Război întru Cuvânt

„Cei ce sunt crescuţi încă de mici în Ortodoxie au răbdare, dar le lipseşte râvna. Convertiţii au râvnă, dar le lipseşte răbdarea. Ideal este să avem râvnă temperată de răbdare. De aceea trebuie să ne lăsăm ocârmuiţi de Sfinţii Părinţi, care sunt cugetul Bisericii” (Parintele Seraphim Rose).

“Convertitii”

(capitolul 88 din “Viata si lucrarile Parintelui Serafim Rose”, de Ierom. Damaschin):

“Câţi dintre voi Duhului lui Hristos părtaşi v-aţi făcut, luaţi aminte ca în nici un lucru, fie mărunt, fie mare, să nu vă purtaţi cu dispreţ şi harul Duhului să nu-l dosădiţi, ca să nu vă scoateţi din viaţa căreia, iată, părtaşi v-aţi făcut. (Sf. Macarie cel Mare, Omilii duhovniceşti XV, 4)

Creştinii sunt nu născuţi, ci făcuţi. (Fericitul Ieronim)

“Omul aflat în căutarea Adevărului”, spunea Părintele Gherman, „atunci când află adevărul în Ortodoxie trebuie să se oprească din căutare. Ca­lea lui către Ortodoxie, care era în plan orizontal, s-a sfârşit, iar de acum trebuie să meargă «vertical», în mai-adâncul Ortodoxiei. Dacă însă continuă să înainteze în plan orizontal, căutând mereu cum să fie corect în mod exterior, cel mai adesea rezultatul va fi că, tot mergând înainte, va sfârşi prin a ieşi din Biserică“.

In Părintele Serafim, Părintele Gherman a aflat un convertit care se întorsese dinspre orizontală spre verticală – care, după ce a descoperit Ortodoxia, nu a încetat să meargă în adâncul ei. Acum, când Părintele Serafim reuşise să treacă cu bine peste multele obstacole din calea oricărui convertit şi dobândise acel rar „cuget patristic”, Părintele Gherman socotea că convertiţii de azi ar avea multe lucruri de învăţat de la el. La un moment dat, l-a rugat chiar să alcătuias­că un „Manual pentru convertiţii la Ortodoxie”.

Primind aceasta ca pe o ascultare, Părintele Serafim s-a dus la chilie să facă unele însemnări. Pe o pagină a înşirat următoarele „capcane ale convertitului” sau, după cum le-a numit el, „piedici în calea misiunii ortodoxe de azi”:

A. Increderea în sine, samost.

Remedii: neîncredere în sine cu trezvie, sfătuirea cu cei mai înţelepţi, povăţuire de la Sfinţii Părinţi.

B. Abordarea academică - excesiv de intelectualistă, fără implicare, fară asumare, abstractă, nerealistă. Legat şi cu punctul A.

C. Nepăzirea tainei împărăţiei, bârfa, publicitatea. Exagerarea aspectului exterior al misiunii, succesul. Primejdia creării de cochilii goale, forme misionare fără conţinut.

Remedii: concentrarea asupra vieţii duhovniceşti, evitarea luminii rampei, neimplicarea în dispute pătimaşe.

D. „Experienţele spirituale”

Simptome: agitaţie febrilă, totdeauna se întâmplă câte ceva „cutremu­rător” – sângele este în fierbere. Vocabular inflamat, indicând mândrie în loc de smerenie. Sursele se află în protestantism şi în încrederea în părerile proprii culese din zbor.

Remedii: neîncredere în sine cu trezvie, recurgerea constantă la Sfinţii Părinţi şi la Vieţile Sfinţilor, sfatuirea.

E. Descurajare, renunţare – sindromul „stingerii”.

Cauze: supraaccentuarea laturii exterioare, a opiniei publice etc. Remedii: accentuarea nevoinţei lăuntrice, duhovniceşti, eliminarea preocupării pentru succesul exterior, atenţia îndreptată spre Cel Căru­ia îi urmăm (Hristos răstignit, dar biruitor).

F. Secure cu două tăişuri: lărgime pe de o parte, îngustime pe de alta [caderea in extreme, fie de-a stanga, laxiste, relativiste, lumesti, fie de-a dreapta, tinand de rigiditatea inchinarii la litera, de hipercorectitudine sau zelotism, ravna neduhovniceasca, n.n.]

