Parintele Policarp de la Crasna – DESPRE FRICA DE DUMNEZEU SI BUCURIA IN DOMNUL
Un cuvant foarte folositor, extras din ultimul numar (pe martie) al revistei “Lumea credintei”:
Slujiţi Domnului cu frică şi vă bucuraţi de El cu cutremur (Psalmi 2, 11).
Minunat este acest cuvânt rostit de marele prooroc David, prin insuflarea Duhului Sfânt! Este minunat pentru că ne prezintă un echilibru, o dreaptă socoteală în avea frică de Dumnezeu şi a ne „bucura în Domnul”. O bucurie în Domnul, curată şi adevărată nu are cum să fie, dacă nu are la bază frica de Dumnezeu. Nimeni nu poate desfiinţa frica de Dumnezeu – care este temelie a pocăinţei – vorbind înălţător doar de bucuria în Domnul, chipurile, pentru că nu mai este la modă să speriem lumea cu frica de Dumnezeu. Ne spune însă un Sfânt Părinte: „Inţelepciunea are două capete: frica de Dumnezeu şi dragostea“. Şi mai departe: „Inmulţirea fricii de Dumnezeu este început al dragostei“ (Sf. Ioan Climax, Scara, cap. 30).
Cât de supărător este să vezi cum, în stil „pocăit”, eşti luat la rost şi întrebat: De ce eşti trist, unde-ţi este bucuria în Domnul? Iar unii dintre cei luaţi la rost sunt ispitiţi să mimeze bucuria în Domnul, să şi-o afişeze în mod artificial, chiar dacă nu o au realmente în sufletele lor. Bucuria în Domnul trebuie să izvorască în modul cel mai natural, din trăirea în Domnul. Dacă ai păcătuit şi sufletul ţi-e bolnav, de unde să izvorască bucurie sfântă pe faţa ta? Oare cine este grav bolnav trupeşte, se mai poate bucura cu cei din jur, până ce nu i s-au tămăduit mădularele? Nicidecum. Chiar de nădăjduieşte în vindecare, primul surâs şi prima rază de bucurie îi va apărea abia o dată cu primele semne ale însănătoşirii.
La fel este şi cu tămăduirea sufletului prin pocăinţă, iar sufletul pocăinţei este smerenia, şi smerenia din întristarea pentru păcate se naşte. „Pentru că L-am supărat pe Domnul“, spune Sf. Ioan Scărarul, pentru că am pierdut harul lui Dumnezeu. Când omul, prin mari păcate, îşi îmbolnăveşte sufletul, nu are alt început în vindecarea sa decât pocăinţa, frica de Dumnezeu şi de dreapta Sa Judecată, întristarea adâncă pentru fărădelegile săvârşite, cu nădejdea în Domnul şi mila Lui.Căzut în păcate, omul nu are cum să se împace cu Dumnezeu, cu dragoste, cu „bucurie în Domnul“. Nici un om înţelept, spune un Sfânt Părinte în Filocalie, nu începe să construiască o casă de la acoperiş în jos, ci de la temelie în sus. In plan duhovnicesc, însă, temelia este frica de Dumnezeu. Pocăinţa, fericita întristare şi smerenia. Fericitul Augustin, întrebat fiind, cu ce să începem împăcarea noastră cu Dumnezeu, răspundea categoric: „Cu smerenia. Şi de mă veţi întreba de o mie de ori, de o mie de ori vă voi răspunde: cu smerenia!“. Şi smerenia, după cum am mai spus, este sufletul pocăinţei. Iar pocăinţă fără frică şi întristare după Dumnezeu – nu există!
Fiecare virtute trebuie practicată cu înţelepciune, deci şi pocăinţa. Şi „începutul înţelepciunii este frica de Domnul” (Psalmi 110, 10). „Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui“, i-a spus Mântuitorul Sfântului Siluan. Iar mintea în iad nu o poţi ţine cu dragoste şi bucurie, ci doar cu nădejdea că te va izbăvi Domnul. Şi nu numai că l-a izbăvit Dumnezeu pe Sf. Siluan, pentru această pocăinţă a minţii ţinute în iad, dar i-a şi împropriat pentru veşnicie o dragoste sfântă, dumnezeiască.
Insă nu doar Părinţii cei de demult au cunoscut că înţelepciunea are două capete (dragostea şi frica de Domnul), ci şi părinţi ai vremurilor noastre, care au trăit după rânduielile bătrânilor, la fel au dat învăţătură. Părintele Benedict Ghiuş, „cel mai mare duhovnic al României”, cum l-a numit un vrednic de pomenire Patriarh, duhovnicul Rugului Aprins, care-şi aşteaptă Sfânta Inviere în cimitirul de la Mănăstirea Cemica, a fost întrebat odată cât de mult să ne bucurăm în Domnul! Iar smeritul şi discretul bătrân a răspuns că ne îndeamnă şi Domnul nostru Iisus Hristos şi atâtea Sfinte Scripturi să ne bucurăm, dar să nu uităm glasul Duhului Sfânt Care a grăit prin gura proorocului David: Slujiţi Domnului cu frică şi vă bucuraţi de El cu cutremur.
