Comments on: Parintele Nicolae Steinhardt: CE INSEAMNA “A CREDE”? http://www.razbointrucuvant.ro/2009/04/25/parintele-nicolae-steinhardt-ce-inseamna-a-crede/ Sat, 20 Mar 2010 21:36:06 +0000 http://wordpress.org/?v=2.9.1 hourly 1 By: Laura http://www.razbointrucuvant.ro/2009/04/25/parintele-nicolae-steinhardt-ce-inseamna-a-crede/comment-page-1/#comment-32539 Laura Fri, 29 Jan 2010 16:29:53 +0000 http://www.razbointrucuvant.ro/2009/04/25/parintele-nicolae-steinhardt-ce-inseamna-a-crede/#comment-32539 "Ratiunea neputincioasa nu trebuie sa ceara inimii demonstrarea principiilor sale."(Blaise Pascal) Doamne-ajuta! “Ratiunea neputincioasa nu trebuie sa ceara inimii demonstrarea principiilor sale.”(Blaise Pascal)
Doamne-ajuta!

]]> By: Laura http://www.razbointrucuvant.ro/2009/04/25/parintele-nicolae-steinhardt-ce-inseamna-a-crede/comment-page-1/#comment-31425 Laura Sat, 02 Jan 2010 23:10:18 +0000 http://www.razbointrucuvant.ro/2009/04/25/parintele-nicolae-steinhardt-ce-inseamna-a-crede/#comment-31425 Precum ne invata parintele Steinhardt, credinta autentica n-are trebuinta de argumente stiinfice, iar Dumnezeul nostru nici n-a vrut sa ne dea astfel de dovezi din respect fata de libertatea noastra. Frati crestini, cat de minunat este sa stim ca suntem fiii Adevaratului Dumnezeu, Care nu doar L-a trimis pe Fiul Sau sa Se jertfeasca pentru noi, ci ne si respecta libertatea atat de mult, incat a savarsit aceasta jertfa de negrait in mod discret, pentu ca noi sa avem posibilitatea de a-I accepta, sau de a-I refuza iubirea, in functie de liberul nostru arbitru! Totusi, cred ca si dovezile stiintifice sunt utile, nu pentru noi, cei credinciosi, cipentru fratii indoielnici. Voi argumenta aceasta idee pornind de la atitudinea Mantuitorului fata de Toma. Stiind ca Sfantul Apostol Toma doreste mult, dar nu poate sa creada in El, Mantuitorul Hristos nu l-a lasat pe acel iubit ucenic al Sau sa se lupte singur cu indoiala, caci in sufletul unora dintre credinciosii indoielnici are loc un conflict interior dramatic, intre dorinta si imposibilitatea de a crede. Astfel, faptul ca Toma, desi nu credea, a ramas in mijlocul Apostolilor(acolo i s-a revelat Mantuitorul dupa opt zile) este o doada a conflictului, intre aceste doua sentimente opuse:credinta si necredinta. Toma se afla, cum ar spune Arghezi, "intre credinta si tagada", dar nu renunta la lupta sa, la incercarea sa de a dobandi certitudinea Invierii. De aceea, cred ca Domnul Hristos i S-a aratat Apostolului, fara a-i ingradi libertatea, caci refuzul lui Toma de a crede nu se datora lipsei de vointa, ci slabiciunii sufletesti. Astfel, Domnul Hristos, pentru a-l ajuta pe Toma sa creada, i S-a revelat, i-a ingaduit sa-L atinga. Din acest motiv, in opinia mea, atunci cand dorim sa ajutam pe cineva sa creada, este bine sa-i cautam si dovezi stiintifice, rationale, asa cum isi doreste. In romanul "Patul lui Procust" al lui Camil Petrescu, unul dintre personajele episodice(un teozof convertit la crestinism) a refuzat sa-l impiedice pe un prieten al sau de la sinucidere, sub pretextul ca ar fi fost pacat sa-i fi trezit in suflet credinta prin