Scriind altundeva despre convertiţi, Părintele Serafim identifica iarăşi „dure­rea inimii” ca moment crucial al adevăratei vieţi duhovniceşti. „Durerea ini­mii”, scria el, „este graniţa care-i desparte pe convertiţii nebuni şi pe ortodocşii nepăsători, de adevăraţii nevoitori”¹. El credea că fără străpungerea şi zdrobirea lăuntrică născută din durerea inimii, convertiţii rămân la nivel orizontal, exami­nând tot ceea ce ţine de Ortodoxie după părerile lor personale şi încrezându-se în greşitele concluzii ale minţilor lor logice. După cum spune şi Sf. Varsanufie cel Mare, pe care Părintele Serafim îl tradusese în engleză: „Fără durerea inimii nimeni nu primeşte darul deosebirii gândurilor [pricinile faptelor şi celelalte]“.

In altă parte, Părintele Serafim descria duhul criticismului lipsit de discer­nământ care-i pătrunde adeseori pe convertiţii de azi:

„Preotul meu (sau parohia mea) face totul corect – însă nu şi alţi preoţi (alte parohii)”. „Preotul meu face numai greşeli; alţii sunt mai buni”. „In mănăstirea mea totul se face după Sfinţii Părinţi – în alte mănăstiri nu”. „In mănăstirea mea nu se face după cum spun Sfinţii Părinţi sau după canoane, dar în mănăstirea aceea totul este perfect, totul este după cum spun Sfinţii Părinţi”.

Atitudinile acestea sunt deosebit de periculoase. Cel care le adoptă este ne­greşit într-o mare primejdie duhovnicească el însuşi, iar, prin rostirea acestor cuvinte înşelate şi centrate pe sine, el răspândeşte otrava criticismului raţionalist şi la ceilalţi din Biserică³.

Părintele Serafim a avut un fiu duhovnicesc pe care l-a văzut căzând în şa­blonul clasic al „convertitului nebun”, care crede că ştie mai bine decât oricine. Continuare »

54 Comentarii »

“Satan prevestise, prin slujitorii lui, un fenomen duhovnicesc. Actul mărturisirii păcatelor poate fi făcut şi în cadru public, aşa cum se făcea în primele veacuri ale creştinismului, in uşa sfintei Biserici. Comunitatea îşi asuma greşelile şi, ispăşindu-le împreună cu vinovatul, garanta în faţa lui Dumnezeu îndreptarea lui. Această formă de mărturisire a fost oprită de Sfânta Biserică, din cauza unora care au încercat să speculeze greşelile mărturisite public. Fiecare dintre noi poate să recunoască sincer alunecarea în greşeli nedemne de fiinţa raţională, OM. Şi toţi cei din jur se pot recunoaşte în acele stări de cădere morală. De aceea, înţelegători, şi le pot ierta unii altora.

Acum se punea altă problemă. Cine dezleagă, cine absolvă, cine anulează aceste greşeli? Continuare »

25 Comentarii »

O întâmplare alarmantă

“Valeriu Gafencu prezenta o stare fizică îngrijorătoare: tuşea şi începuse să slăbească. Pentru a se reface a fost repartizat la paza viei. Paza se efectua în foişor sau cu cele două echipe mobile în timpul nopţii. Foişorul era aşezat cam la jumătatea suprafeţei cultivate, pe un mamelon mai înalt. Paznicul contempla o privelişte admirabilă. De o parte fiind vizibilă în zilele luminoase valea Mureşului, confluenţa cu Târnava, în câmpia prinsă între dealuri domoale. Spre răsărit-miazăzi, culmile Făgăraşului cu cele trei căciuli uriaşe, aruncate în cer: Omul, Negoiul şi Moldoveanul, o trinitate materială a pământului românesc, închinându-se aproape totdeauna, în haina curatei zăpezi, Trinităţii imateriale veşnice. La apus-miazănoapte, zidurile crenelate ale Apusenilor, fortăreţe inexpugnabile, păstrătoare ale celei mai pure fiinţe daco-romane, umilită trupeşte dar neînvinsă niciodată spiritualiceşte, împrospătătoare de minte şi inimă a întregului neam. Continuare »

17 Comentarii »

• Cititi si: DUMINICA SFINTEI CRUCI – DUMINICA MANGAIERII

     ”Cine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8:34).

      Luându-ne crucea, bineplăcem Domnului Iisus Hristos, Îl urmăm. Dacă ne urmăm pe noi înşine, nu putem să-L urmăm pe El. Cine nu se leapădă de el însuşi, nu poate să vină după Mine şi să-Mi urmeze (Matei 10:38). Continuare »

8 Comentarii »

• IMPORTANT: Crucea lui Hristos impotriva neo-crestinilor iubitori ai lumii de aici

• Cantarile Sfintei Cruci – Anghelos
• Cantari pentru praznicul Sfintei Cruci – Nectarie Protopsaltul
• Acatistul Sfintei Cruci.mp3

Unde să căutăm mângâiere in necazuri?

