131.jpg

Savva Aguridis şi teologia anti-ortodoxă

de Danion Vasile

(Nota noastra, Razboi intru Cuvant: urmariti cuvantul parintelui profesor Constantin Coman sustinut la intalnirea de la AZEC de saptamana trecuta pentru a intelege punctul de plecare al eseului lui Danion Vasile)

***

În mulţimea de rătăciri combătute de părintele Arsenie Vliangoftis în volumul său „Ereziile contemporane – o adevărată ameninţare“1 se află poziţia profesorului Savvas Agouridis2 privitoare la deschiderea creştinilor faţă de celelalte religii: „Lucrul de care cu adevărat avem nevoie acum în Grecia este cunoaşterea obiectivă a islamismului şi a iudaismului… este vorba… despre vecinii noştri şi trebuie să înţelegem bine… că avem datoria de a învăţa tradiţia religioasă a vecinilor noştri… şi de a-i accepta ca fiind deopotrivă cu noi. (…) Iudaismul şi islamismul trebuie să fie acceptate de ortodocşi ca fiind nişte religii deopo­tri­vă cu Ortodoxia. De asemenea, Budismul şi în mod evi­dent şi alte religii constituie fenomene religioase, aşa cum este Ortodoxia” (din cuvântul prezentat la al doilea Congres al Religiilor Lumii, San Francisco, 1990).3

Această idee apostată a fost importată în spaţiul creştin, scopul principal fiind distrugerea credinţei creştine. În cuvântul prezentat la congresul anterior (primul Congres al Religiilor Lumii, Chicago 1893), marele yoghin Swami Vivekananda prezenta aceeaşi învăţătură: „Dacă cineva din auditoriu crede că aceas­tă unitate va rezulta prin triumful unei religii – ori­care ar fi ea – şi dispariţia celorlalte, unuia ca acesta nu pot să îi spun decât: «Fratele meu, speranţele tale vor fi înşelate». Oare eu doresc ca şi creştinii să fie hin­duişti? Nici­de­cum… Creştinii nu trebuie să devină hin­duişti sau budişti, nici ca aceştia să devină creştini, ci fie­care religie va tre­bui să îşi însuşească duhul celorlalte re­ligii, păstrându şi to­tuşi particularităţile ei, pentru a putea propăşi potrivit pro­priilor legi“4.

Părintele Arsenie Vliangoftis spune că „aceste cuvinte exprimă foarte limpede duhul sincretismului interreligios“. Numai că, în realitate, sincretismul este folosit de necreştini o metodă de manipulare prin care interlocutorii sunt atraşi să descopere valorile religiilor pe care le resping. O dovadă clară o oferă declaraţia dată de Swami Vivekananda la întoarcerea sa în India: „Acesta este marele ideal care se află înaintea noastră, şi fiecare dintre noi trebuie să se înarmeze pentru aceas­ta – cucerirea lumii de către India. Noi toţi trebuie să ne înarmăm şi să ne încordăm fiecare nerv pentru acest scop. Ridică te, Indie, şi biruieşte lumea prin spiritualita­tea ta…“5.

Ar trebui să ne dăm seama că, prin discursul lor pacifist, liderii sincretismului încearcă să îi convingă pe creştini să se lepede de tradiţia lor, pentru a primi în sufletele lor pseudovalorile celorlalte religii.

Vom vedea însă cum şi un teolog ortodox – Savvas Agouridis, reuşeşte să promoveze cugetul anti-tradiţionalist. Vom face referire la cartea sa „Comentariu la Apocalipsă“6.

Încă de la primul contact cu cartea7, pe coperta patru citim: „Nu trebuie să-l corectăm noi pe Sfântul Ioan8, aşa încât să-l facem să fie de acord cu concepţiile şi cu părerile noastre, care în cele din urmă sunt în acord cu propriile noastre aşteptări.” Această poziţie este justă, însă chiar cel care o afirmă o contrazice nu după multă vreme. După câteva paragrafe citim: „Un model de neurmat îl constituie acea interpretare care a înţeles sau înţelege conţinutul Apocalipsei privind evenimentele istorice concrete ca aplicându-se la evenimentele unei epoci ulterioare“. Altfel spus, nu trebuie să credem că Apocalipsa se referă la sfârşitul lumii, aşa cum au tâlcuit atâţia sfinţi ai Bisericii. Profesorul Agouridis vrea să ne convingă că de fapt Sfântul Ioan vorbeşte despre criza vremii sale. Una dintre cele mai izbitoare minciuni promovate de profesorul Agouridis se regăseşte şi în pasajele în care comentează capitolul 13, cel mai comentat capitol al Apocalipsei. Redăm capitolul 13 în întregime tocmai pentru a se vedea în ce măsură comentariile profesorului sunt sau nu justificate:

„Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară, care avea zece coarne şi şapte capete şi pe coarnele ei zece cununi împărăteşti şi pe capetele ei: nume de hulă. Şi fiara pe care am văzut-o era asemenea leopardului, picioarele ei erau ca ale ursului, iar gura ei ca o gură de leu. Şi balaurul i-a dat ei puterea lui şi scaunul lui şi stăpânire mare. Şi unul din capetele fiarei era ca înjunghiat de moarte, dar rana ei cea de moarte fu vindecată şi tot pământul s-a minunat mergând după fiară. Şi s-au închinat balaurului, fiindcă i-a dat fiarei stăpânirea; şi s-au închinat fiarei, zicând: Cine este asemenea fiarei şi cine poate să se lupte cu ea? Şi i s-a dat ei gură să grăiască semeţii şi hule şi i s-a dat putere să lucreze timp de patruzeci şi două de luni. Şi şi-a deschis gura sa spre hula lui Dumnezeu, ca să hulească numele Lui şi cortul Lui şi pe cei ce locuiesc în cer. Şi i s-a dat să facă război cu sfinţii şi să-i biruiască şi i s-a dat ei stăpânire peste toată seminţia şi poporul şi limba şi neamul. Şi i se vor închina ei toţi cei ce locuiesc pe pământ, ale căror nume nu sunt scrise, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului celui înjunghiat. Dacă are cineva urechi – să audă! Cine duce în robie de robie are parte; cine cu sabia va ucide trebuie să fie ucis de sabie. Aici este răbdarea şi credinţa sfinţilor. Şi am văzut o altă fiară, ridicându-se din pământ, şi avea două coarne asemenea mielului, dar grăia ca un balaur şi toată stăpânirea celei dintâi fiare ea o pune în lucrare, în faţa ei. Şi face pământul şi pe locuitorii de pe el să se închine fiarei celei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată. Şi face semne mari, încât şi foc face să se pogoare din cer, pe pământ, înaintea oamenilor, şi amăgeşte pe cei ce locuiesc pe pământ prin semnele ce i s-au dat să facă înaintea fiarei, zicând celor ce locuiesc pe pământ să facă un chip fiarei care a fost rănită cu sabia şi a rămas în viaţă. Şi i s-a dat ei să insufle duh chipului fiarei, ca chipul fiarei să şi grăiască şi să omoare pe toţi câţi nu se vor închina chipului fiarei. Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei. Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase” (Apocalipsa 13, 1-18).

Comentariile profesorului Agouridis sunt următoarele:

„Pentru interpretarea capitolului 13 s-a consumat multă cerneală. P. Bratsiotis explică suficient de bine motivele: mulţi exegeţi caută să găsească în cap. 13, în informaţiile despre Antihrist, principalele cauze ale crizei epocii lor. Dar profetul Ioan se referă şi aici nu la timpuri viitoare, îndepărtate, ci la epoca sa; prin imagini mişcătoare el prezintă războiul sălbatic purtat de Imperiul roman împotriva Bisericii, care se desfăşura în zilele sale, dar care avea să ajungă la intensificarea maximă odată cu sosirea eshatonului, a nenorocirilor din urmă şi a Împărăţiei lui Dumnezeu. Ioan scrie pentru epoca lui, despre evenimente care privesc generaţia lui.“9