argumente rationale. Ce lipsa de dreapta socotinta! Desigur, acela este un personaj fictiv, dar, nu stiu de ce, am convingerea ca astfel de credinciosi exita si in realitate. Iata cum as intelege eu aceasta problema: daca o persoana se declara deschis anticrestina, luptand cu fanatism impotriva Adevarului, noi, cei credinciosi, am avea datoria sa ne marturisim credinta, dar in asa fel incat sa nu-i dam si mai multe prilejuri de a huli, caci nu se cuvine sa aruncam margaritarele inaintea porcilor. De aceea, cred ca am putea sa-i explicam(si am avea datoria s-o facem) fara teama si fara rusine, dar cu blandete, ca Sfanta Treime este Unicul Dumnezeu adevarat si toate celelalte dogme ale religiei crestine. Totusi, daca i-am spune unui astfel de adversar al crestinismului ca n-avem dovezi stiintifice, fiindca Dumnezeu ne respecta libertatea, sau ca nu trebuie sa asteptam semne si minuni, acel detractor al credintei, rastalmacind cuvintele noastre, ar putea incepe sa blasfemieze si mai energic, afirmand ca insisi crestinii se recunosc neputinciosi de a da argumente, ca ei au o credinta neintemeiata "stiintific" etc. etc. Sa nu uitam ca, in zilele noastre, pentru necredinciosi, stiinta a devenit o adevarata dogma. Sa avem in minte, oricand am discuta cu un necredincios, faptul ca acela, in mod eretic, socoteste ca stiinta si ratiunea umana ar fi superioare credintei in Dumnezeu, nestiind care este adevaratul temei al credintei. De aceea, cred ca, desi cuvintele parintelui Steinhardt sunt adevarate si deosebit de profunde, ele pot fi intelese doar de catre cei credinciosi, care au macar notiuni elementare de dogmatica, iar in dialogul cu necrestinii NU trebuie sa afirmamca nu avem dovezi stiintifice, pentru ca aceia sunt "robii intelesurilor celor slabe ale lumii" si nu vor intelege mesajul nostru. Dimpotriva, le putem spune necredinciosilor ca a noastra credinta se intemeiaza pe un fapt istoric incontestabil: Invierea lui Hristos. Daca, neincrezatori, ne vor intreba cum putem dovedi Invierea, le putem da o multime de argumente cu adevarat imposibil de contestat, pe cre le gasim in orice manual de dogmatica. De asemenea, le mai putem spune ca insasi armonia universului, legile atat de exacte, pe care oamenii de stiinta le cerceteaza, dovedesc existenta unui Creator inteligent si atotputernic, capabil de a crea toate acestea. Daca, intr-un dialog, vom avea un interlocutor asemanator lui Toma(cu o atitudine dubitativa, nehotarata, dar avand dorinta de a crede), cu atat mai mult ar trebui sa-i cautam argumente din orice domeniu ar vrea acela, precum si Mantuitorul i-a indeplinit lui Toma dorinta de a-L percepe prin simturile sale trupesti. Astfel, ii vom opri pe detractori de a-si spori fanatismul, iar pe cei slabi ii vom atrage la credinta prin ceea ce considera ei mai demn de incredere, adica prin stiinta. Sa luam aminte ca si Sfintii Apostoli, care defineau credinta ca "adeverirea lucrurilor celor nevazute"(Evr11,1), nu evitau argumentele preferate de catre ascultatori, evident, fara a se abate de la adevar, fara a face compromisuri. Astfel, Sfantul Apostol Pavel marturiseste:"cu