anatolie-cel-tanar1

POVĂŢUIRE ŞI ÎNAINTEVESTIRE[1] ale Sfântului Anatolie al Optinei

(1855-1922)

“Fiul meu, să ştii că în zilele de pe urmă vor veni vremuri grele, după cum spune Apostolul vei vedea că din pricina împuţinării credinţei, rătăcirile şi dezbinările vor apărea în biserici şi, cum mai dinainte au spus Sfinţii Părinţi, pe scaunele ierarhilor şi în mânăstiri nu va mai fi atunci niciun bărbat încercat în viaţa duhovnicească. Din care pricină, rătăcirile se vor răspândi pretutindeni şi pe mulţi vor înşela. Vrăjmaşul neamului omenesc va lucra cu pricepere, ducând în rătăcire, de e cu putinţă, şi pe cei aleşi. Nu va începe prin lepădarea dogmelor despre Sfânta Treime, Dumnezeirea lui Iisus Hristos sau Născătoarea de Dumnezeu ci pe nesimţite va începe a strâmba învăţăturile Sfinţilor Părinţi primite de la Duhul Sfânt- însăşi învăţătura Bisericii. Viclenia vrăjmaşului şi uneltirile lui vor fi îndreptate împotriva unui număr foarte mic, al celor încercaţi în viaţa duhovnicească. Ereticii[2] vor pune mâna pe Biserică, îşi vor numi peste tot slugile, iar viaţa religioasă va fi lepădată. Însă Domnul nu lăsa pe robii Săi fără apărare şi întru neştiinţa. El a spus: „După roadele lor îi veţi cunoaşte“ (Matei 7, 16-20). Şi sârguieşte-te să-i osebeşti de păstorii adevăraţi; acei furi de cele ale Duhului, care sfâşie turma duhovnicească, „nu intră pe uşă în staul, ci sar pe aiurea“, după cum a spus-o Domnul, adică vopr intra nelegiuit, nimicind cu dea sila dumnezeiasca orânduială- pe acestia Mantuitorul îi numeste „talhari” (Ioan 10, 1).

După lucrare, adevărata lor slujire este prigonirea adevăraţilor păstori, întemniţarea lor, căci fără această slujire, turma duhovnicească ar putea să nu fie prinsă. Drept aceea, fiul meu, când vei vedea în biserică batjocorindu-se lucrarea dumnezeiască, învăţăturile Părinţilor şi orânduirea lăsată de Dumnezeu, să ştii că ereticii au şi apărut, chiar dacă pentru o vreme s-ar putea să-şi tăinuiască relele voiri sau vor strâmba pe nesimţite credinţa dumnezeiască pentru a izbuti mai bine, înşelându-i pe cei neiscusiţi.

Îi vor prigoni nu doar pe păstori, ci şi pe slujitorii lui Dumnezeu, căci diavolul, care ocârmuieşte rătăcirea, nu poate suferi vieţuirea după rânduiala lui Dumnezeu. Asemenea lupilor în piei de oaie, vor fi cunoscuţi după firea lor îngâmfată, iubirea de desfătări şi pofta de putere- aceia vor fi trădători care vor pricinui ură şi răutate pretutindeni; şi de aceea a spus Domnul că se vor cunoaşte „după roade” (Luca 6, 43-45). Adevăraţii slujitori ai lui Dumnezeu sunt supuşi, iubitori de fraţi şi ascultători de Biserică.

În vremea aceea, monahii vor îndura mari strâmtorări din partea ereticilor, iar viaţa monahală va fi luată în batjocură. Obştile monahale vor fi sărăcite, numărul monahilor se va împuţina. Cei rămaşi vor îndura silnicii.

Aceşti urâtori ai vieţii monahale, care au numai înfăţişarea credinţei, se vor nevoi să-i atragă pe monahi de partea lor, făgăduindu-le ocrotire şi înlesniri lumeşti, dar ameninţându-i cu exilul pe cei care nu se supun. Din pricina acestor ameninţări, cei împuţinaţi cu sufletul vor fi foarte umiliţi, chinuiţi de propria neputinţă.

De vei trăi să vezi acel veac, bucură-te, căci în vremea aceea cei credincioşi care nu au alte virtuţi, vor primi cununi numai pentru stăruinţa în credinţă, după cuvântul Domnului: „Oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, mărturisi-l-voi şi Eu înaintea Tatălui Meu celui Ceresc” (Matei 10,32).

Să ai frica lui Dumnezeu, fiul meu! Nu pierde cununa primită, ca să nu fii lepădat de Hristos în întunericul cel cumplit şi în veşnicul chin.

Stai tare în credinţă şi, dacă e nevoie, îndură cu bucurie prigonirile şi alte necazuri, căci atunci Domnul îţi va ajuta ţie; iar Sfinţii Mucenici şi Mărturisitori vor privi cu bucurie la lupta ta.

