Şi sensul vieţii omeneşti .

Orice păcat distruge viaţa
Şi ne desparte de Hristos ,
Ne şantajează cu plăcerea
Şi cheltim fără folos .

Ne vindem pentru ele munca
Şi în mod sigur sănătatea
Şi energiile vitale
Şi ne distrugem demnitatea.

Distrugem dintu noi umanul
Ce l-am primit prin Duhul Sfânt
De la botez şi rostul vieţii ,
Trăind trupeşte pe pământ .

Şi libertatea imorală,
Ne duce-n mare nedreptate
Aşa cum este astăzi lumea ,
Care ’nsetează de dreptate.

Toţi vrem dreptate acum pe lume ,
Dar fiecare-i păcătos ,
Nedrept cu Dumnezeu , cu sine
Şi fără frică de Hristos.

E cu putinţă să se facă
Dreptate fără Dumnezeu,
Fără să respectăm , ca oameni
Porunca şi cuvântul său ?

Aceasta-i doar o utopie.
Când î-şi doreşte fiecare ,
Mai mult mai bine totdeauna ,
Şi nimeni nu e-n renunţare .

Dreptatea între oameni vine
În mod corect prin Dumnezeu ,
Când om cu om e drept şi sincer
Şi nu vrea decât ce-i al său.

Când nu se minte nu se fură
Şi orice om este cinstit
Şi nu pretinde niciodată
Decât atât cât a muncit.

Nimeni prin egoism nu-nşeală
Nu fură şi nici nu curveşte ,
Pe fiecare îl respectă ,
Pe fiecare îl cinsteşte .

Dar cine mai respectă-acestea
Când nicăieri nu-i renunţare ,
Şi-n orice poftă omenească ,
Se află şi o încălcare ?

Ce bine-aduce libertatea
Fără Hristos , fără morală
În om , în suflet , în familii,
În lumea-ntreagă şi în ţară ?

Ce viitor ne facem astfel
E lesne de imaginat ,
Fără Hristos , -sau cel de formă-
Şi în păcat nelimitat .

Dragi tineri , viitorul lumii
Se adânceşte în păcate ,
Şi-o simte sigur fiecare .
Dar în păcat nu e dreptate.

Viaţa curată , liturghia ,
Şi tot ce-a spus Mântuitorul
Pote schimba przentu-n bine
Şi întru El şi viitorul.

Cuvinte din trăire
Şi sfântă biruinţă
Din inimă sfinţită
În har şi-n pocăinţă.

Cuvinte de la sfinţii
Ce-au dovedit trăirea
Cu fapte minunate,
C-au vrut desăvârşirea.

Cuvinte ce las urme
În orice ciritor
Şi-n inimi însetate
De har mântuitor.

Cât ve-ţi posta asemeni
Şi ve-ţi trăi iubirea,
Părinţilor daţi iată,
Lumina şi zidirea

Acestor minunate
Cuvinte în Hristos,
Atât de vii şi sfinte
Şi de mare folos.

Cînd am lovit cu ură,
În Tine am lovit,
Şi ocolind dreptatea
De Tine am fugit .

Cînd m-am ascuns în vorbe
De Tine m-am sacuns,
Şi limba-mi otrăvită
Pe Tine Te-a înpuns.

Cînd am muşcat din mărul
De legea Ta oprit
Tu m-ai văzut şi iarăşi,
Cu voia Ţi-am greşit.

Şi când tinzând spre bine,
Dar după capul meu,
Mă poticnesc în Tine,
Şi totu-mi iese rău .

Cănd lacom de dreptate,
Am întrecut măsură,
Alung iubirea-Ţi sfântă
Şi mă sufocă ura .

Iar când minţind de frică.
Crzând că am scăpat,
Mai conştient ca Petru,
Simt că m-am lepădat.

Ieşind din legea firii,
Nebun şi rătăcit,
Văzîndu-Te pe cruce,
Ştiu sigur c-am greşit.

Şi-aşa oriunde-aş merge,
Pe Tine Te găsesc,
Că eşti prezent în toate,
Şi pururea greşesc.

De ce să- Ţi fiu potrivnic,
Când Tu nu mă loveşti,
Şi cunoscîndu-mi vina
Mă –ndrepţi că mă iubeşti.

Înduri tăcut grşeala,
Mă ierţi mă chemi la bine
Ca-n totul şi prin toate,
s-ajung curat la Tine .

Şi dacă-n tot şi-n toate,
pe Tine te găsesc,
că mi le dai Iisuse
ca-n pace să trăiesc,

Nu se cuvine oare
Ca –n milă şi-n dreptate,
Să-Ţi fiu asemeni, Doamne
Iubire pîn’la moarte ?

Că toate-s ale Tale,
Pământul şi iubirea,
Şi dragostea de oameni
Iisus şi mântuirea .

Şi ce pot eu smeritul
Cu drag să î-Ţi ofer
În schimbul lor o, Doamne
Între pămât şi cer ?

Iubirea, doar iubirea,
Prin tot ce este-al Tău.
Că toate-s ale Tale,
Şi-n ele sunt şi eu.

Al cui cuvânt este în stare ,
În două vorbe să zidească ,
S-ajungă viu direct la ţintă
Şi omul să nu se codească ?

La vremea veacului din urmă ,
Ne spun părinţii , c-o să fie ,
Cuvânt , -cum plin este pământul
De ape, – ’n vorbă şi-n hârtie .