cei de sub Lege m-am facut ca unul de sub Lege, desi eu nu sunt sub Lege. Cu cei ce n-au Legea m-am facut ca unul fara lege, desi eu nu sunt fara Legea lui Dumnezeu, ci avand Legea lui Hristos. Tuturor toate m-am facut, numai ca sa mantuiesc pe unii dintre ei." Cuvintele acestea, desi s-ar putea sa sa fie putin diferite, caci le-am citat din memorie, cred ca pot fi model pentru orice crestin de astazi. Am mai observat ceva:unii credinciosi incearca sa combata anumite teorii stiinfice cu orice pret, risipindu-si energia si pierzand timpul cu astfel de "vorbiri desarte si lumesti", precum le numea "Apostolul neamurilor". Astfel, ei vor sa desfiinteze, de exemplu, teoria heliocentrica, teorie cu totul inofensiva pentru mantuirea noastra. Nu stiu, poate ca eu sunt in ratacire... sunt abia la varsta adolescentei si este foarte posibil sa inteleg incorect unele aspecte ale realitatii, cunostintele mele provenind mai mult din carti decat din experienta personala. Daca este asa, ii rog pe fratii intru Domnul, care vor citi acest comentariu sa-mi explice cu ingaduinta, dar convingator, unde gresesc. Asadar personal, dupa capacitatea mea de intelegere, consider ca este inutil sa combatem cu atata energie anumite idei, care nu se opun credintei noastre, ci tin de lumea aceasta. Este ca si cum, sustinand cu hotarare o anumita echipa sportiva, am avea impresia ca ne marturisim credinta. :) Nu vi se pare o atitudine naiva si chiar daunatoare? Daca o teorie stiintifica(nu ma refer la ideile pseudostiinfice si periculoase din diferitele ramuri ale ezoterismului si nici la erezia darvinista, ci la teoriile stiintifice unanim acceptate de sute de ani si total neprimejdiioase pentru crestini) este considerata incontestabila de catre toti contemporanii nostri, de ce sa-i smintim noi, spunand ca religia noastra interzice ideile, pe care ei le considera evidente? N-ar fi preferabil sa-i lasam cu acea idee, care nu dauneaza sufletului lor, caci daca pamantul se invarteste in jurul soarelui, Dumnezeu a oranduit sa fie asa? In caz contrar, repet, ii vom sminti pe cei slabi in credinta, caci ei, crezand in stiinta lor si necrezand in Dumnezeu, isi vor simti toate convingerile in primejdie si vor considera crestinismul anacronic si contrar progresului. Evident, crestinismul nu este nici anacronic, nici contrar progresului, dar noi, insistand asupra unor idei neimportante, ii vom determina pe semenii nostri sa creada astfel. Vom cadea in greseala acelor iudeo-crestini, care ii obligau pe crestinii neevrei sa se taie imprejur, aceasta greseala fiind combatuta de catre Sfintii Apostoli la sinodul din Ierusalim(50 d. Hr), care au aratat clar ca pe umerii acelor crestini nu trebuie pusa o povara, care nu le este necesara pentru mantuire. De aceea, in opinia mea, daca vom incera sa fim deschisi fata de stiinta intr-o anumita masura(fara compromisuri cu "stiinta mincinoasa, pe care unii marturisind-o au cazut din credinta"), daca vom incerca sa-i ajutam pe cei indoielnici sa creada si prin argumentele dorite de catre ei, vom putea raspandi mai usor lumina credintei in lumea aceasta secularizata, iar