Se pot aduce împotriva acestei tâlcuiri o mulţime de citate, de la Sfinţii Părinţi până la Cuvioşii părinţi, necanonizaţi încă, ai secolului XX. E de ajuns să reproducem câteva citate în această problemă. Sfântul Andrei al Cezareii, care în secolul al V-lea a încercat să strângă mărturiile anterioare privitoare la înţelegerea Apocalipsei, scria: „Stăruirea cu luare-aminte asupra numărului fiarei, precum şi altele din cele ce s-au scris despre el, vor descoperi vremea ispitei celor ce vor gândi înţelepţeşte şi vor avea trezvie întru acea vreme“10. Sfântul Andrei arată clar că este nevoie de o înţelegere ortodoxă a cărţii Apocalipsei pentru a recunoaşte, în vremurile din urmă, împlinirea acesteia: „Se va sili să pună numele cel pierzător al potrivnicului şi înşelătorului pe mâna lor cea dreaptă, spre a le tăia lucrarea celor drepte şi bune şi, de asemenea, pe frunţile lor, spre a-i învăţa pe cei amăgiţi să îndrăznească întru întuneric şi întru înşelăciune; însă nu va fi primit de cei ale căror feţe sunt pecetluite cu dumnezeiasca lumină. Iar pecetea şi numărul fiarei se va vesti pretutindeni, tuturor celor ce vor cumpăra şi celor ce vor vinde, aşa încât ceilalţi, care nu l-au primit, să pătimească moarte cumplită prin lipsa celor de trebuinţă“.11

Există o întreagă literatură ortodoxă care sprijină poziţia Sfântului Andrei al Cezareii, literatură care implicit contestă perspectiva profesorului Agouridis. Unul dintre cei mai mari teologi ai secolului trecut, Sfântul Ioan Maximovici, scrie despre apropierea Înfricoşatei Judecăţi: „Semnele apropierii ei sunt date şi în Evanghelie, şi în Apocalipsa Sfântului Apostol Ioan Teologul. Apocalipsa vorbeşte despre evenimentele sfârşitului lumii şi despre Înfricoşătoarea judecată cu precădere în simboluri şi în ghicitură, dar Sfinţii Părinţi au tâlcuit-o şi există o tradiţie autentică a Bisericii care ne vorbeşte şi despre semnele apropierii sfârşitului lumii şi despre Judecata de Apoi.”12

Tradiţia aceasta „autentică a Bisericii” este totuşi ignorată de profesorul Agouridis. Tot Sfântul Ioan Maximovici spunea: „Când privim la viaţa din jur, cei ce pot vedea văd că tot ce a fost prezis despre sfârşitul lumii se împlineşte.”13 Vrem sau nu, vedem că se înmulţeşte şi numărul proorocilor şi al învăţătorilor mincinoşi…

Prin sincretismul afişat, Swami Vivekananda – promotorul ideilor lui Sri Ramakrishna – încerca să distrugă credinţa creştină şi să convertească lumea la hinduism. Dacă profesorul Savvas Agouridis ar fi avut o poziţie similară în implicarea sa interreligioasă, prin poziţia sa ar fi căutat să atragă oamenii de alte credinţe la credinţa creştină. El însă nu face asta, ci dimpotrivă. Propovăduieşte o învăţătură în care amestecă dreapta credinţa cu idei greşite. Astfel contribuie la distrugerea credinţei în Hristos, luptând de aceeaşi parte a baricadei cu Vivekananda, cu Ramakrisna şi cu alţi apostaţi.

Sfântul Teofan Zăvorâtul, criticând tipul de teologie modernistă în care raportarea la Adevăr se face prin prisma propriilor cugetări şi în defavoarea predaniei Sfinţilor Părinţi, spune următoarele:„Mintea nemţească face doar pe deşteapta, ea nu are nor­mă de credinţă şi o tot caută; nu se apucă să cerce­teze credinţa, ci să născocească şi să clădească, şi chiar după ce a clădit nu se poto­leş­te o dată pentru tot­deauna, ci tot mai caută, tot mai caută, fără a se mul­­ţumi vreodată cu ce găseşte. Pe bă­tă­uş îl mănâncă mâinile, pe fle­car îl mănâncă limba, iar pe neamţ îl mănâncă creierul şi nu i dă pace de­fel. Duhul «în­no­i­­rii», al necurmatei inovaţii, alcătuieşte esenţa min­ţii nem­ţeşti“14 (prin minte nemţească înţelegând nu mintea unui german, ci modul de teologhisire protestant – n.n.).

