Război întru Cuvânt

“Fiţi deci pregătiţi pentru persecuţia ce va să vină din mâinile «demoniei albe»”. (Sf. Nicolae Velimirovici)

Dedicam materialul de fata parintelui Nicolae Burlan, ucenicul dupa nume si duh al Sfantului Nicolae Velimirovici, care traieste deja “pe pielea sa” un dureros inceput al implinirii profetiei citate mai sus.

Pe 18 martie se implinesc 53 de ani de la trecerea intre sfinti a Sfantului Ierarh Nicolae Velimirovici. Viata si cuvintele sale sunt o marturie puternica a ceea ce poate si trebuie sa fie un episcop ortodox adevarat. Educat la Oxford, avand misiuni aproape diplomatice in timpul primului razboi mondial, Sf. Nicolae Velimirovici nu a fost strain de influentele culturale europene si nici de modernismul epocii. Cu atat mai mult intoarcerea sa deplina la Izvorul vietii, la Ortodoxia Parintilor, va face din el, asa cum stau marturie cuvintele de mai jos, un nou Gura-de-Aur si unul dintre ultimii mari prooroci ai crestinatatii.

Nimeni nu a avut cuvinte mai grele asupra culturii, modernitatii si modelor europene decat Sf. Nicolae, care le-a cunoscut din interior. Nimeni nu a osandit si a profetit asupra nocivitatii “ciumei albe” sau “demoniei albe” – asa cum numea Sfantul mult idolatrizata Europa, careia i se inchina astazi, cu veneratie de la intelectuali ortodocsi si pana la vladici - decat Sf. Nicolae, care a strabatut-o in lung si in lat. Ca episcop, a facut tot ce a putut pentru a indrepta cate ceva din starea in care se afla poporul sau. Dupa unele marturii, datorita lui, regele Iugoslaviei din perioada interbelica, Alexandru, s-a lepadat de apartenenta la societati secrete, ceea ce i-a adus, intr-un final, moartea, fiind asasinat. Iar cand nu a mai putut face nimic pentru poporul sau, atunci a dat drumul plangerilor dureroase, similare cu cele ale prorocului Ieremia, pe ruinele Ierusalimului devastat…

Semnalam, cu aceasta ocazie, reeditarea cartii Prin fereastra temnitei, un volum de scrieri ale Sfantului Nicolae elaborate pe cand se afla in lagarul nazist de la Dachau. Vom prezenta, prin doua postari consecutive, cateva extrase din aceasta carte pentru a cinsti, dupa puterea noastra, praznicul noului Ierarh Nicolae, incepand cu doua scurte cuvinte ce prefateaza cartea, unul apartinand parintelui Justin Parvu, iar celalalt Vladicai Lavrentie, episcop al Bisericii Ortodoxe Sarbe.

(va invitam sa cititi aici si prezentarea facuta sfantului anul trecut pe pagina noastra, cu prilejul acestui praznic, in care se fac multe trimiteri la actualitate, valabile si mai mult astazi decat ieri!)

P. Justin Parvu: Sf. Nicolae Velimirovici este ultimul mare proroc al Creştinătăţii

După părerea mea, Sfântul Nicolae Velimirovici este ultimul mare proroc al Creştinătăţii şi dacă noi nu vom da ascultare sfaturilor şi avertismentelor sale, vom avea soarta pe care o are poporul Sârb, în această fărâmiţare în care se află acum. Pentru că ceea ce spune acest sfânt poporului Sârb este valabil pentru toate popoarele ortodoxe. Atunci când nu se mai mărturiseşte credinţa şi nu este cine să apere valorile credinţei, acea credinţă este moartă, după cum moartă va fi şi soarta acelui popor.

***

Episcopul Lavréntie: Sf. Nicolae, un nou Ieremia care plange pe ruinele evlaviei si cinstirii traditionale

„Oricine poate fi proroc,” spunea Vlădica Nicolae. „Spune-i celui ce lucrează răul că rău va petrece, iar celui ce lucrează binele că va fi răsplătit, şi nu vei greşi niciodată, deoarece aceasta este însăşi legea cea veşnică a firii. Niciodată în istorie răul nu a rămas nepedepsit sau binele nerăsplătit”.

Pentru că s’a şcolit în Apus şi a străbătut aproape toate ţările Europene, Nicolae a cunoscut mai bine decât oricare alt Sârb sufletul omului Apusean şi a sesizat căile greşite pe care se grăbeşte vechiul continent. Plin de îngrijorare, şi-a dat seama că Europa, care a purtat de-a lungul veacurilor stindardul Creştinismului, a început să se îndepărteze de Hristos şi să se întoarcă către lumea aceasta, să se întoarcă dinspre Duh înspre materie, iar Evanghelia pe care au jurat si după care au trăit întemeietorii culturii Europene a început să fie înlocuită de ştiinţă. În locul lui Dumnezeu s’a înălţat ca ideal şi idol Omul.