Şi oare nu aşa şi este ?
Nu chiar avem ? Oare nu ştim
Ce stă în tone de hârtie ,
Că –l auzim şi-l şi rostim ?

Şi e cules cu sârguinţă
Şi-n studiu mult şi-i prelucrat
Din evanghelii, de la sursă
Şi-i şi-actual şi-adevărat .

Dar nu vedem efervescenţă
Reală , sfântă viu creştină
Şi câţi îşi mai încarcă duhul
Cu energia lor divină ?

Nimic n-arată renunţare
Decât puţină şi formală
Şi-n cele ce nu-s importante
În viaţa seacă şi banală .

Şi mă întreb , oare evreii ,
Nu aveau oameni instruiţi
Cînd le vorbeau legea lui Moise ?
Cum , prin Iisus au fost uimiţi ?

Iisus când şi-a rostit cuvântul ,
A fost un şoc în omenire ,
Care continuă şi astăzi ,
Unde e dor de mântuire .

Dar evanghelia ne-arată
Ceva ce nu se prea rosteşte ,
Prin cele ce se spun în public ,
Atuncea cînd ni se vorbeşte .

Iisus în câteva cuvinte ,
Năştea trezire , şi-nviere
-Şi precizează textul sacru –
’’Ca unul ce avea putere .’’

Şi tot la fel vorbeau şi sfinţii
Şi adunau în jurul lor ,
Mulţimi care-şi schimbau trăirea
Din glasul lor cel ziditor .

Azi , însumi ascultând cuvântul ,
Lăuntrul meu , î-mi spune multe ,
De de vorbitorul ce-l rosteşte
Şi vrea ca lumea să-l asculte .

Orice păstor din orice treaptă ,
Î-ţi dă şi-o tainică mustrare
Că nu prea-i eşti supus şi luişi
Şi în smerită ascultare .

Că nu eşti trup şi suflet pururi
În duh şi-n plan cu scopul său
Şi-n felul forma şi trăirea
Ce –o are el în Dumnezeu .

Fără să vrea , cuvântul poartă
Tot ce conţine duhul său ,
Trăire a gândul şi credinţa ,
Şi râvna lui spre Dumnezeu .

Dar şi mai mult , ţinta se vede ,
Din viaţa sa de pe parcurs ,
Chiar dacă vorba te înpinge ,
Mental şi sigur mult mai sus .

Doar vorba sa abil descrie ,
Şi mă trimite doar pe mine
Unde n-a fost şi nu aleargă
Dar mă convinge c-ar fi bine .

Acestea , sigur nu le caut ,
Nu iscodesc , nu le doresc
Dar ele strigă ca-n tot omul ,
Oricât de mult mă-npotrivesc .

Şi-o simte sigur fiecare ,
Iar eu o spun pentru zidire
Nu în dispreţ şi-n defăimare
Ci-n grija pentru mântuire .

Că vorbele nu-s o chemare ,
Către un bine ce-l trăieşte
Ci –i un îndemn mental , o temă
Care cel mult doar instruieşte .

Nimic nu vine să confirme ,
C-a fost şi-i bine ce-a găsit ,
Că se hrăneşte cu acestea
Şi că tot urcă , negreşit .

Puterea vine din trăire
Şi nu din vorbele-n Iisus
Şi –i totdeauna la nivelul ,
La care omul a ajuns .

Păstorul merge ÎNAINTE
Şi turma vine după sine ,
Aşa văd eu în evanghelii
Şi cred că se-nţelege bine .

Şi precizează că şi glasul ,
Se recunoaşte pe pământ ,
Când duce turma la păşunea ,
Care -o hrăneşte-n Duhul Sfânt .

Cum este omu-i şi cuvântul
Şi inima ni-i visteria
Care-l încarcă fără voie ,
Din ea cu toată energia .

Zadarnic vrem noi să trimitem
Pe alţii sincer tot mai sus ,
Dacă noi înşine nu mergem
Şi pe-acea treaptă n-am ajuns .

Dar de-am ajuns , viaţa vorbeşte ,
Cuvintele vin singurele
Şi poartă viaţa de acolo
Şi energiia lor în ele .

Poartă lumina de pe treapta
La care înşine-am ajuns
Chiar de vorbim de tronul slavei ,
Sau poate chiar de mai de sus .

Chiar de zidim mii de biserici
Şi nu trăim întru Iisus ,
Ascetic , viu smerit şi sincer ,
Nu ridicăm pe nimeni sus .

Cum nu-nţelegem că viaţa
Nu-nseamnă vorbă şi rostire
Ci tot întregul ce vorbeşte
Prin scop , prin fapte şi trăire ?

Credinţa te prezintă public ,
Exact acolo unde eşti ,
Nu unde te arăţi la alţii
Şi nici mai jos decât trăieşti .

Vor curge vorbele ca fluviu
Şi –aş vrea să fie ziditoare ,
Din visteriile de viaţă ,
Şi pocăinţa sfinţitoare .

Să ne arate care treaptă
L-anbogăţit pe vorbitor ,
Cu harul , forţa şi viaţa ,
Care-i în văzul tuturor .

Iisus este lumina lumii .
El nu a mers spreo viaţă dulce ,
N-a zidit temple fără viaţă ,
Ci ne-a urcat la cer prin cruce .