Prin poziţia pe care a expus-o în cartea sa despre Apocalipsă, profesorul Agouridis a arătat că are „minte nemţească”. Comparând poziţia sa cu învăţătura sfinţilor care au scris despre Apocalipsă, ne dăm seama că, din punct de vedere ortodox, cartea sa nu poate fi considerată un reper pentru înţelegerea ultimei cărţi a Noului Testament. Dimpotrivă…

——————————————————————————————————

1 Trad. rom. de Ieroschim. Ştefan Nuţescu, Sfântul Munte Athos, Editura Evanghelismos, 2006.

2 Cunoscut profesor la catedra de Ermineutică biblică şi Erminie a Noului Testament a Facultăţii de Teologie a Universităţii din Atena.

3 Apud Ereziile contemporane, pp. 175-176.

4 Idem, 157.

5 Idem, p. 157. Am comentat aceste poziţii aparent contradictorii în cartea mea „Zorii Apocalipsei“, Editura Egumeniţa, 2008, în capitolul „Iuda şi «teologia dialogului»“.

6 Cartea a apărut la Editura Bizantină, Bucureşti, 1997, în traducerea pr. Constantin Coman. Profesorul Agouridis a fost îndrumătorul şi referentul tezei de doctorat a părintelui Coman, susţinută la Atena în 1983.

7 E greu de justificat de ce, în ediţia românească, editorul a omis sau a refuzat să treacă pe coperta întâi şi pe cotor numele autorului. Pentru o carte de teologie, o astfel de scăpare este inexplicabilă. Iar pe coperta patru apare un text, semnat Savvas Agouridis, fără a se preciza că este vorba de autorul cărţii. Nu este acesta singurul comentariu ortodox la Apocalipsă, şi nici singurul autorizat. Chiar şi dacă volumul ar fi fost de referinţă era necesar ca, alături de titlu, să i se menţioneze şi autorul. De altfel, o carte nu devine de referinţă doar pentru că este promovată de o editură…

8 Profesorul Agouridis nu este convins că Apocalipsa este scrisă de Sfântul Ioan Evanghelistul: „Tradiţia despre existenţa unui «presbiter Ioan» (diferit de Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan -n.n.) este acceptată nu numai de iluştri teologi ai Bisericii primare, ci şi de majoritatea cercetătorilor de astăzi. (…) Nu este deloc de neglijat nici tradiţia care îl acceptă pe Sfântul Ioan Teologul, ucenicul lui Iisus, ca autor al Apocalipsei. Dintre greci amintim pe Em. Zolotas, V. Antoniadis, P. Bratsiotis, părintele Ioil Gianakopoulos. (…) Noi credem că s-a dat prea multă importanţă problemei autorului, în timp ce, fără îndoială, mult mai important este, în amândouă cazurile, conţinutul teologic care a fost adus la lumină de teologia biblică actuală, fie în ceea ce priveşte Evanghelia şi Epistolele lui Ioan, fie în ceea ce priveşte Apocalipsa” – Comentariu la Apocalipsă, p. 27. Profesorul Agouridis prezintă o altă perspectivă greşită. Din punct de vedere ortodoxă este foarte important faptul că Apocalipsa este îi aparţine Sfântului Apostol Ioan, care a scris luminat de Dumnezeu. Problema autenticităţii cărţii Apocalipsei şi critica poziţiei prof. Agouridis va fi studiată separat…)

9 Savvas Agouridis, Comentariu la Apocalipsă, pp. 244-245.

10 Apud Arhiepiscopul Averchie Tauşev, părintele Serafim Rose, Apocalipsa în învăţătura Sfinţilor Părinţi, p. 167

11 Idem, p. 166.

12 Sfântul Ioan Maximovici, Predici şi îndrumări duhovniceşti, Editura Sophia, 2001, p. 162.

13 Idem, p.

14 Sfântul Teofan Zăvorâtul, Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, Editura Sophia, Bucureşti, 2005, p. 59.

f52809-savvas-agouridis-comentariu-la-apocalipsa.jpg

Legaturi:

13 Comentarii »