stramba-hristos-intre-dascali.JPG

Dupa ce am transmis mesajul de incurajare, in strangerea de semnaturi impotriva primirii cipurilor, un anumit preot, a reactionat imediat, foarte suparat pe călugării care au o slaba pregatire teologica, trimitandu-ne sa ne inchidem in pesteri, precum calugarii nebuni din Rusia (vezi: 19 ianuarie, Blog Laurentiu Dumitru, Binecuvantate cipuri). Sigur ca mai folositor ar fi fost, ca preotul respectiv, in loc sa arunce cu piatra, sa scrie o pledoarie in favoarea primirii cipurilor, incat sa planga toata lumea, insa, fiecare scoate din camara sa ceea ce a adunat si poate saracul, o fi stat cam prost cu proviziile. De fapt, respectivul, insultand simplitatea calugarilor, loveste in Insusi Hristos, Care a fost chipul calugarului desavarsit. De Hristos se mirau evreii ca ii invata pe ei, fara ca El sa fi facut vreo scoala (Ioan 7,15), iar Hristos si-a ales ca ucenici, oameni simpli, pescari fara scoala. „Si-a ales cele pe cele nebune ale lumii, ca sa rusineze pe cei intelepti; ….pe cele slabe ale lumii, ca sa le  rusineze pe cele tari” (I Corinteni 1,27). Apoi, teolog nu este cel ce studiaza teologia, ci cel ce traieste teologia. Mult har primeste cel care isi dedica toata viata lui Hristos, renuntand la „distractiile” lumii si mai multa teologie se poate invata intr-o pestera, decat la scolile „teologice” neoprotestante din apus.

Dealtfel, si unii dintre duhovnicii simpli, dar mari in ochii oamenilor, au pareri de genul: cipurile n-au nici o importanta, sa ne luptam sa dobandim Duhul Sfant si diavolul nu ne poate face nimic, noi mai bine sa ne rugam. Pai stati putin fratilor, si semnul fiarei din Apocalipsa, o sa spuneti ca este doar un semn, dar vedeti ca spune in Apocalipsa, ca cei care-l primesc pacatuiesc greu (Apoc. 19,20)? In vremea de acum cand se intampla atatea lucruri grave, a tacea este un mare pacat.

Nu am vazut ca acesti duhovnici, care au pareri de genul acesta, sa ia o atitudine oficiala in scris, impotriva asa zisei uniri cu ereticii monofiziti sau a ereziei ecumenismului in general, ceea ce denota faptul ca ei se sustrag de la raspunderea marturisirii si se odihnesc (o, Doamne!) cu pozitia oficiala, pe care o explica „duhovniceste”, cautand si ceva argumente pe la Pr. Porfirie sau pe unde mai pot.

Intorcandu-ne la teologii mai scoliti, care a fost pozitia lor la evenimentele grave ce s-au intamplat in ultimii ani? Doar sa fie cineva legat la ochi, sa nu vada tavalugul ce vine peste noi, sa nu vada ca ecumenismul este un proces in cadrul globalizarii si un element in distrugerea ortodoxiei. Vedeti cum in URSS in timp ce distrugeau bisericile si manastirile, in timp ce tarau in Siberia si in inchisori mii de calugari, preoti si episcopi, isi trimiteau „teologii”, la intrunirile internationale de dialog interconfesional? Este evident ca prin modul lor de a proceda voiau sa distruga ortodoxia. Dupa destramarea URSS, sinodul din Rusia s-a lepadat de rezultatele dialogului international cu ereticii monofiziti, in  acelasi an, in care culmea, sinodul din Romania avea sa le accepte. Pe acei duhovnici slugarnici, care spun ca mai bine sa ne rugam decat sa luam atitudine, ii rog sa-mi explice, fiind oameni de rugaciune, cum a lucrat Duhul Sfant in exemplele de mai sus?

Se vorbeste de reforma in biserica, dar oare nu au fost destui reformatori in trecut care au dezbinat biserica? Se modifica cartile de cult, de multe ori pe nesimtite.