“<<Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu>> (Is. 40, 1). Aceste cuvinte ale străvechiului proroc Isaia sunt îndreptate în primul rând către noi, păstorii, fiindcă pe umerii noştri stă nu numai datoria de a vă învăţa, de a vă arăta calea lui Hristos, ci şi de a vă mângâia, de a vă arăta dragoste şi grijă din adâncul inimii. Şi eu vă iubesc pe voi, turma dată mie de Dumnezeu, ca pe oamenii cei mai apropiaţi mie. Şi oare eu nu ştiu ce multe necazuri şi lacrimi aveţi voi? Oare nu sunt dator să vă mângâi? Şi mă voi strădui s-o fac în marea zi de astăzi a închinării Crucii lui Hristos. Continuare »

24 Comentarii »

Sf. Serafim de Virita este unul dintre sfintii rusi cei mai iubiti ai ultimelor vremuri, fierbinte iubitor si rugator pentru oamenii indurerati si rataciti, vazator cu duhul si facatori de minuni, de la a carui mutare la lacasurile vesnice se implinesc 60 de ani:

Cititi si:

• Din invataturile Sfantului Serafim de Virita: “Nici o picatura din lacrimile mamei nu piere in zadar! Rugaciunea mamei are mare putere”.
• Sfantul Serafim de Viriţa: “Banii si inselaciunile lumii vor pierde mai multe suflete decat prigoana ateista!” (proorocii despre sfarsitul lumii)
• Sf. Serafim de Virita – o pilda despre puterea rugaciunii pentru aproapele

“Rugaciunile tale au ocrotit lumea”*

Credinta adanca a fiilor credinciosi ai Bisericii este ca rugaciunile sfintilor ocrotesc lumea intreaga. Suferintele lumii ar fi nebanuit mai mari daca ar lipsi aceste rugaciuni ale sfintilor. Si foare mare este mangaierea credinciosilor cand stiu ca in fiecare epoca exista unii sfinti, poate chiar nevazuti si necunoscuti, care insa se roaga pentru mantuirea lumii, repetand cuvintele Apostolului Pavel: Acum ma bucur de suferintele mele pentru voi, si-n trupul meu implinesc lipsurile necazurilor lui Hristos pentru trupul Sau, adica Biserica (Coloseni 1, 24).

Sfantul Siluan Atonitul scrie: “Lumea rezista inca prin rugaciune si, atunci cand rugaciunea va slabi, lumea va pieri“. Continuare »

17 Comentarii »

(sursa fotografiei: Blogul Cidade de Deus)

Catre Înalt Prea Sfintitul Parinte Mitropolit Teofan

Înalt Prea Sfintite Parinte Mitropolit,

Cu supunere si sfiala va rog sa ne iertati pentru lasitatea noastra. Continuare »

46 Comentarii »

CE SE ÎNTÂMPLĂ CÂND STĂPÂNESC CATOLICII… 

In hatisul sincretismului contemporan, cand cu greu mai gasesti un episcop sau parinte duhovnicesc cu totul orthodox si in gandire si in viata, sfintii care au gandit si au trait pe Dumnezeul-Om Hristos orthodox, adica asa cum s-a crezut si experiat intotdeauna, pretudindeni si de catre toti, raman pentru noi repere dogmatice si morale de nezdruncinat, stalpi si temelii ale Ortodoxiei. Sfintii sunt lauda Ortodoxiei, iar Ortodoxia a fost lauda lor si in viata si in moarte, si de cele mai multe ori Sfintii nu au pregetat sa-si sacrifice viata pentru a pecetlui cu sange puritatea marturisirii crezului orthodox. Astfel a fost si Cuviosul Mucenic Eufrosin din Nordul indepartat al Rusiei, pomenit in fiecare an pe 20 martie, dar mai putin cunoscut la noi in Romania. Daca astazi – multumita ostenelilor cuviosilor parinti de la Platina: Serafim Rose si Gherman Podmosensky – avem la indemana viata acestui sfant mucenic si marturisitor, ar fi bine ca in viitorul apropiat, cineva,  miscat de evlavie si de Duhul, sa purceada si la alcatuirea unei slujbe in cinstea sa. Continuare »

Nu exista comentarii »

“Nu există cale pe ocolite, nici pod făcut de altul pentru mine. Fiecare trece cum poate! Cum ştie! De dincolo, braţe de lumină te cheamă. Indrăzneşte! Impotriva îndoielii, a deznădejdii! Dă din mâini, din picioare, înoată, zbate-te, zvârcoleşte-te, dar tine capul sus, privirea minţii sus, la această lumină cuceritoare”. Continuare »

28 Comentarii »

“Putini vegheaza si dau alarma, multi se fac ca nu aud, si inca mai putini sunt dispusi sa sara pentru a salva cetatea”

Continuare »

28 Comentarii »