Însă, în acele zile, vai monahilor legaţi de averi şi bogăţii şi care de dragul celor materialnice se învoiesc ca înşişi să se robească ereticilor. Îşi vor adormi conştiinţa spunând: „Vom cruţa mănăstirea, iar Domnul ne va ierta“. Nenorociţi şi orbi, ei nici nu gândesc că prin rătăciri (erezii) şi rătăciţi, diavolul va intra în mănăstire şi că apoi nu va mai fi o sfântă mănăstire, ci ziduri goale din care harul va pleca pe veci.

Dar Dumnezeu este mai puternic decât diavolul şi nu-i va părăsi niciodată pe robii Săi. Vor exista mereu creştini adevăraţi, până la sfârşitul veacurilor, dar ei vor alege locuri singuratice şi pustii. Nu te teme de necazuri, ci teme-te de primejdioasa rătăcire, căci ea izgoneşte harul şi desparte de Hristos; din care pricină, Domnul a poruncit ca în aşa fel să-l socoteşti pe eretic, încât „să-ţi fie ca un păgân şi un vameş” (Matei 18, 17).

Şi aşa, întăreşte-te, fiul meu, în harul lui Iisus Hristos. Cu bucurie grăbeşte-te la mărturisire şi la îndurarea suferinţei ca bun ostaş al lui Iisus Hristos, Care a spus: „Fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii“ (Apocalipsa 2, 10) Acestuia, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, cinste şi slavă în vecii vecilor. Amin”.

_________________________________________________________________________

[1] Învăţături ale Sfântului Anatolie al Optinei publicate în colecţia de scrieri Vremurile de pe urmă şi cele de acum (ediţie americană)

[2] Aici cuvântul eretic, poate fi înţeles prin extensie şi în sensul de apostat, iar cele petrecute cu Biserica în vremea stăpânirii atee comuniste adeveresc încă odată puterea proorocească a cuvintelor Sfântului Anatolie.

(“Apostazia si Antihristul. Dupa invataturile Sfintilor Parinti”, Fundatia Sfintii Martiri Brancoveni, Constanta, 2008).

apostaziasiantihrm.jpg

“Sfântul Anatol al II-lea (Alexander Alexeievici Potapov) (1855- 1922) este un Nou Martir, aşa cum sunt numiţi cei care au murit pentru ortodoxie în secolul XX în Rusia. S-a născut într-o familie moscovită de negustori şi şi-a dorit să se călugărească încă de tânăr, însă nu a avut acordul mamei sale. Ajunge la Optina în 1885 şi îi este ucenic marelui cuvios Ambrozie (1812-1891), care era stareţ din 1860. După moartea stareţilor Iosif şi Varsanufie de la Optina (1913) a continuat conducerea duhovnicească a mânăstirii împreună cu stareţul Nectarie. Anatol cel Tânăr a  mai fost numit “Mângâietorul”; I.M. Kontzevitch, discipol al stareţului Nectarie, povesteşte scenele impresionante în care toţi călugării de la sihăstria Optina care se spovedeau părintelui Anatol se apropiau de el cuviincios şi interiorizaţi, unul după altul, îngenuncheau, îi primeau binecuvântarea, schimbau două-trei cuvinte cu dânsul şi apoi plecau îmbărbătaţi şi calmi ; aceasta se întâmpla în fiecare zi, şi dimineaţa, şi seara. De aceea se spune că viaţa la Optina era într-adevăr fără necazuri şi supărări şi toţi călugării  erau buni, binevoitori, veseli, adânciţi fiecare în sine (părintele Arsenie Papacioc are un cuvânt memorabil pe care îl redau aici: landscape4.jpg“Smerenia este arta care te trimite la tine, să stai cu tine, smerit în tine.”) .  Părintele Anatol a avut darul profeţiei, a intuit greutăţile cu care se vor confrunta creştinii zilelor noastre, mulţimea ereziilor şi a schismelor din Biserică, însă a dat încurajări pentru statornicia în credinţă, care nu va rămâne neîncununată de Dumnezeu, chiar şi în lipsa altor virtuţi. De la el a rămas, printre altele,  o rugăciune pentru creştinii ortodocşi ai vremurilor din urmă”:

Doamne, izbăveşte-mă de înşelăciunea urâtorului de Dumnezeu şi urâtorului de bine antihrist a cărui venire se apropie şi scapă-mă din cursele lui viclene în tainicul deşert al Mântuirii Tale. Dă-mi, Doamne, putere şi curaj să mărturisesc cu tărie Numele Tău cel Sfânt, să nu mă lepăd de Tine din pricina fricii pe care mi-o inspiră diavolul şi să nu Te tăgăduiesc pe Tine, Izbăvitorul şi Răscumpărătorul meu şi nici biserica Ta cea sfântă. Dăruieşte-mi, Doamne, plângere şi lacrimi pentru păcatele mele şi cruţă-mă, Doamne, în ceasul Înfricoşatei Tale Judecăţi. Amin.

anatolie-cel-tanar2

 

Alte proorocii ale sfintilor sau ale parintilor imbunatatiti ai Bisericii:

***

the-end-of-days-7-middle-of-the-15th-c.jpg

17 Comentarii »