dupa ce acei indoielnici se vor apropia putin de Biserica lui Hristos, nici nu vor mai avea nevoie de argumente, ci vor incepe sa inteleaga adevarata semnificatie a verbului "a crede", pe care o explica aici Nicolae Steinhardt. Credinta este superioara stiintei, dar, precum Legea lui Moise, desi inferioara credintei, le-a fost iudeilor "calauza spre Hristos", asa si stiinta lumii acestia(repet, ma refer la teoriile stiinfice, care nu contrazic dogmele crestine) ar putea fi, prin harul lui Dumnezeu, "calauza spre Hristos" celor, care nu mai vor, nu mai pot, sau nu mai stiu sa caute "Lumina lumii"(In8,12) P S. Recitind comentariul, am observat ca am sarit multe litere, imi cer scuze. Nu mai am timp sa corectez acum tot textul, insa cred ca veti intelege ce-am vrut sa spun. "Adevarata stiinta duce la credinta." Doamne-ajuta! Precum ne invata parintele Steinhardt, credinta autentica n-are trebuinta de argumente stiinfice, iar Dumnezeul nostru nici n-a vrut sa ne dea astfel de dovezi din respect fata de libertatea noastra. Frati crestini, cat de minunat este sa stim ca suntem fiii Adevaratului Dumnezeu, Care nu doar L-a trimis pe Fiul Sau sa Se jertfeasca pentru noi, ci ne si respecta libertatea atat de mult, incat a savarsit aceasta jertfa de negrait in mod discret, pentu ca noi sa avem posibilitatea de a-I accepta, sau de a-I refuza iubirea, in functie de liberul nostru arbitru! Totusi, cred ca si dovezile stiintifice sunt utile, nu pentru noi, cei credinciosi, cipentru fratii indoielnici. Voi argumenta aceasta idee pornind de la atitudinea Mantuitorului fata de Toma. Stiind ca Sfantul Apostol Toma doreste mult, dar nu poate sa creada in El, Mantuitorul Hristos nu l-a lasat pe acel iubit ucenic al Sau sa se lupte singur cu indoiala, caci in sufletul unora dintre credinciosii indoielnici are loc un conflict interior dramatic, intre dorinta si imposibilitatea de a crede. Astfel, faptul ca Toma, desi nu credea, a ramas in mijlocul Apostolilor(acolo i s-a revelat Mantuitorul dupa opt zile) este o doada a conflictului, intre aceste doua sentimente opuse:credinta si necredinta. Toma se afla, cum ar spune Arghezi, “intre credinta si tagada”, dar nu renunta la lupta sa, la incercarea sa de a dobandi certitudinea Invierii. De aceea, cred ca Domnul Hristos i S-a aratat Apostolului, fara a-i ingradi libertatea, caci refuzul lui Toma de a crede nu se datora lipsei de vointa, ci slabiciunii sufletesti. Astfel, Domnul Hristos, pentru a-l ajuta pe Toma sa creada, i S-a revelat, i-a ingaduit sa-L atinga. Din acest motiv, in opinia mea, atunci cand dorim sa ajutam pe cineva sa creada, este bine sa-i cautam si dovezi stiintifice, rationale, asa cum isi doreste. In romanul “Patul lui Procust” al lui Camil Petrescu, unul dintre personajele episodice(un teozof convertit la crestinism) a refuzat sa-l impiedice pe un prieten al sau de la sinucidere, sub pretextul ca ar fi fost pacat sa-i fi trezit in suflet credinta prin argumente rationale. Ce lipsa de dreapta socotinta! Desigur, acela este un personaj fictiv, dar, nu stiu de ce, am convingerea ca astfel de credinciosi exita si in realitate.
