“…Iar Biserica Ortodoxa este intr-adevar episcopo-centrica” este o afirmaţie relativ-corectă, pentru că eclesiologia ignatiană este mult mai complexă decât cred unii, …, pentru că dacă episcopul respectivei Eparhii nu este ortodox, lucrurile stau cu totul şi cu totul altfel..un episcop eretic (sincer în erezia sa, nu?!) încearcă să-i convingă pe toţi din Eparhia sa că propovăduieşte corect Evanghelia şcl care decurg de aici şi încearcă să se asigure că nu are împotrivitori ai învăţăturii lui. Şi dacă cineva nu se aliniază, acela e dizident şi acela este apostrofat ca eretic… Oare măsura adevărului în Biserică este Episcopul? Un om? Biserica nu este episcopo-centrică, ci Hristocentrică, pentru că măsura Adevărului Evangheliei în Biserică nu este un om, ci Dumnezeul-Om Iisus Hristos. A se vedea Enciclica celor patru Patriarhi Răsăriteni către papa Pius al IX-lea (1848) : „La noi nici Patriarhii, nici Sinoadele nu au putut vreodată să introducă inovaţii, pentru că apărătorul credinţei este însuşi trupul Bisericii, adică însuşi poporul, care îşi vrea credinţa sa veşnic neschimbată şi asemănătoare cu cea a Părinţilor lui” în: Ioannis Karmiris – Monumente dogmatice şi simbolice ale Bisericii Ortodoxe Universale, vol.II, Atena, 1961, pag. 920. „Iar în ceea ce priveşte administraţia şi învăţătura, participarea poporului este de bază, de vreme ce acesta, fiind harismatic şi învăţat de Dumnezeu, constituie împreună cu Clerul conştiinţa veghetoare a Bisericii, care dă mărturie (judecă, distinge, aprobă şi acceptă, sau osândeşte şi repinge) învăţătura şi faptele ierarhiei, precum au arătat şi Patriarhii Răsăritului în Enciclica lor din 6 mai 1848”. Referitor la aceasta, a se vedea şi la mitropolitul Ierotheos Vlachos, Anatolika, vol.I, pag. 381-382 şi la Prot. Thodoros Zisis, Sfântul Sinod şi papa, Tesalonic, 2001.

Lucrurile sunt mult mai subtile si mai viclene decat par (si chiar foarte avansate), iar textul de la Ravenna tocmai catre asta duce: catre un primat “papal” coborat pana la fiecare nivel local (si care acum se si practica in Ortodoxie, adica functioneaza de facto, eretic), prin urmare subordonarea fata de Papa nu va exclude rolul papist nici al patriarhului ecumenic, nici al patriarhilor locali, ci, din contra, intrarirea si legitimarea acestora.

Vei avea un raspuns mai elaborat in curand din partea unui parinte teolog care cunoaste foarte bine si ce se pregateste.

Parintele Ilie Cleopa spune:

Cum trebuie să ne purtăm, noi, creştinii ortodocşi, faţă de
oamenii eretici?

Nu cumva socotind noi că iubim pe aproapele, să ne lăsăm călcaţi de cei
străini de dreapta credinţă în Hristos, care voiesc a ne depărta pe noi de la Ortodoxie şi a ne impune credinţa lor cea strîmbă şi eretică. Iar dacă voiesc a ne ataca credinţa noastră cea sfântă sau Sfînta Tradiţie a Bisericii Ortodoxe, atunci trebuie să o apărăm cu toată puterea pînă la moarte, după cum zice Sfîntul Nicodim Aghioritul în Războiul nevăzut.
Se cade, aşadar, oricărui preot ortodox şi oricărui creştin al Bisericii noastre dreptmăritoare, să fie un bun ostaş al lui Hristos cu toată evlavia şi cu mînie bărbătească şi tare să apere, prin cuvînt şi prin scris, adevărul dreptei noastre credinţe. Nu se cuvine a fi blînd acolo unde nu trebuie a te purta cu blîndeţe.
Acelaşi lucru ne învaţă şi Sfîntul Pimen cel Mare, zicînd: „Se cade nouă a răbda toate, măcar de ne-ar scoate cineva şi ochii sau ne-ar tăia mîna noastră cea dreaptă, iar dacă cineva voieşte a ne depărta şi a ne despărţi pe noi de Dumnezeu, atunci să ne mîniem” (Pateric, Cuvîntul 118). Şi iarăşi zice: „Intîia oară fugi, a doua oară fugi, a treia oară fă-te sabie cu cel ce vrea să te despartă pe tine de dreapta credinţă”.

Ce părere aveţi despre ecumenism şi mişcarea ecumenică
mondială?

Este nevoie mai întîi de multă rugăciune, că fără Dumnezeu nu putem
face nimic. Intîlnirile între Biserici sunt bune, evanghelice, căci astfel creştinii se cunosc mai bine unii pe alţii şi încetează ura confesională. însă, de aici pînă la unire este departe ca pînă la cer, {ATENTIE) că nici o Biserică neortodoxă nu va renunţa la credinţa ei ca să vină la Biserica Ortodoxă. Insă se cere membrilor Bisericii Ortodoxe, să fie cu mare grijă, ca nu cumva să renunţe la ceva din Tradiţia noastră milenară, din învăţăturile Sfinţilor
Părinţi şi mai ales din dogmele Bisericii Ortodoxe, stabilite şi apărate de atîţia sfinţi şi cu atîta jertfă.Că dacă Sfinţii Părinţi, întruniţi la cele 7 Sinoade Ecumenice şi la cele 11 Sinoade locale, în primele veacuri creştine nu ar fi fost cu mare atenţie la apărarea dogmelor şi învăţăturilor dreptei credinţe ortodoxe, noi astăzi poate nu mai eram creştini ortodocşi. Deci trebuie să fim cu luare aminte, ca jertfa Sfinţilor noştri Părinţi să nu fie zadarnică. Altfel, ne pierdem şi noi mîntuirea, şi dezbinăm şi pe credincioşii Bisericii Ortodoxe atît de statornici, evlavioşi şi devotaţi.