marcu-ascetul1.JPG


Astazi este praznuit unul dintre cei mai iubiti, mai accesibili – chiar si crestinilor mireni din mileniul al treilea – si mai folositori sfinti “filocalici” (scrierile sale sunt cuprinse in primul volum al Filocaliei), Cuviosul Marcu Ascetul/Pustnicul.

Anul trecut a aparut la Editura Egumenita o noua versiune romaneasca a “Scrierilor” sale, sub ingrijirea lui Stefan Voronca, care cuprinde, pe langa scrierile filocalice traduse de parintele Staniloae si texte inca nepublicate pana acum, toate intr-o talmacire diferita, bazata in principal pe vechi surse romanesti.

Pentru ca ni s-a parut extrem de interesanta si de ziditoare prezentarea facuta de editor pe ultima coperta a volumului, am dorit sa o transcriem si pentru dumneavoastra:

Sfantul Marcu Pustnicul este un ucenic si urmas al Sfantului Ioan Gura de Aur. Scrierile sale au fost puncte de reper pentru mari dascali si sfinti ai Bisericii, precum Maxim Marturisitorul sau Simeon Noul Teolog.

Invataturile sfantului sunt de mare folos astazi, cand otrava secularismului se amesteca pe neobservate cu vinul cel curat al vietuirii evlavioase. Facand referire la o astfel de situatie, sfantul a scris urmatoarele: “Cand vatamarea de la unul se intinde la multi, atunci nu se cuvine a rabda indelung, nici a cauta folosul tau, ci al celor multi, ca sa se mantuiasca si aceia. Pentru ca virtutea unuia nu e atat de folositoare pe cat e cea a mai multora (cf. I Cor. 10: 33)“. Totusi, marturisirea lui Hristos nu trebuie sa treaca peste libertatea aproapelui: Pe cel ce nu a ascultat de un cuvant, sa nu-l silesti cu iubire de pricire; iar dobanda ce a lepadat-o acela, adun-o tie. Pentru ca mai mult decat indreptarea aceluia te va folosi pe tine indelunga suferire“.

Fie ca cei care vor citi aceasta carte sa se umple de ravna de a trai o viata jertfelnica, pentru a fi luminatori celor din jurul lor”.

3138m.jpg

***

Pe langa aceasta, dorim sa mai degustam impreuna cateva dintre “maximele” duhovnicesti  cele mai frumoase  (si mai practice, totodata) desprinse din inavatatura Sfantului Marcu, alaturate celor deja culese anul trecut, aici:

