papavarto.jpg

 de Arhim. Sarantis Sarantou,  preot slujitor la Sfânta Biserică a Adormirii Născătoarei de Dumnezeu – Amarousios

De consultat si primele parti:

230151-sarantis-sarantou.jpg

“Sfântul Nicodim Aghioritul, cel mai experimentat şi mai erudit dintre teologii mai noi ai Bisericii noastre, în opera sa cea mai ştiinţifică, originală şi de-Dumnezeu-insuflată – Sfântul Pidalion, ne oferă explicaţii referitoare la convocarea Sfintelor Sinoade ale Bisericii celei Una, Sfinte, Soborniceşti şi Apostoleşti, ale Bisericii noastre Ortodoxe. La ele au participat doar ierarhi, preoţi şi diaconi ortodocşi, reprezentând Bisericile locale din întreaga lume.

Cu toate că mijloacele de deplasare din acea epocă (din secolul IV d. Hr. – data Primului Sinod Ecumenic, până la cel de-al Şaptelea în secolul VIII d.Hr.) erau mai dificile decât cele de azi, totuşi, toţi episcopii Sfintei noastre Ortodoxii de pretutindeni, cu câţiva dintre preoţii şi diaconii lor, veneau, socotind că se cuvine să se întrunească, pentru că doar în acest mod al „multei şi dezvoltatei dezbateri (sfătuiri)” se dă luminarea şi Harul Dumnezeiesc pentru învederarea adevărului în Hristos.

Mai  exact, Sfântul Nicodim, în cuvântul înainte la Sinodul Întâi Ecumenic, crede că elementele constitutive ale Sinoadelor Ecumenice sunt patru:

  1. Episcopii cu însoţitorii lor nu se adună nici la poruncile papilor, nici ale patriarhilor, ci ale împăraţilor.
  2. Temele Sinodului trebuie să se refere la chestiunile de credinţă. Discuţia să fie liberă şi să se expună o hotărâre şi o definiţie (horos) dogmatică. Să se elaboreze hotărâri precise conforme tuturor Sinoadelor Ecumenice, exprimând clar sfintele dogme.
  3. Hotărârile lor să fie ortodoxe, bine-credincioase, conforme cu Sinoadele Ecumenice anterioare. Este celebră axioma Sfântului Maxim: „Credinţa ortodoxă (bine-cinstitoare) ratifică Sinoadele ţinute!“ şi iarăşi: „Dreptatea (Ortodoxia) dogmelor judecă Sinoadele!”.
  4. Toţi Patriarhii şi Arhiereii ortodocşi ai Bisericii Universale primesc cele definite şi rânduite canonic în Sinoadele Ecumenice fie prin prezenţa lor personală, fie prin locţiitorii lor sau, în absenţa lor, chiar prin scrisorile lor.

Din cele patru elemente constitutive ale Sinoadelor Ecumenice, Sfântul Nicodim deduce şi definiţia lor:

„Sinod Ecumenic este cel convocat prin poruncă împărătească, expunând o definiţie dogmatică despre credinţă, care hotărăşte bine-cinstitor (ortodox), corect şi conform Sfintelor Scripturi şi Sinoadelor Ecumenice anterioare, pe care hotărâre a primit-o conglăsuirea tuturor Patriarhilor şi Arhiereilor din Biserica Universală fie prin prezenţa personală, fie prin locţiitori, sau – dacă ei lipsesc – prin scrisorile şi semnăturile lor”.

Acestea au fost despre Sinoadele Ecumenice. O comisie ca aceasta care instrumentează o temă aşa de importantă ca cea a dialogului cu catolicii, nu ar fi trebuit să întrunească măcar câteva din elementele de mai sus pentru a fi considerată în baza lor „veşnică, fără nici o lipsă, infailibilă şi fără păcat”, cum susţine Sfântul Nicodim? Puritatea (claritatea) hotărârilor acestor comisii ar fi avut puterea de a înlătura orice suspiciune şi dispută din partea primitorilor. Astăzi, Comisia Mixtă nu are nici un element constitutiv din cele de mai sus analog Sinoadelor Ecumenice, pentru că:

  1. Pentru o temă aşa de importantă, cum este dialogul cu ereticii papistaşi, nu s-a convocat nici măcar o dată totalul episcopilor din lume împreună cu preoţii şi diaconii.
  2. Participanţii foarte puţini în Comisia Mixtă este firesc să fie prieteni, în acelaşi gând sau aşteptând vreun folos de la întâistătătorii lor. Ca dovadă, promovarea d-lui Dimitrie Salaha în tronul arhiepiscopal al uniţilor din Elada demonstrează identificarea lui totală cu dispoziţiile catolice de mai sus. Promovarea reuşită a dispoziţiilor catolice în Comisia Mixtă, i-a asigurat bunăvoinţa curţii papale şi avansarea sa într-un scaun „mai înalt” – în concepţia lor.
  3. Chiar dacă astăzi nu este posibilă convocarea unui Sinod Ecumenic de către prim-ministru sau preşedintele statului sau de către vreun lider mai înalt al „Europei Unite”, poate că ar putea fi convocat de către Patriarhul Ecumenic cu o participare mai largă, dacă este posibil, a tuturor Episcopilor Ortodocşi din lume. Tema nu este una neglijabilă, ci o temă care preocupă Creştinătatea de pretutindeni. Prin urmare, mai întâi inter- eclesiastic, mai întâi în sânul Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, trebuie să se pună tema Dialogului, şi apoi în afara graniţelor ei.
  4. Discuţiile ar trebui să se refere la tema precisă a relaţiei cu catolicii şi, desigur, aşa numita „mentalité”, mentalitatea discuţiilor, ar trebui să fie localizată în climatul şi în predania sinodală, scripturistică şi patristică  -  până acum foarte bogată – a Sfintei noastre Ortodoxii.
  5. Conform presupoziţiei constitutive a oricărui Sinod Ecumenic, ori asemănător, care va discuta tema relaţiei noastre cu papistaşii, nu poate fi contestată experienţa Sfinţilor Părinţi anteriori: Grigorie Palama, Marcu Evghenicul, Meletie Pigas, Nicodim Aghioritul, Sfântul Nectarie al Pentapolei, Dositei al Ierusalimului, precum şi hotărârile sinodale anterioare din anii 1848, 1868, 1895.

