Război întru Cuvânt

100 de ani de la strămutarea sa la cerestile locasuri

Alexie Toth (fiu al părintelui Gheorghe şi al preotesei Cecilia Toth) s-a născut pe data de 18 martie 1854, în apropiere de Epeyis, Ungaria (Slovacia de azi). El a studiat în seminarii romano-catolice şi bizantine, şi în cele din urmă a absolvit Universitatea din Preşov, cu doctoratul în teologie. S-a căsătorit cu Rozalia Mihalici curând după absolvire. Alexie a fost hirotonit preot în anul 1878 în cadrul Bisericii greco-catolice uniate. A slujit timp de doi ani ca preot paroh, înainte de a fi numit de episcopul său în calitate de administrator de eparhie. Prezbitera Rozalia a adormit curând în Domnul, ca şi unicul copil al familiei Toth. În anul 1881, părintele Alexie a devenit directorul Seminarului din Preşov, unde a predat dreptul canonic şi istoria Bisericii în următorii opt ani. În anul 1889, părintele Alexie a fost trimis în America pentru a sluji acolo ca preot misionar. El şi-a început slujirea sa în America la Minneapolis, la noua Biserică greco-catolică-ortodoxă rusească „Sfânta Maria”. Credincioşii de la Sf. Maria erau imigranţi din Munţii Carpaţi ai Galiţiei austriece. Aceşti imigranţi din Munţii Carpaţi erau cunoscuţi sub numele de carpato-ruşi, urgro-ruşi, galiţieni şi ruteni. În satele Carpaţilor, strămoşii lor fuseseră ortodocşi dintru începuturi, dar Biserica oficială de stat a Imperiului austro-ungar era Biserica romano-catolică, şi, în acest chip, oamenii au fost obligaţi să se unească cu Roma.

În calitate de uniaţi sau catolici bizantini, li s-a îngăduit să urmeze mai degrabă ritualurile bisericeşti. Biserica romano-catolică din America era pe atunci într-o stare de permanente conflicte lăuntrice. Mulţi dintre episcopii săi au simţit faptul că imigranţii romano-catolici ar trebui pe deplin asimilaţi în cadrul culturii din America. Totuşi, imigranţii din răsăritul Europei doreau să-şi păstreze identitatea lor de nou veniţi din „ţările vechi”. Acest lucru a avut un efect uriaş asupra greco-catolicilor care au fost obligaţi să vieţuiască sub jurisdicţia episcopilor, având credinţa de rit latin (adică romano-catolică).

Aceşti episcopi îi socoteau pe greco-catolici drept o sectă rătăcită. Dar imigranţii doreau doar să se închine într-o limbă şi într-un chip pe care să-l poată înţelege. La sosirea sa în Minneapolis, părintele Alexie şi-a vizitat ierarhul, arhiepiscopul romano-catolic John Ireland. Iată cum descrie această întâlnire părintele Alexie cu propriile sale cuvinte:

„Eram uniat când am sosit în America… M-am înfăţişat dinaintea episcopului Ireland pe data de 19 septembrie 1889. I-am sărutat mâna după obicei şi i-am prezentat scrisorile de acreditare, uitând însă să îngenunchiez dinaintea lui (lucru care, aşa cum am aflat mai târziu, a fost greşeala mea de căpetenie). Îmi amintesc că de îndată ce a citit faptul că sunt greco-catolic, mâinile au început să-i tremure. „Ai soţie?” „Nu”. „Dar ai avut una?”. „Da, sunt văduv”. Acestea fiind spuse, îmi aruncă hârtiile pe masă şi exclamă cu glas tare: „ Am scris deja la Roma, protestând împotriva unui astfel de preot ca dumneata!”. „Ce fel de preot vreţi să spuneţi?” „De felul dumitale”. „Sunt preot catolic de rit grec. Sunt uniat şi am fost hirotonit de un catolic.”. „Eu nu socotesc că nici tu, nici acest episcop de care vorbeşti sunteţi catolici… Nu-ţi voi oferi nici o garanţie juridică de a lucra aici”.

Arhiepiscopul Ireland în mod oficial şi public a interzis oricărui romano-catolic să participe la slujbele săvârşite de către părintele Alexie, aşa încât părintele Alexie a făcut apel la episcopul său din Europa răsăriteană, apoi la Roma, dar se pare că nimic nu s-a rezolvat. Alţii preoţi uniaţi i-au scris părintelui Alexie că şi ei fuseseră trataţi în acelaşi chip de către episcopii romano-catolici, atunci când au sosit în America.