Iata cum as intelege eu aceasta problema: daca o persoana se declara deschis anticrestina, luptand cu fanatism impotriva Adevarului, noi, cei credinciosi, am avea datoria sa ne marturisim credinta, dar in asa fel incat sa nu-i dam si mai multe prilejuri de a huli, caci nu se cuvine sa aruncam margaritarele inaintea porcilor. De aceea, cred ca am putea sa-i explicam(si am avea datoria s-o facem) fara teama si fara rusine, dar cu blandete, ca Sfanta Treime este Unicul Dumnezeu adevarat si toate celelalte dogme ale religiei crestine. Totusi, daca i-am spune unui astfel de adversar al crestinismului ca n-avem dovezi stiintifice, fiindca Dumnezeu ne respecta libertatea, sau ca nu trebuie sa asteptam semne si minuni, acel detractor al credintei, rastalmacind cuvintele noastre, ar putea incepe sa blasfemieze si mai energic, afirmand ca insisi crestinii se recunosc neputinciosi de a da argumente, ca ei au o credinta neintemeiata “stiintific” etc. etc. Sa nu uitam ca, in zilele noastre, pentru necredinciosi, stiinta a devenit o adevarata dogma. Sa avem in minte, oricand am discuta cu un necredincios, faptul ca acela, in mod eretic, socoteste ca stiinta si ratiunea umana ar fi superioare credintei in Dumnezeu, nestiind care este adevaratul temei al credintei. De aceea, cred ca, desi cuvintele parintelui Steinhardt sunt adevarate si deosebit de profunde, ele pot fi intelese doar de catre cei credinciosi, care au macar notiuni elementare de dogmatica, iar in dialogul cu necrestinii NU trebuie sa afirmamca nu avem dovezi stiintifice, pentru ca aceia sunt “robii intelesurilor celor slabe ale lumii” si nu vor intelege mesajul nostru. Dimpotriva, le putem spune necredinciosilor ca a noastra credinta se intemeiaza pe un fapt istoric incontestabil: Invierea lui Hristos. Daca, neincrezatori, ne vor intreba cum putem dovedi Invierea, le putem da o multime de argumente cu adevarat imposibil de contestat, pe cre le gasim in orice manual de dogmatica. De asemenea, le mai putem spune ca insasi armonia universului, legile atat de exacte, pe care oamenii de stiinta le cerceteaza, dovedesc existenta unui Creator inteligent si atotputernic, capabil de a crea toate acestea. Daca, intr-un dialog, vom avea un interlocutor asemanator lui Toma(cu o atitudine dubitativa, nehotarata, dar avand dorinta de a crede), cu atat mai mult ar trebui sa-i cautam argumente din orice domeniu ar vrea acela, precum si Mantuitorul i-a indeplinit lui Toma dorinta de a-L percepe prin simturile sale trupesti. Astfel, ii vom opri pe detractori de a-si spori fanatismul, iar pe cei slabi ii vom atrage la credinta prin ceea ce considera ei mai demn de incredere, adica prin stiinta. Sa luam aminte ca si Sfintii Apostoli, care defineau credinta ca “adeverirea lucrurilor celor nevazute”(Evr11,1), nu evitau argumentele preferate de catre ascultatori, evident, fara a se abate de la adevar, fara a face compromisuri. Astfel, Sfantul Apostol Pavel marturiseste:”cu cei de sub Lege m-am facut ca unul de sub Lege, desi eu nu sunt sub Lege. Cu cei ce n-au Legea m-am facut ca unul fara lege, desi eu nu sunt fara Legea lui Dumnezeu, ci avand Legea lui Hristos. Tuturor toate m-am facut, numai ca sa mantuiesc pe unii dintre ei.” Cuvintele acestea, desi s-ar putea sa sa fie putin diferite, caci le-am citat din memorie, cred ca pot fi model pentru orice crestin de astazi.