Pe de altă parte, nu este posibil să se treacă sub tăcere în mod vinovat, permanent din partea  noastră, activitatea obraznică şi îndrăzneaţă a uniaţiei, atât în Elada, cât şi în regiunile altor popoare ortodoxe. Este minunată – Slavă Domnului! – opoziţia şi mărturisirea ÎPS Serafim, Mitropolit de Pireu şi a Prea Cuviosului Părinte Arhim. Gheorghe Kapsanis, referitoare la numirea noului arhiepiscop al uniţilor din Elada, d-nul Dimitrie Salaha.

În mai 2008, IPS Serafim, Mitropolit de Pireu, scrie:

„Înscăunarea în centrul Athenei, pe 24 Mai (2008) a D-lui Dimitrie Salaha ca episcop al inexistenţilor Uniaţi din Grecia dă la o parte masca aşa-ziselor legături de prietenie şi a teoriei „Bisericilor surori” şi dezvăluie adevărata faţă, îngrozitoare, a Papismului, care a vătămat de timpuriu adevărul credinţei şi stăruie demonic în insuportabila sa răutate“.

Mai general cunoscut este şi protestul ortodocşilor prin întreruperea dialogului din pricina problemei uniaţiei. Nu este vreo coincidenţă sau întâmplare că în anul 2000 la Baltimore dialogul teologic s-a împotmolit. Cu puţin mai înainte, în 1993, la Balamand s-a impus un acord între catolici şi ortodocşi care dădea impresia că erau intenţii bune de ambele părţi pentru cunoaştere reciprocă, apropiere şi promovarea dialogului. Însă consecinţa acţiunii uniaţiei în statele răsăritene a fost întreruperea justificată pentru şase ani a dialogului teologic. După Baltimore, dialogul a reînceput la Belgrad în septembrie 2006, fără însă a fi fost înlăturate sau îndreptate cauzele întreruperii de şase ani menţionate anterior. Ravenna constituie continuarea acestei mentalităţi agresiv-ofensive a Romei şi a defetismului din partea congresiştilor ortodocşi ai Comisiei Mixte de Dialog.

Întotdeauna conştiinţa ortodoxă a celor mai mulţi Episcopi şi păstori ortodocşi a considerat uniaţia nu numai ca pe un inacceptabil Cal Troian al papismului împotriva Ortodoxiei, dar şi ca pe o acţiune din cele mai necinstite şi incorecte, pentru că:

  1. Prin comportamentul ortodox cu care se afişează clericii uniţi, prin veşmintele ortodoxe, prin stilul ortodox al sfintelor biserici şi prin cultul ortodox îi derutează pe credincioşi, dar, şi mai mult decât pe ei, pe cei necredincioşi şi îi atrag în rătăcirea papistaşă.
  2. Uniaţia chiar cu acest scop viclean a fost înfiinţată – îndepărtarea ortodocşilor de Biserica lui Hristos cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească - şi, de aceea, nu doar înşală, ci şi oferă apoi „credincioşilor” ei – întemeietori şi rătăciţi – miasma ereziei împreună cu necinstita perfidie.
  3. Fie în mod conştient şi cu bună ştiinţă, fie în mod inconştient, clericii uniaţi depreciază spaţiul sacru şi duhovnicesc al Sfintei Ortodoxii şi îşi asumă răspunderile pentru batjocura Sfintei Biserici a lui Hristos, „pe care a întemeiat-o prin însuşi sângele Său”. Cine îi va izbăvi pe aceştia de un astfel de păcat?
  4. Poate aceşti clerici ai uniaţiei să nu-şi aibă elucidate criteriile de credinţă creştină, şi, mai mult, să nu fie nici catolici (papistaşi) convinşi, de vreme ce joacă acest dublu rol curios: catolici (papistaşi) cu fapta, dar ortodocşi cu masca. Personalităţi religioase divizate, care manifestă un zel catolic exagerat, însă se dovedesc în cele din urmă prigonitori ai Bisericii lui Hristos. Nu ar fi fost mai cinstiţi şi mai credibili, dacă aveau o faţă curat catolică şi prin câtă credinţă creştină aveau să se fi străduit misionar pentru mântuirea oamenilor? “

(Va urma)

(traducere din limba greacă de monahul Leontie din Săptămânalul Uniunii Panelenice, „Orthodoxos Typos”, nr. 1764 din 26 decembrie 2008, pp. 1 şi 5)

[1] Conferinţă ţinută în Sala Societăţii Arheologice (Universităţii 22) pe 24 noiembrie 2008 la împlinirea a 50 de ani de la întemeierea Uniunii Panelenice Ortodoxe.

 athenagoras-n-pope-et-al-in.jpg

Cititi si:

11 Comentarii »