“Pastrati-va credinta, straduiti-va sa ganditi singuri, rugati-va mai mult, cititi Scripturile, iar Dumnezeu va va pastra si El pe voi. N-o sa va lase lipsiti de cugetare, precum multimea cea fara de chip, nedeslusita, rece, a lumii”.

parintele-arseni.JPG

Cateva ganduri triste

In cursul anilor 20, 30 si 40 eram toti tineri, plini de viata, deschisi, inflacarati de dorinta de a ne face unii altora bine. La inceput il aveam cu noi pe parintele Arseni care ne calauzea. Chiar si din exil ne scria, continuand sa ne povatuiasca. Biserica noastra fusese inchisa, slujbele se faceau prin case; mica noastra obste se tainuia.

Multi dintre noi am fost arestati, unii trimisi in lagare sau surghiuniti. Altii s-au imprastiat, parasind de bunavoie comunitatea noastra.

Razboiul ne-a despartit. Foametea, evacuarea, mobilizarea ne-au risipit care incotro. Despre parintele Arseni nu mai stiam nimic. Se zvonea ca ar fi fost impuscat, iar altii ziceau ca ar fi murit de foame in lagar. Dar chiar si asa, in restriste, eram mai departe intr-un duh.

Dupa terminarea razboiului ne-am strans aproape toti la Moscova. Ne intalneam, ne rugam impreuna si cautam sa ne intrajutoram ca si mai inainte. Incercam sa citim, sa studiem, sa ne purtam de grija cand vreunul din noi era bolnav. Cu toate acestea, ceva nu mergea. Acei dintre ucenicii parintelui Arseni care se facusera preoti dupa razboi au plecat din Moscova si era greu sa ne mai intalnim cu ei.

Ne-am dat seama dintr-o data ca am imbatranit, ca ne-am pierdut entuziasmul. Cat ne schimbaseram! Eram tociti. Nu mai aveam rabdare unul cu altul. Vorbeam noi de dragoste, de intrajutorare, dar fiecare astepta sa fie ajutat el mai intai!

Aveam fiecare familie, aveam grijile noastre, serviciul nostru, copiii nostri. Credinta noastra, bunele noastre intentii se subtiasera de tot. Nu era nimeni care sa ne indrepteze, sa ne dea tarie. Ne mai strangeam unii pe langa vreun ucenic mai vrednic de-al parintelui Arseni; altii plecau ducandu-se la bisericile deschise oficial, intrucatva mai sigure. Rareori ne mai intalneam, si atunci mai mult din intamplare, la inmormantari sau la marile praznice bisericesti.

Conversatiile se purtau despre sanatate, despre cine s-a casatorit, despre cine a mai murit, despre ce copii si nepoti are fiecare, despre cum si-a facut careva rost de locuinta. Unde erau discutiile aprinse legate de credinta, de scrierile duhovnicesti, de parintii sfinti? De mult faceau parte din trecut! Lumina noastra abia mai palpaia, viata noastra in duh aproape se stinsese. Voi bate pastorul si se vor risipi oile (Zaharia 13, 7)

Deodata, pe neasteptate, am aflat ca parintele Arseni traieste si ca e liber! Ce bucurie uriasa au fost pentru noi primele intalniri cu el, discutiile, marturisirile! Casuta in care vietuia parintele ne atragea ca un magnet. Toti ne strangeam acolo, sau aproape toti, caci pe unii ii rapise frica sau nepasarea. Lipsa acestora de recunostinta, invartosarea inimii, uitarea lor ne umpleau de amaraciune. Iar parintele Arseni suferea pentru noi toti.

Dupa un an, numarul celor care veneau in casuta din oraselul aflat in vecinatatea Moscovei crescuse. Pe langa noi mai veneau si oameni pe care parintele Arseni ii cunoscuse prin lagare.

Intoarcerea parintelui Arseni ne-a trezit la viata, ne-a scuturat praful de pe inimi, ne-a apropiat din nou de Biserica. Mergeam la slujbe ca si inainte prin bisericile Moscovei, dar sufletele noastre le aduceam parintelui Arseni. Lui ii infatisam amaraciunile noastre, ananghiile noastre, poverile noastre. El ne calauzea, ne povatuia, ne indrepta. Niciodata n-am sa uit cuvintele parintelui Arseni:

- In lumea aceasta trebuie sa umblati dupa poruncile Domnului. Sa fiti milostivi, sa fiti in purtarea si lucrarile voastre ca niste monahi, chiar vietuind pe marea furtunoasa a vietii. Asa nu veti fi lipsiti de mila lui Dumnezeu”. Rugaciunea catre Maica Domnului, ne mai spunea el, este de mare trebuinta pentru credincios, e o rugaciune tare. Cercetati-va faptele voastre in fiecare zi, dati seama de ele inaintea lui Dumnezeu si a voastra insiva.

Dar, cu toate ca il aveam acum printre noi pe parintele Arseni care ne scosese din amortire, noi tot parca eram altii. Imbatraniseram, eram obositi, doborati. Ne rugam, dar in rugaciune mai mult ceream ajutor decat Il slaveam pe Dumnezeu, ca inainte.

L-am intrebat odata pe parintele Arsenie de ce se intampla asa.