  • Credinta neclintită este turn intărit. Iar Hristos se face toate celui ce crede.
  • Inima iubitoare de plăceri, in vremea iesirii i se face sufletului inchisoare si lant; iar cea iubitoare de osteneli ii este poartă deschisă.
  • Cel ce nu stăruieste in cercetarea constiintei, nu vrea să primească nici ostenelile trupesti pentru credintă.
  • Cel ce nu ia asupra sa de bună voie ostenelile pentru adevăr, e certat mai aspru de cele fără de voie.
  • Nu zice: nu stiu ce se cuvine si deci sunt nevinovat, dacă nu fac aceea. Dacă le-ai face pe toate cate le stii că sunt bune, ti s-ar descoperi pe urmă si celelalte, cunoscandu-se una din cealaltă. De aceea nu-ti foloseste să cunosti cele de al doilea, inainte de implinirea celor dintai. Căci “cunostinta ingamfă” (1 Cor. 8,1), indemnand la nelucrare, iar “dragostea zideste“, indemnand la răbdarea tuturor.
  • Cand iti aduci aminte de Dumnezeu, inmulteste rugaciunea, ca atunci cand Il vei uita, Domnul sa-si aduca aminte de tine.
  • Domnul e ascuns in poruncile Sale. Si cei ce-L caută pe El, Il găsesc pe măsura implinirii lor.
  • E mai bine să fim batjocoriti de oameni decat de draci; dar cel plăcut lui Dumnezeu pe amandoi i-a biruit.
  • Ocara de la oameni aduce intristare inimii, dar se face pricină de curătie celui ce o rabdă.
  • Cel nedreptătit de oameni scapă de păcat si, pe măsura mahnirii sale, află sprijin impotriva lui.
  • Cel ce se roagă pentru oamenii ce-l nedreptătesc, ii inspăimantă pe draci; iar cei ce se luptă cu cei dintai, e rănit de cei de al doilea.
  • Fată de incercările care vin, multi s-au impotrivit in multe chipuri. Dar fără rugăciune si pocăintă, nimenea n-a scăpat de asuprire.
  • Cuvintele dumnezeiestii Scripturi citeste-le prin fapte si nu le intinde in vorbe multe, ingamfandu-te in desert cu simpla lor intelegere.
  • Dacă vrei ca Domnul să-ti acopere păcatele, să nu-ti arăti oamenilor virtutile. Căci ceea ce facem noi cu acestea, aceea face Dumnezeu cu acelea.
  • Cand vezi vreun gand că-ti făgăduieste slava omenească, să stii sigur că-ti pregăteste rusine.
  • Cele rele isi primesc puterea una de la alta; de asemenea si cele bune cresc una prin alta si pe cel părtas de ele il mană si mai mult inainte.
  • Este cate unul care-si taie o patimă pentru o plăcere mai mare si e slăvit de cei ce nu-i cunosc intentia. Si poate că unul ca acesta nu-si dă seama el insusi de sine, ostenindu-se prosteste.
  • Se poate intampla ca unul, implinind pe fată o poruncă, să slujească in ascuns patimei si prin ganduri păcătoase să strice fapta bună.
  • Dacă cineva, păcătuind in chip vădit si nepocăindu-se, n-a pătimit nimic pană la moarte, socoteste că judecata lui va fi fără milă acolo.
  • Pricina a tot păcatul este slava desartă si plăcerea. Cel ce nu le urăste pe acestea, nu va dezrădăcina patima.
  • Iubirea de argint, slava desartă si plăcerea trebuiesc urate ca niste mame ale relelor si ca niste mame vitrege ale virtutilor. Din pricina lor ni s-a poruncit, “să nu iubim lumea si cele din lume“(1 Io. 2, 15). Iar aceasta s-a zis, nu ca să uram fără judecată făpturile lui Dumnezeu, ci ca să tăiem prilejurile celor trei patimi.
  • Dacă cineva, păcătuind in chip vădit si nepocăindu-se, n-a pătimit nimic pană la moarte, socoteste că judecata lui va fi fără milă acolo.
  • Nu lăsa păcatul nesters, chiar dacă ar fi cat de mic, ca să nu te tragă pe urmă la rele mai mari.
  • Prinzandu-te inceputul vreunui păcat, nu zice: “nu mă va birui pe mine”. Căci intrucat ai fost prins, ai si fost biruit.
  • In durerile fără voie se ascunde mila lui Dumnezeu, care atrage la pocăintă pe cel ce le rabdă si izbăveste de muncile vesnice.
  • Necazurile de acum pune-le alăturea cu bunătătile viitoare, si nicicand descurajarea nu-ti va molesi nevointa.
  • Prin necazuri si-au gătit oamenii cele bune, după cum prin slava desartă si prin plăcere cele rele.
  • In vreme de necaz, ia seama la momeala plăcerii. Căci intrucat alină necazul e bine primită.
  • Nu socoti că orice necaz vine peste oameni din pricina păcatelor. Pentru că sunt unii bine plăcuti si totusi incercati. E drept că s-a scris: “Necuviosii si nelegiuitii vor fi prigoniti”. Dar tot asa s-a scris: “Cei ce voiesc să trăiască cucernic in Hristos, prigoniti vor fi” (Tim. 3, 12).
  • De vrei să te mantuiesti, iubeste Cuvantul adevărat si nu lepăda niciodată, fără judecată, mustrarea.
  • Un cuvant adevărat a schimbat puii de năparci si le-a arătat să fugă de mania ce va să vie (Mt.3,7).
  • Cel ce primeste cuvintele adevărului, primeste pe Dumnezeu Cuvantul. Căci zice: “Cel ce vă primeste pe voi, pe Mine mă primeste” (Mt. 10, 40).
  • Cel ce urăste mustrarea, se supune patimii cu voia; iar cel ce o iubeste, va lupta si cu obisnuinta.
  • Omul sfătuieste pe aproapele precum stie; iar Dumnezeu lucrează in cel ce aude, precum acela a crezut.
  • Este o mustrare din răutate sau din răzbunare, si este alta intru frica de Dumnezeu si pentru adevăr.
  • Pe cel ce a incetat de-a mai păcătui si s-a pocăit, nu-l mai mustra; iar de zici că pentru Dumnezeu il mustri, mai intai descopera-ti păcatele tale.
  • Mai bine este a ne ruga cu evlavie pentru aproapele, decat a-l mustra pentru lot lucrul.
  • Dacă cineva se nimereste intre oamenii care grăiesc desertăciuni, să se socotească pe sine insusi vinovat de asemenea cuvinte; chiar dacă nu are vreo vină proaspătă, are vreuna mai veche.
  • De vezi pe cineva că te laudă cu fătărnicie, asteaptă la vremea sa ocară de la el.
  • Cand, pentru vreo binefacere trupească, lauzi pe vreun om ca bun, uitand de Dumnezeu, acelasi om pe urmă ti se va arăta că e rău.
  • Cel ce se pocăieste asa cum se cuvine, e luat in ras de nebuni. Dar aceasta să-i fie semn de bună plăcere la Dumnezeu.
  • Inainte de dezrădăcinarea relelor, să nu asculti de inima ta; căci cele ce le are puse inăuntru, pe acelea caută să le si sporească.

stmarkascetic.jpg