Război întru Cuvânt

“Minunata este viata Sfantului Alexie, Omul lui Dumnezeu! Cum a putut el rabda atat de mult timp sa nu se descopere pe sine, vazand inaintea ochilor fetele celor pentru care ardea de drag, stiind cat s-ar bucura daca ar afla cine este el, si chiar indurand lucruri urate din partea lor doar pentru ca nu stiau cine era?

Cu toate acestea a fost om, a fost un om adevarat, cu o inima care bate – si ce inima! Sufletul sau era mult prea indurerat, adanc indurerat; insa si-a biruit aceasta durere prin hotararea ferma de a ramane credincios scopului sau, o hotarare sustinuta de dragostea fierbinte pentru Dumnezeu, care ardea in inima sa.

Starea sufletului sau s-a asemanat cu aceea a Celui Rastignit pe Cruce inainte de a-Si da duhul. Precum indura Cel Rastignit, ale Carui miscari si convulsii ale trupului Ii adanceau ranile, iar durerea crescanda Ii facea inima grea si Ii intuneca mintea, in mod asemanator, de fiecare data cand Sfantul isi privea tatal, auzea vocea mamei sale, intalnea privirea severa a unui slujitor sau caldura prieteneasca a unui strain, sau cand era uitat pentru mult timp sau primea prea multa atentie, toate acestea si multe altele erau incapabile de a-l tulbura.

Indura totul, le primea pe toate in tacere: era tot timpul in aceeasi stare pasnica si linistita; niciodata agitat si niciodata grabit incoace si incolo ca un om disperat – in acelasi fel a suferit pe Cruce Domnul nostru si in acelasi fel au suferit toti martirii.

Acesta este chipul adevaratului monahism si cel mai la indemana exemplu de urmat pentru voi, dragi surori ale acestei manastiri! Acelea dintre voi care au inchinat una dintre bisericile de aici Sfantului Alexie, Omul lui Dumnezeu, au dorit probabil sa va insufleteasca sa-i imitati viata, avand pilda rabdarii sale inaintea ochilor, intrucat si voi ati hotarat sa va rastigniti fata de lume. Asadar, ramaneti rabdatoare in aceasta rastignire de sine.

Inchipuiti-va ca manastirea voastra este coliba lui Alexie, Omul lui Dumnezeu, si ca orasul din fata voastra este casa parintilor lui. Precum el nu era tulburat de gandurile si sentimentele pe care acele lucruri atat de dragi inimii lui le trezeau in el, la fel sa ramaneti si voi nesovaielnice in hotararea voastra, in ciuda faptului ca ispitele sunt atat de aproape de voi.

Nu coborati de pe crucea pe care v-ati inaltat! Va voi spune pe scurt cum sa faceti.

Cel Rastignit n-ar fi parasit crucea niciodata, daca nu I-ar fi fost scoase piroanele care-L pironeau pe lemn. Nu lasati sa iasa afara din inima voastra chemarea interioara care, precum piroanele, v-a legat de manastire si de viata monahala, si astfel nu va veti lepada crucea, ci veti persevera in a o purta, caci, insasi aceasta purtare a crucii, va va duce catre desavarsire si numaidecat va veti infatisa in imparatia iubirii lui Dumnezeu. Iata exact ce trebuie sa faceti:

1. Pastrati nestinsa flacara ravnei cu care ati dorit manastirea si cu care ati intrat in ea. Amintiti-va de fagaduintele izvorate atunci in inima voastra si de planurile pe care le-ati facut in mintea voastra despre cum sa fiti placute lui Dumnezeu si ce nevointe ascetice erati pregatite sa impliniti pentru a va dovedi ravna! Ganditi-va la ele mai des, si in acest fel reaprindeti-va ravna, daca ea a inceput catusi de putin sa se raceasca in launtrul vostru.

