Mai curând este vorba despre Sfântul Metodie patriarhul Constantinopolului

“Chipul Sfântului Nicolae, aşa cum a fost el păstrat de către tradiţia iconică, poartă cu sine, prin vremi, un detaliu ce ni s-a întipărit pe nesimţite în minte, detaliu care ni-l face cunoscut de departe şi pe dată, pe cel născut în Asia Mica, la Patara, în urmă cu mai bine de şaptesprezece veacuri, undeva în jurul anului 280. Fruntea enormă, brăzdată de trei-patru încreţituri, reprezintă semnul distinctiv, după care poate fi identificată imediat icoana Arhiepiscopului din Myra Lichiei. Din icoanele sale Sfântul Nicolae ne priveşte atent, cu ochii larg deschişi, cu o anume prudenţă izvorâtă dintr-o amintire veche de demult, pe care nu poate şi mai ales nu vrea s-o uite. Amintirea unei palme. O amintire despre care nu vorbeşte, nu atât din pricina durerii ei, cât mai cu seamă din credinţa că „tăcerea este dialogul lumii ce va să vină”(Sfântul Isaac Sirul). Un gest radical şi surprinzător venit din partea cuiva recunoscut de către hagiografie ca fiind mai degrabă „blînd, fără de răutate şi smerit cu duhul, ferindu-se de îngîmfare” (…).

Gestul, creştineşte vorbind, este desigur, inacceptabil. Chipul iconic al Sfântului Nicolae ne lămureşte însă că nu a fost vorba de un gest coleric, ci de efectul unei atenţii teologice supraomeneşti, însoţite de combustia unei trăiri interioare căreia i-am putea afla corespondentul, poate, doar în episodul neotestamentar al biciuirii zarafilor din Templu, de către Fiul lui Dumnezeu. Că miza acelor zile a fost una deosebită, se va dovedi doar două veacuri mai târziu, când vizigoţii arieni vor fi „adoptaţi” de Biserica Apuseană cu preţul unor compromisuri doctrinare ale căror efecte vor duce prin timp la schismă. Chipul iconic al Sfântului Nicolae, atent şi brăzdat de riduri, vorbeşte despre gravitatea celor întâmplate atunci şi presimte cele ce au să vină. Nuieluşa ridicolă care i se pune astăzi în cârcă e doar unitatea de măsură a distanţei dintre credinţa sa de atunci şi aceea din vremile noastre de azi ori de mai ieri. Fruntea enormă, cuibar al forţei duhului şi al înţelepciunii, nedespărţite de iubire, fruntea brăzdată de griji a altminteri blajinului Arhiepiscop al Mirelor Lichiei, ne spune că şi blândeţea îşi are limitele ei, iar derapajele de la dreapta credinţă se răsplătesc şi altfel decât cu nuieluşe din argint, dulciuri ori dulcegării copilăreşti din vremurile noastre. Sfântul Nicolae pecetluieşte şi veghează, atent în ascultarea inimii şi auster în faţa ispitelor lumii, integritatea Tainei Întrupării, timpul Naşterii Domnului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Carele din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii. Lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Carele toate s-au făcut…”

Mi-a placut minunile din zilele noastre ale Sf.Nicolae! Eu il iubesc inca din copilarie! Si-acum! Femeie in toata firea cand vine 6 decembrie ma bucur ca un copil – se schimba ceva in sufletul meu! Iar daca stau bine si ma gandesc, in toate Bisericile in care am intrat si am zabovit multi ani, participand la slujbe si avand si duhovnicul tot acolo, au avut hramul Sf.Nicolae! Chiar si atunci cand, a fost o vreme de ratacire in care nu am mai intrat in Biserica, atunci cand mi-am venit in fire, tot la o Biserica al carui hram il are pe Sf.Nicolae am intrat! Inseamna ca sfantul are purtare de grija si fata de mine!

Citat din articolul publicat astazi in ziarul ZIUA de Dan Ciachir

http://www.ziua.ro/display.php?data=2007-12-06&id=230299