Să ne bucurăm dară, însă cu cutremur. Omul înţelept, care s-a împăcat cu Dumnezeu, este cu mare grijă la tot pasul, să nu se găsească în înşelare. Păzind poruncile şi faptuind cele plăcute înaintea feţei Domnului, el dobândeşte bucurie sfântă în suflet, acea bucurie în Domnul reală, autentică, însă această bucurie este izvorâtă tocmai din harul lui Dumnezeu sălăşluit în sufletul celui ce a făcut şi face permanent pocăinţă adevărată, „cu frică de Dumnezeu şi cu cutremur“. Că „frica Domnului este comoară veşnică a dreptăţii”, ne mărturiseşte şi Proorocul Isaia (33, 6). Tot cu frică şi cutremur ne îndeamnă „să lucrăm la mântuirea noastră” şi Apostolul Pavel, iar la I Corinteni 10, 12 continuă: „Celui ce i se pare că stă, să ia aminte să nu cadă!“. Şi tot aşa cum mai întâi a fost Golgota cu Răstignirea şi durerile ei şi mai apoi bucuria Invierii, se cuvine ca şi în viaţa noastră creştinească să fie mai întâi lacrimile şi apoi bucuria. Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia…
Mântuitorul nostru, Iisus Hristos, în mod deosebit a atras atenţia ucenicilor Săi să nu se amăgească cu bucurii lumeşti, false şi mincinoase, şi nici cu închipuiri de sine că trăiesc bucurii sfinte. Aceste bucurii sfinte nu pot izvorî fără numai din tânguirea şi fericita întristare după Dumnezeu, din pocăinţa împletită din frica de Dumnezeu şi adânca smerenie. „Adevăr, adevăr vă spun vouă, că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura, voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie“. (Ioan 16, 20). Iar Sf. Isaac Sirul, în Cuvântul 1, zice: „Iată adevărata bucurie a creştinilor de unde izvorăşte: din frica de Dumnezeu, care este temelia călătoriei omului spre cer“. De spune cineva că dragostea scoate frica afară – Sf. Ioan Teologul şi Părintele Cleopa – bine zice, însă ei vorbesc de acea frică de Dumnezeu începătoare, care dispare prin pocăinţă. Frica desăvârşită nu dispare, ea „rămâne în veacul veacului” (Psalmi 18, 10).
Bun şi sfânt lucru este a ne bucura în Domnul, dar numai prin pocăinţă şi adevărată împăcare cu Dumnezeu. Chiar dacă necazurile şi suferinţele ne împresoară din toate părţile, dacă în suflet avem pocăinţă adevărată şi fericita întristare după Dumnezeu, avem şi bucurie sfântă: mângâierea harului lui Dumnezeu.
„Când Te-am chemat, Dumnezeul dreptăţii mele întru necaz m-ai desfătat” (Psalmi 4, 1). însă noi nu ne mai desfătăm în necazuri şi, când nu vrem să ştim de frica de Dumnezeu, de fapt lovim cu putere în Sfânta Taină a Pocăinţei – care e temelia împăcării omului cu Dumnezeu, temelia mântuirii noastre.
Aşadar, să ne grijim noi mai mult de întristarea cea după Domnul şi cea pentru cele ce am săvârşit şi să lăsăm bucuria în seama milei lui Dumnezeu! Şi „fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nădăjduit şi noi întru Tine” (Psalmi 32, 21). Amin!
Arhim. POLICARP SIDOR
Sfântul Schit Crasna-Gorj
14 februarie 2009
(un interviu cu parintele arhimandrit Policarp – si in numarul pe februarie al revistei “Lumea monahilor” – online aici)
(fotografiile – scanate din acelasi numar al “Lumii credintei”)
Legaturi:
- Ortodoxia confortabila si inchipuita sau despre ispitele generatiilor rasfatate
- Intre Crucea realitatii si bucuriile straine ale inchipuirii
- P. Rafail Noica: “Nu ne dam seama cat traim in inchipuire”
- INIMA INDURERATA
- CUV. SOFRONIE SAHAROV: “Dragostea eu nu am dobandit-o, si cum as putea fi eu linistit?”
- “Unde este dragoste, acolo este plansul”
- CE ESTE DRAGOSTEA ADEVARATA SI CUM SE AJUNGE LA EA?
- Sf. Macarie de la Optina despre pacea buna si pacea inselatoare
- Cum si la ce Ospat ne cheama Hristos si cum raspundem noi?
În prezenţa lui Dumnezeu nu ai cum să imiţi,dragostea..pur şi simplu iubeşti…te doare când simţi apropierea pacatului…
“Imi caut un refugiu in amintiri albastre,
Sunt mai batran, mai singur si parca mai posac,
M-am saturat de lanturi, minciuni si glume proaste,
Nimic nu-mi mai ofera acest sfarsit de veac!