Probabil stiti deja din propria voastra experienta ca, atat timp cat ravna va este tare, nimic nu este greu. Veti fi primele la biserica, primele la ascultari, primele la implinirea randuielilor monahale. Dar, atunci cand ravna slabeste, este greu sa-ti ridici mana, piciorul nu vrea sa se miste, biserica nu-ti mai pare atat de draga, iar ochii ti se indreapta catre poarta manastirii. Vedeti ce nenorocire este sa-ti scada ravna de inceput? Mentineti-va ravna in launtrul vostru, si nu ii ingaduiti sa scada!

2. Ati parasit lumea si tot ce este lumesc la poarta manastirii. Lasati-o sa ramana acolo. N-o aduceti inauntru. Aceasta inseamna sa nu ii ingaduiti inimii voastre sa devina iarasi atasata de ceva lumesc, material sau trupesc, oricat de neinsemnat ar fi. Nu va ocupati peste masura cu grija desarta pentru cele necesare traiului, nu lasati pauzele [activitatilor de manastire] sa fie principala preocupare; sa nu se ridice in mintea si inima voastra ganduri tulburatoare cu privire la ranguri si privilegii; nu strangeti lucruri nefolositoare, ci fiti multumite cu faptul ca aveti hrana si imbracamintea necesara.

Altfel, cu ce va veti deosebi de cei care nu slujesc Domnului, ci lui mamona? Sa nu spuneti: “Cum va putea cineva?” Este dificil, dar nu imposibil. Implinind ceea ce deja impliniti, va veti putea pastra inima la distanta de toate. Faceti asa si aceasta va va aduce mult bine.

3. Traiti in ascultare rabdatoare, intelegere reciproca si pace trainica, acoperind cu ingaduinta iubitoare slabiciunile altora, si respectati cu credinciosie randuiala monahala cuprinsa in invataturile Sfintilor Parinti nevoitori si in sfatul parintilor vostri duhovnicesti si al maicilor cuvioase incercate. Fiti ca o minge care se rostogoleste fara zgomot in orice directie este impinsa.

Oricare dintre voi va putea cu usurinta sa fie astfel pe masura ce va renunta la propria sa voie. Atat timp cat veti tine la propria voastra voie, zgomotul si galagia, neintelegerile si indaratnicia vor fi inevitabile chiar si in cea mai linistita manastire. Voia proprie este samanta iadului; este usa pe care intra Satan si hoardele lui in locasul plin de pace al lui Dumnezeu.

4. Cel mai important lucru: convingeti-va mintea si inima ca voi deja ati murit fata de tot ce apartine acestei lumi. Transpuneti-va cu mintea si simtirea in lumea cealalta si, locuind acolo, aratati-va a fi straine de tot ceea ce va inconjoara, de toate cele create si pamantesti.

Randuiti-va launtrul vostru ca si cum nimeni si nimic n-ar exista decat voi si Dumnezeu, inchinat in Sfanta Treime. Lasati gandul acesta sa va atinga inima si veti vedea cum se va transforma totul, atat in launtrul vostru, cat si in afara!

Iata care sunt cele patru piroane: setea nestinsa pentru mantuire, indepartarea tuturor lucrurilor lumesti din interiorul manastirii, taierea voii proprii, moartea fata de toate cele pamantesti dimpreuna cu trairea numai pentru Dumnezeu!

Strapungeti-va mainile si picioarele inimii voastre cu aceste piroane si veti fi rastignite si capabile de a rosti, impreuna cu Apostolul, ca nu numai lumea vi s-a rastignit voua, ci si voi v-ati rastignit lumii.

Fie ca Domnul sa va insufleteasca pe voi spre aceasta lucrare si fie ca El sa va intareasca pe voi in aceste osteneli si in durerile pe care ele le vor produce inevitabil in inimile voastre, pentru rugaciunile Sfantului Alexie, Omul lui Dumnezeu. Amin”.

Sfantul Teofan Zavoratul (preluat de la Crestinortodox.ro)

1 Comentariu »