Am mai observat ceva:unii credinciosi incearca sa combata anumite teorii stiinfice cu orice pret, risipindu-si energia si pierzand timpul cu astfel de “vorbiri desarte si lumesti”, precum le numea “Apostolul neamurilor”. Astfel, ei vor sa desfiinteze, de exemplu, teoria heliocentrica, teorie cu totul inofensiva pentru mantuirea noastra. Nu stiu, poate ca eu sunt in ratacire… sunt abia la varsta adolescentei si este foarte posibil sa inteleg incorect unele aspecte ale realitatii, cunostintele mele provenind mai mult din carti decat din experienta personala. Daca este asa, ii rog pe fratii intru Domnul, care vor citi acest comentariu sa-mi explice cu ingaduinta, dar convingator, unde gresesc. Asadar personal, dupa capacitatea mea de intelegere, consider ca este inutil sa combatem cu atata energie anumite idei, care nu se opun credintei noastre, ci tin de lumea aceasta. Este ca si cum, sustinand cu hotarare o anumita echipa sportiva, am avea impresia ca ne marturisim credinta. :) Nu vi se pare o atitudine naiva si chiar daunatoare? Daca o teorie stiintifica(nu ma refer la ideile pseudostiinfice si periculoase din diferitele ramuri ale ezoterismului si nici la erezia darvinista, ci la teoriile stiintifice unanim acceptate de sute de ani si total neprimejdiioase pentru crestini) este considerata incontestabila de catre toti contemporanii nostri, de ce sa-i smintim noi, spunand ca religia noastra interzice ideile, pe care ei le considera evidente? N-ar fi preferabil sa-i lasam cu acea idee, care nu dauneaza sufletului lor, caci daca pamantul se invarteste in jurul soarelui, Dumnezeu a oranduit sa fie asa? In caz contrar, repet, ii vom sminti pe cei slabi in credinta, caci ei, crezand in stiinta lor si necrezand in Dumnezeu, isi vor simti toate convingerile in primejdie si vor considera crestinismul anacronic si contrar progresului. Evident, crestinismul nu este nici anacronic, nici contrar progresului, dar noi, insistand asupra unor idei neimportante, ii vom determina pe semenii nostri sa creada astfel. Vom cadea in greseala acelor iudeo-crestini, care ii obligau pe crestinii neevrei sa se taie imprejur, aceasta greseala fiind combatuta de catre Sfintii Apostoli la sinodul din Ierusalim(50 d. Hr), care au aratat clar ca pe umerii acelor crestini nu trebuie pusa o povara, care nu le este necesara pentru mantuire.
De aceea, in opinia mea, daca vom incera sa fim deschisi fata de stiinta intr-o anumita masura(fara compromisuri cu “stiinta mincinoasa, pe care unii marturisind-o au cazut din credinta”), daca vom incerca sa-i ajutam pe cei indoielnici sa creada si prin argumentele dorite de catre ei, vom putea raspandi mai usor lumina credintei in lumea aceasta secularizata, iar dupa ce acei indoielnici se vor apropia putin de Biserica lui Hristos, nici nu vor mai avea nevoie de argumente, ci vor incepe sa inteleaga adevarata semnificatie a verbului “a crede”, pe care o explica aici Nicolae Steinhardt. Credinta este superioara stiintei, dar, precum Legea lui Moise, desi inferioara credintei, le-a fost iudeilor “calauza spre Hristos”, asa si stiinta lumii acestia(repet, ma refer la teoriile stiinfice, care nu contrazic dogmele crestine) ar putea fi, prin harul lui Dumnezeu, “calauza spre Hristos” celor, care nu mai vor, nu mai pot, sau nu mai stiu sa caute “Lumina lumii”(In8,12)
P S. Recitind comentariul, am observat ca am sarit multe litere, imi cer scuze. Nu mai am timp sa corectez acum tot textul, insa cred ca veti intelege ce-am vrut sa spun.
“Adevarata stiinta duce la credinta.”

Doamne-ajuta!

]]> By: 16 August – Sf. Mahramă a Domnului « Blogul lui Vasile Călin Drăgan http://www.razbointrucuvant.ro/2009/04/25/parintele-nicolae-steinhardt-ce-inseamna-a-crede/comment-page-1/#comment-26008 16 August – Sf. Mahramă a Domnului « Blogul lui Vasile Călin Drăgan Sun, 16 Aug 2009 17:24:07 +0000 http://www.razbointrucuvant.ro/2009/04/25/parintele-nicolae-steinhardt-ce-inseamna-a-crede/#comment-26008 [...] de aici. Possibly related posts: (automatically generated)Weekend Schtuff August 1, 2, and 3News letter for [...] [...] de aici. Possibly related posts: (automatically generated)Weekend Schtuff August 1, 2, and 3News letter for [...]

]]>