O dezbinare pe care am semnalat-o este cea referitor la folosirea cuvintelor slava si marire. Am participat la o slujba, unde au venit cantareti de la doua biserici. Unii foloseau cuvantul slava, ceilalti marire. La cantat, au inceput sa se incalece unul peste altul pana ce s-au oprit. L-am intrebat pe un teolog doctorand de ce nu mai folosesc cuvantul slava si mi-a raspuns ca, deorece cuvantul slava nu este romanesc si este slav, se va scoate din uz. Am cercetat cum stau lucrurile si am gasit ca este incorecta inlocuirea cuvantului slava cu marire. In limbile ebraica, greaca si slava, cele doua cuvinte sunt diferite si imposibil de inlocuit unul prin altul. Intr-un studiu vechi, preotul Paraschiv Angelescu, profesor la Academia de muzica religioasa, a confruntat urmatoarele scrieri: Codicele Voronotean, Noul Testament de la Belgrad 1648, Biblia de la Bucuresti 1688, Psaltirea lui Coresi 1577, Psaltirea de la Belgrad 1651, textul grecesc, textul slavonesc, textul ebraic, textul septuagintei si a ajuns la concluzia ca slava nu este tot una cu marire si astfel, inlocuirea lor unul prin altul este gresita(corect este Slava Tatalui iar nu Marire Tatalui). Dansul a remarcat ca in Biblia de la Bucuresti 1688, s-a introdus „ si unde trebuie si unde nu trebuie cuvantul marire in locul celui de slava si ca, confundarea lor interesata, antislavona, se produce tocmai in secolul al XVII-lea”. De altfel, in limbajul nostru sunt destule cuvinte straine care si-au gasit locul, dar se pare ca teologii nostri cauta motive de reforma.

Revenind la problema cipurilor, nici nu este vorba aici de prea multa teologie. Cipurile sunt conectate la un sistem central de supraveghere, supraveghere care merge mult prea departe. Se stie mai mult ca sigur, ca introducerea lor in actele de identitate, este o etapa inaintea implantarii lor in corpul nostru. Nu sunt de acord cu cei ce spun, oricum putem fi urmariti, cu sau fara cipuri. Ca oricum putem fi urmariti este adevarat, dar se cauta perfectionarea acestor mijloace de urmarire. Nu sunt de acord cu cei ce spun, oricum avem cipuri in carduri, telefoane mobile, s.a.m.d.; nu se compara; actele de identitate sunt lucruri indispensabile, le folosim toata viata si ne silim sa nu le pierdem. De aceea ele vor contine cipuri performante pe care nu isi permite nimeni sa le introduca in lucruri mai putin importante si lesne de distrus cum ar fi telefoanele. Cu toate ca introducerea lor in documente este o etapa premergatoare, faptul ca Sfantul Paisie Aghioritul ne-a prevenit sa nu le primim, pentru mine este destul. Multora dintre noi, ne plac cartile Sfantului Paisie Aghioritul, insa cand este vorba sa punem in practica ceea ce am citit, ne dam inapoi.  Asa suntem noi: la placinte inainte, cu argumente de la Sfintii Parinti, la razboi inapoi, tot cu argumente de la Sfintii Parinti.

Oricat de putini am fi, cei care nu vrem sa le primim, ne putem cere drepturile, cred ca suntem mai multi decat homosexualii; ceilalti daca le plac, nu au decat sa le poarte. Multi le vor lua, de frica sa nu moara de foame, insa in acea vreme Dumnezeu isi va retrage binecuvantarea Sa, pamantul nu va mai rodi iar cu cipul nu vor mai gasi ce sa cumpere.

(Ierom. Ioan Buliga, Desertaciunile lumii. Editie completa. Volumele I-II-III-IV, Ed. Man. Jacul Romanesc).

De acelasi autor:

sept95.jpg

Legaturi:

***

9 Comentarii »