2107_iezechiel.jpg

Iata, mai jos, numai cateva franturi din cartea Proorocului Iezechiel, prăznuit astazi (21 iulie) prin care Domnul a plans pierderea “iubitei” Sale, Israel, adica a Bisericii Sale, care, spalată de toata necuratia, re-nascută si sadita in Dumnezeu Insusi, isi vinde frumusetea (talantii, harismele si roadele primite) daruita de Sus primului “trecator” intalnit in cale.

Sufletul nostru este aceasta fecioara harazita Mirelui ceresc, devenita o desfranata “care poarta in inima sa idolii sai” si care, ajungand bogata, slavita si laudata, uita cine a scos-o din necaz si i-a acoperit goliciunea, uita cine a spalat-o, a hranit-o, a invesmantat-o si  a ingrijit-o atunci cand, deznadajduita si neputincioasa, “se zbatea aruncata in sangele ei”. Noi suntem aceia care am uitat cine ne-a daruit darurile acestea cu care acum ne falim, care am uitat cine a facut sa ajungem la succesele de care am ajuns sa ne imbatam, ca si cum ar fi “ale noastre”. Noi suntem aceia care am deturnat catre mandria si slava noastra, catre interesele si catre profitul nostru ceea ce primisem in dar de la Dumnezeu, pentru a le darui la randul nostru, iar nu pentru a le face trofee talharesti. Ne-am instalat confortabil – precum “nebunul” bogat din Evanghelie – peste comoara primita, ne-am desfatat  singuri cu frumusetea si bogatia daruite, ca si cum toate ni se cuvin pe merit si le vom si pastra pe veci. Am uitat usor pretul jertfei de sange cu care s-au platit aceste comori, am uitat usor cat de greu am fost rascumparati si ca “noi nu suntem ai nostri”.

Am primit un nume si am castigat un renume de care ne-am folosit spre a curvi cu idolii nostri, spre a ne hrani patimile eului nostru vesnic nesătul de putere, de placere si/sau de glorie. Am uitat (asa cum bine spunea cineva astazi intr-un comentariu) ca “smerenia si modestia [si in general toate cele ale Duhului] nu fac casa buna cu publicitatea”.(Si chiar daca nu noi am facut asta, am gresit fiindca i-am admirat si ne-am dat in vant dupa cei slaviti ai acestei lumi, le-am construit statui idolesti si pentru ca… am mers mereu numai “la pomul laudat”, ignorand ca, mai ales in vremurile noastre, “adevaratii slujitori ai lui Hristos se vor ascunde de oameni” si nicidecum nu vor cauta sa iasa in fata si sa-si scoata in evidenta meritele, ori sa devina, “(mega)staruri”, “eroi”, “vedete”, fie si in spatiul duhovnicesc).

Ne-am aruncat margaritarele ceresti la porcii acestor patimi, am “jertfit” (=irosit) cele sfinte pe altarul idolilor, viselor si ambitiilor noastre, netrebnicind, astfel, lucrarea Duhului care trebuia sa se faca prin noi, spre folosul semenilor. Si, inca, desi primim semne care ne cheama la pocainta, care ne mustra aprig constiinta, le nesocotim si ne ambitionam sa ramanem in minciuna, ne indarjim si ne invartosam si mai tare, scrasnind din dinti impotriva oricui ar incerca sa ne intoarca din drumul pe care ni l-am croit singuri catre prapastie. Altii, mereu altii sunt tapii ispasitori, iar prietenul care ne trage de maneca este luat drept dusman neimpacat, de care ne dorim sa scapam cat mai grabnic. “Betia” nebuna a eului umflat, a succesului si a bogatiei ne  poate impinge cerbicia pana in panzele negre ale inconstientei si ale pierderii contactului cu realitatea, continuand sa negam cu violenta orice realitate care ne rastoarna idolii launtrici, care ne pune in discutie prejudecatile si comoditatea starii  euforice sau caldicele cu care ne-am obisnuit.

Sa punem la inima si aceste cuvinte:

“Vine vremea, vine ziua tulburarii, iar nu a chiuiturilor de bucurie prin munti“.