Eu nu am ravnit mariri, nici scaune sus-puse,
Ci doar un colt de cer, curat si azuriu,
Sub care sa visez la vremi demult apuse
Si despre puritatea acelor vremi sa scriu.” (B.I)
Pe 12 martie 2009 parintele arhimandrit Chesarie Gheorghescu, preot-teolog, calugar de la Manastirea Cozia, a implinit 80 de ani. Sarutam mana si va dorim la multi ani cu sanatate si multe bucurii duhovnicesti parinte arhimandrit.
Luna aceasta aflandu-ma in zona Valcei, in prima zi din Post, am mers sa ma inchin intr-un loc drag sufletului meu, la Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului de la Manastirea Dintr-un Lemn. Era moment de slujba si de taina, se citea Canonul cel Mare. M-am bucurat ca un copil sa-l reintalnesc pe parintele arhim.Chesarie in curtea manastirii. Desi este istovit de boala, batranete, greutati si umilintele suportate, marginalizat, cu bunatate si dragoste m-a poftit sa-i fiu oaspete in chilie in frumoasa biblioteca. repet, m-am bucurat ca un copil pentru conversatie si sfaturile primite, sfaturi pe care parintele le da cu o gingasie si dragoste deosebita. Parintele este preot-teolog, calugar si un intelectual de mare finete.
Viata parintelui arhim.Chesarie numara peste 63 de ani de traire monahala (din 1945 pana in prezent) si 52 de ani de slujire sacerdotala la Altarul sfant al Bisericii strabune (1956-2008) cu toate incercarile din aceasta perioada, suferinte indurate prin inchisorile comuniste, umilinte, domiciliul fortat la Manastirea Dintr-un Lemn. In anul 1960 este arestat si condamnat politic la 10 + 7 ani de temnita grea pentru tradare de patrie. i s-a reprosat ca ar fi divulgat la Roma si la Ambasada Americana din Atena si la redactia ziarului grec ,,I Fonististis Elefterias,, (Vocea Libertatii) date despre Decretul 410 din 1959 prin care se urmarea desfiintarea monahismului in Romania. A indurat regimul temnitelor comuniste. In anul 1965 i s-a impus domiciliul fortat la Manastirea Dintr-un Lemn, fiind considerat persona non grata, dar avand condescendenta de la Episcopia Ramnicului de a oficia cele ale preotiei, ca preot si duhovnic, desi pe linie juridica era sub interdictie civica pe timp de 10 ani. desi persecutat politic, viata sa monahala si-a urmat cursul.
Parintele arhimnadrit Chesarie Gheorghescu isi incepe noviciatul sau la Manastirea Cozia in anul 1945 unde a vietuit si s-a format duhovniceste sub indrumarea parintelui staret arhim.Ghermano Dineata si a ieromonahului Nifon Baicus, calugari foarte imbunatatiti. In anul 1949, in Sambata Sfintelor Pasti este tuns in monahism. Este absolvent al Facultatii de teologie si Doctor in Teologie in anul 1980. La Seminarul Teologic de la Curtea de Arges a avut calitatea de profesor la catedra de Teolgie Dogmatica si Studiul Biblic si pentru 2 ani a indeplinit si functia de director. Lucrarea de doctorat a parintelui se intituleaza ,,Invatatura Ortodoxa despre Iconomia Divina si Iconomia Bisericeasca,, apreciata in mod deosebit de marele teolog parintele profesor Dumitru Staniloaie, care a fost si referentul ei principal.
De curand, dr.Magda Manolache a publicat volumul ,,Parintele Arhimandrit Chesarie Pro Memoria,, editura Conphys Ramnicu Valcea – 2008,
Ziarul Lumina in numarul de astazi 13 martie ii dedica articolul intitulat ,,Parintele Chesarie Gheorghescu, la 8 decenii de viata,,.
poate sa-mi spuna cineva ce este frica de DUMNEZEU, cum ar trebui sa se manifeste ea? Se poate obtine ceva fara ajutorul Domnului si Dmnezeului nostru? De ex : smerenia. Dca nu le ai in fiinta ta toate acestea( frica, smerenia, pocainta)oare cum se pot obtine?
draga lucia, daca permite adm iti recomand sa citesti asta http://www.crestinortodox.ro/carte-869-79979-despre-iubirea-de-dumnezeu-11
pe mine m-a ajutat sa inteleg multe….de trait …doar din mila Domnului ca urmare a statorniciei si sarguintei fiecaruia!
citeste si celelalye capitole!
Doamne ajuta!
“Cel Rau” se numeste si “Cel Viclean”…
-Cat timp noi ne scandalizam cu pasapoartele si microcipurile si incestul si prostitutia etc.
cei vicleni ne strecoara viclean imprumutul exorbitant
de la FMI.–ca falsa solutie pentru Romania !!
Oare toti cei care sunt in Guvern si in Parlament si in Banca Nationala au orbit si nu reusesc sa discearna binele de rau ?!
Mila lui Dumnezeu cu noi.