?!!
Iată şi o altă istorisire, tot atât de umilicioasă şi plină de învăţăminte. In apropierea unei oarecare cetăţi trăia un zăvorât care avea de la Dumnezeu darul străvederii. In acea cetate se afla o curvă ştiută de toată lumea. Odată, zăvorâtul a văzut o cale de lumină, întinsă de la mănăstirea de femei aflată în cetate până la cer, pe care mergea un suflet cu bucurie mare, călăuzit de îngeri, şi se apropia de porţile cereşti. El l-a trimis pe ucenicul său în mănăstirea de femei să afle cine răposase acolo. Intorcându-se, ucenicul a adus ştirea că în mănăstire nu a răposat nimeni, ci murise fulgerător înaintea porţilor mănăstirii cunoscuta curvă, care venise acolo din cetate. Căzând în nedumerire, zăvorâtul a început să se roage lui Dumnezeu ca El să îi lămurească vedenia. „Intocmai”, a fost răspunsul primit de sfântul bătrân. „Ai văzut sufletul fostei curve urcând la cer. Ea a luat hotărârea nestrămutată de a se pocăi şi îndrepta, şi a mers la mănăstire cu hotărârea de a intra în ea. Faptul că a murit înaintea porţilor mănăstirii, neapucând să-şi împlinească hotărârea, a fost din rânduială dumnezeiască. Dumnezeu însă a primit hotărârea ei drept faptă”. In aceste două istorisiri vedem împlinirea cu lucrul a făgăduinţelor Evangheliei. Şi câte asemenea întâmplări nu ne înfăţişează însăşi Evanghelia! Vameşul, care era împovărat cu păcate, a venit în templul lui Dumnezeu, şi pentru smerenia şi pocăinţa sa a ieşit din templu îndreptăţit. Alt vameş, Zaheu, îndată ce a luat hotărârea de a se îndrepta a şi fost numit fiu al lui Avraam: asupra lui a ieşit hotărâre de la Dumnezeu: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia (Lc. 19, 9). Curva ce a căzut la picioarele Mântuitorului şi a schimbat dragostea de păcat pe dragostea de Dumnezeu, a auzit: Iartă-se păcatele ei cele multe, că mult a iubit (Lc. 7, 47). Tâlharul răstignit de-a dreapta Dumnezeu-Omului a primit mântuirea în ultimele clipe ale înviforatei sale vieţi. Numai ce s-a smerit, numai ce s-a văzut pe sine vrednic de osândă, că ochii lui sufleteşti s-au deschis şi L-a recunoscut în cel răstignit pe Dumnezeu-Omul; cunoscându-L, L-a mărturisit; îndată ce L-a mărturisit, a şi primit făgăduinţa veşnicei fericiri. Iată o întâmplare care se potriveşte pe deplin cu evanghelica învăţătură! Cel ce crede în Mine, a grăit Domnul, de va şi muri, viu va fi (In. 11, 25). El a vestit despre sine făţiş şi limpede: N-am venit să chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă (Mt. 9, 13).