„Cei aleşi de Dumnezeu spre a fi sarea şi lumina lumii şi-au pierdut gustul şi s’au întunecat… Nici India, nici China, nici Africa nu-i mai socotesc pe oamenii albi drept sare şi lumină, ci, din păcate, fără de gust şi întunecaţi…” – plânge Nicolae, încă din anul 1921. Colonizările şi războaiele purtate sânt numai câteva dintre urmările acestei îndepărtări de Dumnezeu a omului European. În cartea „Războiul şi Biblia,” Vlădica ne întăreşte că acesta a fost pricina Primului Război Mondial, ce va aduce în curând noi curgeri de sânge. În chip prorocesc, până în amănunt, el a prevăzut cel de-al Doilea Război Mondial şi a înfăţişat vizionar armele şi metodele folosite.

A văzut şi a simţit pe pielea sa împlinirea acestor prorocii în mai multe temniţe nemţeşti, între 1941 şi 1945, unde, împreună cu Întâi-stătătorul Bisericii Sârbe, fericitul întru adormire Patriarh Gavriíl, a fost închis de Gestapo. Maltratările zilnice ale întemniţaţilor, spânzurările, crematoriile şi camerele de gazare de la Dachau erau urmările înspăimântătoare ale culturii Europene, dovada până unde poate cădea omul atunci când se îndepărtează de Dumnezeu. Constatarea lui Voltaire, că omul ajunge cea mai cumplită fiară atunci când iese Dumnezeu dintr’însul, s’a dovedit a fi prea blândă, căci în ultimul război unii oameni au fost mai răi decât fiarele.

Vlădica povesteşte că în iadul Dachaului, într’o zi, „mă aflam, ca întotdeauna, în celula mea din închisoare. Dintr’odată intră un tânăr ofiţer german, paznic al lagărului, şi mă întrebă: «Oare dumneavoastră credeţi cu adevărat în Dumnezeu?» «Nu», i-am răspuns eu. «Sânt fericit să văd un om învăţat», se bucură acesta, şi continuă: «Când eram copil credeam, căci aşa am fost învăţat, dar acum nu mai cred deloc». Atunci i-am spus: «Cazul meu e diferit de al dumneavoastră. Când eram copil credeam, dar acum nu mai am nevoie să cred, căci ştiu că este Dumnezeu. Prin cercare, credinţa mea a ajuns o certitudine. Ştiu acum că este Dumnezeu». Foarte mânios, acesta trânti uşa şi plecă. În acea seară nu am primit cina, dar am simţit mulţumire în suflet”.

Oamenii noştri şcoliţi în Apus s’au molipsit de acest microb al atheismului, l-au adus şi pe meleagurile noastre, şi au otrăvit poporul nostru cu el. Prin acesta, s’a dărâmat şi s’a nimicit tot ce era sfânt şi cinstit în poporul nostru. Sântem martori la ce au dus toate acestea. Paginile care urmează sânt plângerile acestui Proroc Ieremía al Sârbilor pe ruinele evlaviei şi cinstirii tradiţionale a poporului său, precum şi îndemnurile sale către copiii Sfântului Sávva de a se lecui şi a se mântui de „ciuma albă” - aşa cum numea el cultura Europeană contemporană fără de Dumnezeu.

Himelstyr, Martie 1985
Episcopul Lavréntie

(Din prefata la: Sf. Nicolae Velimirovici, Prin fereastra temnitei, Ed. Predania, 2009)

Troparul:

Propovăduitor cu limbă de aur al lui Hristos cel înviat,

Pururea călăuzitor al norodului sârb cel de Cruce purtător,

Alăută sunătoare a Sfântului Duh, iubit de monahii ce întru tine se bucură,

Slava şi fala preoţilor, învăţător al pocăinţei, vlădică al tuturor neamurilor,

Dreptar celor din oastea lui Hristos în rugăciunile către Dumnezeu,

Sfinte Nicolae, dascăl al Americii şi slavă a norodului sârb,

Împreună cu toţi sfinţii, roagă pe Unul iubitorul de oameni

Să ne învrednicească de veşnică pace şi bucurie în Împărăţia Sa cea cerească!

Va invitam sa cititi si:

• Biografia Sf. Nicolae prezentata de Editura Predania
• Viata Sf. Nicolae Velimirovici – extras in engleza din The Orthodox Word
• Sfantul Nicolae Velimirovici despre cultura europeana ca o cultura a apostaziei
• Vrea Hristos să fim pacifişti şi toleranţi cu oricine doar de dragul păcii?
• Din cugetarile Sfantului Nicolae Velimirovici
• Rugaciuni pe malul lacului – Sfantul Nicolae Velimirovici

4 Comentarii »