„M-am hotărât să fac ceva ce purtasem vreme îndelungată în inima mea: adică să devin ortodox. Dar cum se putea săvârşi aceasta? Trebuia să fiu foarte prudent. Nefericita Uniaţie (adică formarea Bisericii catolice uniate), izvorul declinului nostru şi al tuturor relelor, se înfiripase printre oamenii noştri de prea mult timp. Purtasem deja acel jug pe umerii noştri timp de 250 de ani. M-am rugat fierbinte lui Dumnezeu să-mi dea putere să limpezesc toate aceste lucruri parohienilor mei lipsiţi de lumină. În majoritatea cazurilor, oamenii aveau nevoie să fie convinşi. Aceştia au propus ca el să ia legătura cu episcopul ortodox rus.

Unii spuneau că acesta locuia la Siotka; alţii spuneau că acesta locuia la San Francisco… Nu ştiam absolut nimic. Ştiam doar că în San Francisco locuia un consul rus. Prin urmare, folosind numele de Andrei Potociniak, am trimis următoarea cerere la consulatul rus – „Este adevărat că un episcop ortodox locuieşte în San Francisco? Dacă este adevărat, cum îl cheamă şi unde locuieşte el?” după zece zile a sosit o scrisoare adresată lui Mihail Potociniak, informându-l că numele ierarhului conducător era Prea Sfinţia Sa, episcopul Vladimir şi că acesta locuia pe strada Powell North, 1715, în San Francisco.

Un reprezentant din Minneapolis s-a dus la San Francisco să afle dacă acest episcop era într-adevăr ierarh ortodox, sau dacă era credincios de rit vechi sau membru al vreunei secte eretice ruseşti. Episcopul Vladimir Sokolovski l-a invitat pe părintele Toth să-i facă o vizită pentru a discuta posibilitatea primirii sale în cadrul Bisericii Ortodoxe. În cele din urmă, episcopul Vladimir s-a dus la Minneapolis, iar în luna martie a anului 1891, în Duminica Ortodoxiei, părintele Alexie şi comunitatea sa de aproximativ 361 imigranţi ruteni au fost primiţi în cadrul eparhiei ortodoxe de Alaska şi insulele Aleutine. Acest lucru a fost recunoscut oficial şi aprobat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe ruse şi anunţat la slujba specială ţinută la catedrala Sf. Vasile cel Mare (aşa cum se numea ea pe atunci) al San Francisco, pe data de 28 august 1892.

Desigur, această faptă i-a nemulţumit pe mulţi dintre tovarăşii de credinţă uniată ai părintelui Alexie. Aceştia l-au socotit drept un renegat care a provocat schismă. Totuşi, şi alţi preoţi uniaţi şi-au urmat conducătorul şi au îmbrăţişat credinţa ortodoxă.

Pe parcursul a doi ani, părintele Alexie s-a mutat din Minneapolis în Wilkes-Barre, Pennsylvania. Zona care înconjura Wilkes-Barre fusese punctul central de importanţă majoră pentru imigraţia carpato-rusă în America. Părintele Alexie a continuat să lucreze cu imigranţii. El a ajutat la înfiinţarea Societăţii de ajutor reciproc ruso-ortodox spre binele poporului său. Pentru a-i educa pe cei pe care el voia să-i readucă în sânul Bisericii, părintele Alexie a scris un catehism elementar de credinţă ortodoxă, intitulat „Unde trebuie căutat adevărul“.

Spre sfârşitul vieţii sale, numai el singur primise aproximativ 15000 de uniaţi. Pentru eforturile sale, părintele Alexie a fost ridicat la treapta de protoiereu stavrofor. A primit ordinul Sf. Ana (pentru serviciul deosebit adus poporului rus) din parte ţarului Nicolae al II-lea şi ordinele Sf. Vladimir şi Sf. Alexandru Nevski (pentru slujirea plină de abnegaţie adusă Bisericii) din partea Sf. Tihon, pe atunci arhiepiscop al Americii de Nord. Părintele Alexie a adormit întru Domnul la vârsta de 56 de ani, pe data de 7 mai 1909. el este înmormântat în mânăstirea „Sf. Tihon” din Canaanul de Sud, Pennsylvania. El a fost canonizat şi trecut în rândul sfinţilor Bisericii în luna mai a anului 1994, fiind socotit „mărturisitor şi apărător al Ortodoxiei în America”.

 (preluat din cartea „Portrete de sfinţi americani”, ed. Anestis, 2008, pp. 77-82)

Nu exista comentarii »