« Semnele timpului sunt pentru suflet invins.
Sa fac, dara, din rabdare funie groasa de incins.
Sa-mi trag gluga aspra de ruga peste fata
Pentru calatoria cea mare de peste viata… »
(Parintele Daniil- Spre marea calatorie)

Citatul nu-mi apartine! Este al Proorocului David care, sub umbrirea Duhului Sfant a scris psalmii; iar daca stam bine sa ne gandim…referirea la ‘toti…netrebnici ne-am facut’ trebuie sa ne duca cu gandul ca, ‘si-o zi de-ar trai omul pe pamant pacat tot ar avea’ fiindca pana la subtilitatile de gand, nu neaparat de vorba sau de fapta, ne despartim de a Sa voie si simtire – este o realitate de netagaduit!

Mai ales in zilele noastre, citatul vine ‘ca o manusa’ fiindca pacatul, netrebnicia…este ‘predicata’ atat prin modul de vietuire propriu iar prin extensie de marea majoritate a credinciosilor (mai mult sau mai putin), de societate in ansamblul ei, de mass-media (televizor, radio, internet) unde, chiar daca nu treci ‘la fapte’ dedulcirea cu ele iti induce starea de pacat prin cele 5 simturi vinovat fiind – totusi – de scaderea/caderea puterilor sufletesti carora le servesti ispita indoita dupa a ta vointa libera.

Se spune ‘cine vrea sa slujeasca Domnului, sa se pregateasca de ispita’. Ispita ti-o mai fauresti si tu zicand ca-i mica, ca nu-i bai…prin termeni de comparatie cu altele faptuite de altii facandu-te – pe nesimtite – frate nu cu cel care-si recunostea pacatosenia si nu indraznea sa ridice ochii la Cer ci, cu cel care zicea ca face si bine (se indreptatea se pe sine), ca nu-i ca celalalt (ii vedea numai starea de pacat nu si pocainta lui)…

E vorba fie de o ignoranta, fie de o lipsa de onestitate elementara, ca sa nu mai zic de credinta, sa te faci ca nu exista profetiile sfintilor nostri, ca nu exista marturii ale marilor duhovnici contemporani si semne care-ti intra pur si simplu in ochi zi de zi, sa te faci ca nu vezi nimic in jurul tau si sa pui preocuparea pentru semnele sfarsitului, dupa cate s-au scris si explicat pe tema asta, pe seama protestantilor. Dupa cum scriu si argumenteaza acesti oameni (fiindca nu e singurul, am mai intalnit genul asta de idei), este clar ca pentru ei niciodata nu trebuie sa fie vreun sfarsit al lumii, doar pentru ca… au fost candva unii sectanti care au strigat Lupul fara sa fie nimic! De fapt, indaratul acestei orbiri voluntare se intrezareste refuzul obstinat al acceptarii unei realitati care ne-ar aduce nelinistea cea buna si ne-ar “tulbura” planurile noastre de aranjare si realizare in aceasta lume.

Dumnezeu sa-i ierte pentru sminteala pe care o fac, cum spune undeva in Scriptura, “inselati fiind ei insisi si inseland si pe altii”.