Proorocul nu vorbeste numai pentru Israel de atunci, ci si pentru noi, noul Israel, cei ce ne afundam tot mai mult in rautatile noastre si nu reusim sa ne trezim, sa ne infrangem inimile noastre impietrite. Au ajuns oare necuratia si rautatea noastra atat de lipite de noi incat nimic nu le mai spala? Sa fi ajuns oare in acele timpuri vazute de Iezechiel, in care Domnul ne vorbeste asa:

“Sa inteleaga dar casa lui Israel in inima sa, caci ei cu totii au ajuns straini de Mine, prin idolii lor. De aceea spune casei lui Israel: Asa graieste Domnul Dumnezeu: Abateti-va si va intoarceti de la idolii vostri si de la toate uraciunile voastre intoarceti-va fata“ ?

Dar cat de actual si de prezent, parca, printre noi este Proorocul, atunci cand il auzim mustrand cu durere:

Vai de proorocii cei mincinosi, care urmeaza duhul lor si nu vad nimic!

Proorocii tai, Israele, sunt ca vulpile din ruine. La sparturile zidurilor nu se suie, nici nu apara cu zid casa lui Israel, ca sa stea tare la lupta in ziua Domnului. Vedeniile lor sunt desarte si prevestirile lor mincinoase; ei zic: “Domnul a spus”, dar Domnul nu i-a trimis si ei incredinteaza ca se va implini cuvantul lor... Pentru ca duc poporul Meu in ratacire, spunand: “Pace”, atunci cand nu e pace; si pentru ca atunci cand el face zid, ei il tencuiesc cu ipsos“.

Cati dintre pastorii nostri de azi nu sunt astfel de “prooroci mincinosi” care, cum zicea Cuviosul Paisie, “adorm lumea” si “ii infasa pe fiii lor duhovnicesti ca pe niste prunci, chipurile, ca sa nu-i mahneasca“, linistindu-i cu “pacea” mincinoasa a lumii, tocmai “atunci cand nu e pace” si odihnindu-le in mod fals constiinta cum ca nimic grav sau ingrijorator nu se intampla, ca nu ne asteapta decat vremuri bune, infloritoare (sau macar normale, obisnuite) si ca nici nu trebuie sa faca nimic deosebit cu viata lor…

Cati nu inchid ochii deliberat si agresiv-panicat (si tocmai ei vorbind ipocrit de “frica” celorlalti!) in fata proorociilor tot mai limpezi si mai numeroase a unui adevarat “nor de sfinti” care striga in desert catre noi, precum si a semnelor vadite si imposibil de tagaduit din realitatea inconjuratoare, ca urmeaza pentru noi (iar nu pentru alte generatii) acele stramtorari despre care s-a zis  ca “nu au mai fost pe pamant de la inceputul lumii pana acum” si pentru care e nevoie de o pregatire duhovniceasca deosebita, dar si de marturisire… In fata evidentelor, acestia reactioneaza, psihologic, activandu-si “mecanismele de aparare a eului” prin negare (“Cu toate ca a primit informatiile ea nu le inregistreaza in constiinta. A auzit, si totusi n-a auzit. A vazut si totusi n-a vazut. Persoana n-a fost capabila sa-si asume adevarul. Cunoasterea a produs o durere…”) sau refugiindu-se, regresand in imaginar, in “wishful thinking”, in “autosugestia pozitiva” care isi ia dorintele drept realitate.

Cati nu incep sa rada in hohote, sa te ia la bascalii inteligente sau, cel putin, sa te priveasca cu o condescendenta “elitista” atunci cand li se vorbeste – desi in duh ortodox, iar nu sectar, despre sfarsitul lumii, despre planurile tot mai vadite ale conducatorilor sin umbra ai lumii, despre perspectiva clara a unui “Big Brother” planetar  sau despre tot ceea ce este stigmatizat astazi prin eticheta “teoriile conspiratiei”?

Cati mai vor sa auda astazi toate adevarurile incomode si dureroase marturisite de Sfintii Parinti si de enorma majoritate a Batranilor imbunatatiti contemporani, fara sa inceapa sa le rastalmaceasca si sa le relativizeze? Cati, pur si simplu, mai cred cu adevarat astazi si cati se mai straduiesc sa mai traiasca in conformitate cu ceea ce stiu, cu ceea ce au primit si au crezut?

Ce ne spune noua constiinta? Sa il ascultam pe Sfantul Prooroc Iezechiel, si poate vom auzi mai clar, cu ajutorul sau, si glasul constiintei noastre: …

Continuare la:

“Tu te-ai increzut in frumusetea ta si, folosindu-te de renumele tau, ai inceput sa te desfranezi”

***

0721ezekiel.jpg

Legaturi:

11 Comentarii »