- Intr-un fel este firesc, a spus el cu glas umbrit de tristete. Oamenii au trecut prin prea multe greutati, prea mari. Cat nu s-a facut spre a dezradacina credinta din suflete! In asemenea imprejurari, cum sa se mai gandeasca omul la altceva decat la supravietuire si la inlaturarea piedicilor ce-i stau in cale! Priviti numai ce viata se duce astazi: televizor, ziare, reviste, teatru si cinema! Toate acestea uniformizeaza gandirea, omul nu mai poate fi singur cu gandurile sale; nu mai poate simti ca Dumnezeu e de fata.

Mersul de astazi al vietii, cu iuteala-i naucitoare, ii constrange pe oameni sa joace cum li se canta. Omul nu-i niciodata singur cu sine. Chiar de se afla intr-un sanatoriu, sau sta acasa sa se odihneasca, tot e un anume ritm care i se impune, tot e un program pe care trebuie sa-l urmeze. Totul ti se prescrie dinainte. Esti hranit, informat, invatat ce-ti lipseste. Multimi uriase sunt stranse laolalta si totusi fiecare e despartit de ceilalti prin lupta zilnica pentru viata.

Chiar si credinciosii sunt atinsi: ajung si ei sa fie nepasatori, ajung si ei, pe nesimtite, mai aproape de “norma”. Gandirea prestabilita il impiedica pe om sa ajunga la credinta, iar pe credincios il impiedica sa-si pastreze credinta.

Dar sa nu uitam: Biserica lui Hristos va fi pururea vie, chiar si in imprejurari ca acestea. Pastrati-va credinta, straduiti-va sa ganditi singuri, rugati-va mai mult, cititi Scripturile, iar Dumnezeu va va pastra si El pe voi. N-o sa va lase lipsiti de cugetare, precum multimea cea fara de chip, nedeslusita, rece, a lumii”.

(in: Parintele Arseni. Marturii stranse de robul lui Dumnezeu Alexandru despre parintele sau duhovnicesc, Editura Ileana, Bucuresti, 2001)

gog5.jpg

Nota: Cine a fost parintele Arseni?

Parintele Arseni s-a nascut la Moscova in 1894. In 1917 absolva Facultatea Imperiala din Moscova. Ii apar primele lucrari. Intre 1917 si 1919 se calugareste si este hirotonit preot. Intre 1927 si 1958 este exilat in repetate randuri si inchis in lagare. Din 1958 si pana la moartea sa, in 1975, traieste in oraselul Rostov-Velichi.

Marturiile despre parintele Arseni au circulat intai subteran, sub forma de samizdat. De la prima editie rusa din 1993, cartea s-a raspandit in sute de mii de exemplare in toata Rusia si in intreaga lume, cucerind inimile tuturor celor ce o citesc si imbogatesc tezaurele Ortodoxiei cu inca o nepretuita comoara.

Parintele Arseni a fost una din multele victime ale razboiului stalinist-comunist dus impotriva Bisericii. Intemnitat in lagarele inghetate ale Gulagului, devine treptat lumina celor aflati zacand in intunericul iadului concentrationar. Nu fara greutati. Atmosfera dintre detinuti era inveninata de disputele ideologice, dar si de faptul ca detinutii politici si cei de drept comun (infractori) se aflau in aceeasi baraca. La un moment dat, datorita faptului ca insusi seful infractorilor il calca in picioare pe un tanar “politic” nou venit care protestate ca fusese jefuit, se vede nevoit sa intervina chiar fizic pentru a ii salva  acestuia viata: se ridica si, in rugaciune, il loveste pe tartor, care este azvarlit departe de o forta supra-omeneasca si imposibil de atribuit batranului subred care era parintele Arseni.

In lagar are experienta unirii cu lumina necreata. Impreuna cu un student ateist ce avea o atitudine batjocoritoare fata de Dumnezeu, este aruncat intr-o cutie de fier pe un ger de -30 grade Celsius (cutia amplificand gerul) pentru 48 de ore, fara hrana, fara apa. Parintele Arseni incepe rugaciunile, urmat si de Alexei (studentul ateist), iar celula se umple de lumina harica si de caldura. Nimeni, pana atunci, nu supravietuise pedepsei de izolare la celula.

Eliberat, parintele Arseni devine indrumator spiritual al celor care cauta sa isi mentina viata duhovniceasca, dincolo de prigoanele comuniste dar si de ispitele traiului modern. Este cunoscut pentru multe minuni si pentru stravederea sa, devenind una din pildele de sfintenie cele mai luminoase pe cerul martirilor rusi ai razboiului dus impotriva sfintilor de  fiara comunista.

Volumul din care am citat (Editura Ileana, 2001 – la aceeasi editura fiind publicate, oi ani mai tarziu, si “Noi marturii” despre parintele Arseni, nici ele re-editate si la fel de inaccesibile in acest moment) nu mai poate fi, din pacate, gasit in librarii de multa vreme, dar o alta editie (fragmentara) a marturiilor despre parintele Arseni a mai aparut, la Editura Bunavestire (Egumenita), sub titlul: Parintele Arsenie, Acuzatul ZEK-18376. Un sfant in lagarele comuniste.

arseny-tomb.jpg

7 Comentarii »